Oameni buni, cum spunea Ștefan cel Mare, pizdeală!

[label shape=”” type=””] Lina Vdovîi [/label] & [label shape=”” type=””] Matei Bărbulescu [/label]

 

Plahotniuc, nu uita, pușcăria-i casa ta!, strigă o mulțime de oameni înfofoliți în Piața Marii Adunări Naționale. Duminică, pe 24 ianuarie. Au buchete de crizanteme în mâini, pe care le țin la piept, icoane cu sfinți și drapele și se înghesuie în fața unei scene improvizate pe care se perindă tot soiul de cuvântători.

„Noi suntem poporul!”, scandează ruși și români deopotrivă, pentru prima dată în istoria recentă a Moldovei. Au venit cu toată familia la protest: moși în geci roase de vreme, bunicuțe cu baticuri tradiționale și copii mucoși. Tineretul, unionist ori rusofil, e și el acolo. Mai bagă o bere, o țigară, dar e prezent ca la careu.

„Scopul nostru este de a scoate Republica Moldova din ghearele oligarhilor”, strigă un moș activist. „Daîî!” vâjâie mulțimea, hățănind energic din cap. Oligarhul e, în viziunea lor, unul singur: Vlad Plahotniuc. Împotriva lui sunt îndreptate majoritatea discursurilor. „Plahotniuc, nu uita, vrem papuci din pielea ta!”

Pe scenă urcă lideri politici, membri ai societății civile, dar și moldoveni simpli, care au un cuvânt de spus. Un moș cu păr cenușiu în cap și pe obraz scoate dintr-o geantă crăpată un caiet de matematică pe care și-a scris discursul în rusă. Dibuiește un pix într-un buzunar de pe mâneca gecii, taie un cuvânt din alocuțiune, scrie altul, apoi strecoară rapid pixul înapoi în mânecă.

În dreapta scenei, Renato Usatîi, președintele Partidului Nostru și unul dintre cei mai controversați politicieni din Moldova, țopăie ușor, ca să se încălzească. Are și el un buchet de crizanteme în mâini, ca tot norodul. În jurul politicianului, tot felul de atârnători și niște mahări în uniforme militare – veterani de război din Afganistan – au creat un perimetru și îl păzesc cu strășnicie.

Renato urcă pe scenă, zâmbește suav poporului și agită din crizanteme. „Republica Moldova e cea mai frumoasă și mai scumpă floare pentru toți cetățenii din Republica Moldova!” Cetățenii, cătrăniți și sărăciți, aplaudă. Sunt atât de supărați pe oligarhul Plahotniuc, încât sunt gata să-l susțină pe Usatîi, tipul pe care l-a prins RISE că-i kombinator.

„Orice om cu gânduri nobile care a fost educat de părinți știe că patria e mamă, iar noi nu ne alegem mama”, continuă pe ton mieros. „Astăzi, mama Republica Moldova se află în pericol din cauza acestui regim criminal!”

Poartă cizme UGG în picioare, o geacă neagră și o șapcă peste ochelari. Încheie discursul cu „mereu al vostru gastarbeiter, Renato Usatîi”. Coboară rapid de pe scenă, scoate un iPhone 6s din buzunar și-și face un selfie cu mulțimea.

Buboiul

Moldovenii au ieșit în stradă pentru că s-au săturat de discursul schizofrenic al politicienilor de la conducere care, sub umbrela „stabilității, integrării și a valorilor europene”, au jumulit un miliard de dolari din conturile a trei bănci moldovenești – o optime din bugetul celei mai sărace țări din Europa – iar Guvernul n-are bani de pensii și salarii pe patru luni.

Primele informații despre dispariția miliardului au apărut în 2012, dar buboiul s-a spart anul trecut, când mai mulți lideri de opinie și membri ai societății civile au fondat Platforma Civică Demnitate și Adevăr și au început să organizeze proteste babane împotriva guvernării. Din toamnă, în Piața Marii Adunări Naționale din centrul Chișinăului sunt proptite non-stop corturi și căsuțe din pal cu uși, geamuri, hogeag și brăduți la intrare.

