RECENTE REVISTA PZF

Revista de duminică. (Nr. 27)

Autor: Redacția

The Guardian (preluat de Left East) publică o investigație în care găsește că brandurile mondiale de îmbrăcăminte și încălțăminte – Prada, Hugo Boss, Adidas, Zara, H&M – încalcă legile muncii în Europa de Est, inclusiv în Moldova. Salariile sub nivelul de subzistență, săptămîna de muncă de 6 zile, discriminare a femeilor, interdicții formale și informale pentru muncitori de a se asocia în sindicate sau alte forme de apărare a dreptului la muncă – sunt practici obișnuite în Moldova, România, Bulgaria sau Georgia   ”Workers spoke of a daily struggle for survival, growing their own food, taking out loans and able only to dream of holidays, days out and savings. A Moldovan worker said: „We are lucky: we grow our own vegetables in the village and in the summer that is what we eat. But in the winter life is very hard.” In Moldova, a six-day week was routine for workers making clothes for companies said to include Primark and Tesco. Only one in three of the factories investigated paid overtime for Saturday work.” Raportul integral se găsește aici.

Vladimir Soloviov (Kommersant.md) despre ultimele fisuri din Partidul Comuniștilor: ”Коммунисты, не согласные с линией своего лидера, его позицию трактуют как проигрышную: «Воронин сам пошел на отдых и партию отправил на отдых». Что делать в этой ситуации, они не знают, но в ближайшее время собираются начать публично оппонировать господину Воронину. Если это произойдет, то новые скандалы точно не добавят популярности компартии, которая перестала претендовать на роль главного борца с режимом и, по сути, больше не является проводником альтернативной внешнеполитической повестки в виде евразийской интеграции. С таким багажом ПКРМ будет сложно претендовать на представительство в будущем парламенте, которое позволило бы ей влиять на процесс принятия решений. Опросы говорят, что она наберет больше остальных и формально выборы выиграет. Но не победит.”

Era timpul și pentru o asemenea discuție: dacă Estul (lumea rusă) încearcă să se prezinte drept lumea mai morală în contrast cu un Vest imoral, atunci această imagine trebuia supusă testului realității. A făcut-o Andrei Movchan (Андрей Мовчан) pe slon.ru: ”Ну и, наконец, чем же мораль в сегодняшней России, которую столь многие высокопоставленные лица хотят защищать от влияния  «североатлантических стран», выгодно отличается от морали в странах Западной Европы – не на словах, а в цифрах?  Увы, по всем параметрам, описанным в Евангелии от Марка, Россия не стоит даже близко со странами Североатлантического альянса.  В России 10,2 умышленных убийства на 100 тысяч человек в год. В США – 4,2. В Германии – 0,8. Во Франции – 1,1. Это страшный разрыв даже с США, которые российские СМИ регулярно называют неспокойной страной с высоким уровнем преступности. Но еще страшнее детали. Так, например, в России за 15 лет погибло в 68 раз больше приемных детей, чем усыновленных за рубеж (за рубеж было усыновлено 34% всех детей).” (Articolul va apărea în curînd pe https://platzforma.md în limba română).

Un reportaj al Juliei Ioffe din suburbiile orașului Donețk, publicat pe New Republic: ”As Dmitry and I talked, I noticed a Vostok fighter in fatigue pants, a t-shirt, and a bulletproof vest pacing around with a Kalashnikov. He had a long, scraggly blond beard and was peppered with tattoos: a rune on one elbow, and, on the inside of his right forearm, a swastika, just like the one on the chest of the supposed Right Sector soldier. I asked Dmitry about it, but the man spotted me pointing to my arm. “Come here,” he growled, beckoning angrily. I remained frozen in place. “Don’t you go spreading your lies,” he barked as he strode toward us. “This isn’t a swastika. This is an ancient Slavic symbol. Swa is the god of the sky.” I stared, silently. “It’s our Slavic heritage,” he said. “It’s not a swastika.” Then he turned and walked away.”

Andrei Soldatov despre creșterea cenzurii în internetul rusesc. ”Technically, the internet filtering system in Russia is not very sophisticated. Thousands of sites were blocked by mistake, while if you want to access a blocked site you can do that using circumvention tools or even very basic things like Google translate. At the same time very few people were sent to jail for posting critical things online, and relatively few new media were put under direct government pressure. But surprisingly, freedom of expression on the internet in Russia has been hugely affected: users have become cautious in their comments, and internet companies, the largest in the country, even when invited to talk to Putin, are so frightened that they failed to raise the issue of regulation at the meeting. The beauty of the Russian approach is that it doesn’t need to be technically sophisticated to be efficient. It also doesn’t need mass repression against journalists or activists. So why is that? Basically, the Russian approach is all about instigating self-censorship. To do this, you need to draft the legislation as broad as possible, to have the restrictions constantly expanded – like the recent law which requires bloggers with more than 3.000 followers to be registered – and companies, internet service providers, NGOs and media will rush to you to be consulted and told what’s allowed. You should also show that you don’t hesitate to block entire services like YouTube – and companies will come to you suggesting technical solutions, as happened with DPI (deep packet inspection). It helps the government to shift the task of developing a technical solution to business, as well as costs.

