[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]
1. Nu există, în criza ucraineană, o parte progresistă și o parte reacționară, una modernă și una retrogradă, una democrat reformatoare și una autoritar conservatoare. Se confruntă unele grupuri ce reprezintă categorii social-politice diferite: Ianucovici (cu familia), oligarhii ucraineni (cu interesele lor), mase urbane și rurale sărăcite în Vest și Est (categoriile perdante ale tranziției ucrainene, mobilizate totuși sub false slogane de genul UE vs Rusia), grupuri politice, radicale și moderate, ce au afilieri istorice și simbolice opuse, un fel de clasă medie (nemulțumită de arhaismul sistemului politic ucrainean, dar totuși înfricoșată de posibilitatea unor dezordini în masă ce i-ar pune în pericol siguranța fragilă), un tineret educat dar fără prea multe perspective de muncă sau trai decent, o birocrație enormă a cărei supraviețuire depinde direct de stabilitatea statului etc.
Grupurile acestea nu se aliniază nicicum pe scheme de genul Bine vs Rău, ci fac alianțe și coeziuni de moment. Unele alianțe vor dura probabil puțin (grupurile pro-europene și cele naționaliste), altele vor dura la sigur mai mult (oligarhii lui Ianucovici pot găsi interese comune cu guvernul Opoziției, dacă aceasta cîștigă).
2. Jocurile geopolitice există, chiar dacă nu în sensul tragerii de sfori, cum vorbesc mulți ”experți în geopolitică” ce au apărut peste noapte. Puteți fi siguri, bătrînelele ce transmit din mînă în mînă pietre pentru construcția baricadelor nu ridică salarii de la Ambasada SUA. Asta nu înseamnă că nu există grupuri plătite pentru a provoca dezordini – așa-zișii titușki și IT-titușki. Dar mulți dintre cei care stau noaptea în piață, aduc hrană și provizii protestarilor (sau luptă cu aceștia) o fac pe gratis, mînați de disperarea și nemulțumirea lor.
E adevărat că Putin tușește și se cutremură toată Ucraina. La fel de adevărat e că și tusea Uniunii Europene zguduie Ucraina. Și strănutul (sau înjurătura) SUA tot face ravagii. E normal ca unele țări/blocuri de țări să aibă interesul ca lucrurile în Ucraina să se desfășoare într-un fel anume. Ce mai!, chiar și minuscula Moldovă are interese geopolitice în Ucraina: vrem ca situația să nu degenereze într-un război civil – depindem masiv de importurile agricole și industriale ucrainene, iar piețele din Odesa (km 7), Cernăuți și Hmelnițk alimentează o foarte mare parte a comerțului cu amănuntul din țară. (E adevărat că tusea Moldovei n-o ia nimeni în seamă.)
Partea tristă a jocurilor geopolitice e că acestea găsesc ecou în Ucraina, că țara poate fi destabilizată atît de ușor: un telefon al lui Putin, al unei secretare americane sau al unui eurocomisar. Că Ucraina nu are imunitate – în sensul unei solidarități naționale sau a unui proiect viabil de țară – ce ar anula/absorbi aceste încercări externe de a influența situația.
3. Lipsa unui proiect de țară în care ar încăpea monumentul lui Bandera (din vest) și al lui Lenin (din est), ce ar evita împărțirea țării într-un grup mic de oligarhi (ce au privatizat fostul complex industrial sovietic și au monopolizat noile industrii), un grup destul de subțire de clasă medie și un grup enorm de săraci urbani și rurali – iată ”marea moștenire” a guvernărilor succesive: independentistul Kravciuk, pro-rusul Kuchma, pro-europeanul Iușcenco, flexibilul (inițial pro-rus, apoi pro-european, apoi pro-rus din nou) Ianucovici.
Nu e o noutate că țara e divizată. Noutatea e că Ucraina e la fel de divizată ca acum 20 ani. Că nimic nu s-a schimbat și că elitele politice care s-au perindat s-au complăcut în această ”nimic facere”.
N-ar trebui să ne facem iluzii: Ianucovici nu are un program politic coerent (decît să-și îmbogățească familia). Kliciko și ”opoziția”, dincolo de slogane (democrație, jos dictatura), nu dispune de ceva consistent.
Semn că, oricare ar fi rezultatul crizei de acum, rezolvarea se amînă. Pe un termen nedefinit. Pînă elitele ucrainene se vor învăța să construiască poduri între Lvov și Donețk, între diferitele memorii istorice, între respectul pentru trecut (plăți sociale pentru bătrîni), protecție pentru prezent (drepturi și protecție socială pentru angajați) și proiectul de viitor (condiții pentru tineri), între oligarhi și micii producători etc.
4. Lipsa unui arbitru intern credibil ce ar fi putut media criza, de genul Bisericii Catolice în tranziția poloneză. Da, călugării de la Lavra Pecerska s-au pus în două ocazii între protestatari și forțele de menținere a ordinii (Berkut și miliție). Da, bisericile au găzduit răniți și au adăpostit unii oameni urmăriți de poliție sau huligani. Da, Bisericile au mai scos cîteva comunicate de presă. Dar n-au reușit să adune la o masă opoziția și puterea, să medieze în vreun fel conflictul, să garanteze îndeplinirea promisiunilor. Au tratat rănile, dar nu au putut să dezarmeze forțele beligerante.
Arbitri nu-s nici în societatea civilă, nici în lumea intelectuală.
Doar telefonul (de la Bruxelles, Washington sau Moskova) mai are o greutate la Kiev.
5. Despre Berkut. Care a devenit în ultimele luni un fel de întruchipare a Satanei, răul absolut și sluga regimului lui Ianucovici.
Percepțiile negative despre Berkut sunt firești pînă la o limită. Le-am întîlnit și printre activiștii urbani de la Kiev cu care am vorbit anii trecuți și printre alți artiști și intelectuali ucraineni cu care am interacționat.
Sunt firești pentru că dacă faci protest sau acțiune publică nu vine Ianucovici să-ți rupă bannerele, ci vin băieții de la Berkut. A arunca însă vina pe Berkut pentru aceste acțiuni înseamnă însă a te lupta cu aparențele.
Citiți-l pe Pasolini. Poetul (PCI ai giovani!) Pentru că arta e bună și pe timp de revoluție/revoltă/dezordini în masă.
Cine e Berkut? Trupele speciale ale miliției ucrainene care au rolul de a lupta cu terorismul și banditismul.
Cine lucrează în Berkut? Oligarhi și feciori de oligarhi? Odrasle de noi îmbogățiți, medici sau alte grupuri prospere? Tineri cu studii la Harvard sau Sorbona?