Cetățenii scandează împotriva corupției dar, mai cu seamă, împotriva lui Vladimir Plahotniuc, oligarhul rege al Republicii Moldova. Plahotniuc deține cele mai mari patru posturi TV din Moldova, i se mai spune Păpușarul sau Cardinalul din Umbră și se crede că el a orchestrat furtul miliardului, jaful secolului.

Plahotniuc a reușit o performanță istorică pentru societatea veșnic divizată a Moldovei: a scos în stradă, deopotrivă de îndrăciți, rusofili, unioniști și pro-europeni. În fruntea lor, s-au cățărat doi rusofili și două forțe pro-europene: Renato Usatîi și Igor Dodon, de-o parte și Platforma Demnitate și Adevăr și mișcarea În Pas cu Maia Sandu, de cealaltă parte.

Am mers în Moldova ca să aflăm ce i-a convins pe pro-ruși și pro-europeni să-și unească puterile și care este alternativa politică pe care societatea civilă o împinge spre conducerea țării.

Visul moldovean

Sediul central al Partidului Nostru, cârmuit de Renato Usatîi, se află pe strada București, în zona centrală a Chișinăului. E într-un căsoi luxos, cu trei etaje, în curtea căruia mârâie un cățel portocaliu de rasă japoneză. Clădirea are geamuri imense, iar porțile de fier sunt flancate de mașini scumpe.

La parter, e un soi de secretariat. Trei fete cu unghii cu gel împart un birou de lemn. Una tastează cu ochii într-un monitor, a doua răspunde cu voce suavă la telefoane și a treia se uită la primele două. Pare ucenică. Sunt subțirele și tinere. Unii ar spune că sunt frumoase. Vorbesc în rusă, la fel ca hăndrălăii musculoși care răsfoiesc reviste pe canapeaua de piele de la intrare. Pe perete e agățat un Smart TV. Din el, de asemenea, se rostogolesc cuvinte rusești.

Biroul lui Renato e la etajul doi. Ne conduce una din tipele de jos, iar la intrare dăm nas în nas cu o echipă de filmare de la un post de televiziune rusesc. Renato are zi plină. De când Partidul Nostru s-a aliat la proteste cu Platforma Demnitate și Adevăr și Partidul Socialist al Republicii Moldova, condus de Igor Dodon, Usatîi e invitat la din ce în ce mai multe emisiuni și talk-show-uri televizate, lucru care-i place la nebunie.

„Noi nu suntem ca Plahotniuc, să ne ascundem de presă”, ne-a spus cu o zi înainte Ilian Cașu, vicepreședintele Partidului Nostru (PN) și „românașul”, cum îl alintă Renato. Individul e politolog, a studiat în America și a avut emisiuni la Radio Europa Liberă, Vocea Americii și BBC. A candidat la Primăria Capitalei din partea PN, vorbește o română impecabilă, iar la proteste îi place să iasă în față, la microfon.

În biroul comandantului e fum de țigară. Renato trage draperiile negre, deschide o fereastră și suge cu nesaț din țigară. Nu fumează în timpul interviurilor, dar își aprinde țigara în secunda în care jurnaliștii își termină treaba. Poartă un pulover crem, închis cu fermoar la gât, și blugi albaștri. Are părul negru, cu câteva fire albe, ușor cârlionțat spre frunte. E masiv și face pași uriași prin încăpere.

„Am fost acuzat de mai multe ori de presa din România că sunt mâna Moscovei, proiectul serviciilor speciale și mafia rusească, dar am declarat că m-am întors în Republica Moldova după ce am facut afaceri zece ani în Federația Rusă”, spune politicianul afacerist după ce se prăbușește într-un scaun de piele. „În comparație cu Plahotniuc și alți indivizi din Moldova și România, eu pot să demonstrez sursa de proveniență a banilor și cum au apărut Rolls Royce-urile.”

Deși e unul dintre cei mai controversați politicieni de la Chișinău, Usatîi reprezintă chintesența visului moldovean: provine dintr-o familie modestă, de profesori, din Fălești, un orășel din nordul Moldovei. La 23 de ani, „prigonit de comuniști”, a plecat în Rusia, unde și-a făcut, în scurt timp, o avere babană, apoi s-a întors în Moldova cu numele de scenă „gastarbeiter-ul moldovenilor” și s-a băgat în politică.

