Privind către Gaza prin lacrima istoriei Moldovei de ce NU putem tăcea, de ce am protestat.

Abumani Mohammad Alkasem,
Activist Civic

”Cei care nu-și cunosc istoria, sunt blestemați să o repete” – o frază pe care foarte des o aud de la diferite persoane ce pretind a înțelege istoria într-un mod complex, însă deseori se dovedește a fi pur și simplu o frază frumoasă ce a auzit-o/citit-o undeva.

Deseori trec prin Piața Marii Adunări Naționale și mă uit, reflectând, la expoziția de vagoane – “Trenul Durerii”.

Expoziția ”Trenul Durerii”.
Sursă fotografie: Agenția Națională a Arhivelor.

Îmi aduc aminte atunci de ceea ce am învățat la liceu și de ceea ce se repetă des în mass-media moldovenească. Îmi amintesc că acest tren este simbolul unei părți dureroase din istoria noastră, când avea loc deportarea în masă, epurarea metodică și foametea impusă asupra celor din RSS Moldovenească în acea perioadă întunecată.

În astfel de momente, gândul îmi zboară departe, privirea mi se adâncește în imaginile acelea, și parcă văd același tren, dar de data aceasta condus de alte mâini – nu în Moldova, ci în Gaza. Cu cruzime extraordinară, cu aceeași nedreptate și lipsă de umanitate, Gaza este supusă unui asediu nemilos, unei foamete organizate de Israel.

La întrebarea “Pentru ce învățăm istoria?” pe care am auzit-o numeroase ori la școală, universitate și câteodată traininguri, practic de fiecare dată am auzit răspunsul “Pentru a evita greșelile trecutului”. De altfel, pentru a conștientiza experiența umană colectivă, a recunoaște greșelile, a recunoaște modul prin care fiecare a fost complice în diferite aspecte și dimensiuni (după caz) și a trage concluziile necesare “pentru a evita greșelile trecutului”.

Dacă asta e într-adevăr tema pe acasă la istorie, umanitatea este un restanțier cu nota 1. Asta reiese dintr-un adevăr simplu – istoria NU se repetă, istoria ESTE REPETATĂ în mod conștient și deliberat de unii, urmați de cei care au interese în a le permite să o repete, urmați de cei inconștienți de istorie și realitate.

În Gaza, în urma blocadei impuse de Israel asupra acesteia, potrivit celor mai recente estimări ale rețelei internaționale IPC (Integrated Food Security Phase Classification), peste 470.000 de persoane din Gaza – aproximativ 22% din populație – se află în prezent în foamete catastrofală (Faza 5 IPC), iar întreaga populație, de aproximativ 2,2 milioane de locuitori, este afectată de insecuritate alimentară acută¹.

Dacă traducem asta într-un limbaj mai simplu, după acest indicator “Faza 5 IPC”, moartea în masă de la malnutriție devine tot mai aproape. Peste 100 de organizații internaționale de ajutor umanitar și grupuri pentru drepturile omului avertizează asupra riscului unei foamete în masă în Gaza și fac presiuni asupra guvernelor să ia măsuri². Deja, conform unor estimări, numărul deceselor provocate de malnutriție a depășit 100, dintre care aproximativ 80 sunt copii. Cu alte cuvinte, din fiecare 5 persoane ucise prin foametea organizată, 4 au fost copii. Cel puțin zece persoane au murit de foame miercuri, 23 iulie, potrivit Ministerului Sănătății din Gaza³.

Acum să ne întoarcem la contextul Republicii Moldova. Trenul Durerii din PMAN îmi amintește imediat de #neveragain (trad. sensului: niciodată nu permitem din nou să se întâmple). Mai mult, în experiența Moldovei mai este un alt moment care ne amintește de fraza #neveragain – înființarea primului Ghetto la Chișinău în iulie 1941.

Ceea ce vreau să spun e că dacă ne-am analiza și am conștientiza istoria țării noastre și a teritoriului pe care trăim, găsim experiențe care ne-ar permite să empatizăm și conștientizăm că acum, în timp ce stăm și comemorăm aceste momente, sunt oameni în Gaza ce trec chiar acum prin foamete organizată, uc!derea în masă a civililor de către armata israeliană, și multe alte crime împotriva umanității.

