Hana Ćurak, a discutat la începutul lunii martie cu Francesca Albanese, Raportoare specială a ONU privind situația drepturilor omului în teritoriile palestiniene ocupate, la începutul lunii martie.
Hana Ćurak: Luna trecută [februarie 2025], Germania și-a pătat și mai mult reputația diplomatică prin anularea a două evenimente universitare la care trebuia să vorbiți, care au fost urmate de o prezență masivă a poliției la locurile alternative unde ați desfășurat întâlniri. Unele rapoarte arată chiar faptul că autoritățile au luat în calcul și ideea de a vă aresta. Acest incident adaugă încă o notă descurajantă la reputația diplomatică din ce în ce mai afectată a țării. Care au fost impresiile dumneavoastră cu privire la climatul politic din Berlin și München, unde ați fost invitată să vorbiți?
Francesca Albanese: Știam că sfera publică din Germania era tensionată, pentru că am urmărit știrile. Așa că am văzut că au existat, chiar în afara situației care m-a vizat pe mine, atacuri asupra protestatarilor de toate vârstele și genurile și că situația era critică. Cu toate acestea, am fost foarte surprins când, cu doar câteva zile înainte de a veni în Germania, am aflat că evenimentul din Munchen a fost anulat. În acel moment părea că cel puțin evenimentul de la Berlin (de la Universitatea Liberă din Berlin, n.tr) urma să se desfășoare conform programului. Așa că am început să mă gândesc: oare și mediul academic cedează atât de ușor sub presiune, într-un fel care nu s-a mai întâmplat până acum? Desigur, știu prea bine că se fac presiuni împotriva oamenilor ca mine pentru ca aceștia să nu vorbească, deoarece lobby-ul pro-Israel nu este interesat să lase să treacă mesajul nostru, plin de compasiune, înțelepciune și respect pentru drepturile omului. Acest mesaj ar putea convinge alți oameni că ceea ce face Israelul este greșit, iar acest lucru ar opri probabil curățarea etnică la care este supusă în mod continuu Palestina.
Întotdeauna au existat oameni care nu-și vor schimba părerea, pentru că sunt rasiști. Așa că lor chiar nu le pasă de palestinieni. Nu le pasă nici măcar de israelieni. Acești oameni cred că există o rasă superioară, așa cum ar fi crezut acum 100 sau 80 de ani. Astăzi, această rasă superioară se confruntă cu amenințarea sălbaticilor, musulmanii, arabii. Acesta este sentimentul pe care l-am găsit la sosirea în Germania.
Totuși, când am văzut că și Universitatea Liberă din Berlin a cedat presiunii și mi-a anulat prelegerea, mi-am dat seama că situația era de fapt mult mai gravă decât am crezut. Totuși, asta nu a fost cel mai urât lucru care se putea întâmpla!
Două lucruri mi-au atras atenția în mod deosebit. Ultima dată când am mers în Germania a fost în luna mai 2024, la două luni după ce am publicat primul meu raport privind genocidul din Palestina. Nu este vorba că la timpul respectiv nu ar fi existat presiuni împotriva mea. Au existat. Pe atunci eram destul de singură la Organizația Națiunilor Unite cu concluziile mele, după momentul în care echipa juridică sud-africană a înaintat cererea către Curtea Penală Internațională. Chiar și într-o astfel de situație, m-am putut întâlni atunci cu multe grupuri și organizații la Berlin. Au fost aproximativ 40 de persoane care s-au întâlnit cu mine și peste o duzină de ONG-uri. De data aceasta, în februarie 2025, nu a fost niciunul. Au fost doar trei ONG-uri.
Ceea ce am făcut eu nu s-a schimbat deloc în tot acest timp. Eu am făcut același lucru. Mai degrabă, ceea ce s-a schimbat este climatul din Germania, care a devenit mult mai represiv, iar oamenilor le este frică să vorbească într-o măsură mai mare. Acesta este lucrul care m-a șocat.
Un al doilea aspect pe care l-am observat a fost că poliția a ignorat amenințările privind arestarea mea, venite din diferite părți, și e vorba totuși de o persoană desemnată de ONU să protejeze dreptul internațional. Din mai 2024 până în acest moment, nu s-a schimbat nimic din ceea ce am zis eu și nici nu s-a modificat în vreun fel mandatul meu. Nu am spus nimic diferit. Ceea ce s-a schimbat, însă, este mediul public din Germania, care pare să fie din ce în ce mai puțin tolerant față de libertatea de exprimare.
Hana Ćurak: Pentru noi, care trăim în Berlin și în Germania, aceasta nu este, din păcate, o criză îndepărtată – așa cum ați reiterat, este o problemă morală și politică acută care necesită acțiune. Germania, în calitate de aliat-cheie al Israelului și de furnizor major de arme, are un rol semnificativ de jucat în abordarea genocidului în desfășurare. Ce poate face publicul german pentru a contesta această lipsă de libertate acasă și pentru a cere dreptate pentru palestinieni?
Francesca Albanese: Diferența dintre experiențele mele din Germania din luna mai a anului trecut și cele de acum este instructivă. Trăiți într-un sistem din ce în ce mai represiv.
Dacă credeți că libertățile voastre vor supraviețui acestui moment, sunteți naivi și nu ați învățat nimic din istorie. Singura modalitate de a proteja ceea ce aveți astăzi este să înțelegeți că aceste libertăți pot fi luate și că trebuie să le apărați. Nu vă lăsați reduși la tăcere. Vorbiți tare despre asta. Nu contează că sunteți speriați. Toată lumea este speriată.
Dacă credeți că nu mi-a fost frică în Germania, vă înșelați. Mi-a fost frică, dar nu lăsat paralizată de frica mea. Înțeleg că nu toți trebuie să fim cu toții curajoși, dar trebuie să avem principii și să fim alături de cei care sînt ținta atacurilor și de cei care apără acest sistem al drepturilor omului care ne este luat acum. Nu este vorba doar despre Palestina. Este vorba despre libertățile fundamentale germane și europene, libertatea de exprimare și dreptul de a protesta. Am spus acest lucru în mod constant în ultimele șaisprezece luni.
Hana Ćurak: Acesta este un punct critic și el se leagă în mod direct de problema mai largă a responsabilității liderilor și funcționarilor de stat care pot fi complici în facilitarea sau sprijinirea încălcărilor dreptului internațional, inclusiv a crimelor de război și a crimelor împotriva umanității. De când ați părăsit Germania, au avut loc schimbări politice semnificative, inclusiv ascensiunea CDU de dreapta și a liderului său Friedrich Merz, care l-a invitat în mod deschis pe Benjamin Netanyahu în Germania, asigurându-i imunitate împotriva arestării de către CPI, în ciuda acuzațiilor grave de crime de război și genocid împotriva sa. Acest lucru, împreună cu declarații precum sugestia ministrului de externe Annalena Baerbock că Israelul ar putea lua în vizor și civili din Gaza deoarece „siturile civile își pot pierde statutul protejat”, ridică mari semne de întrebare cu privire la rolul liderilor germani și al altor lideri occidentali în sprijinirea acțiunilor Israelului.
Recent, au existat solicitări ca Curtea Penală Internațională (CPI) să investigheze oficiali americani de rang înalt, inclusiv președintele Joe Biden, secretarul de stat Antony Blinken și secretarul apărării Lloyd Austin, pentru rolul lor în sprijinirea și instigarea crimelor de război israeliene din Gaza. Acest lucru ne aduce aminte de hotărârea din 2007 a Curții Internaționale de Justiție în cauza Bosnia și Herțegovina împotriva Serbiei, în care Curtea a constatat că Serbia nu este direct responsabilă pentru genocidul de la Srebrenica, dar este responsabilă pentru că nu a reușit să îl prevină.
Având în vedere acest context, ce mecanisme și proceduri juridice sunt disponibile pentru CPI pentru a trage la răspundere lideri de stat precum Baerbock, Biden sau alții pentru complicitatea lor la crime de război sau crime împotriva umanității? Cum poate aborda CPI dificultățile legate de urmărirea penală a oficialilor de rang înalt, în special din statele puternice, și ce rol pot juca societatea civilă și presiunea internațională în asigurarea responsabilității?
Francesca Albanese: Sunt conștientă de faptul că în Germania, ca și în alte părți ale lumii occidentale, au fost făcute declarații care nu numai că denotă lipsă de respect pentru sistemul internațional, dar, dacă ar fi aplicate în practică, ar duce la demontarea sistemului internațional. Declarații precum cele făcute de unul dintre viitorii lideri politici din Germania, care a spus că Netanyahu va fi primit și nu va fi arestat, sunt exemple în acest sens. Acest aspect depășește prerogativa executivului și ține de domeniul sistemului judiciar și al agenților care aplică legea și care sînt responsabili de punerea în aplicare a mandatului de arestare emis de CPI. Vedeți – când afirm că sistemul se prăbușește, nu vorbesc doar de ordinea multilaterală care se prăbușește. Vorbesc, de asemenea, de contextul care a fost dezvoltat în ultimii 80 de ani cu scopul de a construi un sistem al statului de drept care să ne protejeze pe toți. Dacă, așa cum s-a întâmplat în Germania și Italia, un guvern poate decide cine merită să fie arestat de CPI și cine nu, acest sistem nu mai este funcțional. În Italia, acest lucru s-a întâmplat, iar guvernul, prim-ministrul și alți miniștri sunt în prezent anchetați în privința acestor declarații.
Prin urmare, ceea ce ar trebui să se întâmple acum în Germania este o anchetă privind aceste declarații politice complet scandaloase.
Hana Ćurak: Având în vedere situația curentă din Palestina și dovezile din ce în ce mai numeroase ale crimelor de război, crimelor împotriva umanității și ale potențialului genocid, ar putea oare hotărârea din 2007 a CIJ să servească drept cadru juridic pentru cazurile CPI care implică oficiali israelieni sau facilitatori internaționali individuali ai acestora? Mai exact, am putea vedea un argument juridic similar aplicat pentru a trage la răspundere statele care nu au reușit să prevină sau au permis acțiunile israeliene din Gaza și Cisiordania?
Cum ar putea influența acest precedent realizarea justiției în cazurile în care responsabilitatea directă este mai greu de dovedit, dar complicitatea sau abținerea de a acționa este evidentă?
Francesca Albanese: Da, se poate, dar problema este că Israelul nu doar că nu a reușit să prevină genocidul. Israelul a comis un genocid. Întrebarea este dacă, în viitor, CIJ poate lua în considerare cazuri ale altor state care nu au reușit să prevină genocidul și care, de fapt, au permis genocidul? Cred că ar trebui iar asta depinde de statele membre care trebuie să continue să folosească Curtea Internațională de Justiție pentru a promova justiția și, deopotrivă, să reziste acestor încercări agresive de a demonta ordinea juridică internațională.
Hana Ćurak: În primul dvs. raport, „Anatomia unui genocid”, din martie 2024, ina din constatările-cheie a fost că Israelul a invocat în mod strategic dreptul internațional umanitar ca o formă de „camuflaj umanitar” pentru a legitima violența de tip genocidal care se desfășoară în Gaza. Această manipulare a cadrului juridic a permis Israelului să își continue acțiunile sub pretextul conformității cu dreptul internațional, chiar dacă numărul morților și impactul distrugerilor crește.
Având în vedere această analiză și atrocitățile în curs de desfășurare, dacă puterile occidentale ar fi aderat cu adevărat la dreptul internațional, ce acțiuni juridice concrete ar fi trebuit să întreprindă acestea până acum pentru a aborda crimele Israelului în Gaza și în regiunea mai largă? Cum ar trebui să fie trase la răspundere în cadrul mecanismelor juridice internaționale existente statele care sunt complice prin vânzări de arme, sprijin diplomatic sau acoperire politică? Ce măsuri ar putea fi luate pentru a se asigura că dreptul internațional nu este doar un instrument retoric, ci și un cadru relevant pentru responsabilitate și justiție adecvată?
Francesca Albanese: Ceea ce văd astăzi este că ne aflăm într-un moment teribil, tragic, în care totul se destramă. Cedează sistemul internațional al drepturilor omului, dar, al un nivel mai larg, și sistemul internațional în genere. Consiliul de Securitate al ONU nu mai este capabil să prevină sau să oprească în mod eficient conflictele. Vreau să spun că am în vedere nu doar în Palestina, ci și alte situații. Această problemă s-a agravat în timp. Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluție care rămâne literă moartă. CPI emite mandate de arestare care nu sunt puse în aplicare. CIJ adoptă decizii și măsuri care sunt obligatorii, dar rămân ignorate. Așadar, sistemul nu funcționează. Acum, cei responsabili de funcționarea acestuia sunt statele membre, în primul rând cele din nordul global. În prezent, acestea sunt conduse de guverne care nu acționează în apărarea sistemului pentru a proteja ordinea multilaterală, și nici măcar nu acționează pentru a proteja libertățile fundamentale ale propriilor cetățeni; așa cum exemplifică Germania, Regatul Unit sau Italia, precum și alte cazuri.
Deci, putem vedea că există la nivel global o creștere a dreptei politice care acompaniază prăbușirea sistemului internațional. Acesta este momentul să realizăm că drepturile omului sunt cam tot ceea ce avem, și din acest motiv ar trebui să rezistăm acestei încercări de a eroda lucrurile care ne-au protejat pe toți în ultimii 75 de ani. Ordinea internațională multilaterală există pentru a ne proteja pe toți. Deși trebuie să recunoaștem că sistemul internațional al drepturilor omului nu a reușit întotdeauna să prevină atrocitățile – cum ar fi genocidurile din fosta Iugoslavie și Rwanda – nu putem respinge sistemul ca fiind inutil doar pentru că a eșuat în trecut. A face acest lucru ar însemna să abandonăm exact instrumentele de care avem nevoie pentru a lupta pentru dreptate și responsabilitate. Din contra, trebuie să folosim drepturile omului ca un cadru de împuternicire, trebuie să înțelegem aceste drepturi și să solicităm protecția acestora. Este vorba să ne revendicăm sistemul și să-l împingem ca acesta să își îndeplinească funcțiilel. Urgența acestui moment nu poate fi supraestimată: trăim cu adevărat un moment de ”Acum sau niciodată”. Trebuie să acționăm în mod decisiv pentru a ne asigura că drepturile omului nu sunt doar idealuri nobile, ci protecții tangibile pentru toți.
Hana Ćurak: Ultima mea întrebare e legată de provocările mai ample cu care ne confruntăm, în special în lumina evoluțiilor politice din SUA și a ceea ce ați descris recent ca fiind „copleșirea psihologică” perpetuată de administrația Trump, în care retorica derutantă distrage atenția și dezorientează pentru a controla publicul. Într-un astfel de climat, în care tendințele autoritare și represiunea sunt în creștere, ce măsuri practice pot lua persoanele pentru a se apăra, protejându-și în același timp dreptul la libertatea de exprimare, întrunire și organizare? Cum ne putem opune erodării acestor drepturi, abordând în același timp încălcări sistemice, în special în contexte în care guvernele sau instituțiile subminează în mod activ responsabilitatea și justiția? Cum credeți, ce strategii sau instrumente ar permite persoanelor și comunităților să facă față acestor amenințări și să continue să militeze pentru drepturile omului și justiție?
Francesca Albanese: Aceste lucruri merg cu siguranță mână în mână. Dacă studenții sunt atacați, facultățile ar trebui să fie vocale pentru a-i proteja. Dacă facultatea este atacată, studenții ar trebui să fie acolo pentru a proteja facultatea. Studenții ar trebui să se unească și să ia în considerare o grevă. Ar trebui să ia în considerare litigii strategice. Ar trebui să ia în considerare nesupunerea civilă. Ar trebui să încerce să tragă la răspundere mass-media, să organizeze proteste în mass-media, să solicite boicotarea mass-media care a fost complice și a permis violența împotriva protestatarilor, de exemplu. Ar trebui să existe cu adevărat o revoluție de jos în sus. De asemenea, cei aflați la putere care își înțeleg responsabilitatea ar trebui să înțeleagă cu adevărat faza epocală pe care o trăim și prin care trecem și să încerce să facă ceea ce trebuie. Instanțele de judecată trebuie să fie activate. Companiile și alți actori care au profitat de situația ilegală trebuie să fie trase la răspundere. Dar acest lucru se poate întâmpla doar dacă există o conștiință globală, o înțelegere globală în acest sens.
Hana Ćurak este cercetătoare și producătoare media. Lucrează ca cercetătoare la Institutul de Etnologie Europeană al Universității Humboldt și scrie pentru săptămânalul croat Novosti. Este fondatoarea platformei media Sve su to vještice.
Anterior, Hana a lucrat în diplomație și mass-media, atât în context internațional, cât și bosniac. În prezent, își susține doctoratul la Universitatea din Zürich, concentrându-se pe rolul colectivității în curatoriatul artelor vizuale în contextul (post-)iugoslav.
Articolul a apărut în limba engleză pe platforma Lefteast și în limba croată pe platforma Novosti.
Traducere din engleză: redacția Platzforma.