Fanii îl iubesc pentru că au impresia că Usatîi și-a făcut un căpătâi muncind cinstit, la negru, peste hotare, așa cum o fac o droaie de moldoveni prin Rusia. Investigațiile care arată că a comandat asasinate, atacuri raider și are legături cu lumea interlopă din Rusia nu-i mișcă.

Întors la Chișinău, Usatîi intenționa să participe la alegerile parlamentare din 2014 pe listele partidului „Patria”, condus de fostul ambasador al Moldovei în România. Cu câteva zile înainte de scrutin, Curtea de Apel Chișinău a exclus formațiunea din cursă, pe motiv că ar fi folosit în campanie fonduri cu proveniență străină.

Usatîi a fugit din nou din țară și s-a întors pentru a candida la Primăria orașului Bălți, cel mai mare din nordul Moldovei. A învins cu trei sferturi din voturi și acum e pe cai mari. „Visul meu e să unim toți cetățenii din țară”, turuie. „Este pentru prima dată în istoria Republicii Moldova când în stradă au ieșit atât cetățeni pro-europeni, cât și cetățeni pro-ruși. Lupta împotriva regimului Plahotniuc ne-a unit pe toți.” Când țara e o „anarhie acoperită cu valori democratice”, Usatîi n-a promovat nici Uniunea Vamală, alternativa propusă de pro-ruși pentru Uniunea Europeană, dar nici aderarea la UE. „Visul meu este ca Republica Moldova să devină o platformă economică în care Estul colaborează cu Vestul, nu un poligon politic unde să-și demonstreze puterile.”

Conform unor sondaje, Usatîi e politicianul care se bucură de cea mai mare încredere din partea moldovenilor. În-cre-de-re. Conștient de popularitatea pe care o are, scopul lui Renato, dacă va ajunge la putere, e să facă ordine în țară. Va construi o „democrație corectă, în care va domni dictatura legii”. Cuvintele cheie: naționalizare, privatizare, lustrație. „Toți procurorii și polițiștii care au deservit clanul criminal nu mai au dreptul să aibă funcții de jurist nici măcar la o întreprindere unde se produc conserve.”

Pe unul dintre cele două stative de lemn din birou tronează o icoană a lui Ștefan cel Mare. Usatîi e un fan al domnitorului. În perioada în care (din spusele lui) orice apariție la televizor era cenzurată, și-a făcut cont pe Facebook și pe Odnoklassniki – o rețea socială populară printre vorbitorii de limbă rusă – ca să-i trezească pe moldoveni din somnul lor profund, pro-european. „Oameni buni, cum spunea Ștefan cel Mare, pizdeală!”

Are peste 35.000 de followeri pe contul personal de Facebook și 65.000 de like-uri pe pagina oficială. Face un fel de pionierat pentru politicienii moldoveni: transmisiuni live de la proteste și din saună, selfie-uri, filmulețe în mașină, dedicații. Are un aer șmecheresc și relaxat chiar și atunci când e furios. Unii spun că e carismatic.

Dacă va ajunge la putere, vrea să fie președinte. „Din sondaje, se vede că lumea-i vrea pe Dodon sau pe Maia Sandu în funcția de premier, dar dacă vorbim despre președintele țării, 40% îl vor pe Usatîi.”

Cea mai mare problemă pe care o are Moldova azi e Plahotniuc, pe care Usatîi spune că îl știe din vremuri apuse, când Plahotniuc și Filat, fostul premier al Moldovei, erau invitați la zilele lui de naștere în Moscova. „Ei n-au fost prieteni niciodată, doar au furat împreună”. E supărat foc pe oligarh. „Eu nu cred că vreun stat îi va da azil politic lui Plahotniuc. Dar dacă o va face, vom face și noi Mossad-ulcare o să se ocupe de acești fugari și o să-i aducă, cu Doamne ajută, înspre casă cu totul.”

După ce închidem camera, saltă de pe scaun, se duce spre birou și-și aprinde o țigară cu gesturi sprințare. Pe masa lui sunt aliniate, printre hârțoage, trei iPhone-uri, două sticle de apă Evian, un parfum Chanel, steagul Partidului Nostru. Nu lipsesc mănușile de box și icoana.