Nu, Berkut angajează oameni ce n-au avut șansa/norocul să găsească slujbe bune, să facă studii la universități ori să moștenească un puț de petrol sau o mină de cărbune.
Berkut angajează bărbați din sărăcimea urbană și rurală, inși pentru care slujba în aceste structuri e calea unică (cu excepția emigrației) de mobilitate socială ascendentă, de job permanent cu salariu.
Tinerii din grupurile radicale și angajații Berkutului fac parte, de fapt, din aceeași clasă socială, chiar dacă-și dau cu pietre, bastoane de cauciuc și cocktailuri Molotov unii în alții. Săracii luptă cu săracii.
Oligarhul ”disident Poroșenko”, nehotărîtul Ahmetov și grupurile din jurul familiei Ianucovici fac parte împreună din altă clasă socială.
Ultima clasă a decis să-și rezolve niște probleme interne cu ajutorul primei clase și a creat niște diviziuni artificiale pe care le-a ambalat în slogane isterice: democrație, patrie, datorie sfîntă.
Oligarhul Poroșenko poate trece oricînd dintr-o tabără în alta (cum a mai făcut-o), angajatul Berkut originar dintr-un sat de lîngă Odesa nu poate.
Nu justific în nici un fel manifestările de brutalitate ale angajaților Berkut. Dar mi se pare că partea cea mai tragică a momentului e că o unitate de forță ce a fost construită și antrenată pentru lupta cu terorismul și crima organizată, e asmuțată acum voit contra unei părți nevinovate (și la fel de neputincioase) a poporului, de către și în interesul lui Ianucovici plus grupurile din jurul lui…
Curajoșilor locali care se indignează sincer la tema abuzurilor Berkutului și umplu facebook-ul, twitter-ul, ziarele și televiziunile cu Jos Ianucovici! le recomand să mediteze 10 min pe zi la evenimentele din 7 aprilie 2009 (se împlinesc 5 ani de atunci), la cît de puțin a trebuit polițiștilor moldoveni pentru a organiza lagăre de tortură în comisariate (răspuns: mai puțin de 24) și la cîți polițiști/judecători au răspuns pentru asta (răspuns: ajung degetele de la o mînă pentru a-i număra).
Am și o sugestie de lectură: raportul SUB ACOPERIREA IMPUNITĂȚII.
6. Desigur că există probleme cu democrația în Ucraina. Probleme despre care se vorbește mult: corupția, birocrația excesivă, barierele în calea libertății de exprimare, intoleranțe etnice și simbolice (uneori stimulate intenționat), inegalități economice, absența transparenței, un sistem judecătoresc corupt, declinul pronunțat al satelor și orașelor mici. Probleme despre care se vorbește mai puțin: monopolurile și cartelurile economice în industrii, agricultură, transporturi, dar și mass-media, exploatarea forței de muncă a emigranților externi (inclusiv moldoveni) și interni, distribuția inegală a veniturilor, spălările de bani, alianțele între politică și marile interese economice (atît interne cît și externe).
Majoritatea sunt probleme cu istorie. Adică cu barbă. Preluate și transmise cu grijă de la o guvernare la alta. Ce ne-ar face să credem că fostul boxer Kliciko ar avea voința de a le soluționa pe toate? Faptul că vorbește frumos despre UE nu se ia în calcul. Iușcenco a vorbit la fel de frumos și tot europenește.
7. Despre vorbit. Sunt foarte multe voci ale crizei. În fapt e o pluralitate de voci care vorbesc în registre și tonalități diferite.
Unele voci informează – ucrainene, rusești, englezești, franțuzești, nemțești etc.
Altele (tot ucrainene, rusești, englezești, franțuzești, nemțești etc) dezinformează – unii jurnaliști în căutare de senzații și trafic de clickuri Adsense au băgat poze cu revoltele din Turcia (2013) sau din Moldova (2009) scriind că ”fac reportaje” din Lvov sau Kiev.
Au și protestatarii vocea lor. Cîteva canale youtube. În care fac transmisiune directă de pe Maidan: concerte, discursuri, slogane, apeluri la mobilizare.
Pe facebook oamenii citează de obicei vocile ce le confirmă părerile despre evenimentele din Ucraina. Adică urmăresc mersul evenimentelor nu pentru a se informa, ci pentru a-și confirma părerile pe care deja le au. (Stranie distorsiune a societății informaționale a cunoașterii!)
8. Dincolo de bătălia din stradă se poartă și o altă bătălie, la fel de crîncenă. Una retorică. Orice protest are și un aspect performativ în care lupta pentru categoriile discursive este foarte importantă. Vedem cum grupul 1 își zice pro-european și democrat și îl numește pe grupul 2 pro-rus și autoritar. Cum grupul 2 își zice ”apărător al ordinii constituționale” și vorbește despre grupul 1 ca fiind vîndut Occidentului și huligani.
Ce ne facem cu aceste etichete și porecle politice? Le luăm în serios și ajungem în situații caraghioase de a explica cum un ”democrat” aruncă pietre într-un apărător al ordinii ”constituționale”?
Nicidecum. Trebuie să învățăm să le privim pe toate cu neîncredere, să înțelegem că ele reprezintă cadre conceptuale efemere în care oamenii își organizează/justifică pe moment acțiunile.
Ele vor fi rescrise încă de foarte multe ori pînă va fi clar rezultatul final al confruntării. Istoria se întîmplă și se scrie/rescrie simultan. Apoi post-factum (Cum a fost și pe 7 aprilie 2009).
9. Despre voința poporului, revoltă și democrație. Reiau comentariul unui om pe care-l citesc și respect mult, Boris Kagarlițki: ”Majoritatea locuitorilor Ucrainei nu susține vreo tabără. Din acest motiv conflictul se prelungește la nesfîrșit. Dacă ”poporul ucrainean” s-ar fi revoltat cu adevărat ori, cum ne zic comentatorii conservatori, ar fi fost gata să ”apere ordinea constituțională”, lucrurile s-ar fi terminat de mult în vreun fel sau altul. În această confruntare însă, exact pentru popor nu se prea găsește loc.”
Desen: Dan Perjovschi.
