Nistrul este al patrulea râu ca lungime în Europa. Este un râu de munte, zbuciumat, iute în adâncuri, amăgitor la suprafaţă şi îşi păstrează aceste calităţi de la izvoare şi până la Liman, unde se uneşte cu Marea Neagră.
Îşi ia începutul în Carpaţii Orientali: regiunea Lvov, raionul Turca, satul Volcie la altitudine de peste 700 m. Apele lui trec printre canioane nespus de pitoreşti, pe care le sapă în roci dure de gresie, granit şi calcar.
Râul îşi adună apele şi puterile pe un teritoriu cu o suprafaţă ce depăşeşte de 2 ori suprafaţa Republicii Moldova. În bazinul Nistrului locuiesc 8 milioane de oameni: români, ucraineni, polonezi, ruşi, ruteni, guţuli, ţigani – un conglomerat de semenţii cu tradiţii istorice adânci, ce interacţionează între ele dând naştere unor culturi de interferenţă.
Preistorie
Prin anii 80 ai secolului trecut veneam la Cosăuţi, pe malul Nistrului, la un șantier arheologic condus de Ilie Borziac. Regretatul cercetător dezvelea o aşezare umană din mezolitic. În epoca de piatră, acum 10-20 mii de ani, când gheţarii coborâseră vehement spre sud, iar râul Nistru se afla în regiunea frigului veşnic, oamenii primitivi, vânători fiind s-au instalat la trecătoarea cerbilor arctici. Arheologii au depistat câteva straturi ale culturii paleolitice: unelte, topoare, cuţite, vârfuri de suliţe – toate confecţionate din silex, material ce se găsea din belşug pe malul Nistrului, ceva mai în vale, unde azi se află cariera de piatră şi pragurile de granit de la Cosăuţi. Ei au mai găsit vetre de lut şi cărbuni stinşi, urme de bordeie şi multe oase de ren. Aşezarea preistorică pe malul Nistrului s-a dovedit numeroasă. Când gheţurile se retrăgeau şi hrana vegetală sporea vânatul se ridica şi el spre nord, iar odată cu el şi oamenii. La Buşa, în raionul Iampoli, 40 km mai sus de Cosăuţi, localnicii mi-au arătat într-o peşteră un basorelief misterios, ce a trezit discuţii neepuizate între specialişti. El reprezintă un tablou scăpat în piatra cu unelte primitive: pomul vieţii, de o parte având cerbul, pe un ram cocoşul, iar lângă tulpină o figură feminină. Este o idiogramă ce ilustrează credinţa în tranziţie spre o lume a legilor bazate pe totemul gintei.
Ruşii au ajuns să pună stăpânire pe Nistru după 1812. Imperiali, moderni, ei au pornit să cucerească natura, să exploateze resursele forestiere, să valorifice potenţialul navigabil al Nistrului. Pe ultima poziţie i-a întâmpinat rezistenţa şi stratagemele râului. În 1843 ei au comandat englezilor vaporul fluvial „Nistru” însă acesta n-a putut să ajungă de la mare la Tiraspol din cauza pragurilor de la Ciobruci. Tentativa navigaţiei a eşuat şi în 1847, când alt vapor „Luba” s-a împotmolit şi a fost retras de pe râu. În 1857 Societatea Rusă de Comerţ şi Vapoare a adus la Nistru nava „Brateţ”, dar repede a retras-o. Acelaşi destin l-au avut vapoarele „Maria” în 1864 şi „Nistru”, care, modernizat, revine pe cursul râului la 1867.
În 1896 inginerul Cazimir Lasskii, într-un raport „Cercetările râului Nistru”, prezentat la congresul personalităţilor ruse cointeresate în căile navigabile, menţiona că civilizaţia a urcat pe Nistru de jos în sus, spre deosebire de râul Nistru unde a coborât de sus în jos. Romanii l-au numit Tiras, turcii Turla, sarmaţii i-au zis Doniester, ceea ce în limba veche iraniană ar însemna râul de jos. Românii i-au zis Nistru. Regele perşilor Darius în expediţiile împotriva tirageţilor a făcut incursiuni pe Nistru, folosind galere. Părintele istoriei Herodot spune că Tiras este navigabil de la mare în sus în adâncul teritoriului. Grecii au format colonia Tiras la gura râului, numită mai târziu de genovezi Moncastro, de turci Akkerman, de români Cetatea Albă. Grecii cu galeriile lor au urcat de la Tiras până la Hotinul de azi, loc fortificat de regile geţilor Cotigo. Grecii antici făceau comerţ cu geţii şi au întemeiat o metropolă, unde azi se află Orheiul-Vechi. Vestigiile arheologice ne dovedesc că în acele timpuri comerţul se făcea cu grâne, piei de jder şi de alte animale în schimbul vinului grecesc, a bijuteriilor, a meşteşugăriilor. Nistrul a fost o arteră ce a apropiat şi a unit popoare. Împăratul bizantin Constantin Paleologul şi-a transmis la Nistru un reprezentant diplomatic Komandoni, care a studiat navigaţia pe râu şi potenţialul comerţului cu grâne. Pe Nistru au urcat căluşarii iconoclaşti, izgoniţi din Bizanţ, ei au găsit refugiu în cavernele de lângă cetăţile geţilor, rămase pustii. Aceste caverne reprezentau locurile unde în antichitatea geto-dacă se cinstea cultul lui Zalmoxis, iar astăzi se află mănăstiri rupestre la Orheiul-Vechi, Saharna, Ţipova, Japca, Liadova vizavi de Naslavcea. Pentru asigurarea securităţii căilor comerciale şi a vadurilor pe Nistru din cele mai vechi timpuri au fost ridicate aşezări fortificate, numite de geto-daci dave: Petrodava, Capidava etc. Pe acele locuri mai târziu domnitorii Moldovei Medievale prin lucrări de fortificaţie au făcut să apară o arhitectura militară ce se înscria în peisajul european al acelor timpuri: Cetatea Albă, Tighina, Soroca, Hotin.
Carte sub cer liber, puţin citită
În 1987 mă aflam la Ternopol împreună cu colegii ecologişti din societatea neformală (aşa erau numiţi semidisidenţii regimului comunist) „Vatra”, condusă de Igor Puşcari. Eram într-o expediţie a „verzilor” pe Nistru şi le vorbeam oamenilor de protecţia patrimoniului nistrean, cultural şi natural. L-am auzit atunci pe cineva dintre activiştii partidului comunist care a zis: „Verdele se disociază în galben şi albastru”. O aluzie fină la drapelul naţional al Ucrainei şi la revenirea naţionalismului. Am răspuns prompt că şi galbenul şi albastru prezintă o moştenire care trebuie valorificată. Timpul a dovedit că mulţimile care veneau la acele întruniri au dorit să obţină libertatea şi suveranitate sub flamurile strămoşilor. Noile structuri statale Ucraina şi Republica Moldova, odată cu mândria naţională, cu comorile culturale, cu resursele naturale ce le-au revenit drept moştenire strămoşească au luat cu ei şi unele năravuri formate sub influenţa regimului autoritar sovietic, de comandă, care nu au putut fi şterse şi scoase în afara felului lor de a fi. Pe Nistru au fost trasate frontiere administrative, au fost marcate puncte de vamă, ce funcţionează în multe cazuri după principii feudale, răsărite azi din adâncurile unui subconştient limitat. Tehnologiile contemporane, tehnicile şi legile lumii post-moderne, ale societăţii transparente oferă alte oportunităţi de creştere şi prosperare. Patrimoniul natural şi cultural din bazinul nistrean este multinaţional şi poate fi folosit echitabil în interesul etnicilor ce populează acest bazin. Cadrul legal, convenţiile internaţionale la care au aderat şi R. Moldova, şi Ucraina, Directivele Uniunii Europene ce prevăd protecţia şi valorificarea mediului natural şi cultural nu sunt doar niște documente de iniţiere în procesul de asociere la UE; implementarea lor ar prezenta rezultate palpabile pe traseul dezvoltării Republicii Moldova şi a Ucrainei în spaţiul comunitar european.
Astfel apar noi oportunităţi de valorificare a patrimoniului nistrean prin promovarea unei industrii de perspectivă – turismul transfrontalier, care apropie oamenii, îi face mai bogaţi spiritual şi material. Cartea Nistrului urmează să fie păstrată cu pietate de generaţia ce vine, citită cu luare aminte şi înnoită cu fapte şi date într-o lume nouă, în continuă comunicare.
(Seria articolelor despre Nistru va continua.)
Mai jos, puteți urmări în calitate de complement la articolul de mai sus, un film inedit de autor despre Nistru, oamenii și istoria lor.
Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Acțiune socială 2018” – secțiunea „atitudine”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.