Un text polemic şi inspirat de Vintilă Mihăilescu în Dilema Veche despre „baronii cunoaşterii” şi „antreprenorii cunoaşterii”. Primii sînt cei care pun stăpînire aproape feudală pe instituţiile academice publice, considerîndu-se păstrători ai tradiţiei naţionale şi ai adevărului ştiinţific, şi care păzesc cu acerbie porţile Akademos-ului de incursiunile outsiderilor – purtători ai unor legi şi valori străine: „Sînt mai puţin vizibili, căci nu apar la televizor, şi mai puţin nocivi, căci nu fură bani sau voturi. Dar aţi trecut cu siguranţă pe lîngă ei, v-aţi confruntat cu ei măcar cînd aţi mers prin şcoli şi, dacă aţi rămas cumva în cîmpul culturii, cercetării sau educaţiei, v-aţi lovit inevitabil de ei.// Sînt baronii cunoaşterii, feudalii mărunţi şi acri ai cîte unui crîmpei de cunoaştere pe care îl ţin sub pernă sau îl pun la păstrare într-o arhivă a cărei cheie o păstrează, cu gelozie, agăţată de gît. Sînt preoţii patrimoniului, vestalele adevărului şi patrioţii gîndirii strămoşeşti, cerberii lui Akademos, gata să sară la gîtul oricărui nou-venit bănuit, din principiu, că vrea să tulbure ordinea bunelor maniere şi practici ale sectei pe care o slujesc. […] Dar „există nişte rude apropiate ale baronilor cunoaşterii, şi în spaţiul privat: sînt antreprenorii cunoaşterii, mult mai tineri, mult mai trendy, mult maicool, dar la fel de narcisistici. Şi ei fetişizează propriile competenţe, învăţate din bibliile corporatiste, şi se închină la ele ca la singurul Dumnezeu adevărat al pieţei.”

Şi o replică pe măsură, care completează reuşit analiza lui V. Mihăilescu, de Norbert Petrovici, în CriticAtac: „O posibilă lectură a intervenției lui Vintilă Mihailescu este aceea că ne invită la o revoltă morală față de aceste persoane reprobabile. Însă, cred că spiritul propuneri este tocmai acela de a căuta mecanismele instituționale prin care putem transforma nevoia de recunoaștere într-un joc de oglindire și simetrizare. Locul rezistenței devine altul. În locul distanțării morale rezistența devine încercarea de a găsi forme de creștere colectivă, colegialitate, producție de cunoaștere în interiorul unui câmp al egalilor. Acest lucru este posibil doar dacă structurile ierarhice sunt surpate. Dacă le înlocuim cu democrație organizațională și forme de luare a deciziei în comun atât în universitate, cât și în firme.”

În Libération, Jean-Jacques Fontaine vorbeşte despre nemulţumirile celor 46% de brazilieni care au dezaprobat organizarea campionatului de fotbal. Acest articol explică şi de ce: „Tout avait pourtant magnifiquement commencé, lorsqu’en 2007, à Zurich, le président Lula apprenait que la prochaine Copa aurait lieu au Brésil, en 2014. Le pays était alors l’enfant chéri des médias internationaux, avec ses 6% de croissance, son vaste programme de redistribution des bénéfices de la croissance aux 30 millions de plus pauvres.// Sept ans après, le climat n’est plus le même. La croissance marque le pas, et même si les subsides de la «bourse famille» continuent à tirer de la misère des familles entières, les vastes manifestations de juin 2013 ont mis en lumière une sérieuse crise de gouvernance. Les retombées positives de la Coupe du monde n’apparaissent plus au niveau des promesses évoquées à l’époque. Selon un sondage de l’Instituto Analisis, 46% de la population considère que cette Copa est une mauvaise chose pour le Brésil et que l’argent dépensé pour les stades aurait dû être investi dans la santé et l’éducation. Une fraction significative de la société civile brésilienne qui prend conscience qu’au lendemain de la finale du 13 juillet, les défis du pays resteront les mêmes qu’avant le début des compétitions. Ils ont pour noms : imaginer de nouvelles formes de solidarité ; inventer une nouvelle manière de vivre ensemble ; revisiter de fond en comble un modèle de développement qui a perdu son souffle et rendre à la démocratie sa dimension citoyenne.”

