Societate civilă cu de-a sila nu se face

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]

Intro.
Pe 27 aprilie a.c. am participat la o întîlnire a autorităților (prim-ministrul Pavel Filip, președintele Parlamentului Andrian Candu, vice-președintele Parlamentului Liliana Palihovici) cu societatea civilă. Evenimentul se întîmpla în contextul eforturilor guvernării de a relansa dialogul cu societatea civilă, parte a procesului de implementare a angajamentelor asumate față de Uniunea Europeană și partenerii externi (numiți și ”parteneri de dezvoltare”).
Am ajuns la conferință oarecum întîmplător – am descoperit în ultima zi anunțul pe site-ul Parlamentului, am trimis cerere de înregistrare, pe urmă, cînd nu am primit niciun răspuns, am solicitat repetat să fiu înregistrat și abia atunci am primit în sfîrșit un răspuns pozitiv.
Conferința însăși a fost marcată de cîteva incidente legate accesul presei – jurnaliștilor li s-a permis să facă cîteva imagini protocolare apoi au fost ”rugați” de nu știu cine să iasă… Abia după ce un grup mai vocal a cerut revenirea jurnaliștilor în sală, aceștia au putut veni și au reluat procesul de transmisiune (de aia întregistrările de pe privesc.eu și realitatea.md sunt rupte în cîteva locuri).
La conferință (procesul-verbal, în care nu a încăput, din nu știu ce motive, intervenția mea, se găsește aici, dar eu pot fi auzit vorbind pe înregistrarea de la realitatea.md, cu începere de la momentul 1:28:50) au fost discutate succesele și eșecurile fostelor platforme de colaborare a societății civile cu autoritățile (CNP, pentru Guvern, și Consiliul ONG pentru Parlament).
În intervenția mea am pomenit despre necesitatea de angajare în două procese complementare, complexe, dar distincte:
– Pe de o parte, o discuție internă în cadrul societății civile moldovenești pentru a crește inclusivitatea platformelor civice (Consiliul Național pentru Participare – CNP, Consiliul ONG, altele) prin implicarea unor actori care sunt de obicei excluși: rețelele civice, alianțele informale, activiștii individuali etc; pentru a stimula discuțiile și dezbaterile interne – fostul site al CNP nu avea nici măcar opțiunea forum pentru discuții ale proiectelor de decizii și atitudini; pentru a crește transparența sectorului civic – declarații de averi la vedere pentru membrii CNP, raporte financiare anuale ale CNP; pentru a stimula asocierea voluntară a inițiativelor civice pe varii platforme – în vechea formulă, Parlamentul a decis să-și aleagă singur și arbitrar partenerul de dialog – Consiliul ONG, discriminînd alte platforme și creînd animozitate în cadrul societății civile etc.
– Pe de altă parte, la nivelul discuției relației autorități-societate civilă, e nevoie de o discuție în care să fie identificate instrumentele cele mai eficiente, ieftine și puțin consumatoare de resurse (financiare, de personal, logistice) pentru a oferi expertiză competentă la elaborarea politicilor publice și pentru a asigura o monitorizare competentă a procesului de implementare a politicilor publice. În acest sens, inițiativele și organizațiile societății civile trebuie să găsească mecanisme și pîrghii prin care deopotrivă să fie un bun supraveghetor al proceselor de elaborare-implementare a politicilor publice și să fie totuși partener stabil al societății în procesul de reformare a statului. De asemenea am argumentat despre necesitatea unor mecanisme de colaborare între societatea civilă și autorități la nivel local (prin crearea unor consilii locale de participare sau altor mecanisme).
La conferință s-a decis instituirea unui grup de lucru trilateral format din reprezentanții Secretariatului Legislativului, Cabinetul Prim-ministrului și organizațiilor neguvernamentale, care a avut drept scop identificarea noilor mecanisme de consolidare a cooperării guvernării cu sectorul asociativ.