Acum e în largul lui. Se plimbă cu țigara prin încăpere și ne spune că el a știut mereu că se va întoarce în Moldova. „În 2004, când comuniștii m-au scos din funcția de inginer-șef pe toate vagoanele și restaurantele de la Calea Ferată, am încercat să plec în Irlanda, dar nu mi-au dat viză, așa că am ajuns în Moscova. Primii ani a fost greu, dar le-am promis comuniștilor că o să mă întorc cândva în țară și n-o să-i las să trăiască în liniște până la pensie.”

E încrezut și autoritar. Două matrioște cu mutrele lui Putin și a lui Medvedev rânjesc dintr-un dulap ticsit cu sticle de băutură. Sub televizor, sunt aliniate ca la muzeu patru căni cu fața lui, a unui boxer, a unui domnitor neidentificat. Se spune că deține și o scrumieră cu capu’ lui Vlad Filat, dar noi n-am văzut-o. În spatele ușii, se lăfăie portretul lui pictat. Un Renato luminat la chip, dolofan, cu un zâmbet discret. Pe masă, ca la moldoveni, o bombonieră cu Bucurii pentru oaspeți.

Usatîi e o colecție fantastică de „voi face”, „voi drege”, „voi rezolva tăt”. Ne dă exemple din trecut – „când nu venea Gorbaciov în România, m-am implicat și în cinci zile a ajuns la București” – , apoi din viitor: „îți spun eu, 5+2 n-o să hotărască nimic în cazul Transnistriei. Iau eu 100 de oameni de pe malul drept și 100 de oameni de pe malul stâng, îi așez la o masă pe toți și te asigur că rezolvăm tăt într-o săptămână.”

Cel mai mult îl scot din sărite americanii care spun despre el că va aduce cu tancurile rusești în Moldova. „De unde au ei hipnoza asta?”, se întreabă. Dar va demonstra și de astă dată că dușmanii n-au dreptate. „Eu sunt prieten cu Steven Seagal actorul. Merg săptămâna viitoare la Moscova. Vreau să-mi organizeze o întâlnire cu Schwarznegger, să ajung cumva la americani, să le spun măi, oameni buni, nu vin cu niciun tanc, înțelegeți?”

Important e ca până atunci să nu-l închidă idiotul de Plahotniuc. Poate să o facă? „Da, dar ori vine lumea și distruge pușcăria, ori eu fug și, crede-mă, să mă păzească și o sută de oameni, eu nu stau la pușcărie că vrea Plahotniuc. Dar după asta, nu mai scapă el nici în Geneva, nici în Palma de Mallorca.”

Dacă vor scrie românii chestii nasoale despre el, va ridica la granița cu România nu doar un zid chinezesc, ci două.

Oameni prădați

În piața din centrul Chișinăului năvălește un puhoi de veterani de război din Afganistan. „Să le facem loc, oameni buni, să vină în față, să ne apere”, răsună dinspre scenă.

„Jos Plahotniuc! Jos Mafia!” De sub Arcul de Triumf, două bătrâne cu buchete de crizanteme în mâini strigă de saltă cojoacele pe ele: „Suntem două băbuțe, ne-am luat de mână și-am venit să luptăm pentru copii, să aibă măcar ei o altă soartă”, spune Elena, una dintre ele, fostă educatoare dintr-un sat din raionul Călărași.

Grădinița ei s-a închis, iar femeia a rămas pe drumuri. „Plahotniuc e un bandit care a dus țara noastră în eroare! Noi ne-am trăit traiul și ne-am mâncat mălaiul, dar măcar copiii să aibă o altă soartă. Suntem aici pentru demnitate!”

„Și pentru că s-a scumpit lumina!”, adaugă de sub batic tovarășa ei Ana, o pensionară pișpirică și îmbujorată. Ca să vină în Chișinău la proteste, a trebuit să vândă două kilograme de miez de nucă.

Câțiva protestatari mai încolo, o gură de vânt rece se strecoară pe sub geaca lui moș Dumitru Ambros, inginer civil de meserie și deținător de firmă de construcții. Are ochi limpezi, de om de ispravă, și gesturi tăioase, de moldovean amărât. N-a mai câștigat o licitație de ani de zile. „Era mai ușor pe vremea comuniștilor.”

