“De data asta votez”, îmi spun câțiva vecini veniți la secția de votare. În trecut erau votanți ai comuniștilor din Izquierda Unida (Stânga Unită). În ultimii ani renunțaseră la sportul urnelor pentru că “toți sunt la fel” și oricum nimeni nu mai ținea cont de votanții din periferie. Votăm în cartierul El Carmel, un cartier muncitoresc al Barcelonei care nu mai are nicio legătură cu El Carmel din textele lui Juan Marse. Fost cartier al imigranților spanioli veniți în Catalonia, acum al imigranților moldoveni, români, ruși care locuiesc prin zonă, face parte din ce se numea „centura roșie a Barcelonei”, cu votanți ai comuniștilor din Izquierda Unida sau ai socialiștilor. La alegerile municipale din 2011, câștigătorul în majoritatea cartierelor periferice, roșii cândva, a fost absenteismul. Conform graficelor de participare electorală pe cartiere, în alegerile locale din 2011, locuitorii unui cartier bogat din Barcelona participau într-o proporție de 81% la vot, în timp ce în cartierele sărace participarea scade la un 45%. În ultimul miting electoral Ada Colau, candidata la Primăria Barcelonei din partea coaliției de stânga Barcelona en Comú s-a adresat tocmai exclușilor din jocurile electorale pentru ca alegerea de data asta nu e între două sau trei partide, ci între cei care au interes în menținerea puterii și a situației actuale și lumea obișnuită, iar „absenteismul e cel mai important inamic” (Ada Colau).
De ce votează vecinii azi, după 14 ani de absenteism?
“Barcelona en Comú a arătat prin rezultate concrete că se poate schimba o situație politică”. Se referă la mișcarea social PAH (Platforma împotriva evacuărilor din locuințe) unde și-au făcut musculatura politică mulți dintre candidații de la Barcelona en Comú, începând cu candidata la Primăria Barcelonei, Ada Colau, care are toate șansele să câștige. În coaliție intră partide de stânga aflate la stânga socialiștilor PSC cu un CV electoral și de guvernare în trecut, împreună cu noile mișcări sociale apărute după 15M, o coaliție care inițial părea imposibilă: ICV-EUIA (verzii și comuniștii), Podemos, Proces Constituyent, Guanyem. De data asta mobilizarea la vot vine în urma exemplului de politică a pașilor concreți făcută de PAH: ocuparea de blocuri ale băncilor, proteste –escrache, o metodă împrumutată din Argentina prin care se organizează câte un protest în fața casei unui politician-bancher corupt, responsabil de evacuări, ceea ce duce la mediatizarea situației victimelor, dar și la arătat cu degetul mediatic hoțul, gest cu urmări judiciare în multe cazuri. Mișcarea PAH, a cărei lemă era Sí, se puede, (da, se poate) a avut efecte concrete: evacuări amânate, sentințe date de judecători în favoarea evacuaților ceea ce a arătat că protestul masiv și implicarea nu doar a afectaților, ci și a judecătorilor poate schimba relațiile cu băncile, când această schimbare părea imposibilă. Politizarea și organizarea multor activiști de la PAH s-a închegat ulterior, când au văzut că mobilizarea poate avea rezultate concrete. Diviziunile între partidele din coaliție au fost nivelate tot de figura Adei Colau, care are un amplu sprijin popular și de faptul că programele electorale ale diferitelor partide erau identice în ceea ce privește propunerile sociale. Singura grupare care a ieșit din coaliție a fost partidul de stânga, independentist, CUP care nu a dorit sa facă coaliție cu partide care gestionaseră Barcelona și înainte de criză (e vorba de ICV/EUIA), considerând în același timp că Barcelona en Comú nu are o poziționare clară în privința independenței. Se mizează pe schimbarea modelului actual de dezvoltare a Barcelonei: un oraș axat pe un un turism de masă, unul dintre cele mai scumpe ale Spaniei, unde cetățenii sunt expulzați de prețuri spre cartierele periferice sau spre alte orășele limitrofe. Pe de altă parte, coaliția Barcelona en Comú a pus pe prima pagină problemele sociale. Deși sprijină referendumul pentru independența Cataloniei, procesul constituent, independența Cataloniei nu a fost numărul unu al campaniei, prioritatea fiind emergența socială.
Este pentru prima dată, cel puțin în ultimii 15 ani, când votul util coincide cu votul ideologic pentru o coaliție de stânga. Cei de la Barcelona en Comú au anunțat că vor să fie începutul și modelul unei schimbări care să afecteze și alte zone ale Europei.