Un grup de lucru cu năbădăi… și mult-mult formalism.
Cum 27 aprilie cădea în miercurea din săptămîna Paștelor, prima ședință a grupului de lucru s-a desfășurat abia peste o săptămînă și ceva, pe 6 mai, în incinta Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare. Întîlnirea a fost destul de tehnică – am discutat termenii generali ai activității grupului de lucru, am elaborat un orar al ședințelor, am stabilit niște termeni pentru prezentarea documentului final. Peste încă o săptămînă, pe 12 mai, Alexei Buzu, directorul executiv al al Centrului Parteneriat pentru Dezvoltare a elaborat termenii de referință pentru grupul de lucru trilateral (GLT). Conform acestui document, GLT urma să examineze trei posibilități diferite de colaborare (consultare și implicare) a societății civile cu autoritățile: păstrarea actualului mecanism (CNP pentru Guvern și crearea unei unități pentru relații cu societatea civilă în cadrul Parlamentului), constituirea a două CNP-uri separate pentru guvern și parlament și crearea unui CNP unic cu mandat și componență extinsă pentru Parlament și Guvern.
Conform graficului agreat de Grupul de Lucru, documentul urma să fie elaborat pînă pe 13 iunie, după care, în perioada 13 iunie – 1 iulie să fie consultat cu cealaltă parte a societății civile (inclusiv în regiuni, prin intermediul oficiilor Cancelariei de Stat), să fie reactualizat, cu includerea propunerilor și comentariilor venite în procesul de consultare și cu elaborarea tabelului de divergențe în perioada 4-15 iulie, după care să fie prezentat în cadrul conferinței anuale de colaborare a Parlamentului cu Societatea civilă undeva între 15 și 31 iulie.
Activitatea Grupului de Lucru n-a prea fost cu spor încă de la început.
Întîi, vechiul site al CNP nu a fost funcțional vreme de cîteva săptămîni – așa procesul de evaluare a activității CNP precedent (în scopul identificării succeselor, eșecurilor și provocărilor mecanismului CNP) a fost foarte dificil.
În al doilea rînd, unii membri ai grupului s-au retras (Alexei Buzu, de exemplu) ca urmare a transformării GLT într-o structură super-formală, cu un milion de reguli și regulamente, cu secretar și președinte (eu am lipsit de la întîlnirea la care s-a discutat așa-zisul regulament de funcționare a grupului – eram în Franța, la Villarceaux, la o întîlnire a unei rețele europene de activiști ce muncesc în domeniul bunurilor comune – și cînd m-am întors mi-am pus mîinile în cap: în locul unor întîlniri tehnice, ce ar fi examinat în detaliu diversele aspecte ale colaborării societate civilă-autorități, am găsit un grup împotmolit în reguli, cu procese verbale și reguli supercomplexe și inutile de includere/excludere a membrilor, cu o eficiență redusă dar cu o verticală a puterii bine conturată.
În al treilea rînd,  membrii din CNP-urile precedente (cu excepția notabilă a lui Ilia Trombițki de la Eco-Tiras) au refuzat constant, sub varii pretexte (agenda super-plină, nedorință de a interacționa la nivelul personal cu unii membri ai grupului de lucru, ”respect de sine”), să participe la ședințele grupului, să consulte membrii acestuia în privința funcționalității CNP-urilor precedente, să răspundă la unele întrebări, să ofere expertiza lor în design-ul instituțional al viitoarei platforme de colaborare a societății civile cu autoritățile. Ceea ce, în condițiile în care unii membri ai grupului de lucru nu aveau experiență suficientă în politici publice și participare la procesul decizional la nivel de Parlament și guvern, a complicat mult munca grupului. Iar asta, la o adică, vorbește mult despre starea actuală a așa-zisei societăți civile din Moldova: elitistă, împărțită pe găști și grupuri ce nu prea vor și pot să comunice între ele, plină de ranchiuni și reglări de conturi personale, incapabilă să transmită experiență și expertiză de la membrii cei mai experimentați și mai competenți la membrii mai noi și mai lipsiți de experiența (adică o societate civilă ce nu știe și nu poate să se reproducă).
