Avem de mâncare pentru 12 miliarde de oameni. Victimele foametei sunt deci asasinate.

Interviu cu Jean Ziegler, sociolog, fost referent la ONU, autorul cărții Chemins d’espérance (Căile speranței), editura Seuil, 2016.

În 2011, într-o zi de decembrie, Jean Ziegler lua prânzul cu José Bové[1] la „Chez Léon”, un restaurant din Lyon. Primarul, Gérard Colomb, îl primea la masa sa pe un candidat la alegerile prezidențiale de atunci, François Hollande[2]. În acea zi, Jean Ziegler și Bové au încercat să-i atragă atenția viitorului președinte francez asupra problemei foamei în lume, sugerându-i să includă în programul său câteva măsuri pentru a schimba lucrurile. În zadar, însă.

Hollande, după cum povestește Jean Ziegler, estima că problema era ˮmult prea departeˮ de preocupările comune. Și, dacă era o greșeală ? Conștientizarea că o parte din umanitate moare în fiecare zi din cauză că nu are acces la apă și la mâncare este o rană comună a noastră, a tuturor. E vorba de acel sentiment de neputință ce lasă loc resemnării în fața foametei, ce ni se prezintă ca o fatalitate.

Fost referent la ONU pe probleme de nutriție, sociologul elvețian ne explică de ce această idee despre foamete ca fatalitate este o minciună. Astăzi, foametea nu e, ca altădată, o consecință a insuficienței de produse alimentare, ci e o dramă provocată de ordinea economică mondială și consimțită de toate parlamentele. Publicat recent (în octombrie 2016), acest eseu simplu dar plin de erudiție a lui Ziegler va rămâne ca o lecție despre adevărul public.

BibliObs: În cartea dumneavoastră vorbiți despre un ˮregim canibal mondialˮ. La ce vă referiți mai exact ?

Jean Ziegler. La fiecare 5 secunde, în lume, un copil mai mic de 10 ani moare din cauza foamei sau din cauza consecințelor ei imediate. Raportul ˮWorld Food Reportˮ al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, de unde sunt luate aceste cifre – necontestate de nimeni –, arată totodată că, la etapa actuală de dezvoltare, agricultura mondială ar putea hrăni în regim normal [2200 kilocalorii pe zi și per adult în zonele temperate] 12 miliarde de oameni, adică aproape dublul populației mondiale de astăzi. Un copil care moare de foame este propriu-zis asasinat. Nu există fatalitate în acest masacru cotidian.

Lipsurile, în expresia lor obiectivă, au dispărut de pe planetă. Problema nu mai constă, ca în trecut, în insuficiența de produse alimentare, ci în imposibilitatea, pentru milioane de oameni, de a accede la mâncare. Din ce cauză ? Din cauza sărăciei, a lipsei de putere de cumpărare, a lipsei de teren arabil pentru agricultori. Aceasta este una dintre caracteristicile ˮregimului canibal mondialˮ: un regim economic care ˮdevoreazăˮ săracii, ucide, dar ucide fără motive.

BibliObs: Citindu-vă, ne dăm seama că există o presupusă complexitate a lucrurilor care, de fapt, nu e altceva decât o strategie prin care aceste subiecte le sunt rezervate exclusiv experților. Un fel de expertiză pe tema ˮe-prea-complicat-lăsați-ne-pe-noi-să-gândim-în-locul-vostruˮ.

Jean Ziegler: Aveți dreptate. Așa-zisa complexitate a lumii contemporane, la care se referă intelectualii aflați în serviciul oligarhiilor guvernante, nu sunt decât false argumente: ele paralizează gândirea critică, inspiră un sentiment de neputință, anihilează rezistența victimelor. Ele sunt argumente mincinoase căci, în realitate, preceptele neformulate – precum sunt abisalele inegalități (socio-economice) – care guvernează ˮregimul canibal mondialˮ, sunt perfect accesibile analizei critice și pot fi stabilite cu ușurință. Referința la o complexitate indescifrabilă de către inteligența celor dominați nu este însă decât o tristă viclenie a celor ce dețin puterea.

BibliObs: Între 2000 și 2008, ați fost referent la ONU pe probleme de alimentație. Dumneavoastră susțineți că foamea în lume este o crimă consimțită de statele bogate. Prin ce mecanisme este săvârșită această crimă ?

