RECENTE SOCIAL

Economia civilă sau despre noua stratificare socială. Oamenii nimănui şi economia lor

[label shape=”” type=””] Vasile Ernu [/label]

Economia comunistă şi tipul de organizare din comunism se ocupa cu reproducerea unor pături sociale şi genera o stratificare socială foarte bine controlată: ţărani, muncitori, birocraţi, structuri de putere (interne, armată, securitate), intelectualitate preponderent tehnică etc. Stratificarea socială era bine controlată cu reguli destul de clare,  cu redistrbuiri cît de cît coerente care nu permiteau rupturi mari între păturile sociale etc.  Circuitul era şi el bine controlat.

Teama cea mare a acestui tip de regim e legată de apariţia unor grupuri de „oameni inutili”, care nu sînt angrenaţi în sistem, căci aceştea pot perturba sistemul.  Cei mai periculoşi oameni pentru sistem nu erau dizidenţii, aşa cum se crede, ci cei care acţionau în economia neagră – de aceea cele mai mari pedepse erau pentru această categorie (luau cel mai mulţi ani pînă la executare). Noi nici astăzi nu avem o minimă imagine despre acest sector şi nimeni nu vorbeşte despre asta.

Economia postcomunistă liberalizată funcţionează foarte diferit şi nu se mai ocupă de reproducerea acestor pături sociale, de stratificarea socială per ansamblu. O lasă cumva de izbelişte (mîna invizibilă se ocupă de asta!) şi se concentrează pe reproducerea unei singure pături sociale privilegiate: „noua clasă conducătoare”.
Fireşte că ea nu renunţă la unele pături sociale de care are nevoie pentru acumulare şi le oferă anumite privilegii: de la grupuri de putere pînă la anumite grupuri birocratice şi o pătură subţire a clasei de mijloc, plus zona de propagandă a presei şi a intelighenţiei devotate. Pentru ei se crează noi reguli, noi mecanisme de funcţionare, noi forme de redistribuţie a resurselor şi a joburilor, noi forme de subsidiere.

Însă problema cea mare a acestei economii şi forme de organizare este următoarea: produce prea mulţi „oameni inutili”: „asistaţi”, şomeri, oameni scoşi din cîmpul muncii impozitabile, ţărani cu munci de subzistenţă etc. De exemplu, cu începere din anii 90, muncitorii, ţăranii, o mare parte a intelectualităţii (profesori&medici&ingineri etc.) sînt inutili, nu mai au loc în noua stratificare socială. Sau mai bine spus ei sînt aruncaţi cît mai jos în noua ierarhie.

Ce se întîmplă cu ei? O pare a „oamenilor inutili” emigrează, o alt parte intră într-un sector economic „negru” foarte puţin controlat de stat şi mai deloc impozitabil.  „Oamenii inutili” practic devin oamenii în afara statului, lăsaţi de izbelişte. A crede că ei nu muncesc este o mare greşeală. Toţi se află cumva în treabă, fac ceva ca să nu moară de foame. OK, cu cei pelcaţi ştim că trimit bani acasă. Chiar dacă banii lor sînt spălaţi în sînge şi ascund o mare tragedie, ştim cam cîţi vin şi rolul lor în economie. Aproximăm. Problema mare este că noi nu ştim aproape nimic despre cei rămaşi. Cu ce se ocupă ei, ce fac, cît cîştigă şi cum? Ce tip de economie produc, ce fel de schimburi comerciale produc, cum îşi trăieşte viaţa această pătură socială destul de mare.

Există în România, în Moldova şi în mai toate statele post-socialiste o întreagă „economie civilă”, foarte importantă care se sustrage statului şi regulilor impuse de el pentru că aceşti „oameni inutili” produşi de forma de organizare actuală i-a scos din această maşinărie. Iar despre această „economie civilă”, la care contribuie în jur de 30% din populaţia acestei ţări, noi nu ştim mai nimic. Iar ea este foarte importantă pentru că este economia oamenilor abandonaţi de stat şi agresaţi de „noua elită” şi care au luat viaţa pe cont propriu, construind strategii de subzistenţă individuale, locale, de grupuri mici etc.

„Oamenii inutili” reprezintă o pătură socială enorm de importantă, căci o ţară se sprijină mai mult nu pe cei care pot pleca, ci pe cei care nu pot pleca, iar „economia civilă” pe care o produc ei este la fel de importantă.

Ei bine, iată un domeniu de cercetare foarte interesant de care nu se ocupă nimeni.

Despre autor

Vasile Ernu

Vasile Ernu este născut în URSS în 1971. Este absolvent al Facultăţii de Filosofie (Universitatea Al.I.Cuza, Iaşi, 1996) şi al masterului de Filosofie (Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff şi redactor asociat al revistei Idea artă+societate. A activat în cadrul Fundaţiei Idea şi Tranzit şi al edituilor Idea şi Polirom. A ţinut rubrici de opinie în România Liberă, HotNews, Timpul, Adevărul, CriticAtac precum şi rubrici permanente la revistele Noua Literatură, Suplimentul de Cultură şi Observator Cultural.
A publicat: Născut în URSS, Ultimii eretici ai Imperiului, Intelighenţia rusă azi, Sectanţii-Mică trilogie a marginalilor, Intelighenţia basarabeană azi, Bandiţii – Mică trilogie a marginalilor.
Este unul din fondatorii şi coordonatorii proiectului www.criticatac.ro

3 Comentarii

  • Mihai ai ceva articole/studii pe aceasta tema? Ca le-am public cu placere.

  • Ce poate sa se intimple, ei traesc aici. Eu aceasta aparenta o numesc „feodalism mucegait” cu tendinta de a trece in „boschetarism international” , care este o problema nu atit economica cit social-culturala.
    In unul din articolele sale autorul foloseste ca metafora „covorul moldovenesc”. Foarte reusit, covorul moldovenesc este un simbol, printre altele si simbol al acestui „feodalism mucegait”. Incercati sa raspundeti la o intrebare: de ce covorul moldovenesc are cimpul negru si culori intunecate sau aprinse? Raspunsul e simplu, pentru culori mai deschise e nevoe de lina calitativa, alba. Insa moldovenii aproape tot timpul nu au produs ceva ci au supravietuit pe cont propriu, ei nu au crescut oi pentru ceva concret, ci pentru a supravietui, adica de la unul si acelas animal sa aiba lina, lapte, piele, carne.
    Un exemplu vorbitor este mestesugaritul in genere. Daca in alte societati mestesugaritul era privit ca o forma a progresului atunci la noi mestesugaritul era privit ca o forma de regres, cine nu putea sa se incadreze in societate, nu reusea sa fie „gospodar in rind cu lumea” isi cistiga existenta cu un mestesug ca legatul oalelor, impletitul cosurilor, confectionarea itelor, spetelor etc.
    Deci, din punctul meu de vedere, incepind cu perioada fanariota si terminind cu sfirsitul urss-ului la noi s-a format o societate cu mentalitate feodala conservativa, puterea de stat tot timpul a fost privita ca ceva strein, un rau inevitabil de care trebue sa te feresti si sa gasesti o metoda de supravietuire. Si daca in tot acest rastimp sursa de existenta a fost pamintul (ce mentinea aceasta forma de feodalism), acum „legatul oalelor” a capatat forma de „gastarbaiter”. Majoritatea celor la care se refera autorul, nu au un tel oarecare, nici cei ce pleaca dupa hotar, nici cei ce ramin in tara, ei pur si simplu supravietuesc. Priviti emisiunile lui A. Popov, la intrebarea „cum ai vrea sa traesti, de ce salariu ai nevoie pentru un trai decent?” oamenii nu au un raspuns. Iata aceasta patura sociala care nu numai nu poate, dar nici nu stie ce vrea, nefiind izolata de hotare are tendinta de a deveni boschetari pe plan international. „Oamenii inutili” sunt un materil bun la constructia canalelor si riuletelor de distributie a banilor primiti de pomana, furati, cistigati prin sudoare dupa hotare si unica ce ei produc bine e coruptia.
    Desigur ca autorul pune o intrebare cu mult mai complexa ce tine de prabusirea sistemului comunist-socialist, economie, globalizare, insa dupa mine, pentru societatea noastra acesta problema inca nu are o importanta vitala.

Lasa un comentariu