În al patrulea rînd, Parlamentul s-a arătat rigid în privința datelor de prezentare a documentului final al grupului – conform legislativului conferința anuală urma să se desfășoare nu între 15-31 iulie, așa cum solicita Grupul de Lucru, pentru a oferi documentului șansa de a fi consultat de cît mai multe inițiative și organizații, ci pe 5 iulie. Astea a redus mult mai ales din perioada alocată pentru discuția publică a documentului.
În al cincilea rînd, ”partenerul privilegiat” al Parlamentului, Consiliul ONG, a fost organizatorul din umbră al Conferinței Anuale, așa încît membrii grupului de lucru nu au participat în nici un fel la elaborarea programului și formatului conferinței, pe care organizatorii l-au croit cum au dorit și în care au băgat ce au dorit. Așa, bunăoară, a ajuns un document opțional –  Opţiuni de relansare a cooperării societăţii civile cu autorităţile publice centrale, elaborat de Serghei Ostaf să fie examinat împreună cu un alt document al lui Alexei Buzu,  Precondiţii pentru funcţionalitatea opţiunii CNP Guvern-Parlament (ambele examinate de GLT și incluse în documentul final), și însuși documentul final al grupului de lucru trilateral, Propuneri pentru eficientizarea colaborării dintre societatea civilă  și autoritățile publice. Toate consultate și comentate separat.
O consecință majoră a acestei situații este că organizatorii conferinței au anunțat  24 iunie ca dată limită de înregistrare la conferință, în timp ce documentul final al grupului de lucru trilateral a fost publicat pe site-ul Parlamentului abia pe 22 iunie. Adică cu doar 2 zile înaintea expirării termenului limită. Adică iar scurtătură nepermisă pe partea de consultare publică.
O altă problemă majoră ține de mandatul acestei conferințe. Dinspre Parlament/Guvern/Consiliul ONG au tot venit mesaje că s-ar dori ca, la această conferință, organizațiile/inițiativele/activiștii prezenți să adopte unul din mecanismele propuse, care ar urma să fie dezvoltat. Mie mi se pare problematic ca o conferință la care vor participa probabil vreo 100 de organizații și inițitive să adopte vreo opțiune, în absența unui proces larg de consultare publică cu celelalte cîteva mii de organizații, inclusiv din regiuni. E vorba în mod principial de reprezentativitate care, după mine, nu va fi asigurată în formatul existent.
În al șaselea rînd, atît Parlamentul, cît și Guvernul, deși au avut statutul de parteneri de discuție ”egali” în acest grup de lucru trilateral, au avut în realitate doar statut de observatori. La nenumăratele solicitări de a clarifica motivele îndeplinirii extrem de proaste a prevederilor Strategiei de dezvoltare a societăţii civile pentru perioada 2012–2015 (SDSC), împreună cu Planul de Acţiuni (PA) pentru implementarea Strategiei, adoptate prin Legea nr. 205 din 28 septembrie 2012 (1) de a oferi feedback în privința eventualelor dificultăți sau oportunități pe care le-au avut în cadrul platformelor precedente de colaborare cu societatea civilă, deci, la toate solicitările ei au avut un răspuns unic: faceți ce doriți, e treaba voastră, cereți ce vreți!

