Am urmărit din umbră campania 16 zile împotriva violenței în bază de gen, desfășurată până acum în Moldova și am constatat câteva lucruri pe care aș dori să le discut în acest articol.
Femei vs. gen
Oficial această campanie se numește 16 zile împotriva violenței în bază de gen, dar nu știu de unde până unde în Moldova această campanie s-a transformat în 16 zile împotriva violenței față de femei. Nu e neapărat ceva greșit, dar e limitat. Femeile în continuare constituie un grup aparte afectat în mod special de violență și trebuie recunoscut ca atare, totuși când vorbim despre violență în bază de gen, atunci ne referim la diverse categorii de persoane cum ar fi persoanele LGBTQ+, bărbații, femeile transgender etc., care trebuie să fie menționate și incluse în cadrul acestei campanii, și nu numai. Terminologia are un rol important de jucat în acest context, așa cum expresiile violența față de femei și violența în bază de gen stabilesc clar faptul că anumite persoane sunt supuse violenței anume pentru că sunt și se identifică ca femei; și anume pentru că sunt și se identifică cu un gen sau altul. Transformarea acestei campanii într-o campanie preocupată doar cu violența față de femei indică gradul de conservatorism printre ONG-urile din Moldova. În aparență, ar fi prea mult să vorbești și despre bărbații abuzați, și despre persoanele LGBTQ+, și despre femeile transgender etc. Lipsa unei viziuni axată pe intersecționalitate rezultă în astfel de campanii organizate actualmente în Moldova – poze cu fulare oranj (urâte, care măcăr nici nu preiau culoarea mov, culoarea internațională a campaniei).
Cui îi este dedicată această campanie sau ce cerem de la stat?
Orice campanie are un grup țintă și anume către cine sunt îndreptate mesajele sale. Scopul acestei campanii de 16 zile împotriva violenței în bază de gen este ridicarea nivelului de informare și conștientizare a ceea ce este violența în bază de gen, cum se manifestă, care sunt soluțiile, ce face și ce nu face statul etc. Această campanie nu este destinată victimelor și supraviețuitorilor/-oarelor violenței în bază de gen, ci se adresează restului populației. Iar dacă organizațiile care își asumă planificarea și desfășurarea acestei campanii ar fi mai creative și dedicate în ceea ce fac, atunci nu ar ignora statul în acest proces, ci ar profita de ocazie ca să mai amintească încă odată autorităților centrale și locale ce trebuie de realizat de urgență, deoarece violența e despre viață și moarte, e despre suferință și chin; nu prea e timp de așteptat. Se întâmplă acest lucru în Moldova? Din păcate, nu prea; foarte puțin și pe alocuri. De ce? Deoarece ONG-urile din Moldova depind de finanțarea agențiilor internaționale, cum ar fi UN Women Moldova și fac ce zic aceste agenții. De exemplu, UN Women Moldova este o instituție confortabilă care nu va critica guvernarea, care nu va ieși din tipare și care va face doar ceea ce e safe, adică ușor de raportat și de bifat. Bunăoară, cu ocazia campaniei au organizat un concert de caritate pentru una dintre supraviețuitoarele violenței domestice care dorește să aibă propria locuință pentru ea și copiii ei. Frumos. S-a dus lumea la concert, s-au fotografiat cu fulare urâte oranj, și-au pus poze pe Facebook și au adunat like-uri. Etic? Nu, nu prea. Probabil se vor aduna banii necesari și acea femeie va reuși să-și cumpere propria locuință, se va raporta ca o mare realizare și se va bea șampanie. Dar restul? Care restul? Păi e mai ușor să faci un concert și să te simți bine, decât să ceri statului să creeze un fond de ajutor pentru victimele violenței domestice, care le-ar ajuta financiar, fie să le plătească chiria, fie să cumpere pentru ele locuințe. De exemplu, statul poate avea o linie de creditare, adică poate oferi credite la o rată mică celor care sunt victime ale violenței. Dar asta necesită timp, ani de lobby & advocacy, studii și cercetare, implicare, muncă, transpirație etc. Cine să muncească atâta? E mai ușor și mai vesel să mergi la concert. Se știe deja că una dintre cauzele continuării relației cu abuzatorul este lipsa unui loc alternativ de trai unde victima ar putea să se refugieze. Da, centrele de adăpost sunt bune, dar acestea sunt soluții pe termen scurt și foarte scurt. În acest context, de ce să nu creăm soluții pe termen lung, cum ar fi ca statul să cumpărare și să renoveze case abandonate de prin sate și să le poată da în chirie victimelor violenței domestice în funcție de venitul acestora. Aceasta e doar o idee, la sigur sunt și alte idei, poate chiar mai bune, dar nu știu de ce doar concerte se organizează și mai puțin măsuri concrete care ar ajuta victimele să rupă cercul vicios al violenței.
