Găgăuzia între mascați și măști…

În Găgăuzia lucrurile stau foarte prost după ce marți, 16 mai, mascații de la CNA au descins la Comrat, la Comisia Electorală a regiunii în cadrul unor ”acțiuni de urmărire penală în dosarul coruperii alegătorilor”. CNA a poposit la Comrat după ce Comisia Electorală a regiunii a declarat-o pe Eugenia Guțul, candidata lui Ilan Șor, drept învingătoare la alegerile pentru funcția de ”bașkan” (președintă a regiunii) care au avut loc duminică, 14 mai.
Mai mulți locuitori ai regiunii au venit la sediul CEC pentru a-și exprima protestul față de ceea ce ei au considerat a fi un abuz al Chișinăului. În fața sediului CEC din Comrat oamenii au protestat după care au blocat ieșirile din clădire. Între timp, Adunarea Populară a Găgăuziei (parlamentul regiunii), adunată într-o ședință de urgență ce a început la ora 20.00, a adoptat o declarație politică prin care o recunoaște pe Guțul drept învingătoare a alegerilor.
Totodată, Adunarea Populară a autonomiei găgăuze a convocat congresul aleșilor locali de toate nivelele pentru data de 27 mai, eveniment în cadrul căruia va fi examinat textul unei declarații către OSCE, observatorii internaționali acreditați pentru alegerile locale și către misiunile diplomatice din Republica Moldova…

Lucrurile ar fi stat prost în Găgăuzia indiferent dacă la alegerile bașcanului (președintelui autonomiei) ieșea candidatul lui Igor Dodon, Grigorii Uzun, sau candidata lui Ilan Șor, Eugenia Guțul. 

Motivul este cît se poate de prozaic: ambii candidați care au ajuns în turul 2 nu reprezintă, sub nicio formă, figuri politice locale autonome și independente, ci piese de schimb (marionete) în jocurile de putere de la Chișinău. 

Ambii candidați au participat la aceste alegeri ca ”delegați” ai unor forțe politice de la Chișinău (convențional îl considerăm și pe Șor ca fiind de la Chișinău, pentru că  jocurile lui din Găgăuzia nu-s făcute de dragul locuitorilor din Cișmichioi sau Beșalma, ci de dragul bătăliilor din Parlament și Guvern). 

Grigorii Uzun (care s-a afișat ca independent) a făcut deschis jocul lui Igor Dodon și a partidului socialiștilor , aflat în cădere liberă după seria de eșecuri de la prezidențialele din 2020 și parlamentarele din 2021.

Dodon avea nevoie de Uzun pentru a-și consolida partidul care se cam clatină (și din care, după primarul de Chișinău, Ion Ceban, ies rînd pe rînd și alți membri, inclusiv deputați), pentru a mai da o speranță alegătorilor săi și pentru a-și păstra, fie și temporar, monopolul asupra segmentului politic al ”vectorului geopolitic anti-occidental și pro-rus”…

În această campanie Uzun nu a prea vorbit cu voce proprie – pentru el a vorbit Dodon care a colindat autonomia în lung și în lat alături de candidatul său ”independent” și a povestit tuturor despre temele ce-i sînt atît de dragi lui (și care au zero relevanță pentru viața oamenilor de rînd din regiunea găgăuză): despre pericolul gheilor și al românizării regiunii, despre cum Uzun ar fi un bun credincios care merge la biserică iar asta înseamnă neapărat un lucru bun pentru că ”nu va vinde țara lui Soros”.

Cealaltă participantă la alegeri, Eugenia Guțul, nu a vorbit deloc în genere – ea nu a participat la vreo dezbatere sau întîlnire cu alegătorii (unica întîlnire ”electorală” pe care a făcut-o Guțul a fost cu … Diana Spatarenco, Miss Moldova 2023), iar majoritatea locuitorilor Găgăuziei nu o cunoșteau decît de pe billboarduri și din postări promovate de pe facebook.

Pentru Guțul însă a vorbit Ilan Șor, din studioul improvizat al casei din Keisarya (Israel) care i-a făcut Eugeniei Guțul o campanie de zile mari în care a promis găgăuzilor, în nume personal, că va construi în regiune un aeroport, că va transforma regiunea cu o populație de puțin peste 130 mii oameni ”într-un hub între Vest și Est”, că va deschide cîteva universități unde studenții vor învăța gratuit și vor obține 2 diplome la absolvire dintre care una a Federației Ruse, că va iniția construcția GăgăuziaLand (un parc de distracții după modelul celui deschis la Orhei), că va transforma Găgăuzia într-un ”plai de vis”…(Toate aceste minuni, evident, se vor întîmpla doar dacă Eugenia Guțul ar ajunge bașkană).

Niciunul dintre candidați însă nu a făcut, în vreun fel, jocul găgăuzilor și al regiunii autonome Gagauz Yeri, niciunul nu a fost delegatul locuitorilor găgăuzi la alegerile pentru cea mai înaltă funcție în autonomia găgăuză.

Și asta nu este neapărat o anomalie, ci mai degrabă o situație care se repetă la toate alegerile locale din Găgăuzia.

Realitatea asta ține de faptul că Autonomia Găgăuză nu a fost, aproape niciodată în cei aproape 30 ani de existență, despre găgăuzi și nevoile lor, ci aproape întotdeauna a funcționat ca încă o tablă de șah în jocurile mahărilor de la Chișinău (în care se implicau și persoane secundare de la Moscova, dar meciurile principale s-au făcut oricum la Chișinău). 

Ca să înțelegem cît de mult au contribuit politicienii găgăuzi la realizarea dezideratelor prevăzute în Legea nr. 344 din 1994 cu privire la statutul juridic al regiunii – cel de a contribui la realizarea ”necesităților naționale şi păstrării identității naționale a găgăuzilor, dezvoltării lor plenare şi multilaterale, prosperării limbii și culturii naționale, asigurării sinestătorniciei politice şi economice” e destul să înțelegem că, la aproape 30 de ani de la înființarea autonomiei găgăuze, regiunea nu a reușit nici măcar să asigure un nivel decent de păstrare a identității culturale și etnice găgăuze.

La moment mai multe cercetări și sondaje realizate cu locuitorii din autonomie indică asupra faptului că limba găgăuză este pe cale de dispariție aceasta rămînînd doar ca limbă de comunicare în familie, iar la generațiile mai tinere se observă o tranziție spre alte limbi de comunicare, mai ales limba rusă (Evaluarea situației cu studierea limbilor găgăuze și române în UTA Găgăuzia, Ipis, 2022).

”Cauza principală a decăderii limbii găgăuze ține de faptul că aceasta nu era dezvoltată nicicum și nu avea nimic mai mult decît un bazin de oralitate (care, preponderent, stă în generațiile mai în vîrstă). 
Limba găgăuză nu este dezvoltată în mod curent în sensul editării unor cărți, ziare și filme care să o păstreze și să o circule, a unor institute care să o adapteze și modernizeze (în felul în care institutele academiilor de știință de la Chișinău și București dezvoltă și modernizează limba română).
Elevii din Găgăuzia nu învață geometria sau fizica sau biologia sau geografia în limba găgăuză. Le învață în limba rusă. 
De aia limba găgăuză moare. Și rămîne doar ca limbă folclorică. (2)”

Altfel spus, într-un context al unei autonomii ce are drept funcție (aproape unică) păstrarea limbii și culturii găgăuze, există riscul real ca în 1-2 generații limba găgăuză să dispară cu totul!

Contextul în care se întîmplă aceste lucruri e oarecum cunoscut: pentru politicienii din Găgăuzia autonomia este o moșie grasă și generoasă, ce poate fi transformată rapid într-o treucă personală din care se pot hrăni pe contul celorlalți locuitori ai autonomiei. 
(”Autonomia găgăuză” funcționează într-un mod similar în care funcționează celelalte treuci ”ideologice” ale țării – partidele ”valorilor tradiționale”, partidele unioniste, partidele ”pro-europene” – ca moșii quasipersonale ale unor forțe politice care exploatează credința (pe alocuri naivă) a electoratului în aceste fantome în scop de îmbogățire proprie…)

Bașcanii și deputații Adunării Populare au fost și sînt loiali întîi patronilor lor de la Chișinău (cărora le-au dat voturi, bani din fluxuri financiare, susținere simbolică), sieși și rudelor lor (Irina Vlah și-a clădit un ditamai clan în frunte cu fratele său care, imediat cum sora a ajuns bașcană a descoperit că are nebănuite și impresionante abilități de om de afaceri) și abia pe urmă locuitorilor autonomiei  (pe care îi țin într-o istorie de ostatici ai unui trecut ce nu se mai întoarce, îi sperie cu fantome de genul ”jandarmului român” și le vînd gogorițe despre ”iminenta aderare la Rusia”). 

Are și guvernul de la Chișinău o vină considerabilă pentru această situație. Rezultatul acestei situații în care lipsa de viziune a politicienilor locali e complementată de dezinteresul și lipsa de imaginație a guvernului de la Chișinău și combinată cu subfinanțarea educației și culturii (nu doar la Comrat, dar și în alte părți ale țării) a dus la situația paradoxală că…locuitorii regiunii găgăuze, mai ales cei tineri, nu vorbesc nici limba găgăuză (pentru că nu e dezvoltată), nici limba română (care-i învățată doar pentru examene, nu și pentru comunicare, și pentru care există insuficiență cronică constantă de cadre didactice și oportunități). Ei vorbesc în temei limba rusă. 

Găgăuzii sînt pro-ruși pentru că, în primul rînd, nu pot fi găgăuzi.

Altfel spus, nu este nimic natural și nici primordial în simpatiile filoruse ale locuitorilor autonomiei. Găgăuzii nu sînt genetic filoruși (în fapt, limba găgăuză a fost marginalizată pe teritoriul RSSM exact în felul în care a fost marginalizată și limba ”moldovenească”), și nici nu au vreo ”esență” prorusă.

Filorusismul lor este unul construit, unul produs zi de zi de un amestec de politici publice proaste și de statutul de ”vasalitate” a politicii găgăuze față de jocurile de la Chișinău.

La aceasta se adaugă tone de militarism verbal și naționalism deșănțat debitat în mass-media de tot felul de capuri vorbitoare la Chișinău și Comrat care tratează populați găgăuză ca fiind niște ”oaspeți” care au venit temporar și care, chiar dacă trăiesc de sute de ani pe aceste meleaguri, sînt încă ”străini”, adică agenții altora.

(Chiar azi un grup de istorici rătăciți au făcut o conferință de presă în cadrul căreia unul dintre ei, membru al unui partid cunoscut doar pentru faptul că a devalizat Calea Ferată din Moldova și primăria Chișinău, a cerut nici mai mult nici mai puțin instaurarea unui stat mononațional:  ”Moldova are un statut identitar nedefinit, fiind tratat în Constituție ca un stat multinațional, ceea ce nu este adevărat.” Naționalismul cu accente extremiste revine în modă.) 

Atît politicienii din autonomie (să ne amintim că bașcana Irina Vlah, care a învățat de zor româna și s-a transformat în ”politiciană pro-europeană” în timpul celui de-al doilea mandat, a fost printre organizatorii unui referendum inutil în 2014 în care locuitorii regiunii au fost invitați să voteze pentru  aderarea Moldovei la Uniunea Vamală (Rusia-Belarus-Kazahstan), cît și cei din Chișinău (referendumul s-a desfășurat cu aprobarea tacită a oligarhilor de la Chișinău)  extrag foloase din ”filorusismul” găgăuzilor. Primii, pentru că își fidelizează un electorat căruia i se spune că va fi încorporat în România Mare și va fi vîndut lui Soros dacă nu votează așa cum îi cere moșierul local. Ai doilea, pentru că au un electorat fidel ce poate fi mobilizat pentru sau împotriva unor cauze sau pentru că au un inamic intern (”străinul dintre noi”, ”coloana a cincea”) a cărui imagine poate fi folosită oricînd pentru a speria cealaltă parte a electoratului… 

În loc de concluzie.
Apelul Avocatului Poporului ”la calm, o mai bună comunicare între instituțiile centrale și regionale ale UTA Găgăuzia, transparență în sintetizarea rezultatelor alegerilor, certitudine și respect pentru drepturile constituționale ale cetățenilor Republicii Moldova” este un îndemn cît se poate de bun.
Poate cel mai bun îndemn într-un context în care prostia și isteria par să învingă rațiunea, și în care mahării de la Chișinău și Tel Aviv folosesc activ regiunea și locuitorii săi în diverse jocuri murdare în care miza nu este creșterea calității vieții la Beșalma, ci controlul asupra unor pîrghii ministeriale și parlamentare la Chișinău
S-o zicem direct: e o situație în care alegerile din Găgăuzia sînt capturate de interesele unor actori din afara regiunii.
Apelul Avocatului Poporului oferă o soluție ce ar permite dezamorsarea situației pentru moment.
Pe termen lung însă e nevoie de ceva mai mult decît calm și comunicare.
Un prim și necesar pas ar fi înțelegerea faptului că ”influența” lui Putin la Comrat este rezultatul nepriceperii și nesăbuinței politicienilor de la Comrat și Chișinău, nu al vreunui plan diabolic elaborat la Moscova (Putin ar trebui să fie fericit de o situație în care patrioții găgăuzi de carton și unioniștii de carton din Chișinău au lucrat atît de bine împreună pentru ”propășirea poporului și limbei găgăuze” încît limba găgăuză e aproape moartă, iar găgăuzii nu vorbesc limba română și sînt rusificați).
Tot de la Chișinău și Comrat, în primul rînd, ar trebui să vină și soluțiile: asigurarea predării la un nivel înalt al limbilor română și găgăuză în regiune (și, de ce nu, predarea limbii găgăuze și în celelalte școli din Moldova – nu ar fi rău ca vorbitorii de română să cunoască măcar chestii de bază în limba în care vorbesc concetățenii lor), dezvoltarea limbii găgăuze prin creșterea producției culturale, mediatice și educaționale în limba găgăuză (și în limba romă, și bulgară).
Chișinăul oficial, care deja de vreo 15 ani cochetează direct cu un naționalism pe alocuri ”pro-european” pe alocuri extremist, ar trebui să perceapă autonomia găgăuză nu ca o enclavă ”străină” impusă de cineva, ci ca pe o regiune în care trăiesc cetățeni legitimi ai țării ce trebuie tratați ca atare.
Aceștia ar fi primii pași. 

Sursă imagine de fundal: DW