Majoritatea mișcărilor de protest moldovenești sfîrșesc iremediabil cu adunări de 10-20 mii oameni în Piața Marii Adunări Naționale, la tribuna căreia se recită poezii despre Unire și se vorbeşte despre ”unitatea neamului românesc”. Așa a fost pe 8 aprilie 2009. Așa a fost și ieri, 3 mai 2015 la protestul organizat de Platforma Civică Demnitate și Adevăr. Chiar dacă tema era inițial alta.
Decorul și scenografia sunt mereu aceleaşi, impresionante de fiecare dată: steaguri tricolore, cu și fără stemă, pancarte, poeți, declamatori și interpreți pe scenă, tineri înfășurați cu steaguri, cîntece cu versuri răscolitoare despre ”vrăjmași”, ”frăție”, ”străinii cei răi”, ”unire” etc. Un eveniment care nu e tocmai protest (îi lipsește bunăoară un program de acțiuni) și care seamănă mai degrabă cu un cenaclu sau cu un concert.
De regulă asemenea spectacole de efervescență colectivă se termină cu… nimic. Participanții la protest își declară adeziunea la lozinci, aplaudă, cîntă și apoi merg acasă, cu sentimentul datoriei împlinite. În acest sens, ”unionismul” ca platformă de protest e în multe privințe similar cu ”like”-urile și acțiunile de pe facebook: pe de o parte adeziunea la ele îți dă confortul că participi activ, pe de altă parte, costurile și riscurile participării sunt minime, așa încît nu faci nimic ilegal sau ceva ce ar încălca în vreun fel rutina cotidiană. Un simulacru de protest care reuşeşte să consume şi să calmeze energiile protestatare.
De la participanți se cere puțin – să vină în piață, să aplaude, să strige – și cam atît.
De la organizatori cerințele tot nu-s prea mari: să-și împacheteze mesajele în ambalaje ”tricolore”, să înjure în mod obligatoriu vechiul regim (chiar dacă asta naște incoerențe, cum s-a întîmplat ieri cînd unul dintre participanții la miting a numit regimul sovietic drept ”holeră” a veacului trecut, apoi a menționat totuși că pe timpul regimului holeric, autoritatea publică a întreținut o puternică infrastructură culturală – case de cultură în fiecare sat, orchestre etc. – iar azi nu are nici cu ce și nici cu cine să pornească o fanfară amărîtă), să strige din toți bojocii Unire!, să povestească despre cît de potrivnice sunt și au fost pentru Unire condițiile externe și interne etc.
Rolurile sunt clare, variaţiile minime. E un fel de tranzacție simbolică care se repetă atît de des încît a devenit previzibilă. Vorba unuia dintre participanți: vorbim la fel ca în anii 90 – mesajele și vorbitorii sunt cam aceiași – doar noi am mai adăugat între timp niște șuvițe de păr sur și niște ani în cîrcă.
În plan politic, discursul unionist devine un soi de soluţie totală, bună la toate: uneori se ajunge la discuţii absurde de genul: unirea ca soluție la problema calității proaste a drumurilor sau a inacțiunii instituțiilor regulatorii ale statului. Iar acest fapt ni se pare problematic din cîteva motive.
În primul rînd, cînd (aproape) fiecare formă majoră de protest utilizează exclusiv vocabularul ”unionist”, ne confruntăm, ca societate, cu o criză de imaginație protestatară care nu știe să fie suficient de creativă așa încît să se adapteze la diferitele contexte politice. Pentru că, dacă vrei să aduci înapoi în Moldova banii trimiși de oligarhii moldoveni în offshore-uri, soluția ”unirea” nu prea oferă instrumente (pentru că și oligarhii români fac același lucru). Ori, dacă ceri depolitizarea și demonopolizarea pieței media, unirea nu prea oferă pîrghii (e ironic că Angela Aramă, unul dintre membrii Platformei DA a fost, ca președinte al Comisiei Mass-Media, Cultură și Sport din Parlamentul 2005-2009, responsabilă de noul Cod al Audiovizualului din 2006 și de faptul că prima componență a CCA a fost total politică)… Cu greu se poate imagina ”unirea” ca mecanism ce ar destructura toate rețelele partizane politico-juridice care fac posibile schemele de acaparare a terenurilor municipale în Chișinău…
În al doilea rînd, mesajul de protest centrat pe sloganul ”unirea” e cu probleme din motivul că tinde să caute problemele în afară: statul român este Salvatorul (după cum, de cele mai multe ori și problemele țării își au, în acest discurs, origini tot în afară – rușii sunt vinovați întotdeauna iar politicienii locali sunt ”unelte” ale Răului de la est). Cînd atît problemele cît și soluțiile lor sunt căutate în afară, rolul (și importanța) societății ”dinăuntru” e minim. Iar aceasta nu este nici măcar o platformă de discuții constructive de acțiune comună.
