Mi-au spus mai mulți, colegi și apropiați, să o iau mai ușor, să mai jonglez cu tonurile uneori prea tăioase. Și au dreptate, există o comoditate pernicioasă și în tonul intransigent. Uneori sufăr de ea.
Cuvântul cheie adresat de un coleg a fost să găsesc un ton de ”încurajare”. Știu că nu se referea la vreo schemă motivațională, că nu îmi spunea să mă apuc să scriu despre cum, dacă zâmbești tâmp non-stop și ești ”pozitiv” (chiar, există un cuvânt mai idiot pe Terra decât ”pozitiv”?), lumea va deveni mai bună. Se referea la atmosfera sumbră, la lipsa completă și intenționată de happy-end din articolele mele.
Încurajarea mea subînțeleasă însă e să aveți curajul să distrugeți ”normalul” compus din inegalitățile stridente de dinainte de COVID. Fără autoeroizări, fără sclipici, fără blabla-uri.
Stăm într-un ochi al ciclonului, mi se pare, și nu observăm câtă schimbare ne cere lumea în care trăim, una cutremurată nu doar de COVID, ci de inegalități și de alunecare inevitabilă în catastrofă climatică. Simpla lectură a unui ziar economic serios te face să te închizi în casă.
Terminați cu ”normalul”.
Nu mai suport cuvântul ”normal”, sintagma ”întoarcerea la normalitate”. Mai bine ați vedea cât de ridicol era ”normalul” pre-COVID. Că nu era compus doar din grătar cu prietenii.
Ce e normal în tot obiceiul folosirii mașinii personale în mod isteric, practică încă adorată de o populație căreia i s-a tăiat accesul la infrastructură normală de transport public. E un cult individualist românesc absolut ridicol, în care tot amărășteanul nu visează decât cum să ocupe spațiul celuilalt, că așa a învățat de la torționarii săi de zi cu zi.
Ce e NORMALUL? Imobiliarii îți construiesc și în cap dacă nu ești atent (apropo, am văzut că Ion Țiriac tocmai a luat aprobare să-și dezvolte cartierele de lux tot prin pădurile de lângă București), industria comerțului își face politici din păcăleli cu prețuri (vezi schemele sinistre de înșelătorie practicate de lanțul Mega Image, proaspăt amendat cu sume ridicol de mici pentru păcate extrem de grave), ăia din turism orăcăie în timp ce au dezvoltat cel mai perfecționat sistem gulag-de-distracție, plin de mizerie, taxă de protecție, abuz imobiliar și muncă la negru, pe litoralul românesc.
Trebuie să reinventăm apropierea socială cu tot cu mască pe față. Am construit timp de decenii forme de distanțare socială mult mai crudă, am pus bariere de tot felul, am tăiat accesul a milioane la educație, confort, casă.
COVID ne-a adus fix ce ne-am dorit: izolare supremă pentru cine-și permite, restul la grămadă prin garsoniere sau prin hale de producție. Fix asta trebuie să schimbăm: planul nostru de dezvoltare, pentru că l-am construit până acum în jurul excluderii și carantinării pierzătorilor.
Deci terminați cu ”întoarcerea la normal”! Sfatul meu ”încurajator” e să ne așezăm cu masca pe față și să distrugem toate statuile nevăzute care au făcut din societatea românească un soi de plajă de șezlonguri scumpe de la Mamaia. Cine-și permite își ia șezlong și îl și disprețuiește pe ăla de se înghesuie cu cearșaful pe un petic de pământ rămas ”public”. Fix de la plajele concesionate aiurea pentru capitalismul-bombadier de litoral aș începe schimbarea.
Ce libertăți vrem?
O altă încurajare care îmi menține și mie un tonus și pe care v-o recomand: nu vă fie frică de cenzura artificială, ci de cenzura profundă care vă scoate complet din joc. Sunt prea mulți care se plâng că n-au libertate să fie cruzi ca până acum.
Sincer, m-au amuzat teribil și niște ”scăndăluțuri” americane pe marginea libertății de expresie, și unele românești în care lumea se vaietă că e invadată de cenzură, de ”corectitudine politică”.
Au plecat de la New York Times angajați acuzând că sunt criticați aprig de colegi și de spațiul public și nu mai sunt în deplinătatea libertății de opinie. Unul dintre ei băgase editorialul unui republican care, în plină revoltă împotriva violenței poliției, venea cu o instigare, nu cu o opinie: să punem armata pe ei!
Alții se tot plâng că ar fi atacați de radicalizați la stânga, ei fiind de fapt niște cocoloșiți ai unui sistem complet intolerant, unul de altfel care girează fără grețuri hăituirea și distrugerea unui tip precum Julian Assange, un reper al libertății de expresie, totuși.
Libertatea de expresie nu înseamnă libertatea ziaristului de a fi obscen de partea puterii politice sau big-business. M-am săturat de analiști de pe la noi care în numele acestor valori violează libertatea celorlalți zilnic.
Vreți să ne amintim cât de libere au fost în România dezbaterile despre: bănci, pensii, venit minim, salarii minime, taxe, disfuncții UE, anticorupție, paradisuri fiscale Olanda-Luxemburg-Panama, achiziții de armament, drepturi ale angajaților etc.? A fost o manifestare obscenă de lobby și atât.
Există libertate de dezbatere, dar există și o știință a fake-dezbaterii în care România a excelat. Cel mai mare fake se petrece și azi, sub ochii noștri. Ai toată ziua la televizor văicăreli de ”investitori” care de fapt își caută conducta publică de subvenționare. Nu ai reprezentată majoritatea decât în ”Libertatea” și alte câteva locuri jurnalistice mai underground.
Prin MAJORITATE înțeleg lucrători care acum suferă și mai mult – inclusiv din servicii și turism, unde nu se gândește nimeni să scurteze ture, să angajeze mai mulți oameni, nu!, se gândesc doar cum să distrugă și ce a mai rămas din mâna de lucru. Mă refer la lucrători sezonieri, mă refer la lucrători din fabrici de piese auto sau de producție alimentară. Mă refer la tot ce înseamnă viața în afara distracției.
Ați observat că imaginile fetiș în România-de-la-televizor sunt numai cu distracție și atât: mă întreb ce au de zis acei peste 50% care n-au mai fost într-un concediu de ani buni.
Găsesc deci un ton de ”încurajare” tocmai în intoleranță veselă pentru îngrozitoarea normalitate care ne-a distrus societatea mult înainte de COVID.
Să încurajăm milioanele de tăcuți să vorbească în sfârșit. Să luăm COVID ca pe o șansă. Unii care au făcut monolog până acum au impresia că sunt cenzurați doar pentru că întâlnesc o furie de masă față de ipocrizia lor. Privesc furia aia, care uneori mai distruge și statuia vreunui fost stăpân de sclavi, cu optimism.
Am putea descoperi solidaritate de masă folosind COVID drept pretext. Nu filantropie, solidaritate. Aceasta este încurajarea mea, pentru mine, pentru voi. Puneți-vă masca și atacați carantina socială sinistră instaurată mult înainte de COVID!
Articolul a apărut inițial pe pagina ziarului LIBERTATEA.
Costi Rogozanu este un ziarist și scriitor român. I-au aparut la Editura Polirom volumul de critică “Agresiuni, digresiuni” (2006) şi culegerea de proză scurtă “Fuck the cool. Spune-mi o poveste” (2007). A coordonat împreună cu Şiulea, Ernu şi Ţichindeleanu antologia “Iluzia anticomunismului”, apărută la Editura Cartier.