Bravo! In sfarsit citesc randuri scrise intelept, de catre un intelept despre jocurile murdare din Ucraina! Jocurile adevarate nu sunt in Sochi, ele sunt in Kiev…
Vitalie, îndemnul tău dintre paranteze trebuie cumva înţeles (că zici şi de calculator) că ne vom dumeri dacă nu vom asculta nici cel spuse la TV, nici pe Internet, nici din textul tău? 🙂 Sau tu vrei să spui că toţi mint, toţi trebuie ignoraţi şi trebuie acceptat doar punctul tău de vedere? 🙁
Eu aş zice, dimpotrivă, să-i ascultăm pe câţi mai mulţi. Dar şi să medităm puţin. Pentru că trişări speciale eu am văzut doar la posturile ruseşti controlate de administraţia Putin, în rest, fiecare cu adevărul lui. Am putea spune că şi RTR sau alte posturi sunt cu adevărul lor, dar acolo (ascultaţi reportajele lor) totul este atât de limpede, încât se vede cu ochiul neînarmat că nici ei nu cred ce povestesc.
Adevărul e că lucrurile sunt mult prea complicate şi au explicaţii nu numai sociale, dar şi istorice şi economice şi politice şi geopolitice. Noţiunea de „popor ucrainean” nu e atât de univocă, încât să-ţi închipui că ei pot lua o decizie foarte fermă. Ca orice popor care intră în nrmalitate, el e un popr foarte diferit.
Şi nu oligarhii din est îi împing pe locuitorii de acolo să dorească fie restabilirea ordinii de odinioară (vorbesc de o majoritate, pentru că există acolo şi multă lume pro-europa), ci educaţia lor de decenii. Şi nu oligarhii şi polititienii euroeni îi fac pe cewi din Kiev şi din regiunile apusene să dorerască debarcarea lui Ianukovici, care i-a înşelat în privinţa speranţelor lor europene…
Nici măcar cei trei lideri ai opoziţiei nu sunt cei care determină toate mişcările. Ei mai curând îndeplinesc dorinţa pieţei. Dar şi încearcă să menţină totul într-o albie relativ controlabilă. Nu e acelaşi lucuru cu Berkut-ul. Ei nu aleg, ei îndeplinesc ordine (şi doar uneori, de necaz sau din fire agresivă, depăşesc atribuţiile).
Responsabilitatea guvernării e mult mai mare, prin definiţie. Protestatarul din piaţă poate să depoăşească nişte limite (cu riscul de a fi penalizat), angajatul trupelor de interne nu are acest drept. El trebuie să suporte atacurile, fără să aibă dreptul să atace. Riscul face parte din meseria lui. Pentru că îşi îndeplineşte funcţiile fiind angajat al acestui popor din piaţă, care îi plăteşte salariu bun, pentru riscul la care se expune..
Le spun toate astea pentru că tu înclini să generalizezi în genul: nimeni nu are de câştigat, toţi sunt deopotrivă de vinovaţi şi că oricum cei bogaţi stau la dos, iar cei săraci se bat între ei – o veche teorie marxistă.
Poate că omul ezitant şi împăciuitor va fi cel care va împăca lumea? Fie că sunt preoţii care s-au postat între taberele beligerante, fie că este „nehotărâtul” Ahmetov. Cărui îi era mai simplu să înarmeze cu banii săi armata antieuropeană, dar ezită să o facă, dimpotrivă susţinând iniţial multe din mesajele Maidanului.
Nu e simplu deloc, aşa că nu trebuie să-i crezi pe toţi comentatorii. Dar nici tu nu eşti imparţial, tocmai pentru că ai şi făcut o împărţire pe clase a zonelor conflictului. Eu… cu atât mai puţin trebuie să fiu crezut.
Dar dacă ne interesează subiectul… bineînţeles că trebuie să consultăm cât mai multe surse. Re-conectaţi Internetul! 🙂
@Mircea, sunt desigur dator cu o explicatie in privinta titlului (retrospectiv imi dau seama ca nu a fost tocmai alegerea cea mai fericita).
Ce sugeram?
Ca urmaritul live-urilor (chiar cu cele mai bune intentii – din 10 surse) inseamna un bombardament masiv de informatie al carui efect de regula e suprasaturarea si ratacirea in detalii (uneori ratacirea e deliberata caci din cate observ fluxurile de informatie si dezinformatie vin aproximativ in cantitati egale). E nevoie de o deconectare a calculatoarelor/televizoarelor pentru o vreme, ca sa intelegem ce se intampla.
Cu restul sunt de acord: eu am aplicat doar cateva grile din cele posibile (analiza discursiva, analiza de clasa) dar ele pot fi o multime.
Nu pretind in nici un fel ca-s impartial (am invatat ca discursuri neangajate nu exista si nici pozitii apolitice „obiective), cel mult am iluzia ca sunt mai putin partinitor.
Si inca ceva, in text am avut Moldova in minte. Chiar daca vorbeam despre Ucraina.
Eu as fi vrut ca ucrainenii sa gaseasca solutii pasnice, fara a permite interventia altor state. Slavii trebuie sa fie uniti, mai ales in contextul in care se doreste o dezichilibrare putenica ai acestora. Intr-un documentar am retinut unul dintre scopurile lui Hitler , si anume, dupa evrei, slavii trebuie nimiciti. Parca construim o civilizatie moderna, bazata pe consens, echilibru, cosmopolitism, numai ca acei care trambiteaza mult despre aceste valori, tocmai contribuie la dezichilibrare…
http://eugene-df.livejournal.com/721376.html
Imi place articolul!
Insa dupa ce l-am citit mi-am dat seama ca include o doza prea mare de scepticism privind valorile si ideile europene pentru care mor protestatarii de pe Maidan. Babutele de care vorbesti Vitalie lupta pentru ideea europeana … ucrainenii sunt singurii din toate popoarele europene care se sacrifica la propriu pentru asocierea cu Uniunea Europeana si chiar pornesc o revolutie … de cealalta parte nu exista o idee, de asta nu ies multi in piata sa-l sustina pe Ianukovici …
@Ion, nu stiu cum as putea comentat o propozitie ca asta: ” valorile si ideile europene pentru care mor protestatarii de pe Maidan”. Intai ca valorile europene is destul de confuze si multe si contradictorii. Apoi si protestatarii sunt diferiti – multi dintre ei precis nu-s europeni (decat ca se percept anti-rusi) si ma refer la aripile drepte cele mai radicale (anti-rusesti, anti-semite, anti-imigranti etc). In fine, eu facem o lectura de interese, grupuri de interese, discursuri – cu meritele si limitele ei.
În nici două comentarii ați reusit performanta să ne comunicați că vă solidarizați cu Maidanul, după care ne spuneți că valorile europene pentru care s-a ieșit in strada in Kiev sunt „confuze și contradictorii”. E maniera dvs de a fi „original”? Pentru că v-a reușit. Deși nu stiu dacă a fi original e mereu un lucru bun. Pana la urma, e ciudat cum exact aceleasi valori europene sunt clare si perfect simfonice pentru locuitorii Europei de vest, dar nu sunt la fel de „bune” pentru cei din rasaritul continentului. Pentru cei din urma e buna si Uniunea lui Putin… Slabut și neconvingator. Mai incercati.
