Vasile Ernu în dialog cu Olivier Peyroux despre protestele din Franţa.
Olivier Peyroux este sociolog francez şi autorul volumului Fantasies and Realities of Child Exploitation in Western Europe.
Dragă Olivier Peyroux, spune-mi te rog cînd a început şi ce proporţii are această grevă?
Protestele sociale au luat amploare în martie 2016 ca urmare a discuțiilor generate de legea muncii. Acest proiect legislativ de inspirație liberală urmărește să revină asupra statutului salariaților care este considerat prea protector de către organizațiile patronale și prezentat, de către aceleași organizații, ca principală cauză a creșterii șomajului. Noua lege (care nu a fost încă adoptată) are deci ca obiective: facilitarea concedierilor, limitând costurile angajatorului și posibilitatea de a introduce un referendum, în fiecare îndeprindere, pentru a nu aplica în continuare contractele colective de muncă. Prin acest ultim punct, obiectivul urmărit este de a reveni asupra duratei legale de muncă (acutalmente 35 de ore pe săptămână). De la finele lui martie protestele nu mai sunt limitate doar la câmpul social, dar și la acela al reprezentării democratice. Odată cu 31 martie Piața Republicii din Paris a început să fie ocupată timp de mai multe săptămâni pe modelul indignaților (indignados din Madrid). Participanții contestau ansamblul clasei politice considrată ca fiind apărătoarea aceleiași oligarhii liberale și financiare. Filalmente în 10 mai, incapabil să obțină o majoritate în privința legii muncii, guvernul a aunțat revenirea la articolul 49-3 (cel care permite guvernului să adopte o lege fără ca ea să fie supusă votului din parlament). Împotriva acestui pasaj care împiedică orice dezbatere parlamentară, trei organizații sindicale s-au evidențiat în fruntea CGT (Confederaţia Generală a Muncii) desfășurând acțiuni de blocaj (rafinării, colectarea deșeurilor, blocarea trenurilor etc). Dacă legea nu va fi retrasă de pe agenda publică, ei au arătat că acțiunile lor de protest vor continua, fiind de la sine înțeles că acest lucru se va petrece inclusiv pe durata campionatului european de fotbal.
Care sînt cauzele acestei greve de fapt? Cine sînt cei ce protestează şi împotriva cui protestează?
Dincolo de aceste revendicări, aceste mobilizări publice au la bază două elemente. Primul este cel politic, electorii de sânga care l-au susținut pe François Hollande privesc acum politica sa liberală și securistică ca pe o trădare întruchipată de legea muncii. Ei se regăsesc din ce în ce mai puțin în partide și țin să instaureze un raport de forță în stradă față de reprezentanții unei puteri care nu mai are în ochii lor legitimitate democratică. Cel de al doilea element este social, având în vedere în special situația locurilor de muncă pentru tineri (18-25 de ani) care n-a fost niciodată atât de gravă. Mai mult de jumătate dintre ei ocupă locuri de muncă precare: stagii remunerate cu 400 de euro pe lună, contracte cu normă diminuată și semnate pentru perioade scurte de timp etc. Nici pentru studenți, situația nu este mai bună. 1 din 4 trăiesc sub spectrul sărăciei având de asemenea obligația de a recurge la locuri de muncă precare și la împrumuturi. Aceste două elemente trimit la grupuri sociale în care diferențele de statut nu le permit, pentru moment, să se unească într-o luptă socială comună. Pe de o parte, avem salariați cu un statut relativ protejat (dacă este să facem comparația cu alte țări europene) care se tem de măsurile liberale care le amenință calitatea vieții (program de muncă, salarii, concedii). Pe de altă parte, avem o populație tânără cu sau fără studii, care nu știe dacă își va găsi un loc de muncă pe piața muncii sau dacă postul ocupat va corespunde vreodată calificării pe care o au.
Astfel, o parte caută să își mențină un statut pe care îl consideră din ce în ce mai amenințat în timp ce cealaltă parte dorește să acceadă la acest statut. Deși aceste aspirații nu sunt neapărat antagonice, amalgamul intergenerațional e greu de coagulat întrucât în fond tinerii au impresia că societatea, adică celelalte generații, le lasă lor din ce în ce mai puțin loc. Dintr-o dată, dacă fiecare dintre ei se regăsesc într-un discurs general care constă în considerarea partidelor ca reprezentante ale aceluiași sistem oligarhic, din clipa în care revendicările devin foarte concrete sau țintite către o anume categorie (în jurul unui sector sau a unei profesii) mobilizarea comună devine dificilă.
Care sînt de fapt cerinţele principale ale acestor protestatari?
În prezent mișcarea de protest își pierde din suflu pentru că ia o turnură prea sindicală între CGT pe de o parte și guvern pe de alta. Nici una dintre tabere nu dorește să cedeze. Guvernul mizează pe spărgătorii de grevă pe care îi lasă să acționeze în scopul de a întoarce opinia publică împotriva oricărei forme de mobilizare. CGT utilizează câteva dintre federațiile sale în scopul de a bloca economia (rafinării, trenuri) pentru că nu mai reușește să mobilizeze strada. Discursul său generalist devine mai greu de crezut pentru că la modul concret este constrâns să apere interesele specifice ale ramurilor mobilizate. Pe timpul verii riscăm să stingerea protestelor. Guvernul și sindicatele vor ieși slăbite de aici. Primii pentru că s-au dovedit incapabili să asculte salariații, adică electorii, sindicatele ca urmare a dificultății de a întreprinde acțiuni eficiente în privința alegerilor guvernului.
Cum crezi că se va termina totul din punctul tău de vedere? Cum va influenţa finalul de Campionat Modnial?
Dacă în timpul campionatului de fotbal acțiunile nu se vor opri vom vedea că oprirea trenurilor și a colectării deșeurilor au concesințe limitate pentru microbiști. Grosso modo ţara funționează, găsești tot tipul o cale să iei alt tren. Sindicatele nu au dorit să perturbe campionatul întrucât membrii lor, fiind suporteri, n-ar fi înțeles. Sectorul turismului și al restaurantelor ar intra în conflict deschis. În Franța sindicatele se găsesc ele însele într-o criză de legitimitate, doar 8% din salariați fiind afiliați. Această mișcare arată pierderea de legitimitate a formelor de reprezentare specifice secolului trect. Sindicatele și partidele reprezintă cele două fețe ale aceleiași monede devalorizate. În absența unor noi forme de putere care se coagulează dificil în prezent, legitimitatea reprezentanților sistemului va continua.
Traducere Maria Cernat
Sursă imagine.
