Demisia? Bun. Și ce facem mai departe?

[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label] [label shape=”” type=””]Petru Negură [/label]

De-mi-si-a!!! De-mi-si-a!!! Dar pe cine punem în loc?
Am venit ieri în piaţă mînat de o nemulţumire care s-a acumulat atîta încît aş putea strămuta clădirea Guvernului, cu tot cu piatra lui Ghimpu, dacă aş şti că ar ajuta la ceva. Din întîmplare sau nu, Platforma Civică Demnitate şi Adevăr este singura formaţiune care poate să scoată mii de oameni în piaţă pentru a protesta împotriva miliardului furat şi a hoţilor de la guvernare. Şi a fost singura care făcut-o pînă acum într-un număr atît de impunător. Şi asta deşi a început, în martie, cu proteste de cîteva zeci sau sute de inşi. Acumularea, într-un termen record, a unui capital politic capabil să concureze cu orice partid parlamentar (poate cu excepţia socialiştilor lui Dodon) este strict proporţională cu pierderea acestui capital de către partidele de la guvernare. Prin urmare, Platforma DA reuşeşte performanţe în aparenţă extraordinare, dar mai puţin datorită meritelor sale intrinseci, prin activitatea sa de formaţiune civică sau politică, ci pentru că este singura în stare să răspundă unei nevoi de speranţă.

Remarcăm totuşi o capacitate mărită, observată de la un protest la altul, a activiştilor DA de a organiza şi solidariza energiile protestatarilor. La mitingul de ieri nu s-au mai auzit, de exemplu, ca în alte dăţi, sloganuri cu caracter geopolitic sau etnicist. Chemările organizatorilor se concentrau mai degrabă pe stabilirea unui consens printre participanţii la protest, axat pe nemulţumirile faţă de guvernarea din 2009 încoace.

În ciuda eforturilor organizatorilor de a plasa la tribună cîte un vorbitor de rusă, protestul organizat de Platforma DA a rămas unul destul de monoetnic şi monolingv. Cu toate că, la o adică, cu toţii am suferit de pe urma furtului miliardului, indiferent de limbă şi etnie.

Se cere remarcat, în acest context, că doar şa cîteva străzi distanţă, în piaţa Academiei, a avut loc un alt miting, organizat de Grigore Petrenco, cu un mesaj similar celui din PMAN, ce e drept cu un număr simţitor mai mic de participanţi. De altfel, participanţii la mitingul lui Petrenco păreau la fel de necăjiţi şi obidiţi, ca şi cei din PMAN. După încheierea mitingului, pe la 13:15, participanţii la mitingul lui Petrenco şi colegii săi s-au îndreptat în marş spre PMAN, oprindu-se în faţa clădirilor guvernamentale şi a reşedinţei lui Plahotniuc.

Pînă la urmă protestatarii lui Petrenco n-au mai ajuns în PMAN, aşa cum am crezut, ci au ocolit-o pentru a ajunge la Procuratură. Acolo au dezlănțuit o bizară altercație cu poliția (ar trebui să menționez că, în fața celor 20-30 protestatari au stat vreo 70-80 polițiști, inclusiv din trupele cu destinație specială. O situație de-a dreptul ridicolă: statul își desfășoară importante efective polițienești asupra protestatarilor, însă cînd e vorba de vreun oligarh local, cum a fost cazul cu protestul din fața casei lui Plahotniuc, polițiștilor le e frică să intervină).

Astfel, a fost ratată o întîlnire dintre cele două grupuri de protestatari, o întîlnire de solidarizare a victimelor corupţiei şi fărădelegii actualei guvernării, dincolo de apartenenţele etnolingvistice şi politice ale protestatarilor. E posibil, e drept, că a fost o soluţie necesară pentru a evita anumite tensiuni între cele două grupuri dacă acestea s-ar fi întîlnit în perimetrul PMAN. Nişte oamenii care stăteau în capătul pieţei dinspre str. Puşkin se arătau scandalizaţi că manifestanţii lui Dodon (aşa cum credeau) se îndreptau spre PMAN. „Lasă-i să-şi facă mitingul la Academie, ce au a veni peste noi?” – judeca un om cu glas tare.

Primul protest politic în care stînga și dreapta să stea alături împotriva unor injustiții  ce le afectează deopotrivă, încă nu a avut lor.