De când au venit europenii la putere, s-a retras în casa de la țară și trăiește din ce-i mai dau copiii. Din când în când, dârdâie pe la proteste. „Poporul s-a dezamăgit în așa-numiții pro-europeni care se lecuiesc acolo (în Europa), au conturi în bănci, își lustruiesc sănătatea, în timp ce în Moldova oamenii sunt zăpăciți, mințiți și prădați.”

E necăjit că presa scrie că-n piață sunt doar huligani și ruși. Bombăne pe sub mustața albită, cu fruntea adăpostită de o căciulă de blană rusească: „voi chiar credeți că oamenii ăștia aici s-au adunat de dragul lui Dodon sau al lui Usatîi? Eu nu pot înțelege! O mulțime atât de mare de dragul lor?”

Bărbatul e supărat foc pe Plahotniuc, despre care spune că a făcut un „prăpăd economic ce nu poate fi măsurat.” Totul e devastat, băieții de la guvernare au învârtit poporul pe degete.

Pe scena din fața mulțimii răsare un individ îmbrăcat ca un cowboy: are o pălărie cu boruri largi și cizme cu bombeuri de metal. E Valentin Dolganiuc, unul dintre  fondatorii platformei civice Demnitate și Adevăr, inițiatoare a protestelor din Republica Moldova. Pe 5 aprilie au ieșit pentru prima dată în stradă, iar de pe 6 septembrie protestează zi și noapte în corturile din piață.

Declamă cu emfază revoluționară: „Sub flamura sfântă a acestei zile de duminică, zi istorică, sub egida societății civile și a opoziției parlamentare și a partidelor non-parlamentare, ne-am întrunit aici cu un singur scop: scopul de libertate, scopul de a scoate Republica Moldova din ghearele oligarhului! ”

Mai bine în genunchi decât la pușcărie

Peste câteva zile, ne întâlnim cu el în dreptul bustului lui Eminescu din Grădina Publică. E așezat pe-o bancă în parc. Ca să arate că nu-i rusofil, deși s-a aliat cu formațiunile pro-ruse, suflecă mâneca de la palton și de sub ea se ițește o bentiță tricoloră. „Noi nu avem un DNA – asta este drama noastră. DNA-ul asigură la momentul actual securitatea României.”

Cu pălăria de cowboy trasă pe creștet și un fular gros, roșu, înfășurat în jurul gâtului, Dolganiuc se teme că Plahotniuc va ajunge președinte.

Liderul protestatarilor este indignat de faptul că românii nu înțeleg că plecarea lui Plahotniuc nu înseamnă venirea tancurilor rusești. „Plahotniuc deține astăzi toată mass-media, în proporție de 80%. În aceste condiții noi nu putem lupta. Așteptăm un ajutor din partea fraților de la București.”

Crede că Moldova nu va scăpa de oligarh fără să curgă sânge. „Ori se declanșează alegeri anticipate, ori situația va degrada într-un maidan. Un maidan cum a fost în Ucraina. Mai bine stau la pușcărie decât în genunchi în fața lui Plahotniuc.”

Societatea civilă se sfătuiește

Într-o sala de conferințe s-au adunat lideri politici, oengiști, scriitori, fermieri și-un puhoi de jurnaliști care se îngrămădesc să înregistreze fiecare declarație. Sunt la Forumul Societății Civile, un eveniment la care oamenii au renunțat la dușmăniile ideologice și geostrategice și chibzuiesc împreună viitorul țării. Unii au țîpat.

O doamnă cu părul roșu vorbește repezit și concentrat. Reprezintă Transparency International, o organizație internațională anticorupție, și îi ia apărearea liderului socialist. Nu se teme că această alianță, dintre pro-ruși și pro-europeni, discreditează parcursul european al Moldovei. „Nu, domnule, îl compromitem atunci când închidem ochii la oligarhi și la corupție și nu ne unim ca să luptăm împreună.”

