[label shape=”” type=””] Costi Rogozanu [/label]
Plenul Camerei Deputaților a adoptat cu 232 de voturi “pentru”, 22 – “împotrivă” și 13 abțineri, inițiativa Coaliției pentru Familie pentru revizuirea Constituției cu privire la redefinirea familiei.
Această inițiativă cetățenească pentru revizuirea Constituției prevede că “familia se întemeiază pe căsătoria liber consfințită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor”.
Cei 22 (1 de la PSD – bine, Manole -, câțiva de la PNL și UDMR, cei mai mulți de la USR, partid care totuși se pretinde măcar oleacă liberal europenist dar care are cât cuprinde activism conservatorist în el) sunt lăudați pe facebook. Foarte bine și asta. Mai curând am medita la cât de nasoală e situația dacă ne uităm la dimensiunea majorității.
În rest, am văzut astfel de dezbateri stupide de-a lungul timpului în Franța nu mai departe de un an și ceva, în legătură cu căsătoriile gay. A venit peste tot așa o poftă suplimentară în ultima vreme de a controla familie, dormitor, pat, uter etc. cu propuneri antiavort antiminorități etc. (chiar, am văzut că toate minoritățile etnice din parlament s-au repezit să cheme la referendumul celor din Coaliție – păi poate facem un referendum să vedem și ce nevoie avem de atâtea minorități în parlament dacă ăla cu mai multe voturi trebuie să taie și să spânzure).
Am vrut să mai amintesc niște ”detalii”. Ne mirăm de aceste pusee de intoleranță, dar altfel s-a predicat la greu și din zona civică, și din zona așa-zis europenistă: ”la muncă, nu la întins mâna la educație moca”. Tăiați fondurile, la muncă necalificată cu voi!, privatizați tot etc. Și ne mirăm că familia a ajuns și substitut de educație, și de îngrijire de sănătate, și de producție pentru supraviețuire, și de toate. Ar fi momentul ca libertarieni de tot soiul, liberali și neoliberali convinși, antisăraci fervenți etc. să-și amintească și că astfel de inițiative tâmpite precum cea voatată azi prind perfect într-o țară în care educația, dezbaterea, toleranța mai pătrund doar în procente fragile din pături sociale superioare.
Evident că o astfel de atitudine nu poate veni doar din educație sau din statut (că doar are extrema dreaptă ditai falanga și de educați, și de înstăriți peste tot prin UE). Poți avea o pătură de conservatori și atunci scandalurile devin negocieri politice cât de cât normale. Ce nu înțeleg Dragnea sau penibilii liberali e că astfel de populisme ieftine funcționează haotic mai ales când se aruncă toți grămadă pe câte o ”cauză” din asta. Oamenii sunt instigați cu astfel de discuții și împotriva parteneriatelor civile și împotriva altor măsuri minimale, iar câștigul lor ca politicieni e fix nimic.
De ce votează așa deputații? Poate pentru că familia, clanul, încuscrirea etc. funcționează încă, în loc de asocieri ceva mai moderne de produs prosperitate, mai eficient decât alte ”mofturi moderne”. Numai dacă mă uit la ce nășeală și colcăială de rude e prin bugetărimea de lux sau prin atreprenorimea română îmi dau seamă că ar mai trebui pus un articol în consituție în care să se specifice că familia e compusă din nași fini cumnați toți cu joburi și pensii de peste 1000 de euro cu casă de la ANL și primă pentru prima mașină ecologică. Glumesc și nu prea.
Sursa: Vox Publica
Ruşinoasa Zi a Europei
[label shape=”” type=””] Vlad Viski [/label]
Astăzi, 9 mai 2017, când în întreaga Uniune Europeană sărbătorim Ziua Europei, Camera Deputaţilor a aprobat, cu o majoritate covârşitoare, de peste 70%, iniţiativa legislativă cetăţenească de modificare a articolului 48 din Constituţia României, privind familia.
Dincolo de simbolistica zilei de astăzi, iată că ne aflăm din nou în faţa unei clase politice incapabile să îşi asume complet rolul de reprezentare a tuturor cetăţenilor şi de apărare a drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. Ziua de astăzi va rămâne în istorie ca una în care la nivel transpartinic, deputaţii şi-au dat mâna pentru a da undă verde unei iniţiative care ne împarte în cetăţeni de rangul I şi rangul II. Nu au contat pentru parlamentari apelurile venite dinspre comunitatea LGBT şi dinspre aliaţi. Nu au contat pentru parlamentari argumentele logice privind obligativitatea protecţiei minorităţilor în orice stat de drept. Suntem, din nefericire, în continuare extrem de departe de o democraţie funcţională, iar valorile europene rămân doar la nivel de retorică, nu şi de practică.
Avem suficiente exemple pozitive şi negative în întreaga Europă, exemple care aşază PSD-ul de astăzi alături de autoritarul socialist slovac Robert Fico sau chiar alături de partide cu o accentuată doctrină de dreapta.
Cum spuneam, iniţiativa Coaliţiei pentru Familie a avut o largă susţinere în Camera Deputaţilor. Rând pe rând, parlamentari de stânga şi de dreapta s-au exprimat în favoarea adoptării legii constituţionale care modifică articolul 48 din Constituţie. Partidul aşa-zis Social Democrat a avut doar un vot împotriva amintitei legi, venit din partea deputatului Petre Florin Manole. Ruşinos pentru un partid parte a socialiştilor europeni. Nu cred că trebuie să amintesc de istoria laburiştilor britanici în materie de minorităţi sexuale, a sprijinului public pentru căsătorii gay venit de la Martin Schulz în campania electorală în desfăşurare în Germania, de legea parteneriatului civil adoptată de socialiştii din Ungaria sau de legalizarea căsătoriilor gay în Franţa socialistului Francois Hollande. Avem suficiente exemple pozitive şi negative în întreaga Europă, exemple care aşează PSD-ul de astăzi alături de autoritarul socialist slovac Robert Fico sau chiar alături de partide cu o accentuată doctrină de dreapta. Social democraţia presupune respectul faţă de Celălalt, iar PSD-ul dovedeşte, din nou, că interesele de grup sunt mai presus de binele public.
Suntem, din nefericire, în continuare extrem de departe de o democraţie funcţională, iar valorile europene rămân doar la nivel de retorică, nu şi de practică.
În cazul PNL nici nu cred că mai are rost să comentez prea mult, căci liberalii şi-au pierdut de mult busola ideologică şi îşi întăresc zilnic accentele conservatoare. Liberalii de altă dată, care şi-au asumat decizii curajoase pentru progresul societăţii româneşti sunt doar o iluzie şi nu au nicio legătură cu liberalii de astăzi, colonizaţi de foşti pedelişti şi insipizi politruci. Ceilalţi liberali, ALDE, nu s-au ridicat nici ei la măsura aşteptărilor, ceea ce arată dublul discurs şi ipocrizia pe care le practică, drepturile omului sunt instrumentalizate în mod selectiv de ALDE, funcţie de interesele de moment. Când vine vorba despre drepturile fundamentale ale unor cetăţeni acuzaţi de corupţie, ALDE este vocea cea mai puternică, când vine vorba de alte minorităţi, principiile liberale sunt uitate pentru a face loc conservatorismului. De la Partidul Mişcarea Populară nu aveam cum să ne facem iluzii, iar intervenţia lui Eugen Tomac, acest apostol al “familiei tradiţionale”, la tribuna Camerei Deputaţilor este grăitoare. Minorităţile şi UDMR au votat de asemenea în majoritate iniţiativa Coaliţiei pentru Familie. Ne mai rămâne Uniunea Salvaţi România, singurul partid care s-a exprimat cu o majoritate de 15 la 6 voturi în favoarea respectării drepturilor comunităţii LGBT. Mulţumiri acelor deputaţi USR care şi-au înţeles rolul în Parlament şi au acţionat pe cale de consecinţă. De observat că doi dintre principalii lideri ai USR, preşedintele Nicuşor Dan şi Cristian Ghinea fie nu au votat deloc, fie s-au abţinut. Ghinea anunţa cu surle şi trâmbiţe că va vota împotriva referendumului. Bănuim că între timp s-a răzgândit.
Un Parlament populat cu oameni politici incapabili să fie lideri, să dea o direcţie ţării şi să îşi apere proprii cetăţeni.
Aşadar, avem din nou o imagine dezolantă a Parlamentului României, o instituţie ajunsă la un nivel minimal de încredere din partea cetăţenilor. Un Parlament populat cu oameni politici incapabili să fie lideri, să dea o direcţie ţării şi să îşi apere propriii cetăţeni. Parlamentul şi-a ratat şi menirea de mediere a tensiunilor şi conflictelor care apar în societate. Astăzi, peste 70% din deputaţi îmi spun mie şi altora ca mine că suntem greşiţi, că nu contăm în ecuaţia politică şi că sunt dispuşi să-mi arunce la coş drepturile fundamentale care ar trebui să-mi fie garantate de Constituţie. Un fel de “La mulţi ani!” de Ziua Europei.