Păi sunt bărbații sau nu de vină?
Pentru că aproape totul în Moldova se organizează de bifă și cu fulare, nu prea există spațiu de explicare, procesare și înțelegere a ceea ce este violența în bază de gen, mai ales cea din mediul privat, doar dacă se scriu comentarii pe Facebook la postarea vreunui bărbat care se simte atacat pentru că cineva a zis că bărbații sunt agresorii principali în cazurile de violență de gen. Violența domestică nu este doar violența față de femei, ci se referă la violența aplicată în spațiul privat față de membrii unei familii. Totuși, femeile sunt cele mai multe ca număr asupra cărora se aplică violența în mediul domestic, și nu numai. În cuplurile heterosexuale, deseori bărbatul e agresorul și femeia e victima. De ce e așa? E așa pentru că violența domestică față de femei este o consecință directă a unei societăți patriarhale bazată pe roluri de gen care împuternicesc bărbații și discriminează femeile. Bărbații de mici sunt crescuți și educați să domine, să controleze și să fie posesori, în timp ce femeile sunt crescute și educate să ierte, să rabde și să se supună. Dacă dorim cu adevărat să eliminăm violența față de femei, fie cea domestică, fie cea în afara casei, atunci trebuie să eliminăm rolurile de gen patriarhale, mai ales cele din spațiul privat. În unele țări, training-urile despre violența domestică încep de la explicarea felului în care rolurile de gen se formează, care e impactul acestora și cum acestea produc violența. Violența este despre putere și control. Agresorul/-oarea urmărește să impună și să mențină controlul. Alcoolul, fumatul, drogurile, lipsa banilor etc. sunt factori care contribuie fie la intensificarea violenței, fie la diversificarea (violența domestică e de mai multe tipuri; forma fizică e cea mai vizibilă și cunoscută, însă multe victime sunt supuse violenței economice, psihologice și sexuale; forme puțin vizibile și discutate), fie la inițierea ei. Dar acestea nu sunt cauzele violenței. Violența e educată și orice agresor sau agresoare ia decizia de a aplica violența. Violența e aplicată pentru a controla. Prin urmare, persoanele care agresează trebuie să fie pedepsite conform legii, însă doar pedeapsa nu va duce la diminuarea și eliminarea violenței domestice. Bărbații nu sunt de vină pentru că sunt bărbați. Dar orice bărbat are potențialul de a deveni agresor, mai ales dacă crede în idealurile patriarhale cum ar fi bărbații nu plâng, rolul femeilor este să facă copii și să gătească, bărbatul e capul și femeia gâtul etc. Atât timp cât nu vom crede în faptul că fiecare persoană e o individualitate aparte, că relația de cuplu nu anulează personalitatea fiecăruia dintre noi, că un cuplu nu poate fi bazat decât doar pe comunicare, respect și tratament egal, atât timp vom avea violență domestică față de femei.
Violența domestică față de femei și rolul bărbaților în combaterea ei
Aveam vreo 16 sau 17 ani și începusem de curând o relație cu un băiat. Eram la bunica la țară și am ieșit într-o seară la întâlnire la izvor. Mi s-a făcut sete și l-am rugat pe el să-mi țină telefonul așa cum eu nu aveam buzunare, până cobor să beau apă. Când am revenit, el era supărat și m-a luat la întrebări – „cine e X și de ce ți-a scris?”. Nu cunoșteam foarte multe atunci, dar deja aveam o personalitate dezvoltată și nu mi-a plăcut ceea ce a făcut și anume că a citit mesajele mele. Cam ăsta e modelul de relație promovat în Moldova și cam așa începe totul. Așa începe controlul care e prezentat ca romantism – îi pasă de tine, de aceea îți citește mesajele; e gelos, înseamnă că te iubește etc. Violența domestică față de femei nu începe de la palme și bătăi; începe de la acțiuni mai puțin șocante care au ajuns să fie normalizate ca lucruri chiar necesare într-o relație, cum ar fi gelozia. Gelozia nu e înnăscută, e construită social, adică am definit-o ca pe un lucru firesc, natural și am promovat-o noi oamenii ca o formă de control asupra proprietății, chiar dacă nu vorbim despre ea în acești termeni. Da, ne tratăm unii pe alții ca proprietăți atunci când începem o relație. Această înțelegere a partenerilor în relație duce la normalizarea controlului, de fapt controlul devine element necesar pentru a menține relația. Acest lucru e atât de adâncit în cultura iubirii, încât nici nu-l conștientizăm, iar dacă îl înțelegem, atunci îl acceptăm cu greu, deoarece ne vizează pe toți, atât femeile, cât și bărbații. Totuși, bărbații îl manifestă diferit în comparație cu femeile, dar nu pentru că au organe genitale diferite, ci pentru că sunt educați să-l manifeste diferit, și anume cu ceva mai multă forță fizică. Soluția e simplă și ieftină. E nevoie să ne schimbăm percepția asupra relațiilor și asupra celor implicați în relații, iar acest lucru trebuie să-l facă toți. Combaterea violenței domestice asupra femeilor nu e treaba femeilor, e treaba tuturor, inclusiv a bărbaților. E nevoie să creem un spațiu de discuție despre cum să dezvățăm violența față de femei, despre ce înseamnă a fi bărbat și femeie, și despre cum se construiesc relațiile de cuplu. Una dintre măsuri ce poate fi implementată e destul de ordinară, nimic ieșit din comun, și anume să se creeze grupuri de discuție pentru bărbați unde aceștia pot fi ajutați să înțeleagă felul în care violența a fost educată, cum au învățat-o și cum o pot dezvăța. Dar de unde? Din nou, e mai ușor să organizezi un concert și să-ți pui la gât un fular de culoare orange, care probabil costă ceva, că doar trebuie să fie de calitate.
Au fost și câteva acțiuni OK de informare în această perioadă inițiate de diverse entități. Bunăoară, am văzut o conferință de presă despre abuzul asupra copiilor, un partid politic și-a lansat propria campanie de informare, care are câteva lacune, dar e acceptabilă pentru început, ceva autorități centrale au făcut niște declarații expunând statisticile violenței domestice, dar cam atât.
Concluzie
Nu știu când și cum se va depăși șablonul abordării violenței domestice față de femei și când accentul va fi pus și pe educație, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Nu știu când se va vorbi în această campanie și despre violența în bază de gen. Probabil, atunci când campania nu va fi dusă exclusiv sub egida celor care dau bani pentru proiecte menite să salveze femeile victime ale violenței domestice, dar prin manifestări cu caracter mai moderat, mai puțin radical, pentru că banii cheltuiți trebuie raportați, iar cel mai ușor de raportat e ceea ce e ușor de bifat. Între timp, poate apare vreun bărbat din Moldova care să-și asume discuția și munca cu alți bărbați despre cum violența domestică față de femei poate fi eliminată dacă renunțăm la roluri de gen toxice bazate pe stereotipuri și mituri sexiste. De ce un bărbat? Pentru că femeile deja vorbesc despre aceste lucruri și au cam obosit s-o tot facă; e timpul ca și ei, bărbații să contribuie. La egal, nu?
Poza de fundal: Jackson Katz, educator american în domeniul violenței față de femei. Sursa.
Bună ziua, Victoria.
Mă numesc Veronica Teleucă, coordonatoarea Coaliției Naționale Viața fără violență care cuprinde 22 de organizații și instituții publice ce prestează servicii directe victimelor violenței în familie și copiilor acestora. Serviciile sunt: suport psihologic de urgență si de durată, asistență juridică primară și calificată, re-integrare sociale, suport financiar, material, plasament. Noi cred că cunoaștem cel mai bine, din lucrul practic zi de zi, și nu din umbră, care este situația cu care se confruntă aceste femei și provocările organizațiilor membre (lipsa și fluxul mare de cadre, austeritatea financiară, stereotipurile specialiștilor, etc.).
Mă voi referi doar la cîteva aspecte ce țin de activitatea ONG-lor pentru că informația prezentată de tine, fie nu este suficientă, fie este eronată.
Activitatea Coaliției și a organizațiilor membre din păcate este finanțată din resurse externe si acum încercăm să facem posibil ca statul sau APL-le locale să ”procure”serviciile sociale de la ONG-uri vezi mesajele de mai jos).
Acum, 60 % din serviciile esențiale pentru victimele violenței în familie sunt acoperite de către ONG-le specializate. Majoritatea organizațiilor încearcă să diversifice sursele de finanțare (Legea celor 2%, activități de fundraising, aportul APL-lor) dar aceasta nu este suficient , mai ales în cazul întreținerii unui plasament. Instituțiile publice sunt finanțate din bugetele locale (deși anul trecut am solicitat Primului-ministru finanțarea acestora de urgență dintr-o linie bugetară cu destinație specială pentru că fondurile locale nu permiteau finanțarea corespunzătoare).
Desfășurăm în parteneriat activități finanțate de către UN Women. Sunt activități comune în cadrul Campaniei unde suntem parteneri.
Referitor la Advocacy, îmi pare rău că nu ai menționat niciodată în articolelel tale despre efortul organizațiilor civile de a promova un pachet întreg de modificări legislative care a fost adoptat pe 28 iulie 2016. Aceste modificări au fost elaborate cu contribuția esențială a ONG-lor si cuprinde un sir de măsuri de protecție foarte necesare pentru femei (ordinul de restricție de urgență, eliberarea de taxă la depunerea cererii și pentru eliberraea certificatului de expertiză medicol-legală, asistență juridică garantată de stat, acte de persecuție, o procedură mai clară și mai simplă de eliberare a ordinului de protecție, sancțiuni penale pentru încălcarea acestuia, etc). Statistica privind implimentarea acestor prevederi poate fi accesată pe pagina Inspectoratului General de Poliție.
Promovarea acestuia a durat 3! ani și cred că a fost aprobat doar datorită insistenței ONG-lor și aici mă refer la multe acțivități de advocacy. Îți recomand în acest sens să vezi Legea 45 cu modificările ulterioare și chiar poți să faci o analiză comparată cu ceea ce a fost și ce este.
În 2016, am lansat si raportul alternativ al societății civile privind revizuirea universală a drepturilor omului și anul asta lucrăm la elaborarea raportului alternativ al societății civile privind implimentarea Convenției CEDAW. Sunt la fel instrumente juridice de presiune asupra autorităților și de advocacy.
Totodată, dacă urmărești campania, la sigur ai auzit despre evenimentul din 28 noiembrie unde am înaintat mesaje foarte specifice adresate autorităților. Am planificat o serie de acțiuni de advocay follow-up pentru fecare instituție. Aici sunt mesajele:
Guvern
– Aprobarea în primul trimestru a anului 2018 a Strategiei Naționale privind prevenirea și combaterea violenței în familie și a Planului de Acțiuni, în varianta elaborată în comun cu societatea civilă, conform standardelor Convenției Consiliului Europei pentru prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice.
– Asigurarea finanțării depline a implimentării Strategiei Naționale privind prevenirea și combaterea violenței în familie și a Planului de Acțiuni.
– Monitorizarea implimentării Planului de Acțiuni a Strategiei Naționale privind prevenirea și combaterea violenței în familie pe parcursul perioadei de implimentare 2018-2019.
– Revizuirea și aprobarea pînă la finele anului 2018 a cadrului normativ în domeniul acreditării serviciilor sociale şi a mecanismului de subcontractare a prestatorilor de servicii sociale.