Puse laolaltă, aceste lucruri n-au sporit nici dialogul intern în cadrul societății civile, nici n-au servit drept o platformă de consolidare a acesteia pentru a realiza o implicare și monitorizare eficientă a guvernării. A fost un fel de război civil în interiorul societăţii civile, pe baze parțial organizaționale, parțial personale, parțial instituționale.

Ce-i de făcut?
Întrucît în mare parte munca grupului de lucru trilateral a fost încheiată (documentul final a fost livrat și stă pe site-ul Parlamentului pentru consultare), pot să îmi dezvălui preferința mea pentru unul din mecanismele de colaborare între societatea civilă și autorități din cele propuse de GLT.
(Preferința asta a apărut la capătul experienței de activitate în grupul de lucru, dar ea nu a afectat evaluarea celorlalte opțiuni: m-am străduit să fiu echidistant, corect și la fel de critic cu toate – de aia fiecare opțiune propusă este analizată din punctul de vedere al avantajelor, dezavantajelor și costurilor).
Am păstrat tăcerea asupra preferințelor personale pentru că nu am dorit să afectez argumentarea și examinarea celorlalte opțiuni de colaborare a societății civile cu autoritățile publice.
Deci, opțiunea pe care o prefer personal, o cred cea mai reușită și mai eficientă pe termen mediu și lung, o consider cea mai benefică pentru atingerea simultană a două obiective: consolidarea societății civile și reformarea statului în Republica Moldova, este opțiunea Fără Consiliu Național de Participare (adică fără o platformă instituționalizată oficial pentru colaborarea autorităților cu societatea civilă).
Această opțiune prevede neactivarea CNP și consolidarea mecanismelor existente de transparență decizională, responsabilitate și implicare a Parlamentului/Guvernului/APL (am participat la toate etapele de redactare a documentului, deci îmi permit să citez copios).
Premiza fundamentală a acestei opțiuni poate fi formulată astfel: cadrul legal existent (precum și angajamentele în privința modernizării statului asumate de Republica Moldova în cadrul Planului de Acțiuni cu UE) în materie de transparență decizională și participare publică – cu mici ajustări (2) – oferă suficiente instrumente, platforme și pîrghii de colaborare între societatea civilă (autoorganizată în ONG-uri, inițiative și rețele informale, activiști) și autoritățile publice de nivel central și local. Altfel spus, dacă prevederile cu referire la transparența decizională ar fi implementate și respectate de către autorități, nu ar mai fi nevoie de o platformă specială instituționalizată de colaborare.
Avantajele acestei opțiuni sunt următoarele:
– Transformarea calitativă radicală a actului de guvernare, consolidarea și îmbunătățirea mecanismelor de transparență decizională și participare – schimbări de care vor beneficia toți cetățenii.
– Nu e nevoie de mecanisme/instituții/resurse suplimentare pentru a ”învăța” și ”monitoriza” Guvernul/Parlamentul să respecte prevederi și norme pe care ei sunt obligați oricum să le respecte.
– Posibilitatea diversificării formelor de participare și colaborare a societății civile cu autoritățile statului care ar crește eficiența: includerea formală, într-un mod transparent, a membrilor societății civile în comisii, colegii ministeriale și instituții, stimularea transparenței decizionale la nivel local.
– Costuri minime pentru societatea civilă – resursele economisite pot fi investite în atingerea scopurilor statutare. Banii care ar merge la întreținerea unui CNP (e surprinzător că nu există nici un raport financiar al CNP-urilor precedente pentru a evalua costurile de funcționare ale unui asemenea mecanism), ar putea fi redirecționați pe activități și proiecte concrete.
– Cadrul legal existent presupune deja suficiente pîrghii de participare, consultanță și monitorizare pentru cetățeni/inițiative/organizații ale societății civile, dacă se publică proiectele și se respectă termenul de consultare.
– Evitarea riscurilor legate de apariția unor mecanisme de discriminare instituțională (și teritorială) ce decurge din vizibilitatea și ponderea diferită a organizațiilor/inițiativelor societății civile. Exemplu: în CNP 2012-2014, din cei 30 membri doar 2 erau din afara Chișinăului – 1 organizație de la Cahul și una de la Comrat).
– Participarea organizațiilor și inițiativelor civice pe picior egal, în funcție de resurse, expertiză/specializare și voință, nu de vizibilitatea mediatică sau capacitatea instituțională. În formula actuală –  platformă cu statut permanent – CNP – sunt favorizate organizațiile mari, cu echipe suficient de largi pentru a putea delega persoane să participe în cadrul CNP. Din contra, organizațiile și inițiativile mici (ONG-uri cu 2-4 persoane), nu au cum să delegheze permanent un membru pentru a participa în cadrul CNP fără a le fi afectată serios activitatea proprie.
– Evitarea riscului ca unele persoane/organizații/alianțe civice să vorbească în numele întregii societăți civile, cu beneficiile de imagine și prestigiu ce decurg din această situație (personalizarea societății civile).
– Accentul și efortul se depune pentru transformarea instituțiilor statului în direcția creșterii transparenței (de exemplu e-Cabinet http://www.riigikantselei.ee/e_cabinet/ ) și participării la procesul decizional, nu pentru consolidarea unui minister cu drept de vot al societății civile. Această rearanjare a priorităților oferă o garanție mai durabilă și un cost mai mic decît întreținerea unor corpuri intermediare ale societății civile, de o eficiență redusă.
– Posibilitatea de a reacționa mai rapid la proiectele propuse consultărilor datorită faptului că nu va fi necesară o coordonare între organizațiile membre ale unei structuri instituționalizate
– Condiții mai propice pentru pluralism de idei, expertiză și opinii.
– Lipsa unei structuri instituționalizate nu impiedică coalizarea /activitatea în comun a mai multor organizații în funcție de expertiză/ specializarea/ importanța proiectului în discuție.
– Evitarea cooptării politice a platformei oficiale de colaborare a societății civile cu Parlamentul/Guvernul/APL.

