Un referendum și nu prea…

Relatam, pe la sfîrșitul primăverii trecute, o întîlnire la care am fost martor involuntar între un activist urban din Chișinău și politicianul Andrei Năstase de la Platforma Partidul pentru Demnitate și Adevăr. Scurta discuție a scos la iveală faptul lipsei de comunicare între cele două proteste împotriva oligarhilor: cel național și cel urban. La un capăt era un activist civic care-și petrecea timpul pe șantiere de construcții ilegale, rodea scările primăriei pentru a ajunge la ședințe ale Consiliului Municipal, făcea solicitări de acces la informație, mergea la dezbateri publice și în judecăți. La alt capăt era un politician de talie ”națională” care lupta cu regimul oligarhic, cu votul mixt, într-un cuvînt cu corupția și ilegalitățile. Deși luptele erau foarte similare, politicianul național nu prea știa despre luptele locale, nu se prea implica și nici nu lua parte la ele.

… Era o observație personală construită pe o probă destul de șubredă – o scurtă întîlnire-discuție pe care am auzit-o întîmplător…

Întîmplarea a făcut ca la doar cîteva luni distanță de această întîmplare în Chișinău a fost convocat un referendum local pentru demiterea primarului (deja semi-demis, urmează formalitățile, dar pe vremea aia nu era demis încă) Dorin Chirtoacă.

Referendum care, pînă în acest moment (și au mai rămas doar două zile!), a strălucit prin absența discuțiilor și dezbatelor politice. Adică, în ditamai capitala se schimbă primarul, este exercițiu de vot legat de demiterea pe motiv de fraudă (și incompetență) a primarului general și… e tăcere aproape deplină. Pînă și filmul realizat de Elena Pahomova sub patronajul președintelui Igor Dodon a stîrnit mai multe discuții și opinii contradictorii decît faptul că orașul cel mai important al țării, aducătorul de partide în parlament, își schimbă administratorul sau poate intra (adică deja să rămînă) pe mîna corporației GBC.

Cum și-au motivat liderii ”opoziției” neparticiparea la dezbateri/vot? Au zis că e o înțelegere a tandemului Dodon-Plahotniuc și deci nu e jocul lor… Ceea ce putea fi adevărat pînă în momentul în care Silvia Radu a devenit primară generală interimară. Socialiștii, care vor fi crezut că au orașul în mînă (și nu am de unde ști dacă e așa, mă dau cu presupusul), tocmai l-au scăpat. Și dacă nu trece referendumul atunci îl vor scăpa pe termen lung. Motiv care mie mi se pare suficient pentru revizuirea atitudinii opoziției față de acest referendum. Alegerea le aparține.

Așadar, un referendum tăcut, mut, în care orașul, mediul și contextul în care între o pătrime și o treime din locuitorii țării trăiesc, muncesc, se plimbă, conduc automobile, iubesc sau urăsc, se nasc și mor zilnic, nu a meritat prea multe discuții despre sine, despre viitorul său etc. Ceea ce e trist.

Dar acest lucru nu e cu totul neașteptat. Pentru că, în afara lipsei de comunicare între diversele bătălii cu oligarhii, absența discuției despre oraș în contextul unui referendum despre oraș ține, în opinia mea, și de o problemă structurală a cîmpului politic moldovenesc (la care am tot făcut referință pînă ne-am uscat gura): absența aproape completă a temei orașului, a dezbaterii cu privire la oraș, din platformele și discuțiile politice.

Altfel spus, tema orașului (capitala, dar și celelalte orașe ale țării) este întotdeauna acaparată – inclusiv la alegerile locale – de către diverse ”teme centrale” precum geopolitica, identitatea, integrarea în diverse blocuri externe etc. Legat de asta, absența temei orașului din platformele electorale sau programele de partid.

Întotdeauna se dovedește că gropile din străzi ori trotuarele acaparate de mașini nu trebuie contestate pentru că, vezi bine, ar face parte din complicate scheme geopolitice în care gheretele sînt cazemate în lupta contra lui Putin, iar șantierele ilegale din parcuri – rețele complicate de fortificații.

Probabil de asta din platformele partidelor lipsesc politici cu privire la Chișinău, iar partidele ignoră cu desăvîrșire majoritatea scandalurilor și problemelor orașului – de la construcțiile ilegale în parcuri la demolarea patrimoniului arhitectural-istoric și la privatizarea dubioasă a unor clădiri și schemele de înstrăinare a unor terenuri publice…

Orașul și problemele lui (Chișinăul dar și celelalte) sînt invizibile pentru partidele moldovenești și aceasta e realitatea de la care trebuie să pornim.

Referendumul însuși e destul de problematic (chiar dacă mai puțin problematic decît alegerile prezidențiale de anul trecut, care mai erau și ilegale): inițial, un grup ”civic” de inițiativă a încercat în 2016 să convoace un referendum de demitere a lui Dorin Chirtoacă, dar instanța i-a refuzat. Un an mai tîrziu, un grup de inițiativă partinic a încercat să convoace același referendum cu aceleași justificări și… instanța i-a dat undă verde. La o adică se pot căuta noduri în papură, dar asta e valabil pentru sistemul politic moldovenesc de la 2009 încoace (referendumul de duminică nu e cea mai dubioasă chestie: în comparație cu alegerea președintelui Nicolae Timofti în 2013, acesta pare un joc de copii)…

Între timp, Dorin Chirtoacă a fost suspendat (deocamdată temporar, dar oare Silvia Radu îi va da înapoi primăria vreodată?), a fost ținut în arest la domiciliu, niște inși s-au apucat să distribuie poze personale intime cu el (la un moment chiar mi s-a făcut milă de el, ca victimă), a fost eliberat, dar… nici el nu pare să fie interesat de soarta referendumului (de vreme ce nici nu catadicsește să vină la dezbateri să-și apere moștenirea). Iar primăria are o nouă față, una energică care se vrea de durată (lucru care nu era o problemă dacă Silvia Radu ar fi avut un mandat cîștigat în alegeri).