Jean Ziegler: Între 2000 și 2008 eu am fost primul referent special al ONU pe probleme legate de dreptul la alimentare. Mecanismele responsabile de masacrul cotidian al foamei sunt multiple. Printre primele cauze figurează speculațiile cu produsele alimentare la bursă, opera fondurilor speculative (hedge funds), a marilor bănci etc. și care le aduce acestor speculatori profituri astronomice.

În schimb, în ghetourile urbane (bidonvilles, în original) din toată lumea, unde, conform estimărilor Băncii Mondiale, trăiesc 1,1 miliarde de oameni, adică 1 persoană din 7, și unde o mamă trebuie să cumpere cu foarte puțini bani hrana cotidiană pentru copiii ei, explozia prețului orezului, a porumbului sau a grâului provoacă catastrofe. Acea mamă nu e în stare să cumpere suficientă mâncare, copiilor li se epuizează forțele, se îmbolnăvesc și mor. Noma, kwashiorkor, aceste boli ale subalimentației devastează slums-urile din Karishi (Pakistan), favelas-urile din São Paolo (Brazilia), Smokey Mountains-urile (gunoiști publice) din Manila (Filipine)[3].

Or bursele lumii nu funcționează într-un vid juridic. În fiecare țară civilizată (pays civilisé, în original) există o lege cu privire la bursă. E suficient să revizuim aceste legi și să adăugăm în ele un singur articol: ˮSe interzice orice operație speculativă cu alimentele de bază – orez, porumb, grâu –, inițiată de un actor care nu este nici producător, nici consumatorˮ. Aceste trei produse alimentare acoperă 75% din consumul (alimentar) mondial.

BibliObs: O atare revizuire nu implică nicio dificultate tehnică?

Jean Ziegler: Niciuna. Ea depinde exclusiv de dorința politică a guvernelor și a parlamentelor. De ce aceasta nu s-a produs până acum ? Deoarece acele zece firme private transcontinentale care controlează 80% din comerțul alimentar mondial (producerea, stocarea, transportul, distribuția etc.) sunt extrem de influente și dictează propria lor lege guvernelor, inclusiv acelor ce se consideră a fi cele mai importante.

Iată un exemplu de consecință asupra oamenilor a speculației la bursă cu alimente de bază. În calitate de referent special al ONU, am efectuat mai multe misiuni în Bolivia. Înainte de venirea la putere a lui Evo Morales, în 2006, Bolivia era, după Haiti, a doua cea mai săracă țară de pe continentul american. La El Alto, pe aeroportul La Paz, se sosește la o altitudine de 4100 de metri. Așadar, profitând de ocazie, de fiecare dată îmi luam câteva zile de odihnă la Lima (în Peru, stat vecin cu Bolivia), pe coasta Oceanului Pacific.

O dată, trecând printr-o calampa, un imens ghetou din sudul Limei, unde organizația ˮPământul oamenilorˮ întreține o creșă, m-am oprit în fața unei consignații pentru orez. Mamele făceau coadă din zori de ziuă. Indiferent de numărul de copii pe care-l avea, n-am văzut măcar o singură dată o singură femeie care să ia cel puțin o jumătate de kilogram de orez. Toate cumpărau orezul în pahare de plastic (de 200 ml). Acasă, mamele aprindeau focul, fierbeau apă în cratiță și apoi aruncau în ea conținutul paharului de plastic. Aceasta era mâncarea copiilor pentru toată ziua.

Interzicerea de către statele lumii a speculației cu alimente de bază ar putea să salveze milioane de oameni în doar câteva zile.

BibliObs: Există și alte măsuri care i-ar permite fiecărui om de pe pământ să mânânce atunci când îi e foame ?

Jean Ziegler: Da. Mai sunt și alte măsuri care ar putea stopa deopotrivă și imediat masacrul. Să luăm exemplul practicilor de dumping la prețurile produselor agricole ale țărilor europene, practici ce duc la inundarea piețelor africane cu surplusul de producție europeană. Acesta este vândut la Dakar (Senegal), Nyamey (Niger), Bamako (Mali) precum și în alte părți la un preț care reprezintă jumătate sau o treime din prețul produselor africane echivalente. Așadar, produsele africane nu au nici o șansă în fața roșiilor spaniole, a uleiului grecesc sau a găinilor daneze.

La câțiva kilometri de Sandaga, o superbă, zgomotoasă, colorată, splendidă piață din centrul Dakarului, țăranii wolof, toucouleur sau madingue[4], femei și copii, sunt epuizați de lucrul sub un soare torid, pe un pământ arid, greu de săpat, neavând nicio șansă să ajungă la minimul de existență ce le-ar permite o viață mai demnă, lipsită de angoasă. Această concurență neloaială ar trebui să fie proscrisă.

Altă măsură? Interzicerea biocarburanților. E adevărat că există argumente ecologice în favoarea înlocuirii energiilor fosile cu energiile vegetale. Însă, pe o planetă unde foametea se răspândește, să arzi milioane de tone de porumb sau de grâu pentru a fabrica biocarburanți este o crimă împotriva umanității.

Prin programul inițiat de George W. Bush, Statele Unite au ars în medie pe an 130 milioane tone de porumb, adică aproape o treime din recolta lor anuală.

BibliObs: Dumneavoastră analizați pe larg rolul jucat de fondurile-vultur (eng. vulture funds) în săvârșirea ororilor economice mondiale. Se pare că multă lume nici n-a auzit despre așa ceva sau a auzit doar frânturi. 

Jean Ziegler: Numeroase state, mai ales din lumea a treia, sunt strivite de datoria externă. Pentru a scăpa de insolvabilitate ele sunt nevoite să negocieze periodic cu creditorii lor în vederea diminuării datoriei. Aceasta are loc în felul următor: în urma negocierilor – când ele sunt reușite –, primele obligațiuni emise de țara debitoare sunt retrase și sunt emise noi titluri de valoare, numite ˮtitluri restructurateˮ, altfel spus sunt emise noi creanțe de către bănci.

Valoarea vechilor creanțe este de exemplu redusă până la 70%, cum s-a întâmplat în cazul Argentinei, în 2003. Băncile creditoare primesc așadar un nou titlu de valoare echivalent cu 30% din vechea creanță. Aceasta însă nu înseamnă că vechile creanțe dispar! Ele rămân disponibile pe o piață numită ˮpiață secundarăˮ.

Fondurile-vultur cumpără aceste titluri (de la băncile creditoare) la un preț redus. Apoi, ele încep să hărțuiască statele debitoare, cerându-le rambursarea a 100% din valoarea datoriei înscrise pe titlu. De obicei, dreptul anglo-saxon le dă dreptate fondurilor-vultur. Atunci acestea își însușesc toate activele țării condamnate, disponibile în străinătate. În cazul Argentinei, de exemplu, au fost luate nave argentiniene acostate în diverse porturi din lume, nave pline cu carne destinate Europei, conturi ale statului argentinian din băncile străine, avioane ale Aerolineas Argentinas ce aterizau la New York. Proprietarii fondurilor-vultur sunt printre cei mai teribili prădători ai sistemului capitalist. Ei ucid.

BibliObs: Dumneavoastră vorbeați (în carte) de Malawi. Ce s-a întâmplat acolo?

Jean Ziegler: Acest stat agricol mic din sudul Africii este periodic devastat de foamete, provocată, în mare parte, de perioade lungi de secetă. La fel ca alte state supuse acestui risc, Malawi are un fond de rezervă. Concret, este vorba de 40 000 de tone de porumb, mâncarea tradițională a țării, finanțată din bani publici. Un fond-vultur a pus în genunchi guvernul Malawiei, forțându-l să vândă pe piața mondială stocul de rezervă pentru a achita datoria față de fond. În 2002, o foamete ucigașă a lovit, ucigând zeci de mii de bărbați, femei și copii. Guvernul nu dispunea de nicio rezervă alimentară, iar ajutorul internațional a fost insuficient…

BibliObs: Prin ce fel de magie neagră a devenit legal să câștigi bani organizând foamete într-un stat sărac?

Jean Ziegler: Prădătorii se declară adepții ˮpieței libereˮ. Pentru aceștia, ˮforțele piețeiˮ sunt cele care le dictează comportamentul. În viziunea lor, cei morți de foame nu sunt altceva decât victime colaterale, uneori, din păcate, inevitabile. Aș putea să-l citez pe Michael F. Sheehan – poreclit Goldfinger[5] de colegii săi de la City-ul londonez[6], proprietarul Donegal International Fund cu sediul social pe Insulele Virgine – care, vorbind despre Zambia, și-a permis luxul de a ˮregretaˮ public daunele economice provocate de acțiunile sale.

BibliObs: Dumneavoastră citați trei persoane de la cârma fondurilor-vultur pe care, fără ambiguitate, le desemnați responsabile de această situație. Ați putea să le prezentați cititorilor noștri? Ați avut vreo reacție din partea acestora după apariția cărții?

Jean Ziegler: Cei trei, cei mai puternici și nocivi predatori pe care îi citez în cartea mea, sunt Paul Singer, proprietarul Elliott Management Fund, Peter Grossmann, proprietarul FG Capital Management și, Michael F. Sheehan, alias Goldfinger, pe care l-am menționat. Până acum, niciunul dintre ei n-a depus plângere împotriva mea. Adevărul e că avocații editurii Seuil au examinat cu lupa, înainte de publicare, cele trei portrete încredințate de mine.

BibliObs: Dumneavoastră vorbiți de oligarhii capitaliste extrem de influente care scapă aproape integral oricărui control guvernamental, sindical, social, și care astăzi își însușesc esențialul bogățiilor de pe planetă, dictând legea lor guvernelor. E vorba de întreprinderile supranaționale ?

Jean Ziegler: Conform datelor Băncii Mondiale, cele mai influente 500 de companii transcontinentale, indiferent de sectorul de activitate, au controlat anul trecut 52,8% din produsul mondial brut, adică din toate bogățiile (capital, mărfuri, servicii, brevete etc.) produse timp de un an pe glob.

Ele scapă oricărui control de stat, interstatal, sindical, parlamentar etc. Ele funcționează conform unui singur principiu: maximizarea profiturilor într-un răstimp cât mai scurt. Ele fac legea chiar în cele mai influente state. Ele dețin o putere pe care niciodată, niciun rege, împărat sau papă de pe acest pământ nu a avut-o.

BibliObs: Cum explicați faptul că aceste întrebări universale sunt absente din dezbaterile pre-electorale din Franța ? Există vreo țară sau țări unde dezbaterile politicile cuprind aceste subiecte ?

Jean Ziegler: Există mai multe răspunsuri. Stăpânii lumii domină și controlează din scurt dezbaterea publică. Atât în Franța cât și în alte părți, ei posedă, de exemplu, majoritatea ziarelor cotidiene și săptămânale. Iar așa-zisele ˮeliteˮ politice din democrațiile occidentale sunt în mare parte de o mediocritate intelectuală imensă și sunt lipsite de orice capacitate de a se indigna.

Interviu realizat de Anne Crignon, jurnalistă

Traducere în română de Dorina Roșca.

 

[1] Reprezentant al mișcării alter-globarizare franceze. (Toate notele de aici precum și parantezele rotunde din corpul textului sunt ale traducătoarei.)

[2] E vorba de alegerile prezidențiale din Franța, din mai 2012. François Hollande iese învigător în fața lui Nicolas Sarkozy cu scorul de 51,64% din voturi.

[3] Termenii în italic se referă la acele mahalale din zonele urbane, sub formă de ghetouri, unde sărăcia este generalizată, unde locuințele sunt insalubre și lipsite de un minim de condiții de viață, și unde locuitorii nu au nici un drept asupra solului ocupat. Am preferat să nu traduc acești termeni, deoarece, pe de o parte, ei figurează sub această formă în textul original, iar pe de altă parte, ei ilustrează variațiile semantice naționale ale unuia și aceluiași fenomen transnațional – ghetoizarea urbană.

[4] Etnii întâlnite in Senegal.

[5] Goldfinger este numele unui personaj al filmului cu același nume din seria filmelor cu James Bond. În acest film, Goldfinger este un magnat cinic și hrăpăreț, pe care super-eroul James Bond îl înfruntă.

[6] Cartier de afaceri în Londra, Marea Britanie, centru economic și financiar care găzduiește, printre altele, și bursa de valori din Londra.

 

Sursă imagine: BibliObs.