Mihai, daca va place sa impartiti lumea in alb si negru, e treaba dvs. Dar nu-mi cereti sa va fiu partas.
Stiti, uneori regele e pur si simplu gol.
🙂 In trei cuvinte v-ati si asumat pozitia celui care „cunoaste lucrurile” si le „vede corect”. Previzibil.
Altceva? Sper mult ca ati ramas cu ceva din lectura textului. Macar cu un graunte de indoiala. Ca asta era sensul lui.
@ Vitalie
Ucraina este singura tara unde se moare pentru ideea europeana. Multi dintre protestatari au o anumita idee despre ce ii asteapta in Europa si beneficiile UE (acum ca tie ti se pare ca nu e progresista viziunea lor e alta treaba). As putea sa elaborez si sa explic, dar motivul pentru care au inceput protestele il cunosti foarte bine.
Exista marginali, dar ceea ce i-a adus pe toti in piata este tocmai ideea europeana, indiferent de statutul lor social. Acesta este unul dintre putinele momente in istoria Ucrainei, cand oligarhii sunt irelevanti, pentru ca ceea ce se intampla in piata este echivalentul unei revolutii. Observa ca lumea nu cere de mancare pe Maidan, desi ar putea si ar trebui. O revolutie a saracilor ar fi necesara poate, doar ca saracii din Ucraina aleg sa se sacrifice nu pentru paine, ci pentru ideea europeana (care pentru ei presupune bunastarea) …
Intrebarea mea este simpla: tu simpatizezi/sustii sacrificiul protestatarilor de pe Maidan sau loialitatea Berkutul fata de Ianukovici? Cei „saraci” care au tras in alti saraci (protestatari) trebuie pedepsiti sau nu?
Raspunsurile evazive sunt bune si ele, doar ca in anumite situatii ca in cazul Acordului de Asociere exista doar doua alternative si trebuie sa alegi: ideea europeana sau Berkutul.
@Ion, cred ca e nevoie de o distinctie preliminara: simpatiile mele merg desigur spre manifestanti. Berkutul sub nici o forma nu trebuie sa recurga la arme sau biolenta impotriva unor cetateni care protesteaza. Subliniam insa niste ironii – acapararea statului de catre Ianucovici si oligarhii lui, acapararea oportunista a optiunii de integrare europeana (pe care Ianucovici a calarit-o fara scrupule) si anumite „trasaturi comune” ce ii caracterizeaza deopotriva pe protestatari si pe cei din Berkut.
Sper ca a fost clara adeziunea mea emotionala, ca sa nu glisam intre analitic si emotional. Vorbesc in acest text ca un, sa zicem analist, adica nu ca activist implicat in ucraina.
Cum ziceam mai sus, „a muri pentru Europa” mi se pare o lozinca buna dar un concept prea ambiguu pentru a intelege ce se intampla acolo. Sunt forte si procese structurale mult prea complicate, diviziuni si afilieri multiple incat categoria „optiune europeana in Ucraina” devine prea mare, prea eclectica si prea incarcata de ideologeme…
E adevarat, intr-un sens, ca protestatarii au construit lupta ca fiind intre optiunea europeana si cea rusa. Deci asta e stindardul formal. Ii credem, simpatizam cu ei. Daca insa vrem sa intelegem ce se intampla trebuie sa mergem dupa slogane. De exemplu sa vedem daca nu cumva in 2004-5 erau aceleasi slogane (cu Iuscenco si Timosenco).
Ne lipsesc descrieri relativ impartiale despre constituentele protestatarilor, despre mecanismele de comunicare si organizare. Microfonul si live-ul din piata nu sunt suficiente.
Cauzele sunt multiple. Asta e axioma de la care pornesc.
Am fost clar: utilizez pe alocuri metoda marxista a claselor si intereselor de clasa, in alte parti analiza discursurilor.
@ Vitalie
ma bucur ca esti de acord: „E adevarat, intr-un sens, ca protestatarii au construit lupta ca fiind intre optiunea europeana si cea rusa. Deci asta e stindardul formal.”
Iata si un istoric occidental care confirma ceea ce spun, recomand: http://www.nybooks.com/articles/archives/2014/mar/20/fascism-russia-and-ukraine/?insrc=hpss
Un fragment ilustrativ: „The protesters represent every group of Ukrainian citizens: Russian speakers and Ukrainian speakers (although most Ukrainians are bilingual), people from the cities and the countryside, people from all regions of the country, members of all political parties, the young and the old, Christians, Muslims, and Jews. Every major Christian denomination is represented by believers and most of them by clergy. The Crimean Tatars march in impressive numbers, and Jewish leaders have made a point of supporting the movement. The diversity of the Maidan is impressive: the group that monitors hospitals so that the regime cannot kidnap the wounded is run by young feminists. An important hotline that protesters call when they need help is staffed by LGBT activists.”
Am citit ieri opinia lui Snyder. E convingator si probabil are dreptate.
Ma gandesc la „master-frame”. Tetyana zicea, in articolul ei publicat aici ca evenimentele au urmat o logica complexa – au fost intai cateva mitinguri concurente impotriva nesemnarii Acordului de Asociere, pe urma aceste mitinguri s-au unit impreuna, pe urma politia a intervenit brutal si a escaladat violenta, pe urma Rada a adoptat legile alea tampite ce interziceau dreptul la protest. Tabloul Tetianei era unul cu multe bifurcatii, locuri unde evenimentele puteau lua o alta intorsatura, evenimente „deschise”.
Snyder zice o istorie liniara – in care au venit tinerii, pe urma afganii (adica „parintii” lor), pe urma toata lumea – adica scenariul unei revolte care odata declansata nu putea fi oprita.
Poate nuantele astea nu conteaza, poate-s minore.
Iar pentru mine Snyder nu e convingator. Textul lui mi se pare unul romantic, construit pentru a prezenta o opinie deja formulata. Paralela facuta de Vitalie, intre expunerea non-lineara a Tetyanei si cea lineara a lui Snyder e un punct bun de pornire, caci e o diferenta foarte importanta. Textul lui de asemenea are erori factologice. El insista ca toti sunt contra lui Yanukovych, de la mic la mare, si indiferent de ‘culoare’ politica sau etnica. Pur si simplu nu este adevarat. Chiar si americanii care nu il sufera pe Yanukovych accepta divizarea existenta si un procent foarte inalt de suport pentru Yanukovych (am dat un link in discutia cu Tetyana). De, vorbesc de politologi, si nu istorici, care tind sa fie mai pozitivisti in analiza.
La fel, am dubii referitor la ideea lui Ion ca se moare pentru ideea europeana. E mult mai complicat. Se moare din opunerea unui perceput regim autoritar, opunerea unor faradelegi care au trecut limita in opinia protestatarilor. Plus, din cele cercetate, nu se astepta ca vor fi morti, cel putin printre protestatarul mediu (nu vorbesc de radicali). Nu as romantiza toata istoria – protestele s-au mobilizat nu din cauza ‘europeana’, care de fapt a fost unul din catalizatori.
De ideile lui mihai nici nu stiu ce sa zic – mi se pare ca textul lui e similar cu a lui Snyder, cu singura diferenta ca Snyder incearca sa slaveasca protestatarii ucraineni, iar mihai pare sa se ocupe de ‘self-agrandizing’. Prea multe cuvinte unde se putea spune acelas lucru mult mai scurt. Prea incilcit vorbeste, incit se pierde ideea pe care intentioneaza sa ne o prezinte. Prea multe acuzari de tip ‘voi nu intelegeti’ fara sa ofere clarificari unde nu se intelege si de ce. Suna ca comandantul companiei mele-fost politruk sovietic, din timpul cind eram in scoala militara, doar ca scrie in romana si e mult mai dificil sa-i urmaresti logica.
Sumar: conflictul in Ucraina doar se incepe, acum ca Yanukovych a plecat la Harkov. Daca Ion (si Snyder) are dreptate, atunci nu va urma o resistenta puternica a suporterilor lui Yanukovych. Pentru ca pur si simplu ei sunt foarte putini. Daca ei se gresesc, apoi urmeaza sa mai urmarim violente si nu una.
@Dumitru, pe mine m-a contrariat putin faptul ca Snyder face rapid saltul logic, dupa mine eronat, ca daca in piata sunt oameni de toate etniile si religiile si varstele, atunci protestul ar fi cumva „reprezentativ”, adica reprezinta intreaga societate. Jocul cu reprezentativitatea (si cu revolutiile) e oricum unul complex dar din cate citesc in Crimeea grupuri tatare pro-rusesti cer insistent interventie rusa sau chiar independenta…
Pozitia lui Snyder cu „reprezentativitatea” e valabila si pentru celalata tabara care se opune si care tot reprezentata de toate categoriile…
In fine, e adevarat ca toate concluziile noastre sunt preliminare, ca lucrurile se schimba de la o zi la alta (azi cica Kliciko a fost injurat de protestatari ca ar trada cauza) si dinamicile sunt contradictorii si imprevizibile.
Eu optez pentru interpretarea Tetyanei, asa eseistica si simplistica cum e – evenimentele si acum pot lua (aproape) orice turnura si nu se desfasoara dupa o logica lineara…
Aparent nu mai pot sa va comentez sub comentariul dvs. Indoiala tine de functionalitate, de metoda a reflectiei si discursului. Nu e o stare perpetua. Ne indoim ca sa cunoastem, ca apoi sa venim cu un verdict, cu o pozitie asupra lucrurilor pe care le observam. Altfel la ce ne-ar mai servi indoiala? La a pluti in deriva? Nu ne indoim ca sa ne indoim. Ceea ce se pare ca faceti dvs.
Va indoiti ca sa va admirati in oglinda existenta. Dubito ergo… sum! Asa si? V-ati indoit. Mai departe? Ce-ar trebui sa se intample? Sa stea stramb si sa se indoiasca drept ca ganditorul de Hamangia si cei de pe Maidan? Vorba aia: numai cei care nu fac nimic nu gresesc. Se pare ca dvs nu gresiti niciodata.
Mihai, am explicat mai sus: sustin protestatarii Maidanului, nu vad de ce ar trebui sa flutur chestia asta la nesfarsit pentru a demonstra nu stiu cui nu stiu ce.
Vad ca textul meu nu si-a atins scopul: la dvs „marele adevar” a ramas neclintit. Eu incerc sa pricep de ce s-a intamplat, ce se mai poate intampla. ce ecouri poate avea (inclusiv in spatiile din afara Ucrainei). Si da, imi permit indoieli.
Dvs ma vreti tobosar in detasamentul anti-Putin. Dar eu nu vreau inregimentat.
p.s. vorba aia: numai ce care nu fac nimic nu gresesc apartine unui ins care a spart foarte multe capete in sec. xx. sper ca-i stiti numele 🙂
p.p.s. daca aveti indoieli asupra „metodei” ( pe care o rezum, ca sa nu-mi fie bagate in gura cuvinte ce nu le-am zis – incerc sa analizez si procesele, nu doar personalitatile, am foarte mica incredere in metoda personalista, mai ales in Ucraina de azi), deci, spuneti-mi ce concluzii incorente, erori metodologice am facut etc. Jocul de-a „am ascultat ce-ai zis, acum spune rapid daca esti cu noi sau impotriva noastra” il puteti purta in alta parte.
Eh, acuma nici „arbeit macht frei” nu a fost scornita de nazisti. A fost instrumentalizat intr-un mod cinic si odios sloganul, dar nu inseamna ca mesajul nu poarta un oarece adevar, si anume ca daca nu muncesti, nu-ti prea pica nimic in traista.. Asta asa, ca o paranteza.
Eu nu am utilizat nicaieri cuvantul „adevar” in ceea ce am zis. Ma intrebam doar daca nu sunt oarecum ridicole toate aceste eforturi dubitative pe fondul baltoacelor si a mizeriei din tari ca a noastra, sau Ucraina. Va mai intelegeam blazarea daca analizati nu stiu ce fenomene pe undeva prin Suedia sau Danemarca. Dar asa, in mizeria vesnicei noastre tranzitii, aceste analize la limita teoriei (ati recunoscut si dvs ca va serviti de nu stiu ce desuete metode marxiste ale luptei de clasa (sic!) in sec XXI) par rigide, de manual. Pana la urma vad ca toata lumea e de acord ca maidanul e un spectru colorat, de pozitii, origini, abordari diverse. Dar asta era clar de la bun inceput, mai ales in Ucraina! Nu va inteleg surpriza. Sau in ce a constat indoiala. Cert este ca abordati usor cinic toata povestea asta. Va situati undeva suveran, deasupra ucrainenilor, ii impartiti in categorii croite chirurgical, dupa manual: saracii, berkut-ul, babele, studentii etc etc. Riscati sa pierdeti esentialul in atatea incizii efectuate pe corpul social, care pot fi doar niste false categorizari, tot asa cum bineinteles nu exista nici perfecte solidaritati – dar cel putin pana acum ucrainenii au demonstrat admirabil contrariul. Si atunci nu va inteleg mizantropia, de parca ar exista alternative pentru Ucraina. Dar cum dvs nu sunteti „inregimentat”, deci acceptati de principiu si dreptul la existenta a alternativei „Putin”, nu stiu cum ati mai putea fi convins ca e vorba doar de o falsa „neinregimentare”, o falsa „echidistanta”, si o falsa alternativa. Dvs sacrificati fondul in favoarea formelor. Dvs nu ati incercat sa intelegeti ce se intampla in Ucraina, dvs ati golit de fond ce se intampla in Ucraina. Pentru ca ati expulzat valorile din discurs.
@Mihai, dvs sau cititi pe diagonala textul meu sau nu-l cititi deloc. Am avut grija sa vorbesc in acest bilet de cateva ori despre implicatii si paralele cu Moldova (cazul pe care-l cunosc) asa ca sa nu para ca vorbesc din Suedia. Si cred ca si la noi e o poveste similara in multe privinte (dar nu avem multi-religiozitate, enclave etnico-religioace si nici divizare radicala est-vest sau nord sud). Atat despre implicatii. Si atat despre comentariile dvs referitor la ce am spus eu despre ce ati zis dvs ca as fi spus eu.
Imi ziceti ca folosesc metodologii invechite, etc.. Dar discutia noastra e inegala: eu am scris si gandit un text, l-am inchegat cum am putut si e pe masa. Dvs insa ati venit doar cu reprosuri si acuze – ca-s cinic, ca-s nu stiu ce.
Astept si comentariul dvs, elaborat, sofisticat, cu metodologii mai „noi”. Ca sa avem ce compara. Ca sa nu numaram nasturi.
Vitalie, salut.
Am o rugaminte: ai putea sa aplici aceiasi logica pe evenimentele din decembrie 1989 .ro (daca cumva se intelege ca le aseman cu cele de acum din Ucraina, ei bine… nu le!) si la sfarsit sa tragi o concluzie? Au trecut mai bine de 20 de ani, si aceasta concluzia ar putea fi confruntata cu realitatea echitabil/onorabil. Daca cumva aceasta paralela este atinsa in vreun alt link / post anterior rog referinta.
Multumesc,
M
@gigixy, nu ma bag pe cazul romanesc. Revolutia s-a incheiat. Rezultatul il stie toata lumea. Lichidarea regimului lui Ceausescu e indiscutabil un lucru bun (lichidarea lui fizica mai putin – se putea face proces public si condamnare a regimului). Nu cred ca exista similitudini de vreun fel cu situatia din Ucraina.
Cazul romanesc la fel nu ar fi comparabil cu cel ucrainean din citeva motive. Cel mai important este ca in Ukraina s-au cultivat 20 ani+ dupa destramarea URSS diviziuni cultural-etnice. Nu in zadar Yanukovych a cistigat alegerile (chiar daca cu o margine mica) prezidentiale, si in baza rapoartelor ODIHR se pare ca le-a cistigat pe bune. Problema Maidanului curent e ca impune cu forta opinia sa intregii Ucraine. Iar asta e abatere de la democratie, caci unul dintre avantajele de baza ale democratiei este preferinta dialogului si atingerea consesusului pasnic, chiar daca nu perfect. Dar aceasta asigura evitarea conflictului armat. Opozitia a incalcat intelegerile cu tabara ‘anti-europeana’, care chiar daca are doar 10% suport al populatiei, daca e mobilizata eficient face risc de razboi civil.
Deja in Harkov a avut loc adunarea sovietelor locale ale alesilor popurului, unde declara deciziile Radei ilegale, luate sub amenintarea cu forta din partea protestatarilor. Deja Rusia propune referendum privind unele decizii ale Rade, de fapt votate sub amenitare de catre deputatii regionali. Nu simpatizezi regionalii si nici guvernarea lui Yanukovich, dar ca cercetator in stiinte politice am inteles ca incalcarea regulilor de joc democratic cam in toate cazurile duc la conflict. Opozitia a obtinut ce a cerut de la regionali, dar nu si-a onorat obligatiunile sale. Plus, l-au demis pe Yanukovich prin vot in Rada, ce nu pare sa fie de loc legitim, pentru un presedinte ales prin votul popular.
Apropo, cei care mai tin minte, istoria cu Transnistria tot s-a inceput cu declaratia sovietelor locale ale ‘alesilor popurului’ de a nu se supune Chisinaului si de a lua puterea in mainilor lor. Chiar daca ai un scop nobil (cum e incetarea unei guvernari corupte si autoritare ca cea a lui Yanukovich) daca o faci prin metode care deviaza de la cele acceptate in joc, asteapta ca oponentul tau le va folosi si impotriva ta. Anume asta au uitat cei din opozitia ucraineana – de fapt e gresit, caci deja nu mai sunt opozitie, cel putin nu la Kiev.
@ Vitalie
de acord cu faptul ca agenda protestului a evoluat, asa se intampla mereu … dar ca sa iesi din casa si sa ocupi administratia locala ai nevoie de o justificare sanatoasa … oamenii au iesit in strada din cauza nesemnarii Acordurilor … adica pentru ideea europeana, nu ca sa ceara paine … intr-adevar putem vorbi de master-narrative aici, dar aceasta are si efecte mobilizatoare
@ Dumitru
violenta naste violenta … in tabara lui Yanukovici mobilizarea este mai slaba si ei nu pot ajunge atat de usor la Kiev din cauza geografiei, dar de acord ca ipoteza mea este ca ei nu au o idee alternativa in care sa creada fanatic … asta nu inseamna ca violenta se va incheia imediat … mai ales ca nu exista o ierarhie clara printre protestatari …
Ion,
Pentru a ocupa cladirile administrative nu ai neaparat nevoie de justificare ‘sanatoasa’. E suficient sa crezi ca nu vei fi pedepsit, din motivul ca autoritatile se vor teme sa o faca. Vor fi suficienti insi din aia pentru care va fi suficienta explicatia mea sa ocupe administratia locala, sau sa sparga geamuri la vitrine (ada-ti aminte de protestele studentilor in Londra, si cum ne-studentii au facut vachanalie), sa atace politia, etc. De fapt, chiar daca ai justificare sanatoasa, dar crezi ca vei fi pedepsit, apoi probabilitatea sa ataci o cladire administrativa e joasa de tot. Sunt teorii si studii despre mobilizarea sociala si cum ea are loc. Ukraina devine o ilustratie buna a acestor studii.