Înainte de referendumul de duminică pozițiile sînt cumva clare:

PSRM are tot interesul ca referendumul să treacă și Dorin Chirtoacă să fie demis. Partidul a depus mult efort, atît în cazul grupului ”civic” de inițiativă cît și în cadrul referendumului ”politic” de anul acesta. Apoi, PSRM (crede că) are un candidat potrivit și cu șanse bune la funcția de primar general, Ion Ceban, ale cărui șanse însă s-ar putea diminua drastic pînă în 2019 (în afară de neiubirea patrioților din Chișinău care îl văd pe Ceban ca ”omul Rusiei” se va adăuga aproape la sigur punctele de ”iubire” pentru tehnocratismul dnei Silvia Radu, votul geopolitic etc.).

PDM are tot interesul ca referendumul să nu treacă. Guvernarea a numit-o pe Silvia Radu ca urmare a unei rocade birocratico-judecătorească ce a ocolit procedurile democratice. Noua primară generală și-a început în mod energic mandatul (probabil asta face parte din strategia guvernării de a-i crește rapid popularitatea, așa încît Silvia Radu să aibă șanse reale indiferent de rezultatul referendumului). Totuși, e nevoie de timp ca Silvia Radu să-și crească popularitatea așa încît varianta cea mai puțin riscantă e ca referendumul să nu treacă, iar Silvia Radu să mai aibă ceva timp pentru a-și ”desfășura” competențele de manager.

PL are tot interesul ca referendumul… să meargă pe orice scenariu convine PDM. Liberalii aveau mai multe scenarii – demisia lui Chirtoacă (ceea ce ar fi făcut referendumul inutil și ar fi declanșat alegeri anticipate), o campanie mai viguroasă, dezvăluiri –, dar au ales-o pe cea a tăcerii în oraș și a pseudo-activismului de facebook. În mod evident, mătura justiției politizate încă planează deasupra PL și încă împrăștie spaimă (însuși Chirtoacă a fost demis pe unul dintre dosarele cele mai fragile și nu pe unul din multele pe care merita cu adevărat să plece).

Ca să rezum, e o situație în care zisa opoziție are cel puțin două motive să fie activă la nivel local:

1. să-și expună, dacă are, agenda pentru capitală.

Liderii zisei opoziții au declarat însă că boicotează referendumul pentru că nu ar fi curat. Ceea ce e bun ca explicație împotriva a ce votează ele. Adică știm votul contra dar care e votul pro…

Înțeleg și împărtășesc parțial părerea Maiei Sandu că ”referendumul este un joc” și ”încrederea în discernămîntul locuitorilor orașului Chișinău” pe care o are Andrei Năstase (ca să dau doar exemple ale celor mai cunoscuți lideri ai ”opoziției”) dar asta e prea puțin pentru partide care pretind că au o alternativă. Și cu atît mai puțin e pentru a vorbi despre o agendă sau o viziune pentru oraș ale partidelor de opoziție.

Și era loc de discuții critice pe teme legate de orașul Chișinău (și care nu ar fi periclitat nicidecum procesele geopolitice sau conflictele identitare):

– despre absența transparenței la nivelul administrației orașului (atît în domeniul cheltuielilor publice cît și în cel al al contractării de credite);

– nepotism (cu numiri ale colegilor de clasă în diverse funcții);

– lipsa pîrghiilor de participare pentru orășeni la procesul decizional;

– corupție și scheme de șantaj, protecție și favoruri (cu afaceri protejate ale colegilor de partid, fraților și alți oameni ”buni”).

– probleme de infrastructură – canalizare, străzi, ambuteiaje, degradarea infrastructurii pietonale și a celei sportive (Politicienii de rang național și local preferă să-și facă selfie cînd practică sport în Parcul Valea Morilor ori în maratoane din țarc – alergări hiper-mediatizate pe bulevardul Ștefan cel Mare – în loc să abordeze tema calității proaste a infrastructurii sportive de masă în oraș (și în țară).

Era loc și pentru propuneri:

– pîrghii pentru participare – discuții publice, bugetare și alte practici participative (platforme de discuție la nivel de cartier și oraș);

– planuri de dezvoltare a orașului pe termen scurt, mediu și lung;

– rezolvarea problemelor curente de infrastructură;

– construirea unui oraș incluziv, ecologic autonom, participativ;

– elaborarea unor mecanisme instituționale prin care administrația ar putea implementa proiecte inițiate de orășeni etc.

2. să nu permită corporației GBC să ia primăria. Aici comentariile sînt de prisos – în cîteva luni, dacă își păstrează energia (și va avea, se pare, tot sprijinul administrației centrale), Silvia Radu îl va lăsa cu mult în urmă pe Dorin Chirtoacă. Nu pentru că ea ar fi din cale afară de bună (s-au întîmplat destule lucruri dubioase la Union Fenosa pe vremea cînd dna Radu era director), ci pentru că Chirtoacă a coborît atît de jos criteriile de eficiență și performanță ale administrației publice locale încît orice edil care face ceva e o schimbare.

Eu, cum am mai zis, o să merg la referendum. ”Fără entuziasm, fără flori și restul. E însă un referendum necesar. Ar fi, în caz că se adună numărul necesar de voturi, primul caz cînd un primar al orașului e demis de alegători pentru că nu corespunde funcției (în localități mai mici asta se întîmplă des și e un fapt obișnuit).” (sursă)