DOSAR SOCIAL ELMO RECENTE TRADUCERI

Arma lui Cehov sau un pic de statistică militară

Autor: Redacția

Roman Kunițîn

1. 

Lui Anton Pavlovici Cehov i se atribuie afirmația: “Dacă în primul act al unei piese de teatru pe perete este atârnată o armă, atunci aceasta va fi descărcată pe parcursul ultimului act”. Această afirmație a devenit principiul dramaturgic al “armei lui Cehov”. La rândul său, istoria a demonstrat că acest principiu nu se aplică exclusiv la teatru.

După demararea operațiunii speciale a forțelor armate ruse în Ucraina, marea majoritate a politicienilor, analiștilor politici, jurnaliștilor și chiar a oamenilor obișnuiți, atât din Rusia, cât și din Ucraina, au afirmat în unanimitate că nimeni nu se aștepta la o astfel de evoluție. Mai mult, judecând după fețele dezamăgite ale liderilor de vârf ai Rusiei, care ne-au fost prezentate la televizor, aceasta a fost o surpriză chiar și pentru mulți dintre ei.

Doar specialiștii în economie militară nu au fost șocați sau surprinși în vreun fel vizibil de această veste. Se pare că se așteptau de mult timp la așa ceva. Ei cunoșteau foarte bine statisticile privind cheltuielile militare ale Federației Ruse din ultimii 20 de ani. Iar aceste statistici sunt foarte interesante și trebuie citate dacă vrem să discutăm serios despre cauzele profunde a ceea ce se întâmplă după granița noastră de sud-vest, în loc să ne asemănăm cu “analiștii politici de canapea” de la talk-show-urile televizate.

2.

Iată un tabel care arată cum au evoluat cheltuielile de apărare ale Rusiei din 1998 până în 2020[i].

 

Anul

Cheltuieli pe apărare

(miliarde de ruble)

1998

65.1

1999

115.6

2000

191.7

2001

247.7

2002

295.3

2003

355.7

2004

430.0

2005

581.1

2006

681.8

2007

831.9

2008

1040.9

2009

1188.2

2010

1276.5

2011

1526.0

2012

1812.4

2013

2103.6

2014

2479.1

2015

3181.4

2016

3775.3

2017

2852.3

2018

2827.0

2019

2997.4

2020

3168.8

 

Așadar, din 1998, cheltuielile militare rusești au crescut constant.

Între 1998 și 2016, acestea au crescut de aproape 58 de ori!

În 2017 s-a înregistrat o încetinire, aparent cauzată de scăderea prețurilor la energie pe piața mondială în 2016, care a afectat grav bugetul rusesc în 2017. Dar chiar și în ciuda crizei economice, la scurt timp, cheltuielile pentru complexul militar-industrial au crescut din nou, iar în 2020 aproape că au atins nivelul din 2015.

În 2021, Rusia s-a clasat pe locul al treilea în lume în ceea ce privește cheltuielile militare, cheltuind 68.9 miliarde de dolari, fiind surclasată doar de SUA (582.4 miliarde de dolari) și China (139.2 miliarde de dolari)[ii]. În ceea ce privește cheltuielile pentru apărare, Rusia este înaintea unor țări precum Marea Britanie, Franța, Germania și Arabia Saudită (a căror cheltuieli se plasează între 58.8 miliarde și 42.8 miliarde de dolari). Adițional, PIB-ul Rusiei în 2021 era de circa 1 700 de miliarde de dolari[iii], iar cel al Marii Britanii de 3 120 de miliarde de dolari[iv]. PIB-ul Rusiei este de patru ori mai mic decât cel chinezesc și de opt ori mai mic decât cel al SUA![v] Experții consideră că o astfel de creștere a cheltuielilor militare este „nejustificată din punct de vedere economic”.

Creșterea cheltuielilor militare este în discordanță cu scăderea cheltuielilor la alte rubrici bugetare. În toamna anului 2021, site-ul RBC a remarcat că, potrivit proiectului de buget pentru 2022: „cheltuielile din bugetul federal la capitolul „Apărare națională” vor depăși din nou cheltuielile pentru „Economia națională”.”[vi]

Acesta nu este singurul lucru care stârnește curiozitatea. La începutul celui de-al doilea deceniu al secolului XXI, așa-numitele „vacanțe de achiziții publice”, care au început la mijlocul anilor 1990, au luat sfârșit. Acest lucru înseamnă că, de la mijlocul anilor 1990, statul nu a mai achiziționat armament nou pentru armată. Creșterea cheltuielilor militare a fost legată de îmbunătățirea situației materiale a militarilor și de repararea infrastructurii, etc. Din 2010, situația s-a schimbat: „a început o creștere bruscă a cheltuielilor pentru armament, remarcându-se cheltuieli pentru achiziționarea de arme noi, echipamente militare și contracte de cercetare și dezvoltare militară începând cu 2010 și 2011. Fondurile pentru achiziționare au inclus banii din Programul de stat pentru armament. S-a planificat ca în 2013 să fie cheltuite aproximativ 1 000 de miliarde de ruble pentru achiziții de echipamente și pe contracte de cercetare și dezvoltare militară. În 2014 au fost bugetate 1 200 miliarde de ruble, iar în 2015 1 700 de miliarde de ruble”.[vii]

Este de remarcat că aceste cifre nu au trecut neobservate de cei care au fost cumva implicați în “industria de apărare”. Astfel, în urmă cu șase ani, pe forumurile de pe internet se puteau vedea întrebări perplexe din partea unor cetățeni obișnuiți care fie lucrau la întreprinderi militare, fie aveau rude care lucrau acolo. Întrebările sunau cam așa: „Poate că sunt paranoic, dar fabrica noastră nu a mai primit comenzi de cartușe, obuze, mine etc. pe parcursul ultimilor 15 ani, și iată că dintr-o dată a primit comenzi… Va fi oare război?” Nu existau răspunsuri. Mass-media deja era sub un control strict la acea vreme. La rândul lor, specialiștii tăceau ca și cum ar fi luat apă în gură.

Similar cu mărfurile din Capitalul lui Marx, care nu pot ajunge singure la piață, armele și obuzele nu pot merge singure la război. Este necesar să avem oameni care să aducă o armă pe câmpul de luptă, să o încarce cu proiectile și să tragă din ea.

În acest context, merită să comparăm numărul militarilor activi ai primelor trei țări după volumul de cheltuieli pentru apărare (SUA, China și Rusia). În SUA trăiesc 332 de milioane de persoane. Dintre aceștia, 121 de milioane sunt apți pentru serviciul militar. Armata americană activă este formată din 1.4 milioane de persoane.

China are 1 miliard 394 de milioane de locuitori, 614 milioane de persoane apte pentru serviciul militar și o armată de 2.18 milioane de oameni.

Rusia are 141.7 milioane de locuitori, adică aproape jumătate față de populația SUA și de zece ori mai puțin decât China. În Rusia sunt 46.5 milioane de persoane eligibile pentru serviciul militar – de 2.6 ori mai puține decât în Statele Unite și de 13.2 ori mai puține decât în China. În același timp, avem 1.01 milioane de militari[viii].

Adică, la începutul anilor 20 ai secolului XXI, Rusia are o armată aproape egală ca mărime cu cea a Statelor Unite și doar de două ori mai mică decât cea a Chinei!

3.

Este necesar să se precizeze că în ultimii 20 de ani Rusia s-a înarmat foarte mult. În prezent, are una dintre cele mai mari armate din lume. Rusia este una dintre cele mai militarizate țări din lume în ceea ce privește raportul dintre militari și civili. Cheltuielile militare rusești sunt absolut de neconceput pentru o țară cu un asemenea PIB. Aceste fapte nu pot fi contestate.

Având în vedere toate acestea, întrebarea de ce conducerea Rusiei a lansat o operațiune specială în Ucraina ar trebui să dispară de la sine. Războiul nu ar fi putut să nu înceapă în contextul acestui nivel de pompare a mușchilor militari. În lipsa crizei din Ucraina, postul de declanșator putea fi servit de orice altă criză. De fapt, din 2015, Rusia a început deja să poarte “războaie mici” în diferite părți ale lumii – în Asia și în Africa. În plus, justificarea introducerii de trupe în Siria nu a fost mai puțin șubredă decât pretextele privind denazificarea Ucrainei. Permiteți-mi să reamintesc că, în cazul Siriei, scopul a fost eliminarea preventivă a islamiștilor care, în caz contrar, ar fi ajuns în Caucazul de Nord al Rusiei. În realitate, bineînțeles, nu avem în fața noastră decât sofisme propagandistice.

Unul dintre principalele motive reale este legea “armei lui Cehov”, care trebuie să fie descărcată dacă vrea să fie atârnată pe scenă. Cu cât sunt mai multe arme, gloanțe, mine, grenade, tancuri și avioane, cu atât mai urgentă este nevoia de a le folosi, altfel ele vor zăcea în depozite, iar următorul contract de stat pentru arme va apărea peste 20 de ani (așa cum s-a întâmplat în Rusia între războaiele din Cecenia și Siria). După cum știm din manualele de economie politică marxistă, economia implică cicluri de producție, distribuție și consum.

A consuma alimente înseamnă a le mânca. A consuma costume înseamnă a le uza. A consuma o casă înseamnă a locui în ea. A consuma bombe și obuze înseamnă a trage cu ele din tunuri și a le lansa din avioane. Operațiunile militare fac parte din ciclul economic în ceea ce privește producția de armament. Iar fără consum nu există producție și, prin urmare, nu există profit pentru cei care dețin această producție.

Acest motiv economic în favoarea operațiunii militare speciale nu le anulează, desigur, pe celelalte – geopolitice, politice și ideologice. Totuși, nu este nesemnificativ și, în multe cazuri, este cel mai important motiv.

Nu poate fi ignorată o altă întrebare care apare inevitabil de îndată ce aruncăm o privire asupra cifrelor privind creșterea cheltuielilor militare ale Rusiei între 1998 și 2021. Putem oare presupune că acei “siloviki” (n.r. politicieni care a intrat în politică din serviciile de securitate, militare sau alte servicii similare, adesea ofițeri ai fostului KGB, GRU, FSB, SVR, FSO, Serviciul Federal de Control al Drogurilor, etc) care au venit la putere după Boris Elțîn, se pregăteau în mod conștient pentru operațiuni militare speciale în contextul luptei pentru supremația regională a Rusiei (sau chiar împotriva Occidentului și NATO)?

Înțeleg că tentația de a răspunde pozitiv la această întrebare, atât pentru adversarii și susținătorii liderului rus de astăzi, este mare. Prima tabără va susține că sub masca “liberalului din Sankt Petersburg” se ascundea inițial un autocrat agresiv, în timp ce cea de-a doua tabără va susține că acesta era un patriot care precum lui “Stierlitz”, personaj celebru dintr-un film sovietic, s-a deghizat într-un occidental, pregătindu-se să reînvie fosta măreție a țării.

Cu toate acestea, mi se pare că totul a fost mult mai prozaic. Și nici măcar nu a fost vorba de intențiile secrete ale șefului statului (deși și aici, cred, nu trebuie exagerată consecvența unui individ, ale cărui opinii se schimbă inevitabil).

Ca și în multe alte cazuri, factorul obiectiv este mult mai important în acest caz. Rusia a moștenit de la URSS un imens complex militar-industrial.

Cel mai mare număr de întreprinderi de apărare, institute de cercetare militară și birouri de proiectare se aflau pe teritoriul RSFS Rusă (de exemplu, pe teritoriul RSS Ucraineană se aflau doar 30% din întreprinderile complexului militar-industrial, adică 700 de uzine, care produceau doar produse militare[ix]). Din cele 30 de fabrici de avioane sovietice care “lucrau pentru industria de apărare”, una se afla în Georgia, una în Uzbekistan, una în Armenia, două în Ucraina, iar restul în RSFS Rusă (Moscova, Leningrad, Kuibîșev, Gorki, Ulianovsk, Irkuțk, Ulan-Ude, Voronej, Saratov, etc.). Navele pentru Marina Militară au fost construite la Leningrad, Gorki, Kaliningrad, Severodvinsk, Komsomolsk pe Amur și Nikolaev. Dintre aceste orașe, doar Nikolaev se află în Ucraina. Centrele industriei de blindate din URSS au fost Kharkiv, Nijni Taghil, Omsk, Volgograd, Kurgan și Arzamas[x]. Dintre orașele ucrainene, doar Kharkiv este prezent în această listă. Întreprinderile complexului militar-industrial din URSS erau situate nu doar în orașele mari, ci și în așa-numitele “orașe închise” (ZATO). Cele mai multe dintre ele se aflau, de asemenea, în RSFS Rusă, (majoritatea în suburbiile Moscovei, în Munții Ural și în Siberia (Zagorsk-6, Sverdlovsk-45, Cheliabinsk-65, Tomsk-7).

Istoria a arătat că diviziunea muncii între republicile din cadrul Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice a determinat în mare măsură soarta lor viitoare, post-sovietică. De exemplu, Belarus a fost atelierul de asamblare al Uniunii Sovietice. După cel de-al Doilea Război Mondial, aici au fost construite numeroase întreprinderi care asamblau produse (de la aspiratoare, până la tractoare și camioane) din piese care erau produse preponderent în Rusia. Acest lucru a determinat cursul pro-rusesc al conducerii belaruse. Victoria naționaliștilor belaruși de la începutul anilor 1990, care erau orientați spre Occident, ar fi dus la prăbușirea economiei belaruse și la transformarea acesteia într-o anexă rurală a Europei, asemănătoare cu regiunile vestice ale Ucrainei.

Rusia, pe de altă parte, după cum am stabilit deja, pe lângă faptul că era o sursă de petrol și gaze pentru Europa (ceea ce devenise în timpul conducerii lui Brejnev), era, de asemenea, “fabrica de arme a Uniunii”. Este adevărat că reformatorii liberali care au venit la putere în anii ’90 s-au bazat la început pe exporturile de hidrocarburi și au crezut că Rusia post-sovietică nu avea nevoie de o armată puternică sau de o industrie de apărare puternică.

De fapt, atât armata, cât și complexul militar-industrial s-au prăbușit la începutul anilor 1990. Cu toate acestea, insurecția separatistă din Cecenia, tendințele centrifuge din alte republici – din Caucazul de Nord, din Munții Ural și de pe Volga, primul război cecen, sângeros și nereușit, și actele teroriste din diferite orașe rusești – toate acestea au forțat administrația Elțîn să se gândească serios la consolidarea armatei și a serviciilor de securitate.

Una dintre consecințe a fost renașterea treptată a complexului militar-industrial sovietic. Cititorul a văzut deja un tabel care arată că creșterea cheltuielilor militare în Federația Rusă a început încă din 1998, când Putin și-a început ascensiunea în fruntea administrației prezidențiale. Din acest fapt decurge o concluzie interesantă.

Se crede în general că Rusia s-a militarizat odată cu venirea la putere a lui Putin și a siloviki. De fapt, a fost invers – Putin și siloviki au ajuns la putere pentru că Rusia a început să se militarizeze.

Războiul cecen a consolidat poziția conducerii armatei, iar lupta împotriva teroriștilor a consolidat poziția serviciilor de securitate. Tinerii reformatori “civili” trebuiau să le facă loc în Olimpul puterii. Au făcut acest lucru cu mare plăcere, pentru că au înțeles că fără instituții de securitate puternice ar fi imposibil să mențină integritatea țării, la fel cum ar fi fost imposibil să se opună ” revanșei roșii” (deja am scris despre faptul că ascensiunea lui Putin la putere a fost precedată de declarațiile liberalilor, potrivit cărora Rusia avea nevoie de “propriul Pinochet” și chiar de tortură, pentru a-l transforma pe generalul Lebedi într-un astfel de Pinochet).

Prin urmare, consolidarea armatei și a serviciilor speciale a dat un nou suflu complexului militar-industrial. Producția de armament a crescut într-un ritm fără precedent. În 2007, statul a creat Corporația Rostec, care, până în 2019, a reunit peste 700 de companii (inclusiv 18 holdinguri și 21 de întreprinderi-orașe). Corporația a avut venituri de 1 771.6 miliarde de ruble în 2019. „Rostec a ajuns să controleze 42% din piața internă de armament (urmată de Almaz-Antei cu 14%)[xi]. Armele produse au devenit atât de abundente, încât Federația Rusă a început să le vândă. În 2014, veniturile Rusiei din exporturile de arme au fost de 15.5 miliarde de dolari, iar în 2017 au reprezentat 14 miliarde de dolari (venituri fiind afectate de criza economică asociată cu scăderea prețului petrolului). În 2019, cifra se ridica deja la 15.2 miliarde. Ponderea Rusiei în exporturile mondiale de arme a crescut la 25%. Doar SUA se află înaintea Rusiei pe această piață[xii].

Exporturile de arme ale Rusiei au predeterminat în 2020 o încercare de a rezolva conflictul din Karabah prin intermediul forței. Adevărul este că Rusia vindea simultan arme atât Azerbaidjanului, cât și Turciei[xiii] și, în cele din urmă, din aceste arme au început să tragă.

În curând, au început să tragă și armele fabricate de către complexul militar-industrial contractate de stat pentru armata rusă. Era așa de mult armament încât, chiar și după export, a rămas destul pentru o operațiune specială în toată regula. Dacă credeți că aceasta este ultima operațiune specială, trebuie să vă amintiți că în 2021 Vladimir Putin a anunțat un program de stat de înarmare pentru armata rusă. Acesta este programat să deruleze până în 2034 și prevede o extindere și mai mare a contractului de stat[xiv].

Pentru a rezuma. Domnia lui Putin, care a început cu renașterea fostului complex militar-industrial sovietic, se încheie cu o serie de operațiuni militare speciale, din Siria și Africa, până în Ucraina. Nu este un accident, ci un tipar, la fel ca tot ceea ce se întâmplă în istorie (deși modul în care aceste tipare se desfășoară depinde, desigur, de figurile istorice). Având un complex militar-industrial uriaș, devenind unul din cei mai mari producători și exportatori de arme din lume, înarmându-și “până în dinți” propria armată și armatele statelor vecine, conducerea țării și complexul militar-industrial nu s-au abținut să folosească aceste arme. Potrivit lui Cehov, chiar și o singură armă pe scenă urmează a fi utilizată, dar în acest context vorbim despre un întreg arsenal.

REFERINȚE: 

[i] https://ruxpert.ru/Статистика:Расходы_России_на_оборону

[ii] Константин Богданов Зачем Россия вооружается? 26.05. 2021 https://ria.ru/20140204/992997545.html

[iii] http://global-finances.ru/vvp-rossii-po-godam/

[iv] http://global-finances.ru/vvp-velikobritanii-po-godam/

[v] Константин Богданов Зачем Россия вооружается? РИА Новости 26.05. 2021 https://ria.ru/20140204/992997545.html

[vi] Иваан Ткачев  Военный раздел поднимется на второе место в бюджете России по расходам. РБК. 3 окт. 2021 https://www.rbc.ru/economics/03/10/2021/61571a279a79478e0bc0b011

[vii] Константин Богданов Зачем Россия вооружается? 26.05. 2021 https://ria.ru/20140204/992997545.html

[viii] https://life.ru/p/1393509

[ix] В.А. Мальгин Украинская оборонка в условиях экономических санкций интересна России в первую очередь//«Актуальные проблемы экономики и права». 2015. № 1

[x] Оборонная промышленность СССР http://su90.ru/defind.html

[xi] М.И. Романов Динамика развития оборонно-промышленного комплекса

[xii] https://ruxpert.ru/Российская_оборонная_промышленность

[xiii] https://mosmonitor.ru/articles/society/zachem_rossiya_snabzhaet_oruzhiem_i_azerbaydzhan_i_armeniyu

[xiv] Игорь Серебряный Российская армия 2030-х: гиперзвук, квантовые компьютеры, гравилёты 26 мая 2021 https://expert.ru/2021/05/26/rossiyskaya-armiya-2030-kh-giperzvuk-kvantovyye-kompyutery-gravilyoty/


Articolul a apărut inițial pe platforma revistei de internet RABKOR.RU și a fost tradus din limba rusă de Cristian Velixar. 
Traducerea a fost realizată în cadrul proiectului ”Dosare Sociale: Solidaritate, Muncă şi Drepturi Sociale” în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. 
Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al fundației.

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu