ARTICOLE.
Protestele din Piața Marii Adunări Naționale organizate de Platforma Civică ”Demnitate și Adevăr”.
Duminică, 6 septembrie, Platforma DA a declanșat o serie de proteste în centrul capitalei. Ulterior protestatarii au decis să instaleze un orășel de corturi în PMAN și au promis că rămîn pînă cînd guvernarea le va îndeplini revendicările. Orășelul a rezistat deja o săptămînă.
Valentina Basiul de la Europa Liberă a făcut o galerie de scurte prezentări ale liderilor protestului.
Andrei Năstase, vocea cea mai activă a protestatarilor, a oferit un interviu portalului Meduza: ”Значит, мы еще раз пригласим на площадь людей. Если они скажут «Нет», мы можем и другие меры принять. Почему у других получилось, а у нас не получится? Вот лист акации. Почему у нас не может быть революции акаций? Чисто, мирно, по-человечески. Но это не наша цель. Наша цель — это досрочные выборы.И мы надеемся, что [западные] партнеры Молдовы поймут, что они должны помочь нам, чтобы власти ушли. Дипломатическими путями можно это все решить.”
Cătălin Nicolae, în VICE România, încearcă să înţeleagă cine sînt cei de la Platforma DA şi unde pot duce evenimentele din PMAN. „Să ne-nțelegem, departe de mine ideea că 40 de mii de oameni au ieșit în stradă pentru că așa au zis frații Țopa sau foștii acoliți ai lui Roșca. Cum am mai zis și la început, miliardul ăla chiar a dispărut din bănci, iar oligarhii, și cel puțin o parte dintre politicienii față de care protestează, și-o merită cu vârf și îndesat.// De altfel, chiar și tactica pe care o aplică aceștia este dubioasă. Chiar dacă toată lumea a negat, e puțin probabil ca cele două concerte anunțate pe 6 să fi fost organizate întâmplător în aceeași zi cu manifestația DA. Primarul Orheiului, Ilan Shor, a fost acuzat că ar fi jucat un rol major în sifonarea miliardului de dolari și chiar a fost arestat la domiciliu, însă a fost eliberat pentru că s-a înscris în cursa electorală. În Moldova, candidații, la fel ca și aleșii, au imunitate. Iar Unite, o subsidiară a companiei Moltelecom, cea care a organizat concertul din Chișinău, ar fi, potrivit presei de la Chișinău, controlată de Vlad Plahotniuc.”
Economia transnistreană a scăzut dramatic în ultimul an. ”Economia regiunii separatiste transnistrene a înregistrat o scădere fără precedent, potrivit şefei executivului din Tiraspol Tatiana Turanskaia. În opt luni ale anului, veniturile bugetare s-au redus cu 17%, iar produsul regional brut – cu 19%, faţă de perioada similară a anului trecut. Din cauza veniturilor mici, din februarie, administraţia separatistă a tăiat cu 30 la sută pensiile şi salariile bugetarilor, trecându-le la datorii, care s-au acumulat şi au ajuns acum la aproape 600 de milioane de ruble transnistrene sau 53 de milioane de dolari. „Nivelul mic al acumulărilor bugetare nu ne permite să construim prognoze optimiste. În bugetul pentru anul 2016 vor fi incluse cifre reale”, a spus Turanskaia. Anularea de la 1 ianuarie 1016 a preferinţelor în comerțul cu UE va pune întreprinderile transnistrene în situația să achite taxe vamale pentru exporturile pe piaţa europeană, ceea ce ar putea aprofunda şi mai mult criza economică a regiunii. Acum un an, UE asimila peste 30% din exporturile din Transnistria, iar malul drept al Nistrului – cca 40% din mărfurile regiunii.”
Un interviu, în Jurnal de Chișinău, cu Victor Parlicov, expert în cadrul Institutului pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, fost director al Agenţiei Naţionale de Reglementare în Energetică (ANRE) despre decizia subită a instituției de a suspenda, pe o perioadă de două luni, majorarea tarifelor la energie electrică și gaz: ”Acest lucru demonstrează că ANRE nu mai este independentă. Eu cred că decizia de suspendare a majorării tarifelor a fost luată de către factorii politici. Au fost situații în care agenţia, la indicaţia politicului, a anulat tarife, în 2001, de exemplu, însă o hotărâre privind suspendarea tarifelor pentru o perioadă determinată nu a mai existat și nici nu are o fundamentare juridică! (…) Versiunea oficială că ANRE ar fi luat în calcul o decizie a Consiliului de securitate nu rezistă nici unei critici. Sunt ridicoli pur şi simplu! În primul rând, ei s-au conformat unei decizii politice, în al doilea rând, despre audit s-a vorbit începând din martie curent, în momentul în care a fost pusă în discuţie pentru prima dată majorarea tarifelor. Societatea civilă şi chiar politicienii au solicitat atunci aceste controale. Apoi, în iulie curent, ANRE a explicat de ce nu este neapărat ca un asemenea audit să fie efectuat înainte de majorarea tarifelor. Şi atunci, s-a propus ca decizia cu privire la tarife să fie adoptată, iar auditul să poată fi efectuat ulterior. Şi dacă, în urma acestora, ar fi fost depistate încălcări, ANRE ar fi putut reveni asupra majorărilor. Ce s-a schimbat în mai puțin de două luni care s-au scurs din momentul majorării tarifelor ca ANRE să-l suspende?! Prin urmare, este cert că ANRE a acționat la indicația politicului. Mai mult, politicul este direct implicat în această afacere. Ce interes a avut întreprinderea cu capital public, SA „Energocom”, să nu procure direct energie electrică de la Centrala Termo-Electrică de la Cuciurgan, ci de la un intermediar? Nu-mi pot explica acest lucru decât prin comisioane grase. Sunt sigur că, fără factorii politici de la Chişinău, nu s-a putut face acest lucru – SA „Energocom” nu face un pas de capul lui.”
Echipa RISE Moldova a fost pe urmele condamnaţilor „de lux” din R. Moldova, evadaţi în lumea largă cu complicitatea organelor de drept : Valeriu Guma, Sergiu Trocin, Nicolae Vicol, Gheorghe Papuc, Ion Perju. „RISE Moldova a consultat un set de documente ce indică itinerarul internațional a șase interlopi de lux din Republica Moldova, ajunși în atenția Interpolului. Printre ei se numără foști înalți funcționari de stat care au fugit de răspundere penală. Din documente reiese că Nicolae Vicol, fost șef al FISC-ului, a părăsit Republica Moldova în regim de urgență cu o zi înainte să fie condamnat, iar Gheorghe Papuc, ex-ministru de Interne, a stat ascuns pe teritoriul Republicii Moldova, refuzând să execute decizia de condamnare.”
O altă investigație RISE Moldova cercetează averile șefilor de direcții în cadrul primăriei Chișinău și găsește acolo conflicte de interese, averi ilicite etc. ”Sunt bugetari, dar dețin în proprietate case și mașini de lux. Unul dintre ei, șef al direcției asistență socială, a negat oficial că deține un bloc de locuit cu 10 apartamente pe care le-a scos în vânzare. Însă, unui reporter sub acoperire, funcționarul i-a dat asigurări că imobilul îi aparține și că el se ocupă de tranzacțiile imobiliare. O analiză a veniturilor și proprietăților șefilor de direcții de la Primăria Chișinău arată că cel puțin jumătate dintre ei au agonisit proprietăți ce depășesc cu mult veniturile lor oficiale.”
O investigaţie de Victor Moşneag în Ziarul de Gardă despre averile lui Vitalie Iurcu, fostul director Moldtelecom şi actualul viceministru al economiei: „În cei cinci ani cât a condus Moldtelecom-ul, Iurcu, împreună cu familia, a trecut cu traiul dintr-un apartament de 94 m.p. din str. Petru Rareș, pe care-l deținea din 2000, pe care proaspătul viceministru al Economiei îl indică la capitolul „adresă” în CV-ul său, într-o casă de lux de pe str. Serghei Lunchevici, din sect. Buiucani. Luni, 7 septembrie 2015, în curtea casei familiei Iurcu observasem inclusiv un paznic. A doua zi, la poartă putea fi văzut și Porsche-ul cu numere personalizate, KVI 257, al fostului șef al Moldtelecom, mașină care ar valora peste 1 milion de lei și pe care soții Vitalie și Angela Iurcu ar conduce-o prin comodat din 2012. Imobilul familiei Iurcu valorează, conform prețului de piață, peste 6 milioane de lei și a intrat în posesia acestora în mai 2010, la doar un an de la numirea sa în fruntea Moldtelecom. Casa nu este înregistrată însă pe numele soților Iurcu, ci pe numele fiicei acestora de doar 7 ani.”
Un interviu cu Laura Grünberg, socioloagă şi activistă feministă din România, în VICE România, despre problema manualelor româneşti din punctul de vedere al rolurilor de gen pe care acestea le educă: „Cercetători de la Sociologie au luat la puricat abecedarele și manualele de literatură, lecțiile de educație civică și istorie, și au analizat peste 1 600 de ilustrații, din manualele de ciclu primar, inclusiv cele digitale, apărute în România din 1987 și până în prezent.// Rezultatele cercetării numite Alice în Țara Manualelor relevă că fetele sunt doar mame și neveste docile, supuse și casnice, câteodată învățătoare sau „femei” de serviciu. Mai toate poartă fustă, sunt cicălitoare și maniace cu udatul florilor. Deși analiza s-a concentrat pe gen, s-a vorbit mult și despre faptul ca ilustrațiile exclud grași, ochelariști, persoane cu vreun handicap fizic, cam orice fel de diversitate etnică sau homosexualitatea.// Toate personajele masculine fac ceva – joacă șah sau lucrează la calculator, în timp ce personajele feminine și câinele stau și se uită. Mai în toate manualele școlare, în ilustrații, calculatoarele sunt atinse doar de bărbați. Aceasta imagine este din Manualul de educație civică, Dumitra Radu, cls. a IV-a, Ed. Aramis”.
Vladimir Bulat, într-un interviu de Doina Stimpovschi în Adevărul (România), despre albumul „O antologie a picturii moldoveneşti”, apărut în acest an şi care va fi curînd lansat la Bucuireşti: „Apariţia acestui album se datorează entuziasmului şi fervorii unui singur om, care a crezut de la început până la final în acest proiect. Este vorba de domnul Mariu Marin. Acesta m-a cooptat pe mine ca autor, cunoscător al mediului artistic, al artiştilor, istoriei artei locale şi internaţionale. Nouă ni s-au alăturat pe parcurs şi alţi oameni, care au făcut un design remarcabil, au machetat, stilizat, pregătit pentru tipar etc. Lista celor implicaţi o găsiţi în colofonul albumului. Pentru mine a fost o provocare de natură intelectuală, căci deşi simţeam nevoia unei astfel de antologii, niciodată nu mi se oferise anterior ocazia de a mă implica în mod direct în realizarea acesteia. Literatura Europei beneficiază de o carte devenită un reper clasic, este cea a lui Harold Bloom, Canonul occidental, apărută în 1994 (tradusă în limba română în 1998). Respectând desigur proporţiile şi păstrând o doză maximă de pudoare din cauza comparaţiei, pot afirma că mi-am propus să articulez, la o scară mai mică, o Antologie a picturii moldoveneşti, care să fie un reper pentru întreaga plajă de problematici pe care a traversat-o şi o traversează arta plastică a Moldovei de după al Doilea Război Mondial: realism socialist, expresionism, fotorealism, abstracţionism, postmodernism, bad sau good painting etc.”
Un jurnal de bord dus de doi jurnalişti de la casajurnalistului.ro, Matei Bărbulescu şi Ştefan Mako, în drum spre Europa alături de refugiaţii din Asia mijlocie: „Ne întâlnim cu grupul de sirieni pe care i-am cunoscut în Atena și o luăm la pas, fără lumini, fără țigări, înconjurați de gunoi, boscheți și universul înstelat. Se circulă în echipe mari, pe o cale ferată și o alee paralelă, însă grupul nostru are un plan mai bun: o vreme pe calea ferată, apoi prin porumb și arătură până la o benzinărie. // Calea ferată e plină de pâlcuri în repaus care studiază hărțile pe telefon și-și reconfigurează traseul la căldura focului, după ce ascultă indicații prețioase de la cei proaspăt trecuți prin Ungaria. Guvernul maghiar a anunțat recent că peste 165.000 de persoane au fost înregistrate la intrarea în țară în acest an, fără a-i socoti pe cei intrați ilegal. Majoritatea vor să evite înregistrarea în Grecia sau Ungaria, ca să poată obține azil în Germania sau Norvegia. It’s important to cross illegally through Hungary, am tot auzit în ultima săptămână. (…)Un moș maghiar ne explică: 250 de euro biletul până la Budapesta, că-s mari riscurile; benzinăriile sunt în schemă, ascund refugiații și bișnițarii care-i cară și-i anunță de cum se vede ceva mișcare polițienească. Îi conducem pe băieți până aproape de autobuz, apoi intrăm să bem o cafea.// În câteva minute apar vreo 6-7 dube și mașini de poliție, totul se golește, ușile se închid, dar nu se întâmplă nimic. Polițiștii se uită în jur puțin, apoi pleacă de unde au venit. Samsarii își reiau locurile din benzinărie, refugiații ies din boscheți și fug la următorul autobuz.”
O relatare în Le Monde de la o triplă intervenţie de J. Habermas, S. Zizek şi Erri Luca despre criza refugiaţilor în Europa. Una din ideile acestor intervenţii este că această criză contribuie la reinventarea ideii şi utopiei europene, de progres şi de toleranţă: „Le philosophe allemand Jürgen Habermas le confesse, les « bavardages » au sujet des « valeurs » l’exaspèrent. Car l’asile politique est d’abord un droit fondamental, avant d’être un devoir. Il doit donc être « respecté par la population dans son entier », poursuit ce grand représentant de l’École de Francfort, qui se réjouit du changement d’état d’esprit à l’égard des migrants en Allemagne, alors que le climat était encore tendu dans les années 1990. (…) Une idée relie une partie de ces interventions : les réfugiés d’aujourd’hui réinventent, certes de façon tragique, l’utopie européenne. Car toutes ces familles et ces individus entassés dans des trains et des bateaux de fortune rêvent peut-être d’une Europe qui n’existe plus, prospère et tolérante. Ainsi, « face à cette détermination inexorable de masses humaines en marche, on ne peut prononcer que le mot de bienvenue », écrit Erri De Luca.”
Mai mult de 11 milioane de case stau pustii în Europa – spații care ar putea găzdui un număr dublu de emigranți și refugiați față de cei ce pare îi are acum Europa. ”More than 11m homes lie empty across Europe – enough to house all of the continent’s homeless twice over – according to figures collated by the Guardian from across the EU. In Spain more than 3.4m homes lie vacant, in excess of 2m homes are empty in each of France and Italy, 1.8m in Germany and more than 700,000 in the UK.There are also a large numbers of vacant homes in Ireland, Greece, Portugal and several other countries, according to information collated by the Guardian. Many of the homes are in vast holiday resorts built in the feverish housing boom in the run up to the 2007-08 financial crisis – and have never been occupied. On top of the 11m empty homes – many of which were bought as investments by people who never intended to live in them – hundreds of thousands of half-built homes have been bulldozed in an attempt to shore up the prices of existing properties. Housing campaigners said the „incredible number” of homes lying empty while millions of poor people were crying out for shelter was a „shocking waste”.
LEGĂTURI.
O serie de interviuri cu Frank Zappa.
Musique Concrete – primele încercări de a experimenta cu sunete pre-înregistrate.
Între 10-13 septembrie la Conversano, în Italia, are loc festivalul Lectora in fabula cu tema: Viitorul Politicii.
G.M.Tamas cu Tariq Ali oferă o radiografie excelentă a situației din Europa de Est de astăzi.
CĂRŢI.
Am citit Tenis cu moldoveni, de Tony Hawks, acum cîţiva ani, la prima ei ediţie în română (Cartier, 2003), din interes antropologic faţă de societatea în care trăiesc. Dat fiind puţinătatea studiilor antropologice despre societatea noastră din anii 90 (perioadă grea şi fascinantă), puţinele jurnale de călătorie despre ţara noastră ţin loc de studii antropologice. Prin însăşi poziţia lor de distanţă epistemologică, străinii aplică societăţii gazdă o privire detaşată, „un regard éloigné”, cum i-ar spune Cl. Lévi-Strauss, asupra moravurilor şi realităţilor locale, pe care noi, localnicii, aproape că nu le mai simţim, pentru că le trăim de prea mult timp şi le-am interiorizat prea profund. Un străin poate veni aşadar cu observaţii proaspete, deseori fine şi ascuţite, atunci cînd nu vine cu judecăţi de-a gata. Însemnările de călătorie ale altora în ţara noastră ne ajută să ne chestionăm noi înşine asupra realităţii şi normalităţii care ne înconjoară, să ne revedem propriile înţelegeri şi judecăţi faţă de aceste realităţi. (A se citi continuarea cronicii pe blogul lui Petru Negură).
O.N.G. ! de Yegor Gran. Romanul (foarte hilar, de altfel) povestește istoria ”războiului” între două ONG-uri, unul penru protecția mediului și altul pentru protecția copiilor din țările sărace. Pornind de la o banală lipire a unui placat al unei organizații peste placatul altei organizații, cele două grupuri de activiști declanșează o luptă necruțătoare pentru a decide a cui cauză e cea mai importantă și mai relevantă (un război care include inundații, campanii de presă, automobile avariate etc)…
Povestea acestui război butaforic am citit-o ca pe o alegorie a unor bătălii reale (și la fel de dure, doar că pe hîrtie) între diverse ONG-uri pentru finanțări, între diferite cauze (replici de genul ”Noi ne ocupăm cu lucruri cu adevărat importante, nu ca unii...” le-am auzit frecvent în discuțiile mele cu tot felul de ONG-iști). Bună și rapidă la citit. (V.S.)
