M-am trezit foarte devreme. