<<for English scroll bellow>>
Această scrisoare a apărut inițial pe pagina de internet a Rețelei naționale de dezvoltare a filantropiei locale din Ucraina.
Reprezentăm mai multe organizații ale Societății Civile (OSC) ucrainene, inițiative și aliați care depunem eforturi active pentru a ne asigura că societatea civilă locală dispune de resursele și puterea de care are nevoie pentru a răspunde nevoilor pe termen scurt și lung din comunitățile noastre.
Mulți dintre noi și-au asumat deja un rol de lider în răspunsul umanitar, atât în Ucraina, cât și în țările vecine. Încă de la începutul atacului militar rusesc, am fost în prima linie a răspunsului pentru a ne asigura că oamenii sunt în siguranță și îngrijiți în acest conflict și că există sisteme pentru a ne reconstrui comunitățile atunci când, sperăm, conflictul se va calma. În Ucraina, aproape tot ajutorul umanitar a fost furnizat de 150 de ONG-uri locale, asociații bisericești și 1.700 de OSC-uri nou create, bazate pe voluntariat. Multe dintre aceste grupuri informale de voluntari sunt acum organizații active permanente care operează în regiune.
În ciuda faptului că sectorul umanitar internațional a strâns multe milioane de dolari care ar fi trebuit să ajungă în Ucraina, nu am reușit să vedem resurse care să vină spre noi.
În luna mai, Serviciul de evidență financiară al ONU (FTS) relata că agențiile ONU au primit aproximativ două treimi din finanțarea ajutorului umanitar pentru Ucraina. ONG-urile internaționale au primit 6% din finanțare, în timp ce ONG-urile naționale ucrainene au primit doar 0,003% din suma totală.
Această cifră nu ia în considerare numeroasele milioane pe care ONG-urile internaționale le-au obținut prin apeluri directe către public. Cu toate acestea, noi suntem cei care avem acces, cunoștințe locale, conexiuni, limbă și – cel mai important dintre toate – angajamentul personal de a salva vieți și de a oferi ajutor indiferent de situație.
Pe parcursul ultimelor patru luni de război la scară largă, membrii și colegii noștri s-au confruntat cu provocări considerabile pentru a avea acces la sistemul de finanțare internațională care, chiar și în mijlocul unei crize și cu resurse umane și expertiză locală la îndemână, acordă prioritate organizațiilor internaționale în detrimentul celor locale.
Facem apel la donatori și la organizațiile guvernamentale internaționale să ia rapid în considerare o abordare diferită în acest război – una care să se bazeze pe experiențele din alte părți, dar care poate fi folosită și pentru a modela comportamentul care știm că va alimenta societăți civile mai puternice peste tot. Mulți dintre aliații noștri din mișcarea #ShiftThePower au fost deja pionieri în ceea ce privește cunoștințele despre cum să facă acest lucru în alte contexte.
Nu trebuie să așteptăm până când se termină războiul – iată o listă simplă a lucrurilor imediate pe care credem că le puteți face pentru a transfera puterea către organizațiile locale, acolo unde este cea mai mare nevoie de ea:
1.Reducerea birocrației.
În pofida declarațiilor oficiale ale organizațiilor internaționale, potrivit cărora acestea încearcă să sprijine inițiativele publice locale din Ucraina, realitatea este că, pentru a primi aceste fonduri, sunt necesare zeci, sau sute, sau chiar mii de proceduri. Noi, organizațiile din Ucraina, nu avem resursele umane pentru a face acest lucru și nici nu credem că este o prioritate. Încrederea și responsabilitatea sunt principii de bază pentru cooperare. ONG-urile ucrainene nu își pot permite să completeze cereri de finanțare voluminoase, și nici să treacă prin multiple, repetitive și lungi proceduri de diligență, până la un termen limită desemnat arbitrar. Noi lucrăm în condiții de ostilități și război. Organizațiile mici au nevoie de o finanțare flexibilă și nerestricționată, furnizată rapid: ne putem demonstra legitimitatea în alte moduri, prin acțiunile noastre pe teren și prin validarea colegilor noștri, a rețelelor din care facem parte și a comunităților pe care le deservim.
2.Să lăsăm actorii societății civile locale să decidă prioritățile noastre și modul în care dorim să acționăm în solidaritate în acest conflict.
În plin război, nu putem ignora nevoile combatanților. Știm că ajutorul este rareori „neutru”. Cu toate acestea, suntem împiedicați să primim resursele atât de necesare din cauza unei prejudecăți față de această presupunere despre „neutralitate”. Sectorul de ajutorare a documentat multiple moduri în care chiar și așa-numitul ajutor „neutru” are consecințe nedorite și poate agrava diviziunile dintre grupuri, poate reduce autosuficiența și poate dăuna piețelor locale.
Noi nu dorim să rămânem „neutri”. Valoarea vieții umane trebuie să fie pe primul loc, iar sprijinirea nevoilor celor aflați în prima linie poate reduce în mod semnificativ cantitatea de ajutor civil necesar și numărul de victime. Deși recunoaștem că organizațiile internaționale pot dori să fie percepute ca atare, în aceste circumstanțe, ar trebui să revină societății civile locale să stabilească propriile abordări și priorități.
Abordarea noastră și cererea noastră de finanțare bazată pe solidaritate sunt susținute de academicianul Hugo Slim, care a scris că solidaritatea, și nu neutralitatea, ar trebui să dicteze acțiunile comunității umanitare internaționale care lucrează cu și în Ucraina. Potrivit lui Slim, această abordare ar urma tradiția îndelungată a „umanitarismului de rezistență”, care a făcut parte din rezistența la Europa ocupată de naziști și care, mai recent, a fost observată în locuri precum Myanmar și Siria.
Nevoile se schimbă rapid și sunt diferite în diferite părți ale țării și pentru diferite populații. Suntem mult mai buni la identificarea a ceea ce divizează și leagă oamenii datorită cunoștințelor noastre istorice și culturale și a înțelegerii mai nuanțate a alianțelor și rețelelor de sprijin locale. Finanțarea ar trebui să rămână flexibilă pentru ca noi să putem oferi servicii în funcție de nevoile prioritare pe care le solicită comunitățile locale. Presupunerile eronate privind neutralitatea nu ar trebui să fie o barieră în calea finanțării. Nu v-ați dori același lucru dacă ați fi și dumneavoastră în pericol?
3.Investiți în modalități de a-i ajuta pe localnici să ne spună propriile istorii și să ne ajute să explicăm ce facem pentru a ajuta. Acest lucru sprijină o înțelegere mai profundă și ne ajută să ne asigurăm accesul direct la resurse.
Organizațiile neguvernamentale internaționale și agențiile internaționale și-au însușit cunoștințele noastre și spun publicului care ascultă și oferă ceea ce cred ele că avem nevoie.
Organizațiilor neguvernamentale internaționale le spunem: „Nu mai încercați să vorbiți în numele nostru și nu mai controlați narativele în moduri care să vă promoveze propriile interese instituționale!”.
Există tehnologii și metodologii care pot permite populației locale să ne împărtășească experiențele și nevoile proprii. Ascultarea populației locale vă va ajuta să înțelegeți ororile crizei de război și nevoile variate și în schimbare. Acest lucru duce la o mai mare solidaritate și responsabilitate și poate influența unde și cum decid să ne sprijine donatorii individuali sau instituționali și publicul larg. Aceasta este adevărata responsabilitate, în care oamenii de la nivel local fac profilul propriilor noastre experiențe și au puterea de a vorbi deschis și de a raporta în siguranță.
Prin urmare, solicităm comunității internaționale să investească în consolidarea acestor sisteme comune colective, astfel încât să ne putem spune cu ușurință și în mod eficient propriile povești și să comunicăm în propria noastră limbă cu un public înțelegător. De asemenea, vă cerem să ne ascultați și să amplificați vocile, experiențele și activitățile noastre, în numele nostru. Acest lucru va consolida în mod activ solidaritatea și înțelegerea rolului actorilor locali în activitățile de ajutorare, recuperare și reabilitare. Acest lucru ne va sprijini, de asemenea, să obținem resurse mai directe și mai durabile.
4.Nu mai încercați să construiți „capacitatea noastră”.
Înțelegem că o cantitate semnificativă de fonduri pe care mai multe organizații internaționale guvernamentale (OIG) au obținut-o este folosită pentru a ‘construi capacități’. Acest lucru este un nonsens. Așa cum am afirmat mai devreme, suntem înrădăcinați în comunitățile noastre și avem cunoștințele și înțelegerea istorică, culturală, lingvistică și contextuală a realităților locale pentru a răspunde eficient. Mulți dintre noi au organizat și condus acțiuni civice și de dezvoltare comunitară cu mult înainte de război. Credem că organizațiile neguvernamentale internaționale sunt cele care au nevoie adesea să își dezvolte propria capacitate organizațională și să își dezvolte cunoștințele despre contextul nostru, despre rețelele noastre și despre cum arată o societate civilă înrădăcinată la nivel local pe termen lung. Poate că puteți traduce unele dintre resursele noastre în limba engleză pentru a înțelege mai bine cunoștințele noastre și abordările existente.
Consolidarea capacității noastre de a învăța despre birocrația dvs. și de a bifa căsuțele dvs., în mijlocul unui conflict, este o lipsă de respect, o pierdere de timp și de resurse și are un impact direct și negativ asupra capacității noastre de a răspunde nevoilor urgente din comunitățile noastre.
Abilitățile de organizare comunitară, pe care le-am dezvoltat de mult timp, sunt ceva de care comunitatea internațională ar putea folosi mai mult. Când conflictul se va calma, iar noi vom fi recuperat somnul și ne vom fi procesat traumele, vom fi bucuroși să vorbim cu dumneavoastră despre ceea ce am învățat.
Gata cu vorbăria, e timpul să acționăm! Dacă nu acum, atunci când?
Au existat multe angajamente și conferințe despre „revoluția participării”, decolonizare, responsabilitate față de populația locală, #ShiftThePower, localizare, Grand Bargain și parteneriate echitabile, printre altele. S-a vorbit destul! Diferența dintre narațiune și acțiune este mare. Acum trebuie să vedem acțiune.
Acum nu este momentul să scuzăm lipsa de acțiune dând vina pe „arhitectura ajutorului”, „sistemul”, „managerii” sau „donatorii”. Fiecare persoană care lucrează în cadrul organizațiilor neguvernamentale internaționale sau al organizațiilor donatoare poate contribui la această schimbare, fie că aceasta implică relaxarea unora dintre sistemele rigide, împărțirea mai echitabilă a riscurilor, susținerea unor tipuri alternative de măsurători de responsabilitate sau experimentarea unor noi abordări și a unor noi parteneri (locali). Și da, acest lucru înseamnă să vă contestați propria putere și să dați dovadă de modestie.
Avem aici o oportunitate de a lăsa în urmă ceea ce este vechi și nu funcționează în moduri care pot îmbunătăți imediat situația noastră în Ucraina și pot avea un impact de durată și în întreaga lume.
Răspunsul imediat și răspunsul post-conflict pe termen lung vor necesita o societate civilă locală puternică, bine dotată cu resurse și rezistentă. Trebuie să fim sprijiniți pentru a fi actori civici de sine stătători, nu simpli imitatori ai ONG-urilor internaționale sau „furnizori de servicii”.
Suntem recunoscători comunității internaționale care a dat dovadă de solidaritate și sprijină Ucraina, sprijinind această rețea diversă, cu rădăcini locale, activă și angajată de actori din Ucraina și din țările învecinate și îi încurajăm pe ceilalți să se alăture și ei.
Prin adoptarea unora dintre aceste măsuri imediate, sprijinul dumneavoastră va ajuta mult mai mult persoanele afectate de războiul din Ucraina și pe mulți dintre noi, cei care lucrăm pentru justiție socială în întreaga lume.
Petiția organizațiilor ucrainene poate fi semnată aici: https://forms.gle/QHupsNPeFWxbb8sr7
[EN]
We are Ukrainian CSOs and allies who are actively working to ensure that local civil societies have the ongoing resources and power they need to respond to short-term and long-term needs in our communities.
Many of us have already been taking a leading role in the humanitarian response, both in Ukraine and neighbouring countries. From the outset of the Russian military attack, we have been at the forefront of the response to ensure people are safe and looked after in this conflict, and that systems are in place to rebuild our communities when, hopefully, the conflict subsides. In Ukraine, almost all humanitarian aid has been provided by 150 local NGOs, church associations and 1,700 newly created volunteer-based CSOs. Many of these informal volunteer groups are now permanent active organisations operating in the region.
In spite of the fact that the international humanitarian sector has raised many millions of dollars, we have failed to see resources coming our way. In May, the UN Financial Tracking Service (FTS) showed that UN agencies received about two-thirds of humanitarian aid funding to Ukraine. International NGOs received 6% of the funding, while national Ukrainian NGOs received a scant 0.003% of the total amount. This doesn’t factor in the many millions that INGOs have been securing through direct appeals to the public. Yet we are the ones with access, local knowledge, connections, language and – most important of all – the personal commitment to saving lives and delivering help no matter what.
During the past four months of full-scale war, our members and colleagues have faced considerable challenges in order to gain access to the system of international funding that, even in the midst of a crisis and with local human resources and know-how at the ready, prioritises international organisations over local ones.
We call on donors and INGOs to rapidly consider a different approach in this war – one that builds on successes elsewhere, but that can also be used to model the behaviour we know will nurture stronger civil societies everywhere. Many of our allies in the #ShiftThePower movement hashave already pioneered the knowledge on how to do this in other contexts.
We don’t have to wait until the war ends — here is a simple list of the immediate things we think you can do to shift the power to local organisations, where it is most needed:
1.Cut the bureaucracy.
Despite official statements of international organisations that they seek to support local public initiatives in Ukraine, the reality is that in order to receive these funds, tens, or hundreds, or even thousands of procedures are required. We don’t have the human resources to do this, nor do we think this is a priority. Trust and accountability are basic principles for cooperation. Ukrainian NGOs cannot afford to fill out grant applications in volume, nor multiple, repetitive, lengthy due diligence procedures, by some designated International deadline. We are working in the conditions of hostilities. Small organisations need unrestricted flexible funding, provided rapidly: we can demonstrate our legitimacy in other ways, through our actions on the ground and the validation of our peers, the networks that we belong to and the communities we serve.
2.Let local civil society actors decide our priorities and how we wish to act in solidarity in this conflict.
In the midst of the war, we cannot ignore the needs of combatants. We know that aid is rarely ‘neutral’. Yet we are being prevented from receiving much-needed resources because of a bias towards this assumption about ‘neutrality.’ The aid sector has documented multiple ways in which even so-called ‘neutral’ aid has unintended consequences, and can make inter-group divisions worse and reduce self-reliance and harm local markets.
We do not want to remain “neutral”. The value of human life must come first, and supporting the needs of those on the front line can significantly reduce the amount of civilian aid needed and the number of casualties. Whilst we recognise that International organisations may want to be perceived as such, it should be up to local civil society in these circumstances to determine our own approaches and priorities.
Our approach and demand for solidarity-based funding is supported by the academic Hugo Slim, who has written that solidarity and not neutrality, should dictate the actions of the International humanitarian community working with and in Ukraine. According to Slim, this approach would be following the long-held tradition of ‘resistance humanitarianism’ that was part of the resistance to Nazi-occupied Europe; and more recently seen in places like Myanmar and Syria.
Needs are changing rapidly and are different in different parts of the country and for different populations. We are far better at identifying what divides and connects people because of our historical and cultural knowledge and our more nuanced understanding of local alliances and support networks. Funding should remain flexible for us to deliver based on the priority needs local communities are asking for. Mis-guided assumptions about neutrality shouldn’t be a barrier to funding. Wouldn’t you want the same if you were also in a danger crisis?
3.Invest in ways to help local people tell our own stories and to help us explain what we are doing to help. This supports deeper understanding and helps us to secure access to resources directly.
INGOs and international agencies have been appropriating our knowledge and telling the listening and giving public what they think we need. To INGOs we say, “Stop trying to speak on our behalf and stop controlling narratives in ways that advance your own institutional interests!”
The technology and methodologies exist that can enable local people to share our experiences and needs. Listening to local people will help you to understand the horrors of the war crisis and the varied and changing needs. This results in greater solidarity and accountability and can influence where and how individual donors or institutional donors and the wider public choose to support us. That’s true accountability, where local people profile our own experiences and have the power to speak openly and report safely.
We therefore ask the international community to invest in strengthening these collective common systems so that we can easily and efficiently tell our own stories and communicate in our own language with a sympathetic public. We also ask you to listen to and amplify our voices and our experiences and our activities, in our name. This will actively build solidarity and understanding of the role of local actors in relief, recovery and rehabilitation work. This will also support us to secure more direct and sustainable resources.
4.Stop trying to build ‘our capacity’.
We understand that a significant amount of funding that multiple INGOs have secured is being used to ‘build capacity.’ This is nonsense. As stated earlier, we are rooted in our communities and have the historical, cultural, linguistic and contextual knowledge and understanding of local realities to respond effectively. Many of us have organised and led civic action and community development long before the war. We think it is INGOs that often need to build their own organisational capacity and knowledge about our context, our networks and what a locally rooted civil society looks like long term. Maybe you can translate some of our resources into English to better understand our knowledge and existing approaches.
Building our capacity to learn about your bureaucracy and tick your boxes, in the midst of a conflict is disrespectful, a waste of time and resources and has a direct and negative impact on our ability to respond to the urgent needs in our communities.
The skills of community organising, which we have long developed, are something that the international community could use more of. When the conflict subsides, and we have caught up on sleep and processed our trauma, we’re happy to talk to you about what we have learned.
Enough talking, it’s time to act! If not now, then when?
There have been many commitments and conferences about ‘the participation revolution’, decolonisation, accountability to local people, #ShiftThePower, localisation, the Grand Bargain and equitable partnerships among others. There has been enough talk! The gap between narrative and action is wide. Now we need to see action.
Now is not the time to excuse inaction by blaming “the aid architecture”, “the system”, “managers,” or “donors.” Each person working in INGOs or donor organisations, can contribute towards this change, whether it involves relaxing some of the rigid systems, sharing risks more equitably, advocating for alternative kinds of accountability metrics, or experimenting with new approaches and new (local) partners. And yes, this means challenging your own power and exercising humility.
We have an opportunity here to leave what’s old and doesn’t work behind in ways that can improve our situation in Ukraine immediately and can have lasting impacts around the world too.
The immediate response and the long-term post-conflict response will require a strong, well-resourced and resilient local civil society. We need to be supported to be civic actors in our own right, not simply projectised mimics of INGOs or “service providers’’. We are grateful to the international community that has shown solidarity and supports Ukraine by supporting this diverse, locally rooted, active and committed network of actors in Ukraine and neighbouring countries and we encourage the rest to come on board too.
By taking some of these immediate steps, your support will go a lot further to helping people affected by the war in Ukraine and many of us working on social justice throughout the world.
Sign the letter here: https://forms.gle/QHupsNPeFWxbb8sr7