Nu as spune ca in tabara lui Yanukovych mobilizarea e mai slaba. Pur si simplu, pina la momentul de fata, mizele suporterilor lui au fost mai mici, caci era asteptarea ca opozitia isi va onora partea sa de acord, sub observarea Occidentului care s-a dat ca garantor si mediator, dar in 10 secunde a uitat de asta. Acum, cind dupa incalcarea acordului de catre opozitie, mizele pentru suporterii lui Yanukovych au crescut in cer, si vom observa mobilizare serioasa, deja cred ca pe parcursul a 1-2 saptamini. Plus, nu uita ca la Kiev se cere declararea PR si PCU in afara legii – asta si mai mult va ridica mizele. Din teoria alegerii rationale cunosti spre ce bat – la cresterea mizelor va creste utilitatea actiunii si costul inactiunii.
Si faptul ca intre protestatari nu exista ierarhie clara inseamna ce? Ca liderii opozitiei nu controleaza situatia. Acting speaker al Radei spune gloate sa se disperseze, Timoshenko zice „nu, stati aici”, „Pravyi Front” spune nu ne pasa de liderii opozitiei, avem agenda noastra, etc. E anarhie la Kiev, si asta ridica riscul violentelor continue si mai mult. Nu este exclus ca grupurile anti-Yanukovych vor incepe sa se cearte intre sine, incercind sa imparta puterea. Daca Partidul Regiunilor si russii nu se folosesc de situatia data, apoi ei sunt .. ‘iratioanli’, iar asta pare sa fie ceva putin probabil.
asa, doua opinii tare interesante ale lui Steven Cohen…
http://www.thenation.com/article/178344/distorting-russia#
http://www.thenation.com/blog/178511/stephen-cohen-western-recklessness-could-spark-new-cold-war-divide-ukraine
„You still don’t get it, do you?”
Articolul este foarte bine scris. Felicitări autorului.
Iată şi punctul meu de vedere cu privire la situaţia din Ucraina.
Eu consider că avem de face cu veşnicul conflict dintre SUA (+aliaţii) şi Rusia (+ aliaţii).
Pe scena lumii, cele două mari „puteri” sînt adversare. În spatele scenei, în pofida aparenţelor, cele două mari puteri sînt prietene. Liderii lor aparţin aceleaşi structuri de putere oculte. Ia priviţi-i:
http://www.jesus-is-savior.com/False%20Religions/Wicca%20&%20Witchcraft/signs_of_satan.htm
Ei, toţi, venerează acelaşi antihrist…
Americanii, prin intermediul germanilor, urmăresc să diminueze puterea de influenţă a Rusiei. În acest sens ei acţionează la niveluri multiple: politic, militar, economic, religios, cultural, social, educaţional.
Întrucît Rusia nu poate fi lovită (militar) direct, „i se dă peste degete” oriunde unde şi-a întins mîinile prea departe: în Cuba, în America Centrală şi de Sud, în nordul Africii (Siria, Egipt, Libia), în Orientul Apropiat (Iran, Irak, Afganistan), ex-Iugoslavia, etc. Peste tot îi sînt loviţi „aliaţii”. Oriunde are Rusia ceva interese, hop şi războaiele. Conflictele se stîrnesc din te miri ce pricini. Contează doar starea de conflict perpetuu. Motivele (pretextele) nu au nici o importanţă. Marea Finanţă alimentează toate taberele aflate în confruntare. Aşa cum a făcut dintotdeauna; începînd chiar cu războiul zis „de secesiune” dintre Nordişti şi Sudişti. Şi terminînd cu ultima conflagraţie mondială. Atît ruşii, cît şi americanii (+ europenii) obţin venituri importante din vînzarea de armament convenţional.
Avem de a face cu CÎINII RĂZBOIULUI – dezlănţuiţi. Că aceşti cîini sînt americani, ori sînt ruşi, puţin importă.
America este „pe ducă” din majoritatea punctelor de vedere. În final, America va deveni precum Rusia (fosta URSS). Iar Rusia (fosta URSS) va deveni precum America… Singura industrie care mai menţine, SUA, cît de cît, pe linia de plutire, este industria de armament. În rest a fost demult depăşită de Japonia (şi de alte state) la tot ce ţine de „progres tehnologic”.
Nici Rusia nu stă pe roze, în pofida aparenţelor. Nu te poţi dezvolta economic, la nesfîrşit, bazîndu-te pe exploatarea resurselor naturale. Care resurse nu sînt inepuizabile. Bunăoară, dacă UE decide „electrificarea” completă a gospodăriilor ţărilor membre, atunci Rusia va fi destul de afectată de această decizie (în ceea ce priveşte livrările de gaze naturale). Rusia obţine cele mai mari venituri din vînzarea de hidrocarburi, minereuri, şi materii prime (lemn, bunăoară). Restul provine din vînzările de armament.
Deşi valoarea PIB-ului rusesc (~2.5 trilioane de dolari), din anul 2012, pare uriaşă, datoria publică a acestei ţări este pe măsură: peste 200 miliarde de dolari. Şi tot creşte! Aşa după cum puteţi observa aici:
http://www.nationaldebtclocks.org/debtclock/russia
Referitor la „turbulenţele” din ţara „lolitelor” (Ucraina): ceea ce autorul, fie s-a ferit să spună, fie nu ştie, este că, situaţia de acolo constituie un fel de „avanpremieră avertisment”, un fel de „repetiţie generală” pentru ceea ce Stăpînii din Umbră au preconizat să se petreacă în alte ţări/regiuni; şi, în speţă, în România. În fapt, adevărata lor ţintă o constituie Dacia Felix – această insulă de latinitate pierdută într-o mare slavă…
Cu un preşedinte care era cît pe ce să fie arestat, înainte de 1989, pentru că lucra în favoarea ruşilor, preşedinte care joacă la două (trei) capete – l-am numit pe Trăienel Briză Suavă -; cu o duzină de oligarhi ruşi care au luat în stăpînire o bună parte din industria românească (gen Oleg Deripaska şi Vitali Maţiţki), cu nenumăraţi români filoruşi, sînt mari şanse ca România să împărtăşească soarta Ucrainei. Ba chiar să o păţească şi mai rău: să sufere o „dezmembrare”; un rapt teritorial. În final, totul are legătură cu acapararea bogăţiilor solului şi subsolului.
Singurul lucru de care se tem cei care rîvnesc la România este… organizaţia militară ultra-secretă numită „Octogonul” – despre care relatează controversatul scriitor Pavel Coruţ. Or fi, romanele lui Coruţ, „ficţiuni”. Numai că ruşii, americanii, evreii, ungurii şi ţiganii, nu de „poveşti” sînt înfricoşaţi. Ci, de ceea ce realmente li s-a întîmplat agenţilor lor „paranormali” – care au pierit cu miile… Agenţi care, cu ajutorul „extratereştrilor” ar influenţa chiar clima planetei (în sensul că provoacă fenomene meteo extreme în ritm tot mai alert). „The Magic Death” face ravagii. Dacă nu mă credeţi, întrebaţi-i pe cei din serviciile secrete. Mă refer la cei oneşti şi „vorbăreţi”.
Altcumva, dacă nu ar fi atît de frig, le-aş propune drăgălaşelor fete din Ucraina să oprească ele tentativa de război civil. Cum? Simplu: să se îndrepte, dezbrăcate, cu prezervative în mîini, spre miliţienii aceia „vînjoşi” care trag ca demenţii în protestatari. Sînt sigur că brutele vor avea mari reţineri în a lovi un grup de fete frumoase cu sînii goi… În fapt, adevărata „bărbăţie” se probează în dormitor… Orice femeie din Ucraina ar trebui să exclame cu mîndrie: I have the pussy. I make the rules. Să facă ele „regulile” (legile). Fiindcă s-ar părea că ei, bărbaţii ucrainieni, au eşuat în privinţa asta. :))
Încă ceva: ucrainienii nu au voie să uite faptul că AU PRIMIT, atît din partea Uniunii Europene, cît şi din partea ruşilor, dar şi a americanilor, ajutoare financiare în valoare de peste un miliard de Euro, ajutoare menite să contribuie la înlăturarea urmărilor exploziei de la Cernobîl, din anul 1986. În mod normal, ţările afectate de căderile radioactive ar fi trebuit să ceară DAUNE ucrainienilor, pentru catastrofa ecologică pe care au declanşat-o. Dacă o făceau, atunci Ucraina intra în faliment economic încă de la sfîrşitul anilor optzeci. Ba chiar a intrat, dacă nu mă înşel!, după ce a obţinut „independenţa”.
Eu militez pentru neutralitatea României. De la început am fost împotriva aderării ţării noastre la Uniunea Europeană. Însă, şi noi, şi ucrainienii, ne confruntăm cu aceeaşi „dilemă”. De acolo, din putredul occident a pornit „eliberarea” noastră; „democraţia”; cu problemele asociate ei de care avem parte în prezent. În acest moment, cei care ne-au eliberat de comunism, pretind, drept „răsplată”, să ne şi administreze. Iar a te opune acestora nu mai serveşte la nimic. Căci UE, demult şi-a aşezat tentaculele peste ţările noastre. Că ne place, că nu ne place, tot ce ni se întîmplă este rezultatul acţiunii occidentalilor. Că vrem, că nu vrem, tot robi sîntem. Tot exploataţi sîntem. Aşa că nu ne mai rămîne decît „să oficializăm relaţia” cu opresorii; să ne resemnăm; să ne acceptăm soarta. Ori să pierim.
România încă este o ţară bogată. Dar Ucraina cam nu prea mai este. Aşa încît, dacă nu va accepta tutela UE, va fi desfiinţată. E mai bună tutela europeană decît aceea rusească? Aceasta e întrebarea. De vreme ce majoritatea populaţiei ucrainiene rîvneşte la standardul de viaţă occidental, de vreme ce femeile lor, dacă au de ales, preferă să se mărite cu occidentali bogaţi, opţiunea Ucrainei e destul de clară: Rusia, afară! Se vor căi după aceea? Poate. Dar se va căi o minoritate. Majoritatea va descoperi că, strict material vorbind, UE le va aduce mai mult(e) decît le pot aduce ruşii. Care ruşi nu sînt generoşi decît cu mijloacele de represiune.
În subconştient, deja ucrainienii au optat. Iar opţiunea lor e clară: telefoane portabile, Internet (wireless), Facebook, Yahoo!Messenger, Avira Antivirus, BMW, Mercedes, Audi, prăvălii şi ateliere particulare, libertatea de a circula şi de a se exprima, etc.; vs. echipamente militare sovietice ruginite, depăşite tehnologic; vs. Gulag şi autorităţi represoare de sorginte rusească; vs. mormane de fiare vechi; vs. sărăcie perpetuă; ş.a.m.d. Ruşii par numai să profite de pe urma sărăciei. Cei din UE, pentru UN PREŢ, vor să facă Ucraina rentabilă; viabilă economică.
Ruşii şi rusnacii sînt precum românii şi bozgorii.
Şi noi şi ucrainienii trebuie să ne decidem, în sfîrşit, de cine trebuie să ne eliberăm: de ruşi (comunişti – ca mentalitate), sau de occidentali (capitalişti). Atîta timp cît nu avem capacitatea de a ne cîştiga şi păstra independenţa, atîta timp cît nu avem nici un aliat, TREBUIE să optăm pentru una din variante. Dacă se poate, pentru „răul cel mai mic”. În condiţiile actuale, ideea de stat independent e dezavuată de marile puteri. Şi chiar dacă România, Ucraina, Bulgaria, Ungaria (!), se vor coaliza, şi vor proceda la mici „revoluţii locale” menite să le elibereze de sub jugul opresorilor externi, vor avea mari dificultăţi în a-şi… exporta produsele pe pieţele străine. Datorită „şantajului economic”.
Ţipă UE la Ucraina: „Vrei să fii independentă?! N-ai decît! Da’ să te văd eu cine îţi va mai cumpăra tot ce dai în prezent la export!! Cu noi „te-ai stricat”, cu ruşii ţi-ai rupt relaţiile. Aşa că, ce-ai să te faci? Cum ai să supravieţuieşti? O să-ţi iasă „independenţa” pe nas…”
România în schimb, spre deosebire de Ucraina, POATE fi independentă. Românii POT trăi îmbelşugat strict din resurse proprii (şi nu din agricultură). Aici la noi avem absolut de toate. Ba încă nu ştim cît de multe avem! Nici un fel de sancţiuni economice, din partea UE, ori din partea SUA, nu ne-ar putea afecta. Realmente avem tot ce ne trebuie pentru a trăi sănătos. Mai rămîne să dăm afară slugile hoaţe – care se gîndesc numai la ele ; slugi care profită de absenţa Stăpînului. Iar Stăpînul nu poate fi decît unul singur: Fiul Omului. Judex Tremendus. Cel Prevestit. Fără El, fără Atot-Puterea lui Dumnezeu, nu avem nici o şansă de a ne elibera. Nici noi, nici alte neamuri împilate.
Ucrainieni: vreţi să o duceţi bine? Alipiţi-vă României! Faceţi-vă români! Şi luaţi-i şi pe Moldoveni cu voi. Altfel sînteţi pierduţi pe vecie.-