Sursa: Blog Adevărul
Cîteva date despre problemele reale cu care se confruntă familiile în România:
[label shape=”” type=””] Dan Popa [/label]
- Lipsa banior a determinat o mare parte a familiilor sa nu poata plati la timp pentru utilitati in 2013. Astfel, 34,1% (32,3% in anul 2012) din totalul acestor gospodarii (37,2% la oras si 30,9% la tara) nu au posibilitatea platii la timp a serviciilor legate de intretinerea locuintei
- In anul 2013, comparativ cu anul 2012, indicele real al veniturilor disponibile (nete) medii lunare pe o gospodarie a inregistrat o dinamica reala negativa (-2,2%).
- Majoritatea familiilor din Romania traiesc la oras (56,8% locuiesc in mediul urban si 43,2% in cel rural)
- Familiile formate din 1-3 persoane au reprezentat mai mult de doua treimi din numarul total al familiilor (69,3%), din care cele formate din doua persoane au reprezentat 27,0%.
- Raportul dintre veniturile ce revin in medie pe o persoana din gospodariile care formeaza prima si ultima decila a fost de 1 : 7,7 (1 : 6,9 in 2012). Se remarca distantarea decilei superioare fata de celelalte decile, urmare a existentei unor venituri mult mai mari. Astfel, in timp ce decalajul dintre veniturile medii pe o persoana din decila a noua si cele din prima decila este de 1153,3 lei (ceea ce inseamna ca distanta medie dintre mediile pe primele noua decile este de 144,2 lei), diferenta dintre veniturile medii din ultima si penultima decila este de 917,7 lei. De asemenea, daca in medie pentru primele noua decile raportul dintre veniturile medii pe persoana a doua decile consecutive este de 1 : 1,22, raportul dintre veniturile decilei D9 si ale decilei D10 este de 1 : 1,63.
- Familiile formate din cel mult 4 persoane au fost mai numeroase in mediul urban decat in rural, in timp ce acelea formate din 5-6 persoane si mai multe au fost mai numeroase in mediul rural
- Jumatate dintre familiile cu copii au un singur copil (54,5%).
- Capul familiei este femeie in mai putin de 20% din gospodariile de salariati (15,6%), agricultori (14,3%) si someri (15,8%) si in mai putin de 10% din gospodariile de lucratori pe cont propriu (9,0%).
- Ponderea familiilor conduse de cineva care a absolvit invatamantul primar (sau este chiar fara scoala absolvita) este de 12%. Trei sferturi dintre capii familiilor au liceul la baza si 12,2% au terminat o facultate.
- Factura consumului de energie electrica nu a putut fi achitata la timp de 15,5% gospodarii, ponderea acestora fiind de 13,8% in mediul urban si de 17,3% in mediul rural, abonamentul la radio si televiziune nu a putut fi platit la timp de 6,6% gospodarii, iar factura telefonica de 6,3%.
- Ponderea familiilor care au apelat la economii pentru a face fata cheltuielilor curente a fost de 6,3%, a celor care au facut imprumuturi de la rude, prieteni sau alte persoane 8,6% (15,4% in cazul familiilor de someri), iar a celor care au avut nevoie de ajutoare financiare, fara obligatia de restituire, de la rude, prieteni sau alte persoane a fost de 12,6% (29,0% in cazul familiilor de someri).
- Numarul mediu de salariati ce revine pe o gospodarie este de numai 0,819, ceea ce inseamna opt salariati la zece gospodarii.
- Familiile de salariati au avut in 2013 venituri medii nete de doua ori mai mari decat cele ale familiilor de someri.
- In anul 2013, veniturile totale, medii lunare pe o gospodarie, ale familiilor in care capul familiei este absolvent al invatamantului superior au fost de 2,7 ori mai mari decat ale familiilor in care capul familiei a absolvit numai scoala primara sau nu a absolvit nicio forma de invatamant si de 1,8 ori mai mari decat ale familiilor in care capul familiei a absolvit invatamantul secundar.
- Din analiza veniturilor medii ale familiilor grupate dupa sexul capului familiei rezulta ca, nivelul cel mai ridicat al veniturilor totale se regaseste la gospodariile conduse de persoane de sex masculin (2711,1 lei lunar in 2012 si 2800,9 lei lunar in 2013), de 1,1 ori mai mare decat media pe ansamblul familiilor si de 1,5 ori mai mare decat al familiilor conduse de persoane de sex feminin.
- Cele mai mari venituri banesti, medii lunare pe o gospodarie, le-au realizat familiile de salariati (3100,0 lei), iar cele mai mici gospodariile de agricultori (1114,4 lei), raportul dintre ele fiind de 2,8 : 1.
- Veniturile din prestatii sociale, veniturile totale pe persoana ale familiilor din decila D10 au fost de 7,7 ori mai mari decat ale celor din decila D1, fara ele raportul dintre veniturile celor doua decile fiind de 9,0 : 1.
- In anul 2013, 57,3% din totalul familiilor pot face fata cheltuielilor cu venitul de care dispun (57,5% in anul 2012).
- Sase familii dintr-o suta care isi permit sa faca fata cheltuielilor cu veniturile de care dispun si-au permis, in anul 2013, inlocuirea mobilei uzate si/sau demodate, 12,4% (11,2% in anul 2012) cumpararea unor produse electrocasnice, 27,2% (26,2% in anul 2012) cumpararea de haine noi. Petrecerea unei saptamani de concediu in afara locuintei a fost accesibila pentru 16,6% (14,8% in anul 2012), vizionarea de spectacole de teatru sau cinema pentru 10,5% (9,0% in anul 2012), iar cumpararea de carti, ziare, reviste pentru 17,9% (18,6% in anul 2012).
- Pe ansamblul familiilor, veniturile totale reale, medii lunare pe o gospodarie, au inregistrat o dinamica relativa negativa (-0,6%).
Sursa: Hotnews
Sursă imagine de fundal.
Am citit articolul lui Costi (la celelalte nu ma reped ca e prea mult). Concluzia: doua pagini de propaganda liberal-libertariana cu amenintari si accente progresiste si niciun argument.
In realitate s-a si demonstrat ca definirea familiei inca de la Codul Civil din 1864 (probabil si inainte) presupunea un barbat si o femeie si, eventual, copiii lor. Exceptii legale au fost, sunt si vor fi: adoptia (chiar si aceea a copilului de catre un singur adult), familia formata din nepoti si bunici (sau un singur bunic), familia formata dintr-un parinte si copii, famila formata din copii cu un parinte biologic si unul nebiologic, etc. Da, e adevarat ca familia homosexuala nu a fost acceptata, pentru ca pana acum a fost vazuta ca fiind o monstruozitate. Deci, Costi minte cand baga la gramada toate exceptiile ca fiind amenintate de aceasta initiativa constitutionala.
O alta chestie dubioasa de a lui Costi este acuzatia ca votul reprezinta o agresiune a majoritatii contra minoritatii. In principiu ar putea sa dea de pamant si cu notiunea de democratie pentru ca permite majoritatii sa-si impuna vointa impotriva minoritatii. Sigur ca uita despre institutia Drepturilor Omului pentru ca s-ar alege praf si pulbere din argumentul lui.
Observam si dualitatea atitudinii fata de Occident. Acesta e vazut in general ca sursa a progresismului si ca model pentru restul lumii. Nu si in cazurile cand anumite miscari sociale democratice din Occident au pe anumite teme alte pareri decat Costi. Dezbaterea, normala din Franta, privind definirea familiei i se pare „stupida” lui Costi. Costi uita (sau poate nu stie) ca definirea familiei se face de cel putin 3000 de ani. Iar aceasta definitie (femeie-barbat, eventual copii) este o definitie moderna.
Cristi mai da dovada (involuntar probabil) de atitudini demne de politia orweliana a gandirii. I se pare de neinteles de ce deputatii reprezentand minoritatile etnice din Romania sprijinesc aceasta initiativa. Acestea in virtutea reprezentarii unei minoritati ETNICE, ar trebui sa sprijine orice minoritate SEXUALA (sic). In caz contrar ar trebui penalizati prin pierderea dreptului de reprezentare in Parlamentul Romaniei. Asa crede Costi. Probabil, in opinia lui Costi, eu, pentru ca am 5 degete la mana stanga, ar trebui sa-l sprjin pe Plahotniuc pentru ca si el are cinci degete la mana. Imi permit sa nu fiu de acord cu Costi in privinta asta.
Inchei cu convingerea ca Costi confunda conservatorismul cu partidele neoliberale si libertariene de „dreapta”. E adevarat ca aceste partide spun ca sunt de dreapta, dar si URSS isi spunea democratie si chiar avea una dintre cele mai progresiste Constitutii din lume.