Dar nu toată lumea este mulțumită de amalgamul ideologic. „Forumul trebuie să-l convingă pe domnul Igor Dodon să renunțe la doctrina lui pro-Rusia și să declare că Partidul Socialiștilor este un partid de stânga european”, pretinde un jurnalist cu breton răzleț.

Din tavan înfloresc candelabre de cristal care se reflectă în marmura verzuie de pe pereți. Politicienii înșiră un mozaic de promisiuni: transparență, alegeri anticipate, legi, egalitate pentru toți și anticorupție. Apoi se așază pe scaun și vorbesc la telefon pe sub mână. Primul pas este clar: trebuie să ne scuturăm de Plahotniuc.

„A curs primul sânge și nu oricum: atunci când noi manifestam pașnic am fost loviți mișelește, barbar de oameni îmbrăcați în echipamentele polițiștilor”, spune Andrei Năstase, liderul Platformei Demnitate și Adevăr.

Sorin Ioniță, de la ong-ul Expert Forum din România, le amintește oamenilor că Moldova e cu portofelul gol, iar România nu va arunca cu banul așa simplu. „E prima dată când România pune condiții Republicii Moldova și să știți că e greu și că sunt discuții mari”

Moderatorul Forumului, Arcadie Barbăroșie, încheie discuția și cere scuze presei pentru că nu a găsit un loc mai bun pentru dezbatere. Noi îl tragem la o discuție despre sistemul oligarhic din Moldova.

Scamatoria

În biroul lui Arcadie Barbaroșie, directorul centrului de cercetare al Institutul de Politici Publice, o fetiță, zâmbăreață, tunsă scurt, o tulește cu caietele pentru teme cum ne vede intrând, iar Barbăroșie explică: „Noi suntem family friendly aici.”

„Problema fundamentală este că noi nu avem partide politice”, spune Barbăroșie. „Mă refer cel puțin la cele care sunt în Parlament, în opoziție sau la putere. Nu sunt altceva decât organizații de afaceri, construite la fel: există un lider care deține ștampila și dreptul la semnătură financiară. El investește în partidul respectiv, apoi își returnează investiția. Poate să fie un singur om sau un grup restrâns care controlează toate finanțele.”

Prădarea miliardului a funcționat pentru că Voronin (fostul președinte comunist) și partidul lui au construit un sistem care să permită astfel de manevre. Oligarhii, pro-ruși sau pro-europeni, nu au făcut decât să se cațere pe el, recanalizând fluxurile financiare în buzunarele propriii.

Pe scurt, explică Barbăroșie, trei bănci din Moldova au acordat, din 2011 până în 2014, credite neperformante și au ascuns acest lucru în rapoartele financiare. Cu toate că FMI a avertizat autoritățile că există o scurgere, abia când 15% din bugetul țării s-a evaporat – în 2014 – informațiile au ajuns la urechile oamenilor.

Ca să evite falimentul băncilor și o pierdere mai mare, Guvernul a adoptat o lege pe asumare de răspundere prin care a preluat controlul băncilor și a pompat miliarde de euro pentru a le salva. O scamatorie care a ofilit floarea Moldovei.

În consecință, moneda națională a scăzut cu o treime, iar economiile cetățenilor și pensiile s-au diminuat. Nivelul de trai s-a prăbușit brusc. Dar lucrurile se pot redresa, spune Barbăroșie. „Numirea unui nou șef al Băncii Naționale, cineva din Uniunea Europeană, este un prim pas necesar pentru salvarea Moldovei.”

Cea mai poftită revendicare a străzii este organizarea alegerilor anticipate. Dacă vor avea loc, ar fi bine să se desfășoare peste (cel puțin) jumătate de an, pentru ca sistemul financiar să aibă un moment de respiro.

Directorul umblă cu degetele prin mapele colorate de pe birou. Vorbește rar și încet. Crede că pro-rușii nu vor câștiga următoarele alegeri parlamentare pentru că electoratul pro-european s-a dus în bazinul indecișilor. În sondaje, indecișii variază între 35 și 45%. O mare parte dintre ei se vor activa dacă va apărea o alternativă europeană.

Până atunci vin alegerile prezidențiale. Șeful statului este ales de parlament cu 61 de voturi din 101. Deocamdată majoritatea are 57, „lumea spune că Plahotniuc ar putea să mai cheltuie ceva bani să găsească încă patru voturi ca să ajungă șef al statului.”

Barbăroșie își pune speranțele într-un nou partid pro-european. Maia Sandu, fostul ministru al Educației, care  își construiește un partid grassroots, cu voluntari.

„Ce faci, școlărițo?”

Într-o casă veche din nordul Chișinăului, cu pereți albi și două mese de lemn pe care sunt aruncate mai multe hârtii, o femeie cu voce plăpândă îi spune cuiva la telefon: „Sunt la pas și fac pași.” Câțiva tineri apretați, cu Mac-uri și englezisme în vocabular, chicotesc în surdină. Fac parte din echipa Maiei Sandu, politicianul de pe locul III în topul încrederii moldovenilor, care a anunțat că vrea să-și facă propriul partid – Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Ei colectează semnături de la membri, se ocupă de social media, pregătesc strategia de lansare a viitorului partid, fac voluntariat.

„Echipa noastră e mică”, spune Maia Sandu. Sunt vreo 15 oameni în grupul de inițiativă „În Pas cu Maia Sandu”, convinși că traseul european al țării nu e de abandonat, însă că scena politică din Moldova are nevoie de noi forțe de centru-dreapta.

Când intră Maia în sediu, o colegă o întâmpină cu „ce faci, școlărițo?” Maia, scundă și subțire, le zâmbește. Înainte de a fi ministru al Educației între 2012 și 2015, Sandu a studiat la Harvard și a lucrat la Banca Mondială. În învățământ, a realizat niște reforme care, deși nepopulare la început – au ajutat-o ulterior să adune capital politic și simpatie.

„Cât timp avem pentru interviu?” o întrebăm. Expiră din plămâni, apoi schițează un zâmbet. „N-avem.”

Maia Sandu își dorește un partid diferit față de ce există în momentul de față pe scena politică. „Ceea ce am avut până acum în Republica Moldova au fost niște oameni bogați care au creat partide și, după aceea, procesul de luare a deciziilor a fost monopolizat de interesele unei persoane”, explică. „De aici lipsa de transparență, de aici procesul de luare a unor decizii foarte deficient și, respectiv, consecințele pentru țară.”

În viitoarea ei formațiune, susține Maia, membrii vor semna declarații de integritate, iar donațiile și cotizațiile vor fi transparente.

Clasa politică de la guvernare nu e legitimă, susține Sandu, însă niște alegeri anticipate declanșate acum ar fi pripite. „Cel mai potrivit ar fi să avem alegeri în toamnă, pentru ca guvernul să aibă timp pentru a face modificările legislative care i se cer, iar noi să ne consolidăm. Electoratul trebuie să aibă de unde alege.”

A participat la proteste și spune că 80% din oamenii pe care i-a văzut în stradă sprijină cursul european, însă „ e ok să participe și oameni care nu împărtășesc neapărat această viziune geopolitică.” Dar există o mică problemă. „Nu știu cum poți să împaci viziunea că Republica Moldova trebuie să aibă un model de dezvoltare de tipul celui din Rusia, atunci când știi că în Rusia nu se luptă cu corupția. Ori exemple de luptă cu corupția vedem în România, în țările europene, în Occident.”

În piața din centrul Chișinăului, o băbuță rusoaică cu ruj roz întins pe buze mă întreabă în ce limbă scriu. Când vede că mi-a înghețat pasta în pix, scotocește în poșeta ei după altul, mi-l întinde, apoi îmi dă și o felie de măr. „Sigur ți-e foame”, spune.

Deasupra noastră plutește nestingherit o dronă. „Jos drona lui Plahotniuc!”, se răstește mulțimea. Drona filmează niște protestatari zgribuliți și, lângă ei, un parc de distracții cu o tiribombă cu lanțuri ruginite. Adună imagini care apoi curg pe niște monitoare. Cel mai mare necaz al moldovenilor e că Evropa se uită, dar nu înțeleji nicî.

***

Reporterîi: Lina Vdovîi, Matei Bărbulescu
Editor: Vlad Ursulean

Cu sprijinul operativ al RISE Moldova

 

Sursa: casajurnalistului.ro (publicat pe PZF cu acordul autorilor).