Câteva dintre măsurile urgente din programul Barcelona en Comú:
- oprirea urgentă a privatizărilor: în ultimii patru ani s-au privatizat parțial spitalele publice ale Barcelonei, ceea ce a dus la creșterea listelor de așteptare pentru intervențiile medicale, o metodă de a împinge oamenii spre asigurările private. Ultimul scandal a fost decesul unei persoane care necesita o simplă operație de hernie, a stat 22 de luni pe lista de așteptare și nefiind tratat la timp, a decedat.
- remunicipalizarea serviciilor de bază de apă, energie, gaz: facturile au crescut cu 60% în ultimii ani în urma privatizărilor, mai bine de 100 000 de persoane neputând face față facturilor de întreținere și având utilitățile tăiate.
- promovarea a mai mult de opt mii de locuințe sociale: în Barcelona de azi se produc 20 de evacuări din locuințe zilnic, mai mult de 80% fiind din cauza imposibilității plății chiriei. În Madrid și Barcelona, edificii cu locuințe sociale construite prin finanțare publică au fost vândute în ultimii ani unor hedge funds la preț redus, după ce chiriașii au fost evacuați din locuințe.
În ceea ce privește inegalitățile sociale, între un cartier sărac ca Raval și un cartier bogat ca Sant Gervasi, diferența speranței de viață în Barcelona este de 7 ani, distanța este de doar câțiva kilometri.
În programul Barcelona en Comú figurează diversificarea modelului productiv, care să nu mai fie axat pe turism-construcții, impulsionarea comerțului de proximitate și nu al companiilor multinaționale, un venit municipal complementar pentru persoanele care, deși lucrând, nu-și pot acoperi nevoile de bază, negocieri cu băncile pentru ca familiile ce nu pot plăti creditul ipotecar să rămână în locuințe în baza unei chirii sociale, punerea în practică a unei Legi catalane împotriva violenței domestice și a drepturilor persoanelor LGBT, cooperative de locuințe sociale. Cuvinte cheie: redistribuire, impozitare, limitarea lefurilor consilierilor, primarilor (s-a stabilit un plafon de 2200 de euro brut pentru salariul unui politician, fiind incluse în sumă și diurnele, acum suma ajunge la peste 4 mii de euro) și consultarea cetățenilor pentru cheltuielile care se fac din bugetul orașului(transparență): “Nu o să ne resemnăm în fața șomajului într-un oraș ca Barcelona în care circulă milioane de euro și nici să nu avem o locuință într-un oraș în care mii de locuințe sunt în mâinile unor entități financiare care au făcut beneficii uriașe prin speculație” (Ada Colau la ultimul miting electoral). “E vorba de o minimă decență, nu putem să acceptăm în continuare să ne guverneze cei care au sechestrat orașul spre beneficiul lor” declara într-un miting în Nou Barris, cartier muncitoresc din Barcelona. O însoțea Pablo Iglesias (Podemos) pentru care în alegerile de azi oamenii simpli își vor recăpăta “demnitatea”, scoțând “casta” din instituțiile publice.
În toată Spania sunt chemați la vot mai mult de 36 de milioane de spanioli și jumătate de milion de cetățeni străini rezidenți. Barcelona en Comú a schimbat agenda politică, iar urgența socială este pe agenda mai multor partide. Atât în Barcelona, cât și în Madrid, protagonistele schimbării sunt femei (Manuela Carmena în Madrid, candidată Ahora Madrid). Abia după alegeri se va constitui o candidatură populară prin unirea formațiunilor de stânga pentru câștigarea alegerilor generale din toamnă. Indiferent de rezultate din această noapte, Barcelona en Comú e o coaliție formată în câteva luni de organizare, fără finanțare și care va schimba politica municipală în Barcelona, o dovadă că nimic nu este imposibil de schimbat în agenda politică, dacă oamenii se mobilizează: “nu e vorba de un vot pentru cineva care mă reprezintă sau nu, e un vot pentru ca de mâine să votez din nou când se ia o decizie în orașul meu” (un votant din El Carmel).
Update
Lista Barcelona en Comu a fost cea mai votată în Barcelona, câștigând 11 mandate. Ada Colau poate ocupa funcția de Primar al Barcelonei în urma unei coaliții cu celelalte formațiuni de stânga, PSC – 4 (Partidul Socialist), ERC -5 (Partidul Stânga Republicană) și CUP -3, pentru majoritatea absolută fiind necesare 21 de mandate.
Articolul a apărut inițial pe Criticatac.ro și a fost preluat cu acordul autoarei.
Imaginea de fundal precum și imaginile din text aparțin autoarei.