– Elaborarea în 2018 a conceptului privind colectarea și procesarea automatizată și centralizată a datelor statistice sectoriale privind violența în familie și în bază de gen.
– Crearea a grupului de lucru care va examina cadrul legal și instituțional și va elabora proiectul de lege privind privind ajustarea acestuia la prevederile Convenției privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice pînă la finele anului 2018.
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale
– Instruirea continuă a medicilor și asistenților sociali în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie în anul 2018 și 2019.
– Revizuirea și aprobarea instrucțiunilor metodice cu privire la intervenția sectorului medical și social în cazurile de violență în familie în 2018.
Ministerul Educației
– Revizuirea în perioada 2018-2019 a curriculei școlare din perspectiva egalităţii de gen şi promovării relaţiilor asertive pentru toate nivelele de învățămînt în scopul prevenirii violenței, inclusiv a violenței pe criteriu de gen.
– Instruirea continuă în perioada 2018-2019 a cadrelor didactice pentru toate nivelele de învățămînt în domeniul egalității de gen și violenței pe crtieriu de gen.
Ministerul Finanțelor
– Finanțarea serviciilor destinate vicitmelor violenței în familie din bugetul public de stat în 2018 și 2019.
Ministerul Afacerilor Interne
– Modificarea cadrului normativ ce vizează infracţiunile privind viaţa sexuală în conformitate cu prevederile Convenției privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice pînă în anul 2019.
– Instruirea continuă a polițiștilor privind implimentarea cadului normativ în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie și infracțiunile privind viaţa sexuală în 2018-2019.
Parlament
– Ratificarea Convenției privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și violenței domestice până la finele anului 2018.
Consiliul Național pentru Asistență Juridică Garantată de Stat
– Instruirea continuă a parajuriștilor și a avocaților garantați de stat în domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie în 2018 și 2019.
Autorități publice locale
– Prioritizarea alocării fondurilor din bugetele locale pentru susţinerea centrelor/serviciilor de asistenţă şi protecţie a victimelor violenţei în familie şi a copiilor lor în anul 2018 și 2019.
La o parte din aceste revendicări am lucrat pe parcursul acestui an.
Încercăm să implicăm bărbații și am avut foarte multe activități de acest gen, inclusiv la nivel local. Este un proces mult mai încet decât ne-am fi dorit și orice sugesti și recomandare privind activități ce ar rezulta cu o implicare mai bună a bărbaților este binevenită.
Ceea ce nu a fost menționat cu referire la Maria Scorodinschi, supravețuitoarea pentru care am inițiat această colectarea de fonduri, este că ea, și alte supravețuitoare, merge în localități si vorbește cu femeile simple pentru a le explica care sunt drepturile lor, ce trebuie să facă ca să iasă din violență și le ajută să depășească fricile. Este un exemplu foarte frumos cînd cu bani foarte puțini poți să ajuți multe femei.
Pentru a avea o documentare bună la acest capitol, suntem foarte deschisi să comunicăm și să facilităm dialogurile. Ar fi util să ai și opinia victimelor, ONG-lor din teritoriu, specialiștilor, autorităților locale, a grupurilor de femei care sunt foarte departe de realitatea pe facebook.
Am citit cu atenție textul, mai ales că fac acum o cercetare mică despre relația donatori și ong-uri și ce se poate de îmbunătățit pe-acolo. Toți oamenii cu care am discutat au fost de-acord că lipsește criticul acestor relații. Din păcate, în acest text nu am înțeles până la capăt de ce donatorii sunt răi și ong-urile la fel. Tenativa și aluziile sunt clare, nu trebuie explicate. Să le luăm pe rând:
1) Aceste ONG-uri nu sunt finanțate doar de UN Women. Ar fi nevoie de o listare a tuturor donatorilor, dacă nu analiza lor și a practicilor lor de lucru, măcar listarea;
2) Am avut mai multe interviuri cu ONG-uri care au explicat ce fac, și nu doar concerte. De cele mai multe ori, un concert e un event de vizibilitate (util pentru ong-uri care încă nu pot construi constituencies în Moldova și văd în asta unul din puținele instrumente de vizibilitate, desigur, asta trebuie de corectat);
3) Care au fost activitățile ok? De ce să nu scriem ceea ce se face bine. Iarăși, din interviurile mele, multe din ong-urile din acest domeniu lucrează în condiții incomparabile cu imaginea ong-istă din capetele noastre, cu salarii mici, lipsă de angajați etc. Dar continuă să își facă job-ul.
4) Nu înțeleg deloc de ce un concert nu e ok, dar o conferință de presă e ok 🙂
Eu salut astfel de subiecte abordate în spațiul public, dar dincolo de UN Women e rău, poate totuși mai multe despre alți donatori, tipul acestor ong-uri, ce activități fac bune, care activități nu sunt bune și ce se poate de îmbunătățit.
Veronica, merci pentru comentariu, dar nu trebuie sa fii asa oficiala. Articolul nu e despre ce fac si ce nu fac ONG-urile. Asta e doar o mica parte din articol si acea mica parte e foarte specifica, si anume se refera la campania celor 16 zile. Nu am vorbit de activitatea de zi cu zi a ONG-urilor, care trebuie sa fie una bogata ca altfel de ce mai exista? Ca si la orice loc de munca, zilnic ceva se produce. Ceea ce ai enumerat e firesc; e firesc ca un ONG sa faca exact asta. Nu e iesit nimic din comun si nu e nimic extraordinar. Asta e specificul domeniului. Eu nu am negat acea activitate. Nu am mentionat-o, pentru ca articolul nu e despre asta. Dar e bine ca te implici si ai scris acest comentariu complex, astfel altii si altele il pot vedea si isi pot reduce din stereotipurile despre munca din ONG-urie.
Vlada, merci pentru comentariu. Daca citesti un pic mai atent, atunci o sa vezi ca eu am enumerat activitatile OK. Redau prin copy/paste acea enumerare:
„Bunăoară, am văzut o conferință de presă despre abuzul asupra copiilor, un partid politic și-a lansat propria campanie de informare, care are câteva lacune, dar e acceptabilă pentru început, ceva autorități centrale au făcut niște declarații expunând statisticile violenței domestice, dar cam atât.”
Sau tu vrei nume?
Un concert e OK, dar e limitat si nu e solutia. O conferinta de presa e informativa spre deosebire de un concert care e distractiv. Fiecare isi are scopul sau si impactul sau. Insa, problema pe care eu o ridic este de alta natura, si anume e un concert solutia? si pentru cine e solutia?
De ce UN Women? Pentru ca relatia cu entitatea UN Women din Moldova e diferita. Spre deosebire de alti finantatori care deobicei doar ofera banii si eventual traseaza niste linii generale pentru activitatea ONG-urilor, UN Women Moldova actioneaza deseori ca un ONG, iar relatia e una mai de gasca – ne adunam la cafea si decidem pe ce cheltuim banii.
Veronica, imi pare rau s-o zic, dar vorbesti ONG-istic. Da, Maria Scorodinschi merge in localitati si UN Women a transformat-o in mascota sa. E OK. Dar nu asta pe mine ma intereseaza si nu asta ma fascineaza, si asta nu e achievement in itself. Stii cate Marii sunt? Sunt sigur ca stii, si ma refer la alte femei care ajuta alte femei. Sunt multe Marii si e bine ca sunt, dar nu toate ajung mascotele UN Women. Iar articolul nu era despre Maria, care isi are meritele sale. Am decis doar sa-ti raspund la ce ai scris.
In plus, tot ce ai enumerat tu e cam la nivel de legislatie si alocari de fonduri. Traditional. Din ’90 e despre legislatie, strategii si alocari de fonduri. Da, e bine; e necesar, dar oare dupa atatea ani de lesgislatie si alocari de fonduri nu ar fi cazul pentru o altfel de abordare?
Dar orice bărbat are potențialul de a deveni agresor
Veronica, merci pentru comentariu, dar nu trebuie sa fii asa oficiala.
Veronica, imi pare rau s-o zic, dar vorbesti ONG-istic.
Da, Maria Scorodinschi merge in localitati si UN Women a transformat-o in mascota sa.
E clar. Vrea și VA o bucată de pâine, un locușor călduț cât mai sus. Și o să tacă. Așa credeți voi. Asta e născută să facă gălăgie. E SJW. Asta face probleme.
În general aș vrea totuși egalitate. Măsurile antiviolența domestică și de orice gen nu trebuie să aibă beneficiari cu prioritate. Sunt statistici. Toată lumea e vizată când e vorba de violență.
Dar, dau și eu o copită ca VA, există UN Women, care nu face mare brânză în țările afectate de doctrina Sharia, ci gălăgie în zona noastră. Am văzut guvernul suedez în vizită la iranieni (oameni care au o poliție de moravuri, antifemei.)
Vă văd totuși luptând pentru forme învechite de feminism. (VA e mai radicală, alții sunt mai moderați.) În Occident deja a început să se practice segregarea pe sexe. Nu e ok, părerea mea. Dar ăsta e trendul. O mică căutare pe net o să vă arate unde se aplică deja.
Mersi pentru răspuns. Am citit acea enumerație, dar spuneam că am discutat cu ONG-uri din domeniu, care mi-au povestit foarte multe alte acțiuni. Unele mai cu impact, altele mai puțin. Mai mult ca atât, chiar și din presă și Facebook, am văzut mai multe activități, care mi se părea firesc să fie enumerate. Ar fi fost minunat dacă se oferea și o notă pentru fiecare activitate, dată după anumite criterii, de exemplu, impact, people reached, vizibilitate, reacții etc. La urma urmei, autorul decide criteriile pe care se dau aceste note, dar asta ajută cititorul să înțeleagă diferitele tipuri de acțiuni care pot fi făcute și potențial să ceară de la ONG-uri mai mult decât concerte.
Referitor la UN Women, de-acord că există finanțatori diferiți. Dar a prezenta doar abordarea unuia, nu este corect. Decât poate la Publika 🙂 Un om necunoscător al subiectului, va crede că aceste ONG-uri sunt finanțate doar de UN Women, care este o gașcă care dă bani aiurea, cel puțin așa am înțeles.
Și, trei, atât o conferință, cât un concert sunt activități de vizibilitate, cu un impact minim. A zice că unul este bun și altul este rău, cere mai multe explicații pentru a mă convinge. Mai degrabă, aș aștepta să văd recomandări documentate și testate pentru ONG-uri pentru a-și crea o circumscripție, pentru a consulta benficiarii și pentru a raporta rezultate.
Un rezultat al acestui text este că oamenii care nu cunosc deloc domeniul vor avea și mai puțină încredere în niște ONG-uri, vor avea o imagine rea despre UN Women și vor ignora în totalitate activitățile bune care se fac, prin mult chin și frustrare, de o serie de ong-uri bune. Nu zic că toate ONG-urile sunt minunate, dar tare aș vrea să știu care sunt rele, care sunt bune și de ce. Mai ales, aș vrea să văd poziția lor și a benficiarilor lor. Astfel de analize lipsesc în totalitate în Moldova, iar subiectul ONG-urilor care previn/luptă cu violența domestică mi se pare foarte potrivit pentru o cercetare detaliată și echilibrată.
Pe undeva îi dau dreptate si Victoriei. Rezultatele sunt slabe. Multă vorba și rezultate puține.
Sigur,diferența între mine și VA este că eu sunt pentru egalitate și contra violenței ilegale aplicate tuturor ființelor umane. Sunt pentru lichidarea exploatării fizice și sexuale și a traficului de ființe umane indiferent de sex. Reprezentarea acestor probleme ca o încleștare între bărbați și femei e totalmente distructivă. Ai cel puțin jumătate din populație care refuză să se implice în soluționarea acestor probleme numai pentru că sunt reprezentați ca agresori (sau ca ținând cu agresorii).
Dar ne apropiem ca păreri în sensul că recunoaștem că ceva nu e ok. Rezultatele sunt slabe.