În al treilea rînd, și asta ni se pare foarte incorect pentru o mișcare ce se vrea a fi inclusivă și reprezentativă a poporului moldovean – proiectul ”unirea” e unul exclusivist – în el nu prea încap niciodată bulgarii, găgăuzii, ucrainenii sau rușii din Moldova (de exemplu, n-a fost nici un vorbitor de limbă rusă la miting-ul de ieri deși rusolingvii din Moldova sunt la fel de afectați de furtul miliardului ca și ceilalți!).
Despre un ”cum?” care lipsește.
Despre un ”cum?” care lipsește.
Însă marea problemă cu acest ”unionism de serviciu” e că acesta nu conține aspectul probabil cel mai important – un program de acțiuni. Adică nu un ”ce?” (e clar – Unirea), însă un ”cum?”.
Pentru că, dincolo de strigăte și cîntece nu am găsit nicăieri un program care ar cuprinde, de exemplu, o strategie coerentă de realizare a acestui proiect (sau a altui proiect, de exemplu cel justițiar – pedepsirea politicienilor corupți).
Unire? Să zicem. Pedepsirea celor care au furat miliardul? De acord. Reîntoarcerea miliardului? Excelent.
Dar cum? Cîntecele patriotice din piață nu au puterea de a aduce banii înapoi din off-shore-uri la fel cum nici pancartele cu mesaje despre unire nu pot face acest lucru.
Pe de altă parte, constituirea unor grupuri mixte de economiști, juriști și activiști ce ar aduna toate informațiile publice despre companii, tranzacții financiare și rețele de influență, inclusiv internaționale și care ar colabora cu grupuri similare din alte țări (mai ales din cele unde se găsesc offshore-urile cu pricina), ar identifica, parțial, direcția banilor precum și sursele acestora. Aici însă nu e vorba despre ”unire” ci despre acțiuni coerente și bine organizate la diferite niveluri – expertiză locală, regională, internațională.
Într-un sens, anume pentru că e atît de ușor de preluat și cu efect garantat în calitate de slogan și mesaj de protest, ”unionismul” face și un oarecare deserviciu societății civile moldovenești (și elitelor culturale ale țării) prin faptul că nu stimulează căutarea de alte instrumente și platforme de mobilizare, coordonare și organizare colectivă. Un fel de rigiditate care funcționează uneori ca un blocaj.
A se compara cu flexibilitatea și inventivitatea grupurilor de interese (oligarhi etc) care știu să se adapteze foarte bine la contextul regional și național schimbător, să caute soluții ingenioase de a ocoli legea sau de a o utiliza în folos propriu…
Cum protestăm?
Pînă la urmă, acest gen de acțiuni de protest au efectul contrar celui pe care îl urmăresc. Asemenea manifestaţii hibride (cenacluri de protest) nu fac decît să creeze aparenţa unui protest, uzurpînd nemulţumirile oamenilor ajunşi la capătul răbdărilor.
Peste o lună sau mai puțin, Platforma DA va mai face poate un miting la care vor veni probabil mai puţini participanţi şi mai puţin motivaţi să ceară „miliardul înapoi”, obosiţi să aplaude şi să scandeze frenetic ca acum 25 de ani, cînd aceşti oameni erau tineri şi plini de nădejde.
Pentru a reuşi, o manifestaţie de protest ar trebui să fie parte a unei strategii de protest mai largi şi bine organizate. Se cer acţiuni strategice, exprimînd revendicările de protest pe căi multiple, virtuale şi reale, şi solidarizînd grupuri diverse de participanţi, nu neapărat români unionişti.
Pentru a recupera miliardul furat şi a încuraja guvernarea să instaureze un sistem de justiţie independent şi echitabil, este nevoie de acţiuni care să menţină o presiune neîncetată asupra instituțiilor puterii, prin petiţii semnate de zeci şi sute de mii de cetăţeni adresate instituţiilor respective, pichetări permanente ale clădirilor Guvernului, Parlamentului, Procuraturii, Ministerului Justiţiei, Ministerului Finanţelor, Băncii Naţionale, SIS etc., cărora li se va cere să facă lumină asupra acestui caz nemaiîntîlnit de jaf. Este nevoie să se creeze grupuri de lucru care să comunice neîncetat cu instituţiile internaţionale: instituţii financiare donatoare, Consiliul Europei, Curtea de la Strasbourg, reprezentanţii presei internaţionale etc., în privinţa situaţiei de fapt din R. Moldova şi a evoluţiei protestului.
E nevoie și de multă expertiză, de lectura unor documente și regulamente plictisitoare, de elaborarea unor alte documente și regulamente plictisitoare. Asta ar fi un prim pas.
Pentru a reuşi, este nevoie de o acţiune strategică, capabilă de a uni nemulţumirile şi energiile protestatarilor, nu de a-i dezbina prin mesaje cu conţinut identitar şi geopolitic, absolut irelevante pentru asemenea acţiuni de protest.
Domnilor autori, foarte bun textul Dumneavoastră, excelent chiar, pe alocuri… Doar că, dacă sunteți atât de pricepuți în ce și cum trebuie de făcut, de ce nu vă implicați personal? Dacă aveți capacitatea de a elabora strategii și acțiuni strategice de ce nu faceți acest lucru?
Fără supărare, dar fără implicare, capacitatea Dumneavoastră de a scrie texte frumoase și de a da sfaturi corecte, nu costă nimic…
Dacă vreți, e ca și cum ați privi un film porno, având pretenții la actorul principal că nu-și face treaba ”corect”, sfătuindu-l intens ce și cum trebuie să facă, iar în realitate, soția Dumneavoastră s-ar plânge prietenelor că o cam neglijați 😉
Îmi pare rău să o spun, dar cam mulți scriitori scriitor și cam puțini din ăia care ar putea și vrea să dea cu piatra în capul hoților…
Să ne auzim de bine… și mai multe bătături la mâini (nu de la tastele calculatoarelor) și picioare… 🙂
Stimate domnule Anatol Danila (am vazut ca comentati cu acest nume pe facebook), intrati si lecturati acest blog…Ca sa nu vorbim despre „da tu nu faci nimic”…
http://gradina-publica.blogspot.com/
E unul din multele lucruri in care ma implic.
Aveti ceva similar?
Analiza mi se pare excelenta, realista si stimulanta inclusiv pentru ca e inspirata pe plan stilistic. Nu mai putin inspirata, chiar daca pozitia pe care o ilustreaza e nedreapta, mi se pare si ultima propozitie a mesajului semnat de Dacul. Problema ramane cam aceasi : Cum poti interveni in mod eficace? Nu am un raspuns clar la aceasta intrbare, insa de un lucru sunt convins, si anume ca radicalizarea criticii oricat de argumentata ar fi o asemenea critica, nu e suficienta pentru a avea efectul cautat. Ba mai mult, se poate ajunge la un hipercriticism dezabuzat, in sensul ca la un moment dat se ajunge la concluzia ca este inutil sa mai critici, tot nu are nici un efect.
Din fericire insa, acest blog, favorizand dezbaterile si incitand la luari de pozitie, deci implicand pe participanti in viata sociala si politica, poate fi un inceput de raspuns la intrebarea formulata mai sus. Cu conditia de a face tot posibilul pentru ca pedanteria profesorala si demagogia populista sa nu impiedice dialogul.
Ma bucur ca apar asemenea miscari. Este exact ceea ce spuneam ca se va intampla – o reactie populara la imixtiunea oligarhica excesiva. Ambalajul conteaza mai putin. Este bine ca exista mobilizare.
@Ion, ”ambalajul” conteaza mai mult.Pentru a reusi si a prinde radacini, aceste proteste trebuie sa stie sa adune impreuna multiplele energii protestatare. Mesajul unionist explicit, retorica anti-ruseasca – astea nu aduc prea multi rusi sau alte etnii minoritare in randul protestatarilor. Din contra, ii arunca de exemplu spre Dodon.
Si despre reactia populara la o imixtiune oligarhica as fi mai sceptic 🙂 Cum-necum, protestele de duminica trecuta au fost organizate de Jurnal TV, adica de Victor si Viorel Topa, care nu-s mai putin oligarhi decat Plahotniuc sau Filat.
In fine, mai vedem. O provocare enorma pentru organizatorii acestei miscari de protest e sa stie sa inventeze/creeze structuri de mobilizare durabile – ceva comitete pe loc, niste structuri elementare – care sa sigure functionalitatea miscarii dupa ce va fi trecut valul de nemultumire…
@Nicolas, eu nu am un raspuns unic la: cum sa ne implicam in mod eficient si cum sa schimbam lucrurile?
Personal coordonez un grup de initiative civice si activisti ce se ocupa de prevenirea constructiei unui hotel in Gradina Publica din Chisinau. E un ”caz mic”, dar e complicat – e implicat aici si Plahotniuc in mod direct, si Primaria etc. ideea mea e sa construim o societate civila de jos, de la firul ierbii ca sa evitam metehnele actualei societati civile – lipsa legaturii cu societatea generala, elitism, irelevanta, superioritate culturala. Mai sunt activ si in cadrul unui grup feminist si in cadrul altor grupuri. Apoi particip si la Platzforma. Si la Asociatia Oberliht incercam sa reabilitam un parc in centrul orasului si sa cladim o retea de activisti urbani. Speram ca in cativa ani toate aceste retele se vor „uni” sau se vor conecta si colabora impreuna si vom avea o societate civila ceva mai puternica ce ar putea opune rezistenta mai serioasa si ar face un monitoring mai competent al puterii.
Exista diverse tipuri de miscari, ceea ce descrii tu este o miscare utopica. Realitatea este mai prozaica.
Pai, vedem…Pentru sambata, o alta miscare, Tinerii Moldovei (un fel de unionisti de generatie noua, mult mai tineri si mai pragmatici) au anuntat un nou meeting, direct pe tematica Unirii…
http://tinerii.md/aducem-dreptatea-prin-unire
eu am banuiala ca vor iesi tot cateva zeci de mii si tot cam aceeasi oameni si vor fi cam aceleasi slogane… si acelasi matineu overall.
E loc aici de un articol despre unionism ca discurs civic in RM. Spre oroarea unora si spre marea mea mirare.
scrie-l. poate il vom publica.
Mobilizarea de orice fel, inclusiv ceea ce faci tu, dar si ceea ce fac grupurile unioniste pe fundalul acestui scandal, are drept efect cresterea costurilor coruptiei pentru cei de la guvernare … ambalajul nu conteaza in masura in care diverse grupuri (unionisti, socialisti, activisti civici) se mobilizeaza impotriva jafului … nu am dubii ca la alegerile viitoare vom observa efectele acestei mobilizari …
Interesant punct de vedere – https://www.youtube.com/watch?v=3oAnkqjPd3E
Ceea ce se spune in emisiune confirma de fapt supozitiile mele si disconfirma ceea ce se afirma mai sus despre Jurnal/Topa … lumea adera la platforma (platzforma ar putea sa ofere o voce platformei civice DA) 🙂
Un alt punct de vedere:
In R Moldova miscarea unionista nu exista. „unionismul” este fratele URSS-sizmului. adica un interes de grup ce isi doreste mult haleava. mana cereasca. Si daca URSS-sizmul din motive demografice e pe cale de disparitie atunci „unionismul” fiind mai tinar si tot timpul regenerat ne fa face inca multa bataie de cap. fiind ca ideia parazitara in esenta sa nu poate da roade in schimb e un teren foarte prielnic pentru speculatii si manipulari.
Daca ultimii 25 de ani sunt o lupta pentru existenta atuci esecul acestei lupte e pe sovestea inteligentimii. Ei (voi) nu au reusit sa creeze in societate o scara de valori si anume din aceasta cauza astazi ca societate noi suntem decapitati. Problema cea mare este nu coruptia si nu factorii externi ci lipsa unor personalitati cu care noi. societatea am putea sa-i inlocuim pe cei corupti.
Rezultatul revoltelor depinde de cum se vor folosi streinii de ele, fiind ca miorita inca nu a esit din noi si dorinta de haleava este inca foarte puternica
@Ion, maine vom publica un interviu cu Igor Botan, unul dintre liderii Platformei DA… Nu stiu daca asta inseamna ca ii oferim platforma dar inseamna, cel putin, ca incercam sa le auzim vocea si sa le-o facem publica.
@Andrei, personalitati mari in Moldova exista, Care i-ar putea inlocui pe cei corupti. Doar ca:
– sistemul e corupt iar asta mutileaza initiativele individuale.
– personalitatile incorupte si susceptibile de a fi model sunt cam…lase si fricoase. Un exemplu – Cafeneaua Guguta. Noi incercam sa ne opunem constructiei. In acest proces am trimis zeci de scrisori la multe institutii sa se implice (uniuni de creatii, asociatii profesionale etc). Am primit doua raspunsuri – de la Clubul Pen al scriitorilor (nu insa si de la Uniunea Scriitorilor) si de la o asociatie a arhitectilor (nu insa si uniunea)…si cam atat.
Nu. Voi sunteti pur si simplu niste omeni cum se cade care in masura posibilitatilor incearca sa faca ceva bun. Si slava Domnului, mai exista speranta ca putem deveni o societate normala. Personalitatile mari sunt cei care in moment de criza sunt capabili sa-si asume riscul si sa devina lideri, cum au facuto la timpul sau Iliescu, Saakasvili.
Amintitiva de aprilie 2009, ati vazut pe acolo vre-un lider? Acum societatea e si mai nemultumita si revolta poate fi de proportii mari, vedeti vre-o persoana gata sa-si asume raspunderea si riscul si sa cheme multimea dupa el spre niste fapte concrete? Nu exista asa persoane nici pentru vectorul european, nici pentru cel unionist, nici pentru cel ruso-imperial si nici pentu cel statalist, Toti mimeaza o activitate pentru a se apropia de treuca si a atrage careva fonduri. In acest sens ei nu se deosebesc cu nimic de capii organizatiilor feministe si minoritatilor sexuale.
Avem nevoie urgent de lideri, insa cu parere de rau aici principiul „necesitatea naste oferte” nu se prea adevereste.