O altă neînţelegere pe care am avut-o este că, în ciuda chemărilor recurente la demisia guvernanţilor, nu a fost prea clar cine va veni în loc. Poate că Platforma DA ştie ceva ce nu ştim noi? Poate că ei vor să creeze un partid, aşa cum se zvoneşte în media controlate de Plahotniuc, în ciuda asigurărilor Angelei Aramă că DA nu vrea să creeze niciun partid, că nu ar avea nicio ambiţie de a ajunge la treuca guvernării, ci dimpotrivă ei vor ca lichideze această treucă. E în regulă, ne este simpatică această idee de a nu se forma un partid politic, atunci cînd toate partidele s-au discreditat pe fundalul unor cazuri răsunătoare de corupţie pentru care nimeni nu a plătit pînă acum nimic. În acest caz, mă întreb cum DA doreşte să gestioneze situaţia politică din Moldova, după ce guvernul şi parlamentul îşi vor fi dat demisia? E o întrebare la care cu siguranţă mai mulţi participanţi şi-au pus-o în timpul protestelor. (PN)

Nici mitingul de azi nu a reușit să mă convingă că Platforma DA știe ce vrea  și are un plan/program alternativ. Din contra, după ce le-am citit revendicările  – ”demisia mai multor şefi ai instituţiilor de stat, în frunte cu preşedintele Nicolae Timofti, încarcerarea politicienilor corupţi, returnarea miliardului furat din sistemul bancar, alegeri anticipate şi reforme europene” – am înțeles că Platforma DA nu are un asemenea plan. Nu acum.

Înțeleg o doză ”necesară” de simplitate în formularea revendicărilor – e un troc pe care o mișcare politică trebuie să-l facă dacă vrea să vorbească cu întreg publicul, nu cu un grup separat, însă nici una din aceste revendicări nu conține o esență mai tare.

Și suntem cumva dezamăgiţi: cu ce ar ajuta demisia lui Nicolae Timofti? Cu crearea unui nou blocaj politic? Ce ar aduce nou alegerile anticipate în condițiile în care jucătorii politici principali – partidele – sunt aceiași, iar Platforma DA încă nu s-a decis dacă să fie partid sau nu? Puține schimbări sau deloc.
E adevărat, vrem și noi demisii. Însă acestea nu țin de planuri de guvernare și nici nu conțin schimbarea într-un mod explicit.
Platforma DA are un plan politic – alegeri anticipate, însă aceasta e cu totul altă discuție.
P.S. De exemplu, adresarea noastră, elaborată de 3-4 oameni, e mai consistentă pentru că presupune cel puțin vreo 8 reforme concrete. Mă rog, e treaba lor. (VS).

Rămîn cu două mari sugestii pentru Platforma DA.
– Transparența financiară radicală (publicarea tuturor cheltuielilor, facturilor și recipiselor, cu indicarea surselor de unde vin banii). Asta ar fi închis gura celor care-și fac cariera de comentator din faptul de a lega Platforma de Țopi, de Filat și de nu mai știu cine… E o strategie ce lucrează excelent în cazul mișcărilor social-politice construite de jos în sus (Podemos sau Syriza).
– Transparența democratică – toate adunările platformei trebuiau transmise pe net, privesc.eu sau în altă parte. Asta ar fi adus transparență în privința modului în care acționează platforma, ar fi oferit pe viu un model de democrație deliberativă și inclusivă.
Prin faptul că a păstrat o zonă mare de obscuritate, Platforma Da nu a făcut decît să alimenteze calomniile inamicilor ei… (VS)

– Un lucru de reținut – mobilizarea invizibilă și descentralizată (fără un punct central și fără un ”minister al protestului”) a unor grupuri masive de internauți (simpatizanți ai Platformei dar și oameni care sunt mai ”rezervaţi” față de ea), care aproape a reușit să anuleze un concert la Moldexpo, conceput cel mai probabil pentru a împiedica lumea să ajungă la mitingul de protest din Piața Marii Adunări Naționale. Mobilizarea internautică a forțat unii interpreți din România – Ștefan Bănică Jr. în primul rînd, dar și alții, Rusia (Vera Brejneva) și Moldova (Zinaida Julea, Dan Bălan etc) să refuze participarea la concert. Probabil e vorba de o victorie civică şi ”politică” destul de nesemnificativă, iar gestul: mobilizarea+amenințarea cu boicotul  – a funcționat excelent și eficient. Organizatorii concertului au reușit să adunce în grabă un alt grup de muzicieni, ceva mai puțin cunoscuți și să desfășoare totuşi cumva evenimentul, însă cu un preț sporit… Artiștii s-au dovedit cumva mai atenți în relația cu publicul lor, ceea ce e de înțeles: spre deosebire de politicieni, care ”vorbesc cu poporul” o singură dată în patru ani, în campanie, artiștii trăiesc anume din contactul curent cu publicul larg care cumpără bilete la concert, îi plătesc să cînte la nunți și cumetrii. (VS)

