Acest articol prezintă un rezumat al studiului ”Who Cares? Feminised care labour and the crisis of social reproduction in post-socialist Bulgaria”, elaborat de colectiva LevFem (Mariya Ivancheva, Stoyanka Eneva, Stoyo Tetevenski, Neli Konstantinova, Alesandriya Angelova, Darina Kokonova, Kalina Drenska).
În acest studiu sînt prezentate informații despre condițiile de muncă, experiențele și luptele muncitoarele angajate în sectorul muncii de îngrijire din Bulgaria. Studiul prezintă date dintr-un proiect de cercetare calitativă, desfășurat între ianuarie și septembrie 2024 în diverse domenii — educație, sănătate și îngrijirea persoanelor vârstnice, a copiilor și a persoanelor cu dizabilități. În cadrul cercetării au fost intervievate în total 40 de femei care lucrează în aceste sfere de activitate — asistente medicale, moașe, îngrijitoare, educatoare de grădiniță, învățătoare, asistente personale, asistente sociale și lucrătoare sociale.
Respondentele lucrau în 17 localități diferite, atât în capitala Sofia, dar și în orașe mari și mici, precum și în sate. De asemenea, am intervievat femei care lucrează ca îngrijitoare și asistente personale în străinătate, adică în afara Bulgariei.
Cercetarea a inclus atât femei care lucrează în instituții precum spitale, centre de îngrijire rezidențială pentru persoane cu dizabilități și vârstnici, grădinițe și școli, cât și femei care oferă ceea ce se numește în mod curent îngrijire la domiciliu, adică îngrijire oferită în locuințele private ale celor care au nevoie ea.
Cercetarea își propune să identifice unele dintre problemele cheie ale sectorului de îngrijire, dar și să aducă în atenția publicului larg caracterul feminizat și „naturalizat” al muncii specifice a lucrătoarelor din domeniul îngrijirii și volumul lor excesiv de muncă. Această muncă excesivă nu este nici recompensată, nici apreciată în conformitate cu importanța sa primordială pentru menținerea și reproducerea societății.
De asemenea, atragem atenția și asupra anumitor caracteristici ale sectorului care fac mobilizarea și protecția drepturilor colective de muncă pentru lucrătoarele din domeniul îngrijirii mai dificile.
Principalele constatări ale cercetării:
1. Spre deosebire de alte țări europene, în Bulgaria lipsește o înțelegere a sectorului de îngrijire ca un domeniu unitar. Sectorul este încă privit ca un exemplu de „profesii umane”, unde abnegația și chiar sacrificiul de sine sunt considerate ca fiind obligatorii.
2. Anumite condiții de muncă sunt comune în toate domeniile sectorului de îngrijire. Acestea includ:
– Remunerare scăzută — în unele cazuri (de ex., asistentele personale), salariile erau sub salariul minim pe economie, iar în alte cazuri (de ex., lucrătoare din domeniul sănătății), salariile erau mai mici decât cele plătite pentru servicii similare pe piața muncii.
– Deficit de personal — în special lipsă unor lucrători de sex masculin, care sunt mai puțin dispuși să se angajeze chiar și în forme de muncă de îngrijire formale și reglementate, din cauza volumului mare de muncă și a remunerării mici. Aceste condiții de muncă, foarte proaste, determină multe lucrătoare înalt calificate din domeniul îngrijirii să caute locuri de muncă în străinătate. Simultan, multe alte femei cu un nivel mai redus de calificare și implicate în munca de îngrijire informală în cadrul familiilor lor, caută oportunități pentru a deveni îngrijitoare în țările occidentale. Această situație pune o povară tot mai mare asupra sistemului de asistență socială în Bulgaria – numărul lucrătoarelor din domeniul îngrijirii din Bulgaria e în continuă scădere și îmbătrînire (astfel că uneori persoanele ce fac munca de îngrijire au ele însele nevoie de îngrijire).
– Ore suplimentare neplătite — în sector se așteaptă ca muncitoarele să fie nu doar disponibile 24/7, dar și să preia inițiativa atunci când apar probleme. Totodată, pentru multe operații și situații nu există proceduri standard.
– Emigrarea ca soluție temporară la dificultățile actuale, în special din cauza lipsei de oportunități pe piața muncii din Bulgaria sau a îndatorării gospodăriilor, dar și ca sursă de vulnerabilitate pe termen lung: lucrătoarele migrante din sectorul muncii de îngrijire rareori au asigurare de sănătate și de pensie în străinătate și pierd accesul la acestea și în Bulgaria. Exodul forței de muncă din domeniul îngrijirii afectează negativ propriile familii și copii, care sunt lăsați în grija rudelor.
– Normalizarea (și naturalizarea) muncii de îngrijire ca fiind ceva ce „aparține” femeilor — care sunt văzute ca posedând „calități naturale” care le fac mai potrivite pentru a oferi îngrijire, „femeile bulgare”, în special, fiind considerate deosebit de grijulii, destinate să aibă grijă de alte familii în lanțul global de îngrijire. Din cauza prezumției că femeile ”știu” instinctiv cum să „îngrijească pe alții”, adesea lipsește sprijinul instituțional, formarea și informarea pentru furnizarea de îngrijire în circumstanțe complexe sau specifice și în condiții medicale deosebite.
– În loc să se bucure de o bătrânețe demnă, pensionarii trebuie să continue să muncească — din cauza lipsei de alternative adecvate și sistemice. Fenomenul „vârstnicii care îngrijesc alți vârstnici” conduce la o situație, în Bulgaria, în care sistemul de sănătate, educația timpurie și sistemul de îngrijire socială funcționează doar pentru că se bazează pe orele suplimentare și suprasolicitarea femeilor în vârstă, multe dintre ele trăind ele însele cu dizabilități și confruntându-se cu dificultăți fizice și financiare.
– Lucrătoarele din domeniul îngrijirii se confruntă cu violență la locul de muncă și cu amenințarea răspunderii legale, inclusiv în cazurile în care munca este prestată „la negru” sau în baza unor aranjamente de plată informale. Riscurile și responsabilitățile sunt suportate de lucrătoarea din domeniul îngrijirii, nu de angajator sau de agenția de intermediere.
– Lucrătoarele din domeniul îngrijirii se confruntă cu o lipsă de recunoaștere publică a dificultăților cu care se confruntă și cu recunoașterea limitată, de către societate, a muncii lor feminizate, cu excepția unor manifestări izolate de recunoștință din partea „utilizatorilor” individuali. Competențele diverse și cunoștințele specializate pe care le dețin aceste lucrătoare, precum și valoarea lor de neînlocuit pentru bunăstarea noastră ca societate și ca indivizi care necesită îngrijire în diferite etape ale vieții, tind să rămână nerecunoscute.
3. Condițiile de muncă în sectorul public și privat variază, în funcție de nivelul de calificare al lucrătoarelor și în ceea ce privește transparența în recrutare și salarizare. Este totuși dificil să vorbim de standardizare, deoarece munca informală, deosebit de comună în rândul lucrătoarelor casnice din domeniul îngrijirii, este adesea singurul mijloc de a asigura rapid cu muncă de îngrijire familiile aflate în nevoie. Totuși aceasta furnizează un mijloc de trai pentru lucrătoarele informale din domeniul îngrijirii din Bulgaria și din străinătate, multe dintre ele fiind femei șomere sau pensionate care nu dispun de resursele sau timpul necesar pentru a urma o formare profesională.
4. Sindicatele: experiențele și poziționarea în raport cu sindicatele sunt, de asemenea, diverse. Pe de o parte, există tendințe de sindicalizare mai mare în sectorul public, în special în educație. Membrele active de sindicat descriu diverse moduri în care reușesc să mențină sau uneori chiar să-și îmbunătățească condițiile de muncă prin mecanisme de negociere colectivă sau prin autoritatea pe care o conferă poziția de reprezentanți sindicali. Cu toate acestea, imaginea de ansamblu în sector este diferită: multe lucrătoare sunt fie indiferente față de sindicate, invocând lipsa de activitate și utilitate a acestora, fie sunt sceptice din cauza apropierii sindicatelor de cei de la putere, în special la nivel local. În unele locuri, experiența organizării unei greve ca formă de acțiune sindicală este asociată cu amintiri personale sau colective de violență și represiune în timpul auto-organizării sindicale, ceea ce descurajează multe lucrătoare să urmeze această cale.
5. Auto-organizarea și solidaritatea între colege și între subsectoare există, dar lucrătoarele din domeniul îngrijirii se simt izolate, înstrăinate și neputincioase să producă schimbări sociale. În cazuri rare, ele reușesc să-și îmbunătățească condițiile de muncă prin negocieri informale și individualizate cu directori binevoitori sau funcționari municipali, dar fără vreo strategie colectivă. În afara structurilor sindicale, care acoperă lucrătoarele din domeniul îngrijirii ca o comunitate, lipsește și orice rețea sau breaslă de comunicare sau auto-organizare între lucrătoarele din domeniul îngrijirii care ar permite împărtășirea experiențelor și a luptelor pentru îmbunătățirea condițiilor din sector.
6. Printre cerințele de schimbare în sector, se remarcă trei domenii de acțiune:
a) Căi formale și informale pentru standardizarea informațiilor și partajarea resurselor, cum ar fi manuale de îngrijire, programe de formare și echipe mobile de îngrijire socială. Condițiile cheie identificate pentru atingerea acestor priorități includ advocacy atât la nivel local, cât și național, analiza economică și monitorizarea modului în care sunt cheltuite bugetele pentru munca de îngrijire, precum și auto-organizarea în grupuri mai mici, de bază, de ajutor reciproc.
b) Campanii de informare și eforturi susținute de sensibilizare a publicului cu privire la provocările și nevoile din diferite domenii ale sectorului de îngrijire, precum și la importanța muncii de îngrijire — precum și cu referire la salarizarea și recunoașterea pe care le merită profesionistele din domeniul îngrijirii. O atenție deosebită ar trebui acordată migrației și deficitului de muncă de îngrijire pe care îl creează aceasta și modului în care acest deficit poate fi compensat în familiile lucrătoarelor migrante din domeniul îngrijirii, precum și pentru societatea bulgară în ansamblu;
c) Organizarea profesională și sindicalizarea lucrătoarelor casnice din domeniul îngrijirii, împreună cu o coordonare intersectorială mai activă în cadrul domeniilor deja sindicalizate, cum ar fi sănătatea, serviciile sociale și educația, pentru a promova cerințe comune și a exercita presiune.
Întreg studiul poate fi citit aici.
