DE PRIN ALTE PĂRŢI RECENTE

Tragedia din Orlando și ecourile sale

Autor: Redacția
[label shape=”” type=””] Alexandru Vasile Sava [/label]

 

În momentul în care scriu aceste rânduri, numărul morților din atacul de la clubul Pulse frecventat de comunitatea gay din Orlando a ajuns la 49, cu încă 53 de răniți, devenind prin aceasta cel mai grav atac armat ucigaș din istoria recentă a Statelor Unite. În timpul atacului, în altă parte a Americii, un bărbat din Indiana a fost arestat în drum spre o paradă Gay Pride din sudul Californiei. Acesta avea în mașină trei puști automate, muniție și aproape 19 litri de explozibil, urmând să atace manifestația LGBTQ. Atacul din Florida a dus și la o criză medicală, centrele locale de transfuzii neputând face față numărului ridicat de victime, iar potențialii donatori din interiorul comunității queer s-au blocat de legislația federală, care le interzice să doneze sânge dacă au avut contact sexual cu o persoană de același sex în ultimele 12 luni – termen redus abia din luna decembrie a anul trecut de la o interdicție pe viață.

De trei zile establishment-ul american trăiește adevărate momente de agonie și extaz. După ce atacatorul, un newyorkez mutat în Florida în vârstă de 29 de ani, supravegheat de FBI, și-a declarat afilierea la Daesh, într-un apel la 911 din timpul atacului, conservatorii și moderații deopotrivă s-au unit în denunțarea pericolului reprezentat de „islamul radical” și de indolența liberală față de pericolul  musulman, cu exemplele cele mai obscene venind de la freak-show-ul electoral republican. Între timp aripa liberală a sprectrului politic american s-a mobilizat spre problemele controlului armelor și violenței față de persoanele LGBTQ, aceștia atrăgând atenția asupra ușurinței cu care a reușit un suspect de terorism să cumpere armament și criticând violența cotidiană pe scală mai mică direcționată spre comunitatea queer, precum și discursul homofob al conservatorilor, care ar alimenta asemenea acte de violență – cum ar fi de pildă declarațiile recente ale unora că vor începe să meargă înarmați în băi publice, pentru a se apăra de persoane trans.

Respectându-se șablonul stabilit în ultimii ani pentru atacuri armate similare, au început deja să fie puse în discuție problemele psihologice ale atacatorului, care a avut o istorie de comportament violent și abuziv față de fosta sa soție, pentru a distrage atenția de la lejeritatea cu care poate să obțină o carabină cineva cu antecedente violente și probleme psihice, atacatorul calificându-se pentru 2 permise diferite de port-armă (categoria D, pentru personal de securitate, și categoria G, pentru port ascuns de armă), ba chiar și un post la cea mai mare firmă de securitate privată din lume, protejând o comunitate îngrădită. Strategia are ca rol exotizarea atacatorilor, care devin monștrii bizari pe care societatea i-ar produce involuntar, rupți de psihologia comună a omului de rând. Astfel, tragediile pot să pară aproape de neevitat prin orice fel de acte de legislație și politici publice, cu excepția escaladării militarizării societății și a supravegherii mai atente a celor diagnosticați cu probleme psihopatologice.

Privind în detaliu cazul atacatorului, observăm că acesta avea o înțelegere vagă și incoerentă asupra islamului, declarându-și afilierea față de grupări foarte diferite, aflate la momentul de față în conflict în războiul civil sirian – până acum au apărut informații cum că acesta s-a auto-inclus în Hezbollah, Daesh și al-Qaeda. Apoi, conform declarațiilor clientelei clubului Pulse, acesta frecventase de mai multe ori clubul de-a lungul ultimilor ani și era familiar cu mediul gay din Orlando. În sfârșit, după cum au evidențiat un număr de comentatoare feministe, există o legătură frecventă între exploziile regulate de teroare armată din SUA și nu numai, comise exclusiv de către bărbați, și antecedentele lor de abuz sexual și violență domestică – acele mici acte de teroare cotidiană. În cifre, aproape o treime dintre atacurile armate sunt precedate de acte de violență domestică, și 40% dintre cazurile ultimilor ani încep cu un atac asupra iubitei sau soției (actuale sau foste) atacatorului. Astfel comentatorii leagă atacul de ideea masculinității toxice, de ideea masculinității fragile sau de legătura în cultura americană între masculinitate și arme.

