Ce este autogestionarea muncitorilor?
Autogestiunea lucrătorilor este un mod de a conduce un loc de muncă fără șefi sau fără o ierarhie managerială fixă. În schimb, locul de muncă este condus în mod democratic de către lucrătorii săi. Spunînd democrație, nu ne referim la faptul că lucrătorii aleg un manager care să ia decizii în locul lor.
Avem în vedere faptul că lucrătorii, în grup, decid modul în care se desfășoară activitatea. Într-o întreprindere autogestionată nimeni nu are control asupra celorlalți lucrători – puterea de decizie este împărțită în mod egal între toți lucrătorii.
Cum funcționează?
Fiecare loc de muncă autoadministrat este gestionat în cadrul unei întâlniri „față în față” a tuturor celor care lucrează acolo – o adunare a lucrătorilor. Lucrătorii din fiecare întreprindere iau în mod colectiv toate deciziile de „management”, fie pe baza principiului „unui lucrător îi revine un vot”, fie pe baza consensului. Lucrătorii din fiecare departament își formează propriile adunări mai mici, în cadrul cărora iau deciziile care afectează doar departamentul lor, și așa mai departe până la cele mai mici grupuri de lucru.
Nu necesită oare acest lucru foarte mult timp?
Nu chiar. Managerii adesea se plâng că munca lor le consumă mult timp, însă ei își petrec cea mai mare parte a timpului îndeplinind sarcini administrative. Relativ puțin timp este dedicat luării deciziilor importante de management.
Cu toate acestea, în marile fabrici și uzine sunt prea mulți lucrători pentru a se aduna într-o singură ședință în fiecare zi. Adunările la nivelul întregii întreprinderi ar putea avea loc fie o dată pe săptămână, fie o dată pe lună. În cadrul acestora se iau deciziile majore de „politică” – adică deciziile despre care lucrătorii DECID că sunt cele mai importante.
Cum va fi coordonată activitatea zilnică?
Lucrătorii se vor întâlni în cadrul adunărilor de departament și al grupurilor de lucru pentru a decide în legătură cu miile de întrebări zilnice care apar. Fiecare departament trimite un delegat la un „comitet de atelier” pentru a-și coordona activitățile.
Delegații nu sunt manageri profesioniști: ei sunt muncitori obișnuiți care au fost trimiși de către adunările departamentului lor cu instrucțiuni speciale (mandate). Ei se întorc de la aceste adunări pentru a raporta discuția și rezultatul acesteia, iar după o nouă deliberare, aceiași delegați sau alți delegați pot pleca la comitet cu noi instrucțiuni. Odată încheiată ședința comitetului de atelier, aceștia se întorc la munca lor de zi cu zi.
Orice compromisuri la care se ajunge în cadrul ședințelor delegaților sunt supuse ratificării de către adunările de departament, iar delegații pot fi rechemați și înlocuiți în orice moment. Prin urmare, comitetul de atelier nu le spune muncitorilor care este politica oficială – politica oficială e decisă de către muncitori. Aceste comitete nu sunt un consiliu de administrație, ci mijloace de comunicare între diferitele departamente. Într-adevăr, comitetul de atelier nici măcar nu este un organism permanent, deoarece probabil că vor fi aleși diferiți delegați pentru fiecare reuniune, astfel încât toată lumea de la locul de muncă să ajungă să îndeplinească acest rol.
Vor mai exista managerii?
Nu. Autogestiunea muncitorilor elimină diviziunea permanentă dintre manageri și muncitori. În schimb, persoanele care desfășoară activitatea de producție – fabricarea produselor, proiectarea acestora, întreținerea utilajelor, colectarea de informații și așa mai departe – își vor gestiona în mod colectiv propria activitate. Autogestiunea lucrătorilor înseamnă că aceștia, la propriu, se autogestionează. Prin urmare, nu există manageri profesioniști sau ierarhie managerială – doar lucrători de rând care cooperează de la egal la egal.
De remarcat că respingerea unei ierarhii manageriale fixe nu înseamnă neapărat respingerea conducerii. Dacă împachetarea bagajelor într-un avion are nevoie de un lider de echipă, atunci așa să fie. Dar nu există niciun motiv pentru care acest rol să fie îndeplinit de aceeași persoană în fiecare zi. În mod similar, o carte poate avea nevoie de un editor șef, dar nu există niciun motiv de ce aceeași persoană ar fi responsabilă de toate cărțile publicate. Un alt membru al grupului de lucru ar putea edita următoarea carte. Iar în cazul în care o echipă are nevoie de un lider pentru o sarcină specifică, acesta ar trebui să fie ales și revocat de către acea echipă și ar trebui să lucreze în baza deciziilor democratice luate de întreaga echipă.
Chiar dacă personalul de curățenie ar avea drepturi depline de vot în luarea deciziilor în cadrul fabricii, cum ar putea să exercite aceeași influență ca și cei care elaborează bugetele sau proiectează produsele?
Aveți dreptate. În ciuda drepturilor egale, este posibil ca munca îngrijitorilor să nu le stimuleze capacitățile intelectuale, să nu le ofere informații despre opțiunile tehnologice sau să nu le ofere abilități de luare a deciziilor.
O metodă de abordare este de a roti locurile de muncă în mod regulat, astfel încât inginerii să facă unele lucrări de curățenie și așa mai departe. Cele mai neplăcute sarcini ar putea fi rotite între toți membrii forței de muncă, astfel încât nimeni să nu fie obligat să își petreacă întreaga viață profesională îndeplinind sarcini degradante. Totuși, ierarhiile de putere nu vor fi în totalitate desființate de o remaniere temporară, dacă calitatea și împuternicirea locurilor de muncă de zi cu zi ale oamenilor diferă în mare măsură.
În loc să se împartă lucrătorii în lucrători inteligenți și lucrători manuali, s-a sugerat ca fiecare lucrător să aibă un ” echilibru în ceea ce privește sarcinile de muncă”*. Fiecare lucrător are un set de sarcini alcătuit din responsabilități care îl satisfac în mod asemănător. Acest lucru nu înseamnă că fiecare lucrător trebuie să facă de toate. Ci înseamnă că șase sarcini pe care le fac eu în mod regulat trebuie să fie aproximativ la fel de împlinitoare ca alte șase sarcini pe care le faci tu în mod regulat. Toată lumea trebuie să aibă un echilibru comparabil între sarcinile conceptuale și cele de rutină. Astfel, în loc ca secretarele să răspundă la telefon și să ia dictare, unii lucrători răspund la telefon și fac calcule, în timp ce alții fac dictare și proiectează produse.
Nu sugerăm că toată lumea are abilități complet egale, deși o educație mai bună și mai puțină sărăcie ar contribui mult la egalizarea situației. Nu vom îndeplini cu toții la fel de bine muncile intelectuale sau manuale, dar toți le vom face suficient de bine pentru a contribui cu propriile experiențe și perspective unice la luarea deciziilor. La urma urmei, ideile bune nu sunt monopolul niciunui individ sau grup. În cazul sexului sau al sportului nu spunem că ar trebui să participe doar „cei mai buni”. Același lucru ar trebui să fie valabil și pentru folosirea minții.
Dar cum rămâne cu relațiile dintre diferite întreprinderi?
Ei bine, acest lucru depinde de modul în care oamenii doresc să procedeze. Unitățile de muncă autoadministrate ar putea concura pe o piață, așa cum o fac în prezent unitățile de muncă capitaliste, deși acest lucru ar putea crea în continuare o multitudine de nedreptăți.
Alții susțin că întreprinderile ar trebui să se alăture unor „confederații” – asociații libere și egale de întreprinderi care să înlocuiască concurența cu cooperarea. Acestea ar fi conduse prin intermediul unor congrese de delegați aleși de fiecare unitate de muncă, care se reunesc pentru a lua decizii care afectează economia în ansamblu. Acestea ar fi controlate de la bază, deoarece delegații ar fi mandatați și ar putea fi rechemați instantaneu de către lucrătorii care i-au ales. Toate deciziile luate în cadrul conferințelor ar fi supuse ratificării prin vot de către adunările lucrătorilor din cadrul fiecărei unități de muncă. Deci, de fapt, deciziile care afectează întreaga economie ar fi luate de toată lumea, delegații fiind mai degrabă ambasadori decât decidenți.
În cadrul acestor confederații, unitățile de muncă ar conveni asupra unui preț corect pentru fiecare produs, probabil pe baza numărului de ore necesare pentru a le produce. Sau, în caz contrar, locurile de muncă ar putea conveni de comun acord să își ofere gratuit produsele.
Imagine de fundal: Adunare într-o fabrică controlată de muncitori în Venezuela
Articolul a apărut inițial cu titlul Workers’ self-management FAQ pe platforma libcom.org și a fost tradus din limba engleză de Cristian Velixar.
PLATZFORMA a mai publicat anterior materiale despre economia participativă.
Recomandăm recnzia făcută de Cristian Doroftei cărții ParEcon. Life after capitalism de Michael Albert.
