[label shape=”” type=””] Agnieszka Wiśniewska [/label]
Vitalie: Spune-mi, ce schimbări majore s-au întâmplat în Polonia după ce guvernul PiS a ajuns la putere?
Agnieszka: Cea mai mare schimbare, cred, este că am avut opoziție în stradă. Cred că pentru mulți ani, clasa de mijloc urbană și oamenii care au votat pentru liberali (sau chiar pentru liberali conservatori) au simțit că după tranziția de la socialism de stat totul va fi bine, vom deveni parte din Vest, și dacă nu era totul bine pentru cineva, atunci acea persoană era singura de învinuit. Ieșirea în stradă la protest era asociată cu oamenii incompetenți care nu se integrează în societatea capitalistă modernă, sau care doar vor trecutul socialist înapoi. Era o imagine foarte rea – minerii demonstranți, muncitorii industriali și fermierii erau stigmatizați ca obstacole în calea transformării economiei și a societății. Ceea ce s-a schimbat e că în decembrie trecut a fost o întâlnire uriașă la Varșovia la care au participat în jur de 50 000 de oameni, au fost și alte demonstrații în alte orașe. A fost imens. A fost un șoc. Puteai să vezi la aceste demonstrații jurnaliști mainstream, actori, celebrități, regizori de film, dar și oameni obișnuiți care ies în stradă pentru prima dată în viața lor. O mare parte erau vârstnici. A început să fie diferit acum, dar pentru foarte mult timp au participat foarte puțini tineri. Acest lucru este de mare importanță, pentru că opoziția din parlament nu este foarte puternică, sincer. Așa că cea mai puternică opoziție este acum în stradă.
La demonstrațiile din Varșovia de acum câteva săptămâni erau din nou în jur de 50 000 de oameni, potrivit informațiilor oficiale. Aceasta este schimbarea, într-o țară fără o istorie semnificativă a demonstrațiilor în masă după 1989.
Ce altceva s-a schimbat în termeni de putere politică?
Ei bine, nimeni nu se aștepta ca PiS să înceapă să schimbe legile atât de repede. Îmi amintesc de decembrie, când au început să schimbe legea privind Curtea Constituțională. Au făcut-o peste noapte. Ai mers să dormi și dimineața, când te-ai trezit, dintr-odată era o lege nouă. Ei au folosit un truc prin care schimbările nu erau propuse de guvern în mod direct, ci de către un grup de parlamentari PiS. În felul acesta noua propunere de lege nu trebuie să fie supusă unei proceduri de consultație îndelungi. Ei au folosit acest truc pentru a adopta legea mult mai repede decât era așteptat. Au schimbat legea peste noapte: președintele a semnat noua lege și oamenii glumeau că acest nou președinte nu este brațul președintelui Partidului Lege și Justiție (PiS) Jarosław Kaczyński, ci mai degrabă stiloul lui. Acesta e rolul președintelui în această nouă situație politică. Mai era o glumă: o poză de-a lui Jarosław Kaczyński (președintele PiS) și președintele Poloniei, Andrzej Duda. Kaczyński se plânge: „abia i-am dat să țină pisica puțin, și el a semnat-o”.
În consecință, noile reglementări privind Curtea Constituțională au făcut-o incredibil de disfuncțională; nu poate să verifice eficient legi adoptate de Parlament, ceea ce înseamnă că Parlamentul își poate extinde puterea exponențial.
Deci asta a deschis posibilitatea pentru alte schimbări?
Majoritatea parlamentară a schimbat legea mass-mediei publice în scurt timp după asta, cu toate că ei susțin că este doar o soluție temporară care așteaptă o reformă complexă, transformând mass-media publică într-o instituție a culturii naționale. Primul lor obiectiv a fost înlocuirea jurnaliștilor și lucrătorilor în mass-media care au fost angajați înainte de alegeri cu „ai lor”, pentru a avea controlul deplin asupra mesajului. Așa că au concediat mulți jurnaliști, chiar și celebrități care lucraseră mulți ani, incluzând oameni care nu erau implicați politic. Alți jurnaliști au decis singuri să plece. De exemplu: Grażyna Torbicka, un critic de film. Ea a condus o revistă high-profile despre cinema-ul modern. A lucrat în televiziune timp de 20 de ani, era total apolitică – nu cred că a vorbit vreodată de politică la televizor. Așa că, într-o zi, a proiectat filmul Ida, cel care a luat Oscarul pentru Polonia, dar noua conducere lansase o discuție înainte care condamna filmul pentru că ar fi insultat națiunea poloneză, adică sugerând că polonezii omorau evrei în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Ceea ce, desigur, nu ar fi trebuit fi spus, pentru că adevărul era diferit și complex, și tot așa. Torbicka a fost surprinsă de această „adăugare” la programul ei, așa că a demisionat. Mulți alți jurnaliști erau concediați pentru că erau prea „părtinitori” față de opoziție, pentru că dădeau prea multă atenție activităților ei sau pentru că nu răspundeau îndeajuns de repede sugestiilor noii administrații. Așa că, acum, televiziunea publică arată ca un canal de propagandă pentru guvern: nici măcar nu pretinde că vrea să fie imparțial.
Vorbești despre concentrarea puterii politice. Dar auzim că guvernul de dreapta se joacă și cu redistribuirea economică și socială.
Aici ajungem la a treia schimbare fundamentală adoptată de PiS, și anume Programul Familia 500 Plus, care dă 500 PLN (în jur de €120) pe lună pentru fiecare copil ce vine după primul într-o familie. Nu contează cât de mult câștigi; oricine care a semnat hârtiile care trebuie poate primi acești bani. Dacă ai trei copii poți primi €240 sau chiar mai mult, și dacă ești foarte sărac\ă atunci primești bani și pentru primul copil. Pentru mulți oameni asta chiar e o diferență. Asta este ceea ce Prawo i Sprawiedliwość (PiS) au promis în timpul campaniei electorale, și au făcut-o. Legea a intrat în vigoare la începutul lui aprilie și chiar a schimbat situația pentru multe familii. Le dă bani oamenilor direct, și ei văd o schimbare substanțială. Este probabil și cel mai mare transfer de bani, adică transfer social redistributiv, din 1972 încoace, când toți fermierii au fost incluși în sistemul de asigurări de sănătate universal. Aceast program este, desigur, o mare povară pentru buget, și sincer vorbind, nu există un plan pentru finanțarea lui pe termen lung. Sunt cu siguranță bani pentru anul acesta, dar pentru anul viitor și pentru anii următori, nu este clar de unde vor lua banii. Aceasta este una dintre problemele acestui program: costă mult, probabil restricționează posibilitățile de implementare a altor tipuri de politici sociale, cum ar fi construirea grădinițelor accesibile sau furnizarea oamenilor cu servicii sociale de calitate înaltă. Întregul program este ambiguu în multe feluri. Răspunde corect faptului că sărăcia afectează copiii în modul cel mai puternic, dar s-ar putea să scoată femeile de pe piața muncii pentru a sta acasă. Totodată, poate le va întări poziția împotriva angajatorilor care plătesc puțin, ceea ce e bine, desigur. Într-un fel sau altul, făcând acest lucru, guvernul PiS vrea să încurajeze oamenii să aibă mai mulți copii.
Deci, e un stimulent demografic.
Da, un stimulent demografic. Dar, să fim sinceri: pentru a crește copii, €120 nu este deajuns. Trebuie să ai o slujbă stabilă – și Polonia este maestră în contracte de muncă neregulate, flexibile și instabile. Dacă slujba este nesigură, probabil te vei decide să faci un copil. Trebuie să ai o casă, și nu una ipotecată – mai degrabă casă socială sau ceva de acest fel. Noi nu avem acest lucru, chiar dacă guvernul a anunțat recent un vast program pentru locuire, sub care familiile ar putea găsi un apartament de închiriat la aproximativ jumătate din prețul pieței. Încă nu știm dacă vor reuși, nu se știu multe detalii ale acelui program: vastitatea lui și fezabilitatea sunt încă necunoscute. Dar, mergând înapoi la întrebare, pentru a decide să faci o familie, trebuie să ai și un sistem de sănătate bun, unul în care să poți avea încredere – în mod special când e vorba de copii. Așa că sunt multe enigme de rezolvat, dar guvernul încearcă să rezolve doar una dintre ele.
Nu e oare situația în care guvernul vrea acum să cumpere niște măsuri pentru pace? Ar fi interesant de văzut dacă protestatarii „anacronici” de care ai vorbit – fermierii, minerii – încă vin la proteste. Dar pentru că ai menționat că ai văzut niște fețe noi printre protestatari, poți să îmi spui ce aduce clasa de mijloc, media mainstream și alți protestatari neobișnuiți în stradă?
Este interesant că acești oameni nu au fost implicați în politică înainte sau cel puțin nu au fost pentru o perioadă foarte lungă. S-au organizat pe Facebook; au creat un grup: Comitetul pentru Apărarea Democrației (KOD, Komitet Obrony Demokracji), un acronym care este similar cu Comitetul pentru Apărarea Muncitorilor (KOR, Komitet Obrony Robotników) organizat în anii 70-80 de Jacek Juron și – în mod ironic – de Antoni Macierewicz, actualul ministru al Apărării polonez. KOD este un grup de oameni care, luați prin surprindere de adoptarea grăbită a legilor – mai ales de legea privind Curtea Constituțională – s-au temut de sfârșitul democrației liberale. Se tem că guvernul ne ia libertățile. La aceste demonstrații vezi slogane cu cuvinte mărețe: democrație, libertate. A fost chiar și un slogan luat de la Montesquieu despre tripla separație a puterii: puterea care scrie legea, puterea care promulgă legea, și puterea care verifică dacă legea este corect aplicată. Nu am crezut că voi vedea vreodată în stradă citate ale filozofilor din secolul 18. Am fost la zeci de demonstrații dar nu am văzut niciodată oameni strigând „Constituția! Constituția!” Acesta este cel mai plictisitor slogan pe care l-am auzit vreodată! Dar acesta e motivul pentru care oamenii aceștia sunt în stradă: se temeau că guvernul va distruge democrația liberală, ceea ce ar fi dureros pentru că pentru mult timp Polonia a fost promovată ca studentul model în regiune, și ca un profesor pentru alte țări aspirante: uitați, după tranziție Polonia a devenit atât de bună, atât de democratică, cu o economie care merge atât de bine și tot așa. Și acum asta s-a schimbat. Cred că pentru clasa de mijloc, situația e cam rușinoasă.
De ce le e rușine?
Se simt rușinați că oameni din Uniunea Europeană, din SUA, John Kerry și Bill Clinton de exemplu, zic că în Polonia ceva a mers greșit. Nu e o coincidență că la aceste demonstrații sunt atât de multe steaguri ale Uniunii Europene, pe lângă cele roșu-albe, și și asta mi se pare plictisitor. Îmi amintesc când au început demonstrațiile, am stat în fața parlamentului. Au fost două proteste, foarte similare, și nu am putut să înțeleg care demonstrație era a mea, dar am aflat foarte ușor: într-o demonstrație erau doar steaguri poloneze, în cealaltă erau steaguri poloneze și UE. Era o vreme când steagurile polonez și UE erau în spatele prim-ministrului și al purtătorului de cuvânt al Parlamentului la conferințele lor de presă, dar acum au îndepărtat steagul UE și l-au lăsat doar pe cel polonez. Acest context internațional este foarte important pentru oamenii din stradă.
Care este baza ideologică a acestui guvern, ce idei invocă, care sunt temele discursului lor? „Polonia e măreață!” sau, „Să restaurăm măreția Poloniei”, sau „Să construim democrație în stil polonez”?
Haide, ai auzit de post-politică. Nu mai ai nevoie de o naratiune în politică. Acest guvern a intrat în campanie cu sloganul: „O schimbare bună!”. Guvernul precedent, condus de Platforma Civică (Platforma Obywatelska, PO) timp de 8 ani, mai degrabă a administrat decât a condus Polonia. Mesajul lor central a fost „Apă caldă în robinet”, fără să articuleze nicio ideologie, doar politici pragmatice. Și, într-un fel, au pavat drumul pentru conducerea PiS, uitând că pentru mulți oameni apa nu era așa de caldă. Chiar dacă era, oamenii au simțit că era prin eforturile lor, nu datorită guvernului. Cu câțiva ani înainte, când am avut alte alegeri în care a câștigat PO, ei au venit cu sloganul: Să nu facem politică, să construim școli, să construim drumuri! Așa că ei nu au vrut să facă politică, dar nici nu au construit școli! Le era frică să adopte măsuri mai progresive sau schimbări care ar nemulțumi votanții mai conservatori, în special în termeni de drepturile omului și drepturi civile. Ei au avut doar o singură promisiune: să înoate în mainstreamul european și să îl oprească pe Kaczyński. Și acest fapt duce la o caracteristică structurală a politicii poloneze: pentru opt ani a fost divizată în două tabere, Kaczyński și anti- Kaczyński. Acum zece ani Kaczyński a câștigat și era o coaliție instabilă și am avut alegeri anticipate. Apoi, anti-Kaczyński au câștigat și anti-Kaczyński nu au făcut nimic, ceea ce e deajuns pentru a opri PiS, dar doar pentru opt ani. Acum e din nou Kaczyński. Mulți oameni nu au crezut că va câștiga Kaczyński, și nu au crezut că se va schimba ceva, în timp ce alții nu au votat. Dar Kaczyński a câștigat și a început să schimbe legi și instituții. Aceasta nu e situația pe care am avut-o acum opt ani.
Ai descrie situația în Polonia ca specifică sau particulară sau ai considera-o parte dintr-un context mai larg? Ai spune că guvernarea PiS este doar autoritarism simplu sau este altceva?
Nu ți-aș putea spune diferența dintre Donald Trump și Kaczyński. Putem vorbi despre Kaczyński ca fenomen polonez (ceea ce el este, fără îndoială), dar haideți să nu uităm că găsim aceste personaje peste tot în Europa: Le Pen în Franța, Orbán în Ungaria etc. Poate suntem martorii unui lucru nou: o revoluție/rebeliune împotriva establishmentului, condus de clasele de mijloc? Dar ar trebui să includem și Europa Centrală, unde clasele de mijloc erau o chestiune de mit și aspirație mai degrabă decât de realitate socială. Anul trecut, în timpul crizei refugiaților, grupul de la Visegrád și-a arătat fața rasistă. Ani de zile, noi am așteptat Europa de Vest să ne ajute, dar când Europa are probleme, noi facem un pas în spate și spunem „Nu, nu e problema noastră”. Câteodată spun o glumă despre asta. Imaginează-ți Uniunea Europeană ca o petrecere. Noi, polonezii, am venit la petrecere după miezul nopții – știi, toată vodka e gata, toți sunt puțin beți. Noi ajungem la petrecerea asta, dar nu putem să ne alăturăm pentru că suntem într-o dispoziție diferită. Și cineva ne întreabă, „Hei omule, poți să mă duci cu mașina până acasă?” și noi răspundem „Haide, că asta nu era în invitație”. Nu pot spune diferența dintre Orbán și Kaczyński, dar văd o caracteristică distinctă în regiunea noastră: o mulțime de oameni s-au simțit siguri pentru multă vreme, nu s-au implicat în discuții publice, nu au vorbit cu alți oameni. Dintr-odată, ei realizează că întreg mediul lor se schimbă, incluzând economia. Între timp, avem o mulțime de oameni furioși pentru care așa-numita tranziție nu a mers deloc.
Ce ar fi dacă regimul, implementând măsuri ca acestea, încearcă să cumpere liniștea acestor oameni furioși? Într-un fel, să îi satisfacă pe oamenii care au fost distruși de tranziție?
Într-un fel pot să îi înțeleg pe acești oameni. Doar imaginează-ți, timp de douăzeci de ani toată lumea îți spunea că „Dacă nu ai bani, este vina ta pentru că ești leneș sau doar prost”. Era acest discurs al visului american: de la zero la erou. Dacă îl vrei cu adevărat și muncești pentru el, va fi al tău, și dacă nu, tu ești de vină. Și acum acești oameni văd că este un guvern care are grijă de ei. Problema mea cu asta este că guvernul nu are un program privind aceste probleme ca întreg și rezolvă doar părți ale puzzle-ului, refuzând să repare tot sistemul.
Ești optimistă?
Hai s-o spunem așa: dacă alegerile s-ar ține mâine, PiS ar câștiga. Pe termen lung, nu sunt atât de sigură că situația va fi la fel. Un lucru sigur e că opoziția din stradă crește, și probabil va începe să se organizeze la un moment dat, adică să creeze un fel de mișcare instituționalizată. Opoziția din Parlament este slabă și PO, în opinia mea, este aproape de moarte. Există un partid nou neoliberal, Nowoczesna (Modern) cu niște oameni care vin din mișcări urbane grassroots, dar aproape de marile companii și de sectorul financiar. Cred că Nowoczesna va lua niște votanți ai Platformei Civice, pentru că este mai vital și se joacă cu ideile „Platformei Civice de început”, care era un partid cu adevărat pentru piața liberă. Mai este și Razem, acest partid care nu este implicat în proteste mari, dar lucrează cu toate acestea la firul ierbii. Ei construiesc structuri și se pregătesc pentru lungul lor marș pentru a atrage suportul și implicarea de masă. Astfel, cred că în patru ani, când o să avem următoarele alegeri (s-ar putea chiar și să nu le avem, pentru că știi, totul e posibil în Polonia), Razem va putea intra în Parlament. Aceasta poate fi o posibilitate de a reconstrui scena politică, pentru că situația în care ai doar Kaczyński și anti-Kaczyński este una de blocaj. Aceasta va fi dificil, pentru că pe de-o parte trebuie să îl oprim pe Kaczyński, iar pe de altă parte trebuie să îl înlocuim cu cineva mai bun, și mai bun pentru un motiv anume. Așa că nu, în general nu aș spune că sunt optimistă pentru următorii 3-4 ani.
Agnieszka Wiśniewska este jurnalistă la platforma Krytyka Politiczna.
Traducere din engleză de Daniela Ana.
