Despre copiii-soldați din Africa am citit prima oară la începutul anilor 2000, în legătură cu Armata de Rezistență a Domnului (LRA) a lui Joseph Kony, o unitate paramilitară din Uganda, condusă de un fost ofițer, care lupta împotriva guvernului și care, conform unor cifre, de-a lungul timpului ,a sustras din familiile lor și a încorporat în armata sa peste 25 mii de copii.
Copiii-soldați ai lui Kony erau extrem de brutali și cruzi, lipsiți de orice empatie, creduli și naivi – și se fac responsabili de unele din cele mai atroce crime comise în războiul civil ugandez…
Săptămîna trecută, fiind la Paris, am văzut afișul filmului animat ”Allah n’est pas obligé” (rom. Allah nu este obligat) al lui Zaven Najjar, după romanul cu același nume al scriitorului ivorian Ahmadou Kourouma, tot despre copiii-soldați… Filmul nu a apărut încă pe ecranele internetului, dar cartea am găsit-o și am citit-o.
(Evident, tema copiilor-soldați nu este doar africană: bibliotecile copilăriei mele erau pline de cărți ce lăudau faptele de război ale unor copii, reali sau imaginari: Lionia Golikov, Marat Kazei, Zinaida Portnova sînt nume de copii ce au luptat contra fasciștilor în al doilea război mondial, Gavroche al lui Hugo, din altă eră, e tot despre un copil imaginar implicat în revoluția din 1832. Totuși, în războaiele civile din Africa copiii-soldați nu au fost doar cazuri izolate, ci parte integrantă a armatelor diverselor căpetenii militare).
Am pornit deci să privesc Beasts of no nation (2015) știind perfect la ce se mă aștept: un film brutal despre copii-soldați din Africa, bazat pe un roman care era bazat, la rîndul său, pe documente și surse istorice.
Filmul, plasat în timpul războaielor civile din Sierra Leone, urmărește istoria lui Agu (jucat de Abraham Attah), un băiat năzbâtios și vesel care trăiește, împreună cu familia sa într-o zonă relativ pașnică situată între mai multe teritorii controlate de diverse grupări militare. După ce guvernul central din Freetown cade, locuitorii zonei pașnice sînt avertizați să plece. Pacificatorii nigerieni din ECOWAS (în romanul său Kourouma povestește cum, în unele situații, ECOWAS nu acționa ca forță de menținere a păcii, ci ca o aripă combatantă, cu interese proprii și care folosea aceleași practici ca și bandele rebele – jefuia, viola și omora oameni nevinovați), nu mai pot garanta pacea și securitatea locuitorilor: mai multe grupări rebele militare concurente, care luptă între ele, se îndreaptă spre zonă, fiecare cu planurile sale și fiecare considerînd locuitorii zonei drept trădători.
Mama lui Agu reușește să fugă spre Freetown, văzut ca o destinație sigură, iar tatăl, figură importantă în administrația comunității, rămîne cu feciorul mai mare și cu Agu, în speranța că va reuși să negocieze cumva cu rebelii. Zadarnică speranță: rebelii îi învinuiesc pe bărbații satului că ar fi spioni și îi condamnă la moarte prin împușcare.
În ultimul moment, Agu reușește să fugă. Se ascunde mai multe zile în junglă, după care este capturat de batalionul West Side Boys al altei căpetenii de război, numit în film Comandantul (jucat magistral de Idris Elba).
Agu este înrolat în batalion după ce supraviețuiește cu succes ritualurilor de inițiere: trecerea printr-un coridor de alți soldați care-l lovesc cu bîte (un alt copil, care nu reușește să treacă această încercare, este omorît) apoi uciderea unui om nevinovat (scena în care Agu îl taie cu macetea pe studentul de la inginerie este una din cele mai grele de digerat). Agu este ”re-educat” în spiritul devotamentului necondiționat față de comandant și loialității față de batalion…
Unitatea lui Agu incendiază sate și omoară oameni – soldații fumează droguri pentru a fi mai ”eficienți” și mai brutali.
Uneori, în soldatul Agu se trezește copilul Agu, cel privat de copilărie: într-o scenă, sub influența drogurilor, Agu o vede pe mama sa în chipul unei femei pe care camarazii săi se pregătesc s-o violeze. Dar halucinația trece, Agu înțelege că femeia nu e mama sa și Agu o omoară…
Într-o altă scenă, pe care criticii au considerat-o ca fiind plagiat dintr-o serie de fotografii, vedem unitatea lui Agu cum înaintează asupra unui sat. Soldații tocmai au luat halucinogene și imaginea arată o pădure roșie, cu copaci cu frunze roșii…
Comandantul batalionului lui Agu are ambiții politice – se vrea măcar general de armată și cu funcții importante. Politicienii care-l protejează, însă, au alte planuri: atrocitățile din războiul civil din Sierra Leone încep să devină cunoscute la nivel internațional și politicienii se distanțează de căpeteniile care au făcut treaba murdară de a le căsăpi adversarii iar acum sînt periculoși, prin forța armată pe care o reprezintă, și prin faima de măcelari pe care o au rebelii. Comandantului lui Agu i se propune o funcție neînsemnată, pe care acesta o refuză și ajunge să fie fugar, vînat fiind de toți…
Batalionul se ascunde pe teritoriul unei foste mine de aur, cu speranța că va găsi suficient metal prețios care poate fi schimbat pe arme și putere… Înconjurat din toate părțile, cu munițiile pe sfîrșite, batalionul se predă trupelor britanice care au intervenit sub egida ONU. Agu este plasat într-o școală de misionari creștini… O parte din foștii soldați visează să se reîntoarcă în armată: a ucide e unicul lucru pe care-l cunosc, iar școala li se pare plictisitoare.
Agu decide să rămînă la școală.
În ultima scenă îl vedem pe copilul Agu care se alătură celorlalți copii și se scaldă voios în ocean…
Istoriile cu copii-soldați și căpetenii militare care controlează teritorii și bagă teroarea în oameni nu ar trebui tratate ca ținînd de țări exotice și ”primitive” din alte părți ale lumii… Despre situații care s-ar fi putut dezvolta într-un mod similar am citit în legătură cu anii 90, cînd unele grupări de căpetenii ale lumii interlope controlau diverse părți ale țării, se luptau între ele, terorizau populația civilă…
Și ”oligarhia” lui Plahotniuc, de fapt un regim banditesc personalist, conținea destule trăsături ale unui sistem politic condus de o căpetenie prin intimidarea oponenților…
