Haris Golemis
În urmă cu douăzeci de ani, o mișcare internațională de protest s-a revoltat împotriva globalizării neoliberale și a unor instituții precum G8, Uniunea Europeană, Banca Mondială și Fondul Monetar Internațional, care au impus fără milă politici de privatizare și liber schimb în întreaga lume. Astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să reînviem mișcarea internațională pentru justiție socială.
Anul acesta se împlinesc 20 de ani de la două evenimente importante ale vechii și defunctei mișcări anti-globalizare sau alter-globalizare, care au avut loc în 2001: primul Forum Social Mondial de la Porto Alegre (Brazilia), în ianuarie, și “Bătălia de la Genova”, în iulie.
Un număr mare de publicații și discuții au fost dedicate acestui important fenomen politic și cultural global, cum a fost creat, ce a realizat, unde a eșuat și, mai ales, din ce motive s-a încheiat.
Întrebarea cea mai importantă care se desprinde din aceste discuții este: poate fi restabilită relația continentală și globală dintre mișcările sociale? Nu există un răspuns simplu la această întrebare. Ceea ce aș dori să spun pentru început este că acest lucru este mai dificil astăzi decât era acum douăzeci de ani și nu numai din cauza înfrângerilor și dezamăgirilor pe care le-am suferit între timp.
Pe atunci, legătura dintre mișcări se baza pe necesitatea de a lupta împreună în principal împotriva neoliberalismului, principalul nostru inamic comun, și mai puțin, împotriva naționalismului, care se opunea, de asemenea, globalizării. Acum, din cauza eșecului neoliberalismului de a-și respecta promisiunile dar și din cauza recentei epidemii de coronavirus, naționalismul a devenit mult mai periculos, iar discursul său este efectiv împărtășit chiar și de principalele forțe politice. Lupta comună împotriva acesteia este, prin urmare, la fel de imperativă ca și cea împotriva sistemului global nedrept.
Primele victime ale acestei evoluții sunt refugiații și imigranții, care sunt împiedicați să treacă la granițele “paradisului” prin ridicarea de garduri și/sau expulzări brutale sau sunt închiși în tabere în condiții inumane și extrem de insalubre. Minoritățile etnice din mai multe țări se numără, de asemenea, printre victime.
Sunt sceptic în ceea ce privește posibilitatea de a crea o structură organizațională cuprinzătoare, așa cum am avut în trecut, cel puțin în acest stadiu. Istoria nu se repetă iar acest lucru înseamnă că trebuie să procedăm din nou cu prudență, prin încercări și erori.
Ceea ce cred că este posibil este să încurajăm crearea de legături globale descentralizate și coordonarea între mișcări pe probleme tematice. Un exemplu important al acestei posibilități este mobilizarea de acum doi ani a tinerilor din diferite țări împotriva schimbărilor climatice. Din nefericire, această mișcare internațională transnațională în curs de apariție a eșuat din cauza pandemiei, dar sper că va reveni în curând în mod dinamic.
Pot fi create sau reînnoite și extinse legăturile dintre mișcările feministe naționale puternice deja existente, mișcările antirasiste, mișcările de susținere a refugiaților și imigranților, mișcările împotriva extracției de combustibili fosili etc.
Dar, în situația actuală, cea mai urgentă legătură este cea dintre inițiativele din sectoarele de sănătate din diferite țări. Principalele revendicări care îi pot uni și transforma treptat într-o mișcare globală sunt abolirea brevetelor pentru vaccinuri și opoziția față de privatizarea sistemelor publice de sănătate. Legăturile organizaționale globale din sectorul sănătății pot juca, de asemenea, un rol crucial în lupta împotriva mișcărilor populiste periculoase și uneori violente împotriva vaccinării.
Împărtășesc părerea că singura soluție la actualul impas global este depășirea treptată a sistemului capitalist către o societate ecosocialistă. Prin urmare, este necesar, dar nu suficient, ca toate coalițiile de forțe politice radicale de stânga să câștige puterea, în special în anumite țări mari. Dar, în același timp, știm că acest lucru nu se poate întâmpla și nu poate fi durabil fără sprijinul mișcărilor sociale din țările în cauză și din întreaga lume.
În acest sens, eforturile de a crea o nouă mișcare pentru o globalizare alternativă sunt mai mult decât binevenite. Aceasta trebuie să fie sarcina tinerei generații de activiști, care se poate baza, desigur, pe sprijinul vechii gărzi. Este nevoie de empatie, răbdare și perseverență.
Haris Golemis este un economist grec care a lucrat la Departamentul de Cercetare al Băncii Greciei, a fost consilier științific al Federației angajaților bancari greci și consultant al Centrului Națiunilor Unite pentru Corporații Transnaționale. Activist politic încă din prima tinerețe, fost membru al Secretariatului politic și al Comitetului central al Syriza și fost director al Institutului Nicos Poulantzas (1999-2017), este în prezent consilier științific și strategic al Consiliului de administrație al transform! europe.
Acest articol a fost publicat iniţial pe site-ul lui Transform!Europe și a fost tradus în limba română de portalul Baricada.