Un comentariu inspirat, de Em. Galaicu-Păun (La Radio Europa Liberă) asupra episodului linşării tînărului român de origine romă la Paris: „Atmosfera e cu atât mai încărcată, cu cât „starea naţiunii” franceze pare să fie în cădere liberă, cel puţin la nivel de morală. În doi ani de la preluarea puterii de către socialişti, toate recordurile de impopularitate ale preşedintelui Hollande au fost bătute, cota sa căzând mult sub 20%, ceea ce nu s-a mai întâmplat în cea de a V-a Republică. Pe de-altă partea, succesul la recentele alegeri europene al Frontului Naţional – de facto, primul partid al ţării – încurajează şi el o anumită atitudine de intoleranţă faţă de celălalt, străinul. Or, cei mai vizibili străini în Franţa sunt romii, omniprezenţi în marele oraşe, mai ales în locurile turistice – în ciuda unor expulzări repetate.”

Şi iată, în Le Monde, un portret robot al cartierului în care românul de origine romă a fost omorît la Paris, cu un comentariu de Matei Hier: „Un super exemple de la manière dont les médias dominants traitent le sujet : les principales raisons mises en avant sont la pauvreté et la précarité, mais rien n’est dit sur les processus socio-économiques (donc la responsabilité politique) qui ont amené une telle concentration de pauvreté, ni sur les positions quasi unanimes de la classe politique vis à vis de la minorité rom… (cf. déclarations de Vals, de Hollande, je ne parle même pas des autres plus à droite). Bref, il faut excuser ce geste malheureux, ils n’y sont pour rien s’ils sont bêtes et méchants, il s’agit de pauvres.”

 

CĂRŢI.

David Leonhard, pe un blog New York Times, vorbeşte, pornind de la analize a două cărţi (1. Sheryll Cashin, Place, Not Race: A New Vision of Opportunity in America şi  2. The Future of Affirmative Action de Anthony Carnevale, Stephen Rose and Jeff Strohl) despre căutările unui nou model de „discriminare pozitivă” (affirmative action) în SUA şi Occident, bazat mai puţin pe rasă, ci pe factorii care condiţionează sărăcie şi vulnerabilitate, inclusiv printre persoane de culoare. Articolul arată şi posibilele limite ale acestei abordări bazate pe clase: „Two new books aim to fill the void. They lay out detailed visions of an affirmative action that would combine racial and economic diversity – in contrast to the current version, which has done little to promote economic diversity. Above all, the books answer the common liberal concern that economic-based affirmative action is a bad substitute for race-based affirmative action.// “Race-based affirmative action is a blunt instrument that doesn’t help the vast majority of black and Latino kids,” says Sheryll Cashin, who is the author of one of the new books, “Place, Not Race” (Beacon Press), as well as a Georgetown University law professor and a former clerk to Justice Thurgood Marshall. “And ironically it engenders resentments that make it harder to build multiracial alliances to build investment in education.” (…) But income alone understates the challenges facing many minority children. Black and Latino students are more likely to live in poor neighborhoods than white and Asian students with similar incomes. Black and Latino families are also less wealthy than white and Asian families. And black children in particular are much more likely to be growing up without two parents in their home. (…) The biggest downside to these class-based approaches is that they don’t acknowledge the role that race plays in American society. If you somehow found otherwise identical white and black students – living in the same neighborhood, with the same income, wealth and structure – the black student would still probably have to do more just to keep up. Racism is not dead, as social-science research makes clear.”

Adrian Cioflâncă, în lapunkt.ro, despre o nouă carte despre stalinism, semnată de Vladimir Tismăneanu şi Marius Stan; „Dosar Stalin”: „Relectura liberală a stalinismului este cea mai bună armă împotriva acestuia. Știm obsesia lui Stalin de a fixa istoria într-un canon a cărui nerespectare aducea execuția sau dizgrația. Holly Case a scris un text foarte bun despre Stalin ca editor. Pe Stalin, ni-l imaginăm ca o brută patibulară și până la urmă asta a și fost. Dar ca să-l înțelegem trebuie să știm că avea o bibliotecă de 20.000 de volume, că era mai bine educat decât Hitler, că în perioada ascensiunii politice umbla mereu cu mașina de scris la el, că era un editor apreciat (care a avut îndrăzneală să-i respingă lui Lenin 47 de articole date la „Pravda”). Spre deosebire de Hitler, care se percepea ca un vizionar care indica direcții, proiecta curajos, dar nu făcea micromanagement, Stalin era un birocrat care stătea la birou până noaptea târziu și filtra toate documentele importante ale puterii, corectând și scriind pe marginea lor cu celebrul creion albastru. Acest model a fost emulat de Gheorghiu–Dej (care folosea creioane albastre, verzi și roșii). În sens larg, ideea de editare era consubstanțială puterii staliniste, pentru că autoratul este în strânsă legătură cu ideea de autoritate, iar corectura, selecția, ștergerea și suprascrierea erau instrumente de putere în ultimă instanță. Cu creionul albastru, a fost decisă situația a mii de oameni sau a unor țări (de exemplu, au fost confirmate procentele cu sferele de influență din negocierea cu Churchill). Ar trebui scris mai mult despre imaginarul textualist al liderilor comuniști.”

 

FILME.

The Grand Budapest Hotel (2014, regizat de WesAnderson). Un fel de film vesel… (V.S.)

Filmul documentar al Leontinei Vatamanu, „Te iubesc, Ion şi Doina” (OWH Studio), despre Ion şi Doina Aldea-Teodorovici, a cărui premieră a rulat săptămîna trecută la Odeon, impresionează prin profesionalismul autoarei filmului, prin fineţea cu care aceasta a ştiut să nu încarce pelicula cu un conţinut suprapolitizat, în ciuda subiectului care se poate preta la o asemenea interpretare, prin redarea suavă a vieţii de zi cu zi a celor doi cîntăreţi, surpinşi între două turnee, în dificultatea de a-i purta de grijă copilului lor (Cristi A.-T.). La fel, filmul a reuşit iscusit să nu cedeze tentaţiei de a dramatiza excesiv episodul morţii prin accident a artiştilor. După încheierea filmului, o spectatoare îi şopti prietenului său că „Ciudat e că mie îmi place jazzul, şi totuşi ce tare mi-a plăcut filmul”. Am avut un sentiment asemănător la vizionarea filmului. Iniţial, mă consideram mult prea departe de melodiile acelea răscolitoare de dragoste din anii 1980 şi cu atît mai puţin de cele patriotice de la sfîrşitului anilor 1980 şi începutul anilor 1990.  Dar filmul nu este (doar) un musical. Aşa cum a comentat regizoarea, acest film este în fond despre dragoste. Chiar şi atunci cînd vorbeşte despre tulburările „mişcării naţionale” de la sfîrşitul anilor 1980, la care Doina şi Ion, se ştie, au participat în avanscenă. Dar filmul Leontinei Vatamanu este şi despre o epocă, una care sfîrşea, pe cînd alta abia răsărea. O epocă care ne răscoleşte pînă acum şi ne face nostalgici şi visători. E un film despre dragoste: pariul i-a reuşit regizoarei cu brio. Pentru că nu e uşor să vorbeşti despre dragoste (evitînd banalităţile). Dar filmul îşi depăşeşte propria ambiţie. El eternizează un moment de dragoste într-o epocă de profundă şi intensă schimbare. (PN)

 

AUDIO & VIDEO.

O lecție a sociologului Alexandr Filippov despre mobilitate, pe postnauka.ru. ”Город представляет для социологов особый интерес. В городе люди вынуждены каким-то образом перемещаться, но при этом они продолжают жить стационарно, хотя эта стационарность немного иного рода, чем, например, стационарность деревенского жителя. В социологии есть понятие резидентности, которое подразумевает, что место проживания человека должно находиться в определенном пространственном отношении с тем местом, где он работает. При определенном устройстве социальной жизни оказывается, что человек уже не обязан жить рядом с местом работы. Резидентное размещение в новом смысле предполагает, что человек живет таким образом, что ему хватает одного рабочего дня, чтобы утром встать, поесть, одеться, добраться до работы, отработать полный рабочий день, вернуться домой и иметь время на восстановление сил до следующего дня.”

* * * * *

Proiectul Numberphile, o serie de filmulețe scurte cu și despre numere… Băieții adaugă săptămînal cel puțin un clip nou… Dintre cele mai interesante: despre numărul 666, despre cel mai matematic steag din lume (al Nepalului) și cel despre modul în care NSA a reușit să intre în poșta noastră electronică. Proiectul are site, canal youtube și pagină facebook.

* * * * *

HK et Les Saltimbanks un grup francez care face muzică bună, melodioasă și cu texte ce dau de gîndit.
Place mai ales piesa On Lache Rien:
Ils nous parlaient d’égalité
et comme des cons on les a cru
Démocratie fait moi marrer
Si c’était le cas on l’aurai su
Que pèse notre bulletin de vote
face à la loi du marché,
C’est con mes chers compatriotes mais on s’est bien fait baiser
Que baise les droits de l’homme face à la vente d’un airbus
Au fond y a qu’une règle en somme
se vendre plus pour vendre plus
La république se prostitue sur le trottoir des dictateurs
Leurs belles paroles on y croit plus,
Nos dirigeants sont des menteurs.”
Au și altele bune: Salam Alaykoum, Ta récompense, Citoyen du monde.

 

Fotografie de fundal de Martin Bernetti, AFP, apud Liberation.

 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu