Ne-am trezit că foarte mulți tineri și copii au fugit spre acest instrument, spre această formă de socializare Tik-Tok. Tik-Tok în sine nu are nicio vină – felul în care este utilizat și consumat însă are. El devine „noul pedagog”, chiar dacă e la bază instrument de marketing și consum. Atenție: e bine să știm „ce animal” este.
Haideți mai întâi să definim un lucru: niciun instrument nu e nociv în sine, ci doar dacă este folosit în alt scop decât cel pentru care este destinat. Sau în doze excesive ca diversele soluții chimice – pot fi medicament sau otravă: poate salva și omorî.
Educația care să nu streseze, ci să distreze copilul
De ce fug copiii în acea direcție? Din două motive: pentru că sunt abandonați și e unul dintre puținele locuri care le dau satisfacție unor nevoi și răspunsuri la întrebări. Al doilea motiv, din cauza „noii ideologii pedagogice” dominante. Tik-Tok devine un substitut pedagogic. Unul periculos. E ca un drog puternic care înlocuiește pastila sau vitamina necesară unei boli simple. Un copil în jungla Tik-Tok e ca un miel în cușca leului.
Ce spune actuala ideologie pedagogică: educația trebuie să fie în pastile mici, plăcută, facilă, ca un joc, să ne distreze și să nu streseze copilul. Tik-Tok este întruchiparea perfectă a acestei dorințe noi pedagogice.
Educația clasică spune exact pe dos: e nevoie de timp, de perseverență, de efort, de muncă, de repetiție. Plăcerea și utilitatea sunt finalitatea educației, nu scopul. Practic, Tik-Tok este răspunsul perfect, bine marketizat, la „ideologia pedagogică” actuală. Problemele pe care le ridică acest „nou pedagog”: viteza, utilitatea, comoditatea, facilitatea. Tik-Tok nu oferă cunoaștere, ci individualism Tik-Tok nu e pe însușire, învățare, inovație, ci pe skill-uri, un soi de instincte „tehno-primitive”.
Conținutul – Tik-Tok este unul axat pe emoție, plăcere, iraționalitate, individualism feroce.
În anii 90 existau câteva bancuri intelectuale în Vest legate de Est. La întrebarea ce este un matematician, ți se răspundea: Nu știm ce este un matematician, dar știm ce este un matematician foarte bun – un matematician foarte bun este un evreu sovietic rus care predă matematica în SUA chinezilor. Un alt banc excomunist, foarte trist, în fond, sună astfel: Ce este un instrumentist? Răspunsul: un instrumentist adevărat este un instrumentist foarte bun și ieftin din Est care poate cânta și la operă, și la bar pe aceeași sumă.
În anii 90, brusc, din acea lume „spălată pe creier”, fără „civilizație” și alte minuni, a apărut o armată imensă de matematicieni și instrumentiști de supercalitate care au invadat Vestul. Atenție: matematicienii și instrumentiștii de foarte bună calitate se produc enorm de greu, cu investiții imense și timp îndelungat, cu o istorie complicată în spate, cu o infrastructură și resurse umane de supercalitate.
Matematician și instrumentist nu sunt vânzători ambulanți sau marketing ori PR care se poate învăța mai repede, dacă ai educație de bază. Nicio meserie nu e simplă, poți excela doar dacă te pregătești serios, dar există diferențe formatoare între diverse specialități. Un inginer se face mai greu decât un poștaș. Orice muncă e respectabilă – doar că anumite calități profesionale necesită generații de muncă intensă și sofisticată.
Cum de eram la nivelul Vestului la unele specialități? Da, estul comunist era neașteptat de bun la matematici și instrumente și multe altele – peste media occidentală. Nu am timp de povești: asta poate fi verificat ușor. Și aici nu vorbesc de simpli profi de mate sau lăutari de crâșme, ci de profesioniști de top. În 1971, când m-am născut, în top 10 mondial la olimpiadele de matematică, 8 erau țări comuniste (România, în primele 5). De ce? Iar la școală fiecare al treilea copil știa un instrument. Ce spune asta? Ce naiba s-a întâmplat acolo? E de învățat o lecție? De ce erau așa buni?
Nu pentru că esticii aveau două creiere sau șase degete la o mână, o, nu! Erau ca și ceilalți oameni. Atenție: ce spun nu e vorba de confruntare Est-Vest, de justificarea unei ideologii, ci de un mecanism social nu foarte sofisticat. Vestul era bun în multe alte lucruri (erau mult mai buni ca noi în științe sociale, economie, politici publice de exemplu – și au rămas astfel). Dar în anii 60-70 aveam, la științele exacte și la anumite zone culturale, mecanisme destul de comune și eram destul de sincronizați.
Răspunsul este: investiția în educație a fost imensă Cum s-a întâmplat asta? Asta s-a întâmplat din cauza investițiilor imense în educație, în resurse umane, în infrastructură și o anumită stabilitate socială. În Europa se numește stat social. Și nu în ultimul rând: prestigiul educației și șansa ca prin educație să urci social. Educația era cel mai sigur și ieftin ascensor social – oricine dorea urca în acel ascensor social – fără bani și fără nevoie de „sânge albastru” și bani de la părinți: erau mecanisme sociale care funcționau. Într-o singură generație puteai face saltul de la copil de țăran la profesor universitar, medic, inginer etc. Dar și aici repet: funcția de bază a educației este aceea de a forma, de a educa, de a învăța să gândești, să de autoeduci, să gândești critic, analitic și de a te forma ca om. Meseria, „ascensorul social”, este un rezultat, nu un scop.
Revenim la exemplul nostru. Matematica și muzica deveniseră adevărate ascensoare sociale – de la 7 ani intrai în malaxorul educației de acest tip. Școala de arte producea talente În momentul în care fiecare al treilea elev face matematică, muzică și șah de performanță nu ai cum să nu ai rezultate. Iar când în anii 60 s-a dezvoltat infrastructura numită „școala muzicală de 7 ani” – accesul gratuit al tuturor copiilor la școli muzicale de la sat la oraș – pur și simplu a explodat nivelul muzical.
De unde vin grupurile de instrumentiști basarabeni așa de buni? Din aceste școli. În anii 70 era o vorbă – e mai ușor și mai ieftin să închiriezi la chef o trupă de muzicanți decât un casetofon. Așa a apărut fenomenul, Tonomate muzicale vii: închiria o trupă și cânta ce voia mușchiul tău. Firește că exagerez, dar nu foarte mult – tonomatele vii obosesc și consumă. E mult să spui că talentele erau produse, dar erau selectate, cultivate, antrenate, șlefuite. Fără nostalgie despre lumea veche și nouă Vreau să idealizez lumea veche? Nu, urăsc sistemele autoritare, însă cele idioate mă deprimă. Eu doar vreau să explic un fenomen simplu. Legea e simplă, o știm de mii de ani: ce semeni, aia culegi. În educație, asta nu a dat niciodată rateu. Și vechiul regim a cules ce a semănat – s-a întors împotriva lui. Și actualul va păți la fel.
În anii 90 noi colectam, adică Occidentul colecta, investițiile comuniștilor din anii 70. Asta este o realitate cinică. Vinovați suntem noi că nu am știut ce să facem cu acel rezultat. Eu nu dau vina niciodată pe alții: problema și răspunsul la problemă se află mai întâi în noi, nu în afara noastră. Unde ne va duce subfinanțarea educației? Vreau să spun că a fost mai bine înainte? Departe de gândul meu – se putea mult mai bine. Anii 80 românești au fost o catastrofă socială – în URSS eu am trăit altceva. Dar cred că puteam, cu siguranță, schimba traiectoria, ocolind anii 90 sau trecând peste ei cu mai puține sacrificii: anii 90 au adus Estului pierderi mai mari decât al Doilea Război Mondial.
Asta este un fapt statistic. Istoricii, nu propagandiștii vor consemna asta. E simplu să-ți numeri populația, resursele, economia etc. și să vezi ce ai avut în 90 – mai ceva ca în război. Ne-am canibalizat. Repet – acest lucru nu e o justificare a trecutului. Trecutul comunist era terminat de prin anii 70, era încheiat. A fost un regim inuman. Schimbarea însă, felul în care am făcut-o au fost total în defavoarea noastră. Nu mă voi împăca niciodată cu aceste pierderi imense ale anilor 90.
În ce privește educația: „reforme” care au făcut praf sistemul și subfinanțare cronică care continuă. Deci, revenim: ce e cu educația? Dacă în anii 90 am cules roadele investiției anilor 70 în educație, atunci ce vom culege acum? Culegem încet, dar sigur, investițiile educației din anii 90-2000 – subfinanțare și „reforme” distructive. Dar atenție, mult din anii 90 au fost un transfer din anii 80 – educația se distruge mai greu. Dar și se construiește greu.
Reamintesc – în anii 90, prestigiul matematicianului a fost înlocuit de prestigiul banditului și bișnițarului. Pentru acestea nu e nevoie de școală multă. Ce vom culege în următorii 20 de ani? Vom culege investițiile în educația din anii 2010 – 2020, cam acesta e ciclul: adică Tik-Tok, numerologie, comunicare, educație ca plăcere și joc și subfinanțare. Cât am investit? Spre zero? În ce am investit? În emoții și paraștiințe? Firește că vom avea câteva „mănăstiri” ca în Evul Mediu unde se va păstra un nivel ridicat, pentru că e nevoie de o mică elită pentru a întreține cititul, socotitul și tehnologia. Dar asta nu anunță nimic bun, din contră.
În acest timp, Vestul s-a consolidat și va rezista mai ușor culturii Tik-Tok, spun unii dintre specialiști. Vom vedea. De ce nu suport prozelitismul în școli În generația mea, orele de „propagandă comunistă” se începeau cu probleme de matematică: știam că alea sunt gargară și proful ne dădea să lucrăm pe ce contează. Acum, orele de matematică încep cu rugăciune sau sunt înlocuite de numerologie mistică. Asta vom culege, plus niște Tik-Tok, în maximum 20 de ani.
Paranteză despre religie: sunt un om care vine dintr-o cultură ce datorează enorm de mult creștinismului, am un respect imens pentru el. Dar sunt total împotriva acestui amestec de educație prozelită, de educație stil cateheză în școli – asta e treaba Bisericii și a spațiului privat, a familiei. Școala are cu totul altă funcție. Nu accept prozelitism de nicio culoare în școli. Educația este un mecanism „conservator” care produce minți „progresiste”. Înțelegeți ce vreți.
De 3.000 de ani, această regulă nu se schimbă: ce semeni, aia culegi – ce cultivi, aia ai. „Civilizația” și „mentalitatea” aici se văd cu adevărat: totul se bazează pe educație și o anumită stabilitate a demnității sociale. Atenție: educație înseamnă educație gratuită și universală, egală pentru toți. Plus transformarea ei în prestigiu și ascensor social. Asta dacă nu vrem revoluții, războaie civile și să nu ajungem în Mad Max care deja se configurează. Lucrurile nu sunt atât de complicate. E destul să învățăm din ce am trăit și am suferit.
articolul a fost preluat din LIBERTATEA.