De asta am protestat alaltăieri, 24 iulie 2025, în apropierea clădirii Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova. Fiindcă luând în considerare toate cele spuse, Republica Moldova a găzduit reprezentantul guvernului israelian responsabil de crime împotriva umanității, de foamete organizată – Gideon Sa’ar, Ministrul Afacerilor Externe al Israelului – în ciuda faptului că noi avem o istorie similară cu ceea ce perpetuează Israel. Am ieșit să protestez foametea organizată și uc!derea în masă a civililor. Mi se pare un minimum necesar – exprimarea verbală a dezacordului cu crimele antitetice valorilor umane, mai ales în contextul în care avem în istoria Moldovei așa momente, precum am menționat mai devreme.

Sa’ar reprezintă guvernul ce nu crede în soluția celor două state, cea general acceptată în Europa, și cea invocată inclusiv de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Moldova⁴. Asta se observă inclusiv în contextul declarației lui Emmanuel Macron precum că Franța va recunoaște Statul Palestina în septembrie⁵.

Cât despre poziția la nivelul Uniunii Europene (unde noi în Republica Moldova aspirăm să ne integrăm, aceasta fiind interesul național al Republicii Moldova, și care vine cu o asumare de anumite valori și politici), țin să menționez că șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, i-a spus lui Gideon Sa’ar, că armata israeliană „trebuie să înceteze” uciderea civililor la punctele de distribuire a ajutoarelor din Gaza. Kallas a scris pe X (Twitter) la data de 22 Iulie că uc!derea civililor care caută ajutor în Gaza „nu poate fi scuzată”⁶.

Ecoul suferinței din Gaza, ecoul acestor gânduri, idei, poziții și reflecții am încercat să redăm prin protestul nostru, eu și alți activiști și protestatari.

Spre final, țin să menționez o altă chestiune ce am învățat-o la liceu și la FRIȘPA – umanitatea și-a asumat stabilirea fundamentelor, principiilor și politicilor care ar asigura o viață demnă și condițiile necesare acesteia pentru întreaga omenire. Cel mai elementar dintre aceste drepturi este asigurarea hranei și a securității.

Consider extrem de important să vorbim despre aceste valori și să accentuăm pe necesitatea respectării acestora. Doar așa vom face un minim necesar din partea noastră, atât pentru a onora memoria noastră umană colectivă cu sinceritate, cât și a transmite vocile celor oprimați chiar acum, în Gaza, și nu numai.

Tăcerea este complicitate, este ceva ce e doar în beneficiul opresorilor…oricine dintre noi putea fi în locul celor oprimați, trebuie să conștientizăm asta, și istoria ne arată asta.

Amintirea propriilor traume istorice nu trebuie să fie un simplu ritual de comemorare, ci un angajament viu față de suferința altora, acolo unde ea se repetă cu o cruzime familiară, dacă nu mai multă cruzime.

De altfel, cei care nu-și cunosc istoria, sunt blestemați să o repete…

P.S. Am evitat utilizarea termenilor specifici ca “realism politic”, ”realpolitik”, etc, din considerentul că putem reflecta asupra realității fără a ne preface mari academicieni în raport cu lumea. Las acești termeni pentru teza de licență, discuțiile în mediul academic, etc.

REFERINȚE:

Despre autor:
Abumani Mohammad Alkasem este un activist civic moldovean-palestinian și student la Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a Universității de Stat din Moldova. De aproape trei ani lucrează cu tinerii din Republica Moldova prin diverse activități, cu accent pe participare civică, solidaritate internațională și formarea unei conștiințe politice active.

Parcursul său în activism a început în februarie 2022, când a interacționat direct cu refugiații din Ucraina ajunși în Moldova în urma războiului. Această experiență a devenit un punct de cotitură care l-a condus către reflecții asupra ordinii internaționale, de învățare despre și implicare în promovarea participării civice și a valorilor justiției internaționale.

„Justiția este precondiția păcii” și consecvența în aplicarea valorilor asumate sunt idei recurente în discursul său public — o convingere că nu poate exista pace durabilă fără responsabilitate colectivă și coerență morală, atât în societate, cât și în politica internațională.