– Seara, organizatorii au instalat două televizoare pe scenă și au inclus transmisiunea directă a postului de televiziune Jurnal TV. După știri a urmat emisiunea Ora de Ras – un program de satiră și umor politic.
Ediția de azi (filmată de fapt sîmbătă) a fost aproape în totalitate dedicată protestului de azi. Piața a aplaudat zgomotos glumele pe care Anatol Durbală și Constantin Cheianu le făceau despre politicieni, afacerile și păcatele lor. Am surprins chiar cîțiva polițiști care zîmbeau…Anterior, în timpul zilei, Anatol Durbală și Constantin Cheianu au fost aplaudați frenetic cînd au urcat în scenă. Într-un fel ambii sunt mascotele Platformei DA și vehicolul mesajului acesteia în mase.  Deduc asta și din cîteva discuții cu alți privitori ai Jurnalului:  sprijinul multora din ei pentru Platforma DA se datorează foarte puțin galeriei de (pseudo)analiști-experți-specialiști care se perindă în studioul Jurnal TV și foarte mult emisiunii Ora de Ras.
Îmi explica un prieten:
– Nu mă uit la emisiunile cu ”experți” sau comentatori. Știu că lăutarii politici sunt invitați să mintă. Că-s a lui Plahotniuc, că-s a lui Filat, că-s a lui Ghimpu – analiștii spun minciuni ori ascund anumite adevăruri. Cu Ora de Ras e mai simplu: ăștia taie ca în curechi în toți și spun lucrurilor pe nume… Și e  chiar distractiv. În numele glumelor sunt gata să le iert afilierea politică.
Abilitatea lui Cheianu și Durbală de a combina registre diferite – satiră, muzică politică (o mostră aici, și alta aici), scenete istorice (Letopisețul Țării Moldovei e o chestie tare faină), seria de nuvele comice cu Românașul (care face haz pe seama diferențelor între româna literară și graiul moldovenesc) – toate acestea, puse grămadă, aduc un plus imens de popularitate Jurnalului și Platformei DA.
Rivalii lor mediatici din trustul General Media Group (al lui Vlad Plahotniuc) au produse ”similare” doar pe categoria ”galerii de experți și comentatori” însă nu au vreo emisiune satirică sau de umor.
Satira politică e un gen cît se poate de serios și foarte eficient (a se vedea popularitatea imensă a unui Jon Stewart, Bill Maher sau Stephen Colbert ori influența excepțională a lui John Oliver în SUA care au ajuns să creeze agenda publică, să discute de la egal cu lideri de state, să pună pe brînci companii ori să blocheze activitatea unor instituții publice).
Cheianu și Durbală ”traduc” pentru publicul larg, prin intermediul satirei, mesajul politic al Platformei. Umorul îi ajută să evite blocajul constatării cinice: ”toți mint”, și să apară drept personaje politico-mediatice relativ credibile.
Într-un sens, cu ajutorul umorului aceștia reușesc să transmită mesaje politice care nu ar ajunge la public dacă ar fi servite în mod explicit ca mesaje politice.
Platforma DA s-ar putea lipsi, cred eu, de mai multe din cele cîteva zeci de capete de foști politicieni, ziariști sau ”analiști” dar nu s-ar putea descurca fără cuplul Durbală-Cheianu.  (VS)

În luna iulie am mers la orășelul de corturi al lui Grigore Petrenco, de pe str. Bulgară. și am dus diverse lucruri oamenilor care stau acolo zi și noapte: pîine, apă, salam, alte chestii. Dacă rezistă orășelul de corturi al Platformei DA pînă mîine, o sa merg și la ei, tot cu lucruri de primă necesitate. Vreau să le susțin gestul, chiar dacă nu le susțin în totalitate poziția politică. (VS)

Autorii și autoarele pozelor: Elisaveta Guțu, Jana Ni Bhedeainn, Petru Negură, Vitalie Sprînceană.