Inițiativa guvernului României de a promova o lege a grațierii colective a declanșat o serie de proteste stradale. S-a ajuns ca președintele Klaus Iohannis să iasă în stradă, întîi, apoi să promită că va iniția un referendum național pe tema acestei legi.
Platzforma a selectat cîteva opinii despre proteste, despre mizele, actorii și revendicările acestora.
Costi Rogozanu: Note din războiul penalilor cu kovesicoldiştii. Și un referendum.
”Despre zilele trecute. Dragnea a patronat de la distanță o ordonanță abuzivă pregătită pe sub masă, dată pe furiș. O ordonanță în care unele prevederi îi priveau chiar pe lideri ai PSD sau oameni de afaceri bogați închiși sau în prag de închidere. Iohannis a oprit ordonanța pentru moment și bine a făcut. Oamenii au ieșit în piață revoltați. Iohannis a mărșăluit și el bine flancat de sepepiști, e probabil imaginea anului, cu un om-instituție bine înconjurat de bază făcând un act civic ”normal”. Niște note despre ultimele zile:
- PSD a făcut niște mișcări incredibil de proaste. S-a dus pe apa sâmbetei orice discuție despre economic și social. De unde le vine disperarea? Și din apărarea unor aliați bogați cu probleme prin pușcării. Și din sentimentul iminenței închiderii: Dragnea mai are un dosar care îl poate duce în pușcărie. Dar aici închid ochii, și o fac pe inocenții, apărătorii statului de drept care totuși nu văd că adversitatea politică s-a tranșat cu dosare de ceva timp, lucru care nu e în regulă.
- Nu sunt de acord cu scandările proKovesi. Aparatul de justiție a beneficiat de protecție, stimuli financiari publici, decizii CSAT ireale, precum cea reclamată de Uniunea Judecătorilor, şi a făcut prea puţin.
- Sigur, au fost şi protestatari care au îngrijorări şi cu această dimensiune a abuzului nu doar cu uneltirile “penalilor” – rezultatul ”vocii străzii” a fost clar, suntem cu Kovesi şi antipesedişti. Am şters repede din minte şi incredibila bogăţie furată sub mantaua lui Băsescu din care eroii au scăpat ușor. Dubla măsură e de altfel la ordinea zilei. Mulţi dintre cei care se dau vocile străzii acum acuzau acum 5 ani de lovitură de stat şi de faptul că ne plătea Hrebenciuc să manifestăm împotriva lui Băsescu sau împotriva privatizării urgenței (or, tocmai aici e problema: că mare parte din clasa de mijloc nu înțelege că oricâtă corupție ar fi în sănătate n-ar fi făcut mai mari ravagii decât privatizarea unei mari felii din aceste servicii).
- Dragnea a fost condamnat cu suspendare pentru dosarul referendumului. Și riscă să fie închis după al doilea dosar, acuzat pentru că a girat angajarea falsă la protecția copilului pentru oameni care lucrau full time la partid. Foarte urât. Să răspundă. Dar a răspuns pentru un referendum pentru care nu s-a dat încă motivarea la condamnare. Și nici un dosar nu e vreo probă de mare corupție, ci mai curând de găinărie partinică. Mai sunt apoi dosarele lui Ponta. Foarte urât ce-o fi făcut Ponta, deși formularea procurorilor era de tot râsul, dar văd că dosarele se lungesc. Efectul dosariadei însă a fost cel scontat, până la urmă l-au scos din joc. Am amintit lucrurile astea pentru că nu mi se pare că e lipsit de temei să vorbim cu cărțile pe față despre politizare unor zone din procuratură și din servicii.
- Nu părem deloc deschiși pentru discuția despre afacerile de pe lângă SRI (deși presa a scris un vagon despre asta în ultimii 25 de ani): nu e vorba doar despre excursii cu ștabi SRI (nu e doar Coldea, a mai apărut și șefa acoperiților în vacanțe cu Rizea), ci businessuri aproape directe, vărul lui Coldea e un exemplu sau amintiți-vă de tangențele cu serviciile pe care le tot indica Tolontan în cazul Hexi. Dar lumea e ”polarizată”, e lumea lui Zuckerberg. Ori ești cu Dragnea, ori ești cu Kovesi, nu există să ataci un sistem represiv la pachet cu mișcări antidemocratice exercitate de puterea partinică.
- S-o spun a mia oară. În țara asta se fură privat, se face evaziune. Politicienii sunt pigmei pe lângă mișcări cu profit imens făcut de diverse alianțe de capital. Contractele alea publice controversate îngrașă tot afaceriști care dup-aia te ceartă că nu lucrezi pe doi lei. La asta anticorupția funcționează fix ca un pansament. Pentru că nu procurorii pot rezolva probleme grele și profunde în capitalism, ci diverse forme de acțiune politică. Procurorii sunt și ei niște funcționari care pot descoperi câte un mare hoț, dar atât; nu se schimbă sistemul după ce-l prinzi.
- Aceste manifestări au prins – dacă ne uităm la sloganuri – cam toată paleta de antipesedism, antibugetari, anti cheltuieli sociale pe care le vedem de obicei la diverse forme de activism tineresc de dreapta (singurul, de altfel) de care lipim de obicei anticorupția. Anticorupția trebuie exercitată instituțional, trebuie dezlipită de uri profunde și periculoase, cum sunt cele împotriva ”asistaților”, și în general împotriva sărăciei ca un soi de vină vicioasă. Politic, trebuie atacate public dur mult mai multe forme de privilegiere și îngrădire a drepturilor. Mulți dintre amicii protestatari au fost indignați acum două săptămâni că au fost puși ăia cu salarii mari să plătească niște biete taxe.”
Tocmai a anunțat un referendum președintele. Nu știm întrebarea. Dar esența e: vă place corupția? Iar noi vom spune desigur nu. În țara asta și corupții luptă îndârjit împotriva corupției. Deci sunt șanse importante de peste 90% rezultat împotriva corupției. Iohannis se aliază cu poporul. Cam cum povestea Manolescu despre Vlad Alexandrescu că i-ar fi spus la o întâlnire: ”eu reprezint vocea străzii”. Toți împrumută vocea străzii. De la marketing comercial până la politică se poartă ”vocea străzii”.
(continuarea pe Vox Publica).
Horațiu Pepine: Riscul Cinismului (DW.com).
”Manifestații surprinzător de ample s-au desfășurat în mai multe orașe ale țării împotriva intenției Guvernului de a promova o lege a grațierii colective. Ele par a fi doar partea vizibilă a unui război politic mai amplu.
Criza SRI-Coldea și cea privitoare la grațiere și codurile penale sunt legate intim între ele. Prima, așa cum am văzut, a ridicat puțin vălul de pe stilul operațiunilor SRI și amestecul serviciului în afacerile politice interne, nu foarte mult, dar suficient pentru a arunca o umbră de îndoială asupra caracterului lor legal. Or, dacă sistemul de supraveghere creat de SRI și DNA cu susținere politică americană va fi procedat ilegal în anumite cazuri, va fi depășit, altfel spus, limita competențelor definite prin lege, atunci și condamnările de corupție, în anumite cazuri, ar putea fi la rândul lor contestate cel puțin din punct de vedere formal. Iar pe fondul contestației, grațierea ar părea o formă de reparație justificată.
Din păcate, în toți anii din urmă a lipsit ambianța de siguranță politică care să permită o analiză obiectivă a acestor proceduri, totul fiind prins într-un discurs polemic violent, încât nu ne rămâne decât să formulăm o îndoială de principiu asupra tuturor afirmațiilor de până acum. S-au spus multe lucruri pe un ton de lamentație ipocrită pe care nu le vom prelua, dar vom invoca totuși un exemplu care să justifice circumspecția aceasta metodică. E vorba de cazul militantului PNL, Ludovic Orban, trimis în judecată ca urmare a unui denunț cel putin nemotivat dacă judecăm după înregistrările pe care tot procurorii în mod ilicit le fac publice. Și, desigur, nu putem ignora faptele care apasă, indirect, asupra dispozitivului de urmărire judiciară. Un procuror-șef care a plagiat în teza sa de doctorat și un general SRI care pleacă în concediu cu nevasta în insule exotice pe banii altora (și pe banii proprii ar fi fost suspect, căci bugetul la vedere nu ar permite) nu mai reprezintă garanții sigure de integritate procedurală.
În paranteză fie spus, puterea adevărată pretinde o anumită asceză, reținere, sacrificiu personal, fără de care nu poate fi întreținută deplina legitimitate morală. Or, dacă legitimitatea pare alterată cât de puțin, se prăbușește odată cu ea și puterea. Degeaba se justifică generalul Florian Coldea prin gesticulații solemne și epistole aulice, e ceva obiectiv aici, chiar dacă pare nedrept. Traian Băsescu s-a prăbușit dramatic de pe soclul legitimității sale, Coldea a căzut și vor urma fatalmente toți ceilalți care nu au avut fibra morală suficient de rezistentă.
Admitem că e ceva care nu mai ține numai de forța fiecăruia în parte, ci și de ambianța democratică a epocii noastre în care reușita personală nu mai poate fi desprinsă de exuberanța consumului și de bogăția afișată. Cine ar dori cu adevărat să fie ca președintele José Mujica? Nimeni și poate Mujica însuși se hrănea din vanitatea sărăciei expuse cu ostentație, ceea nu i-ar mai permite să revendice o veritabilă asceză. De aceea, probabil, cei mai ”virtuoși” lideri politici și șefi de servicii secrete se găsesc în țările bogate, acelea care își permit să ofere gratificații generoase în cadrul legii. Și poate și de aceea România pare atât de coruptă, căci, dacă s-ar inversa condițiile de viață, s-ar putea să avem mari surprize în democrațiile ”virtuoase”.
Îndoiala care s-a iscat în privința oamenilor de la vârful mecanismului judiciar a amplificat contestațiile. Iar tentativele de a-i salva, cu totul spectaculoase și în cele din urmă ridicole, nu au făcut decât să confirme bănuielile și să ridice contestațiile la pătrat. Mai sunt și aceia care continuă să-i apere cu un soi de încredere ”religioasă”, ceea ce explică în parte și dramatismul tonului în recentele luări de poziție. Dar ambianța aceasta de război civil care ne înconjoară de câteva zile nu ar putea fi cu adevărat explicată decât prin voința ”mecanismului judiciar” de a-și păstra redutele cucerite. Ca să nu piardă teren, este necesar ca legea grațierii să nu treacă, să fie, într-un fel sau altul, stopată. Eliberarea fie și a unui singur politician dintre cei condamnați în ultimul ani pentru acte de corupție i-ar diminua capacitatea de a influența cursul politicii interne.
O veche militantă pentru libertățile civile, care în mod cert nu este ”aliniată”, spunea la un post de televiziune că manifestațiile surprinzător de ample și de prompte din seara de miercuri vor fi fost organizate de un serviciu secret. Nu sinceritatea participanților ar fi de pus la îndoială, spunea ea, ci capacitatea de mobilizare a societății civile, care nu ar fi reușit să adune atâția oameni într-un timp atât de scurt. Mulți au râs de extravaganța acestei ipoteze, dar faptul însuși că a putut fi formulată public e semnificativ, căci ne arată cât de gravă este situația și cât de mult s-au extins suspiciunile. Ele au depășit cu mult aliniamentele partizane, ceea ce explică și rezultatul de la ultimile alegeri, inclusiv absenteismul masiv.
Ambianța devine tot mai tulbure și mai încărcată de contradicții. E decepționant bunăoară că manifestanții care protestează în piețele publice declară că nu vor cu niciun chip ”să fie conduși de hoții lui Dragnea”, dar, deși nu o spun, lasă să se înțeleagă că s-ar mulțumi să fie conduși de un general Coldea. Asta sugerează, în mod regretabil, că exigența privitoare la integritate e doar un subterfugiu și că, în loc să asistăm la o regenerare etică a vieții publice, ne vom scufunda tot mai mult în cinism.”
Imagine de fundal: Laurențiu Ridichie.
