Parteneriatele public civice pentru spații culturale deschise – masă rotundă (Joi, 29 iunie, 19.00)

Vă invităm să participați la o masă rotundă dedicată temei parteneriatelor public-civice, în cadrul căreia vor fi prezentate și discutate modele de guvernare participativă a infrastructurii publice destinate sectorului cultural independent, în calitate de un model inovativ al democrației.

Până în prezent Legea cu privire la parteneriatul public-privat prioritizează relațiile între administrația publică și entitățile comerciale, fapt care a dus la comercializarea și privatizarea spațiilor și serviciilor cândva accesibile pentru majoritatea cetățenilor din Republica Moldova. Acest cadrul legal nu exclude posibilitatea unor parteneriate între administrația publică și organizațiile necomerciale, dar nici nu servește în calitate de mecanism ce ar încuraja implicare cetățenilor în treburile statului și participarea lor în procesul guvernării bunurilor comune.

Chiar dacă societățile post-socialiste duc lipsă de un cadru legal specific pentru parteneriatele publice-civice, acest lucru nu ar trebui să le împiedice să-și creeze propriile lor modele participative de guvernare a bunurilor publice, atât în domeniul culturii cât și în alte domenii.

Infrastructura socio-culturală publică, în acest context, joacă un rol important, pentru că oferă loc și spațiu cetățenilor/elor să se întâlnească și să participe la treburile societății, după analogia unor spații publice. În funcție de contextul în care activăm în calitate de lucrători/oare și activiști/ste culturali/e (rural sau urban, local sau internațional) vom ține cont de resursele disponibile, precum și de condițiile infrastructurii existente, pentru a crește accesul la artă și a oferi servicii de calitate în beneficiul public și, în cele din urmă, să asigurăm o dezvoltare durabilă a sectorului cultural independent și culturii la general.

Prin definiție, infrastructura reprezintă ansamblul elementelor care constituie baza tehnico-materială a unei societăți, iar raportat la domeniul cultural aceasta ar putea cuprinde infrastructură comunicațională, de lucru, cercetare, producție și diseminare a produsului cultural. Criza economică a impactat negativ atât spațiile culturale din cartierele urbane cât și pe cele din localitățile rurale, iar în lipsa unei autorități publice locale vigilente, spațiile de uz comun precum infrastructura culturală, sportivă, cea socială și de agrement, au ajuns într-o stare deplorabilă iar multe din ele au dispărut cu totul, fiind demolate sau privatizate și transformate în spații comerciale. Acest lucru a fost însoțit de exodul masiv al populației, implicit al profesioniștilor din sfera culturii.

Acum, trei decenii mai târziu, nu e suficient doar de reconstruit ceea ce s-a pierdut – se cere de regândit rolul infrastructurii culturale și modul ei de funcționare. Un model participativ de guvernare raportat la spațiile culturale ar oferi creatorilor, organizațiilor și cetățenilor un mediu de sprijin pentru lucru creativ și dezvoltarea de proiecte inovatoare și benefice din punct de vedere social, care să răspundă provocărilor secolului XXI. Acesta ar putea promova participarea, partajarea, economia circulară, protecția mediului, democrația, pluralismul, dezvoltarea competențelor și abilităților, integrarea internațională și economică și calitatea creației, a prezentării ei și a recreerii.

De acest lucru va depinde dacă sectorul cultural va fi sau nu unul sustenabil pe termen lung. Dincolo de rolul ei de a ne susține activitatea din punct de vedere tehnic și material, infrastructura poate influența relațiile între diverși actori publici și privați (civici). Infrastructura culturală publică este asemenea spațiilor publice din orașele și satele noastre, iar în dependență de cum aceasta este concepută, gestionată și guvernată va depinde și modelul societal pe care îl vom avea.