Există fără îndoială o legătură între masculinitate și atacurile armate, evidentă din capul locului prin faptul că singurul numitor comun al criminalilor în serie armați este identitatea lor ca bărbați. Cert este că atacul are puține în comun cu atentatul din San Bernadino, comis de o „celulă teroriste” ad-hoc formată dintr-un cuplu de atacatori, deși mass-media americană, diferiți politicieni și însuși președintele SUA au sugerat asta. Mai degrabă ne amintește de atacul lui Dylann Roof asupra unei biserici de metodiști negri din Charleston sau de măcelul lui Elliot Rodger din Isla Vista.

În aceste cazuri și în multe altele, avem de-a face cu același tipar: atacator singur, cu probleme identitare în ceea ce privește propria masculinitate, rupt de formele obișnuite ale vieții sociale, a cărui fascizare se produce adesea cu ajutorul materialelor online. Și trebuie să subliniem cuvântul fascizare: „the lone gunman” nu este altceva decât criminalul membru în Freikorps rupt de instituțiile sociale care-i permiteau acestuia să opereze în haită și inserat în structura unei alte instituții sociale, acel conglomerat spectacular numit mediul online – un fascism internaut, pentru secolul XXI. Atacatorii armați de astăzi nu sunt altceva decât una dintre formele de violență paramilitară ale unei epoci în care vechile instituții colective sunt în mare parte pulverizate.

 

Replici românești

Din părțile noastre, reacțiile au fost ca și inexistente, cu excepția lăudabilă a organizațiilor pentru apărarea drepturilor LGBTQ și cu mențiuni onorabile de partea câtorva ong-uri feministe și stângiste. La ora la care scriu acest text nici o organizație progresistă, apărătoare a drepturilor omului în genere, nu s-a simțit datoare să intervină pe subiectul unuia dintre cele mai violente acte de exterminare a unor persoane queer din istoria recentă a oricărui stat occidental, politicienii locali în cea mai mare parte au tăcut (cu excepții penibile), iar instituția președintelui a ales să-și exprime solidaritatea cu statul american, partener strategic al României (singurul tip de parteneriat pe care legislatura românească pare a-l agrea), cu poporul american și condoleanțele pentru familiile victimelor, fără să sufle vreo vorbă despre comunitatea atacată efectiv. Este discutabil dacă e vorba de reticență calculată sau pur și simplu despre faptul că comunitatea LGBTQ ar fi invizibilă pentru aceștia, sexualitatea, din punctul de vedere al politicianului român, existând doar sub formă de mențiune la „și altele” în lista de drepturi civile moderne.

Altfel, nu ne-am putea explica lipsa totală de reacție a politicienilor (decât prin oportunism sau prin asentimentul lor tacit) față de campania ulta-conservatoare a Coaliței pentru Familie, care are în vedere, dincolo de includerea unei puneri la punct a „anormalilor” în textul Constituției, restrângerea până la eliminare totală a oricăror discuții despre sexualitate, restrângerea drepturilor reproductive la femei, condiționarea și mai multor servicii sociale de statutul marital și numărul de copii (de pildă  subvenții pentru angajatorii părinților patriotici, locuințe sociale doar pentru tinere familii), îngreunarea procedurii divorțului, facilitarea scoaterii copiilor din sistemul de învățământ, precum și o serie de facilități orientate strict spre familia mic-burgheză (scutiri de impozite pentru afaceri familiale, subvenții pentru bone etc.).

Refuzul acesta de a pronunța cuvintele lesbiană sau homosexual, ca să nu vorbim de bisexualitate, transgen, intersex, spații complet exotice pentru mintea fragilă și robotică a demnitarul român, este endemic discursului public românesc. În cazul de față, munca de curățarea evenimentului de orice mențiune la orientarea sexuală a celor afectați a fost dusă și mai departe de către corul de anonimi români ce au simțit nevoia de a se exprima în subsolurile textelor, aceștia simțind, ca niște adevărați luminiști universaliști, că simpla mențiune a orientării sexuale a victimelor le-ar reduce individualitatea de la demnitatea de a fi „om în general” la o trăsătură particulară, egală în fond pentru comentatorul nostru rațional și dotat cu bun simț, cu înălțimea victimelor sau preferința lor în materie de mărci de bere.

Când luminiștii noștrii s-au obosit să recunoască ținta reală a violenței, această concesie nu a fost decât un moment în judecata favorabilă dată toleranței occidentale, care i-ar lăsa până și cei queer să trăiască (spre surprinderea noastră, a celor care nu trăiesc în caricatura transcendentă de Vest prezentă în ideologia romgleză). Sau mai rău, a prilejuit vomarea tuturor mizeriilor care mustesc în mentalul colectiv al conservatorismului hetero autohton – ele pot fi găsite cu ușurință, și nu le vom face serviciul de a le repeta aici.

Ceea ce replicile românești la șocul tragediei din Orlando demonstrează este decalajul între România și societățile vestice. Dacă aiurea vedem confruntări dintre diferite filoane ale apărătorilor LGBTQ și diferite grade de homofobie, la noi urletul homofobiei deșănțate răsună singur – liberal-conservatorismul ceva mai rezonabil insistă că homosexualitatea nu mai e criminalizată, orice altceva fiind isterizarea unor oameni fără ocupație, care refuză să se preocupe de adevăratele probleme ale societății. Stânga pro-lgbt este numeric infimă și prea marginală ca să facă vreun răsunet, iar segmentul relativ progresist al clasei de mijloc de dreapta este nu doar subțire (clasa de mijloc în general fiind, să nu ne facem vreo iluzie, un viespar de reacționarisme care mai de care mai originale în demența lor), dar și decuplată de societatea în care trăiește și astfel prinsă în cercul propriu. Orice replici tolerante și empatice ar produce blogosfera românească, acestea sunt scrise de către „oameni de bine” pentru „oameni de bine”, și sunt rupte de orice strategie pentru contracararea homofobiei, dincolo de panseuri vagi despre educația populației în generesau de entuziasmul devoratorului de publicitate pentru mici evenimente de spectacol înălțător-civic (flash-mobs, cântecele cu celebrități, susținere virală prin poze de profil etc.).

Problemele cu această abordare este că violența fascistă și hegemonia conservatoare nu pot fi învinse prin ironie online, iar emanciparea queer nu poate fi făcută prin caritatea și clemența „aliaților” care se presupun a fi altfel neatinși de problematizarea sexualității în societatea burgheză pe care mișcarea LGBTQ o ridică. Apărarea comunității LGBTQ, instituțional prin parteneriatul civil și fizic în fața agresiunii fascistoide, împreună cu confruntarea și demantelarea instituțiilor opresive care fac posibilă homofobia, necesită un alt tip de implicare și operare decât slacktivismul online. Până când progresiștii, de stânga sau dreapta, nu participă împreună cu comunitatea queer la lupta acestora și nu se confruntă cu propriul lor statut și propriile mize în cadrul acestei lupte, nu putem vedea în presupusa lor iluminare decât spoiala discursivă prin care aceștia vor să treacă drept vestici.

 

Publicat iniţial pe Cealaltă Agendă.

 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

8 Comentarii

  • Trei teme de discutie vesnice- timpul, gaii si evreii. Tema gailor se mai speculeaza cu scop de publicitate si profit.
    Ce trebuie de discutat referitor la aceasta tragedie? – faptul ca au fost omoriti OAMENI, fara nici o importanta ca era o comunitate de gai sau de amatori de sah. Nu se poate, este o crima sa omori pe cineva.
    Ce ar fi scris autorul daca vidtimele ar fi fost nu gai ci filatelisti?

    • Andrei, faptul ca eray gay e important – au fost targetati anume din acest motiv… Si in contextul proliferarii discursurilor anti-homosexuale (de inspiratie moralista, religioasa sau altele), faptul ca violenta e aplicata asupra unui grup stigmatizat e factorul principal de gandit.

      • Categoric impotriva. A pune intr-o oala in acelas timp si drepturile omului si divizarea in gai, confesii,etnii etc. nu este altceva decit profanarea insasi notiunii de drepturi ale omului.
        In afara de profanarea notiunii drepturile omului, evidentierea legaturii dintre criminal si comunitatea de gai se transforma intr-o publicitate, un stimul pentru alti sustinatori ai rafuielii cu gaii. De discutat si condamnat trebuie una: un criminal a omorit oameni si punctum.
        Apropo, mass media isi are pacatele sale in ecstinderea terorismului in general.

        • Andrei, de ce ar trebui sa fie “ori” – “ori”? Eu vad o problema sa fie mentionat ca au fost incalcate drepturile omului (partea generala si fundamentala) dar ca aceste drepturi au fost incalcate unui grup anume fata de care multa lume crede ca sunt justificate orice fel de atitutidini si actiuni…

          • Mie mi se pare ca situatia nu cere argumentare, promovarea drepturilor omului in esenta sa este reactia la divizarea comunitatii si privilegierea unor grupuri fata de altele. Adica se pune accentul pe prioritati. Mai intii de toate este omul care indiferent de rasa, gen, etnie, credinta etc. ar trebui sa aiba aceleas drepturi si responsabilitati ca si toti ceilalti. Aceasta idee progresista insa este la inceput de implementare si in timpul cind se pun eforturi pentru a o promova, paralel se accentuiaza si promoveaza si ideia divizarii.
            Voi, cei care cu intentii bune promovati drepturile omului deseori va faceti complice celor ce folosesc aceasta idee ca instrument in scopuri meschine. Din acest punct de vedere, spre ex., este un nonsens a cota deputatii in parlament dupa gen.
            Da. posibil ca pentru specialistii in domeniu divizarea si cercetarea sub diferite aspecte este necesara, numai nu pentru publicul larg

  • Vai ce bine le trage autorul cand e vorba de demonizarea heterosexualitatii si a heterosexualilor (de parca nici nu ar fi un sexism ) :
    “Sau mai rău, a prilejuit vomarea tuturor mizeriilor care mustesc în mentalul colectiv al conservatorismului hetero autohton”

    Dar e ceva ce autorul nu vrea sa ne spuna in ruptul capului si anume ca: atacatorul cel mai probabil era membru al comunitatii LGBTQ

    http://www.telegraph.co.uk/news/2016/06/14/orlando-gunman-was-a-regular-at-lgbt-nightclub-pulse-before-atta/

    http://www.cbsnews.com/news/orlando-shooting-man-who-says-he-was-omar-mateen-gay-lover-speaks-out-univision/

    Sava, inceteaza cu manipularea!

    • Discutia asta s-a purtat cred ca de mii de ori. Si e o argumentatie gen cerc vicios: inegalitatea este rea – Drepturi egale – Masuri afirmative – Inegalitatea este buna ( si tocmai pe criterii de rasa, sex, convingeri religioase). Totul porneste de la dorinta de compensare, dar pe parcurs se pierde padurea din cauza copacilor.

  • Din punctul meu de vedere nu e un cerc vicios ci o simpla incapacitate de a privi real lucrurile, o incercare de a pune “caruta inaintea calului”. Care ar fi posibilitatea rezolvarii problemei drepturilor omului in general si concret a minoritatilor sexuale? – a) ridicarea nivelului de cultura si mentalitate a societatii si b) prin forta. Forta lipseste iar ridicarea nivelului de cultura si a mentalitatii este un lucru greu, de lunga durata si nimeni nu doreste sa se ocupe de asta. Colac peste pupaza, o frina in aceasta cale este si mimarea respectarii drepturilor omului. Spre ex. eu sunt impotriva permiterii islamismului la noi in tara. Este o incalcare a drepturilor omului? – da desigur. E rau? – da. Dar ce vom face cind ei vor fi deja prezenti iar noi nu vom fi capabili sa convetium impreuna, ramine numai lupta fizica? De ce pina si cel mai necarturar om intelege ca sa cei pensii de nivel european este u nonsens, pur si simplu nu exzista asa bani, iar sa cei drepturi la nivelul celor mai dezvoltate tari chiar si specialisti cu studii gasesc de cuviinta ca se poate?
    O discutie constructiva la rezolvarea acestei intrebari ar fi “care sunt caile de ridicare a nivelului cultural si schimbarea mentalitatii”

Lasa un comentariu