Dezavantajul major al acestei opțiuni este cel politic: absența unui centru unic de presiune a societății civile asupra autorităților în condițiile unor angajamente slabe din partea acestora de a reforma cadrul legal, de a crește transparența și participarea la procesul decizional.
La aceasta s-ar adăuga și alte cîteva riscuri importante:
– Absența unor canale de centralizare a comunicării societății civile cu autoritățile, fapt care ar dezavantaja societatea civilă în cazurile în care e nevoie de reacție rapidă.
– Posibilitatea cooptării, de către Guvern și Parlament, a unor organizații/inițiative civice pentru a-și crea legitimitate ”civică” (mai ales că unele Ministere, precum e cel al Ecologiei, a construit în trecut o întreagă rețea de organizații non-guvernamentale ”prietene” care cîștigau proiectele ministerului, pe de o parte, și asigurau umbrela civică necesară ministerului, pe de altă parte).
Însă aceste riscuri există oricum și au co-existat de minune cu CNP-urile precedente. Și ele pot fi evitate dacă se implementează și se respectă corect prevederile privind transparența decizională.
Cum ar veni, principalul rol al CNP este mai degrabă unul de braț politic al societății civile, decît de centru de expertiză și monitorizare (organizațiile care elaborarează expertize o vor face oricum).
Iar cînd principala rațiune de a exista a unei platforme instituționalizate de colaborare între societatea civilă și autorități este cea politică, înseamnă că… nu există nici o rațiune. Și ne putem lesne lipsi de o asemenea platformă.

În loc de concluzie.
Părerea mea e că avem nevoie mai mult de consolidarea societății civile prin intensificarea și diversificarea metodelor de colaborare, comunicare, învățare reciprocă, autoorganizare (nu în platforme decise de donatori sau autorități – în CNP-ul precedent guvernul alegea membrii), decît de crearea unor structuri ineficiente, susceptibile de cooptare politică și orgolii personale, elitiste ca formă și discriminatorii (teritorial, de exemplu, sau din punctul de vedere al mărimii organizațiilor).

Referințe:

1. Conform unor estimări independente, ”Nivelul de implementare a acțiunilor asumate în cadrul Strategiei este de circa 27%, alte 9% din acțiuni sunt în proces avansat de realizare, iar 64% din angajamentele asumate sunt nerealizate inclusiv 52% din acțiuni nu au fost demarate”(Gh. Caraseni, Raport de evaluare finală: Implementarea Strategiei de Dezvoltare a Societății Civile 2012- 2015.  2016,  p.4).

2. Alexei Buzu propunea cîteva ajustări ale cadrului legal cu privire la transparența decizională: ”Modificarea și completarea legii cu privire la transparența decizională. Stabilirea regulilor procedurale minimale aplicabile pentru asigurarea transparenței decizionale în cadrul autorităților publice Legea cu privire la transparenţa decizională urmează a fi modificată prin introducerea unui articol nou care va specifica cerinţele speciale de asigurarea transparenţei în adoptarea următoarelor tipuri de decizii: adoptarea/modificarea bugetului, strategii sectoriale, numiri, reforma instituţională, înstrăinarea patrimoniului, legislaţia de mediu, legislaţia muncii, legislaţia electorală, sectorul justiţiei, domeniul luptei cu corupţia, prestaţii şi servicii sociale, adoptarea/modificarea legilor organice etc. Condiţiile speciale de asigurare a transparenţei vor presupune un minim set de criterii obligatorii cum ar fi: (i) elaborarea şi consultarea studiilor de impact cu părțile interesate, (ii) o perioadă minimă de 30 de zile de consultări publice, (iii) organizarea din oficiu a dezbaterilor publice cu părţile interesate, (iv) obligativitatea avizului/opiniei din partea societății civile, (v) argumentarea temeinică a refuzului de a ţine cont de propunerile recepţionate de la părţile interesate etc. ”

sursă imagine de fundal.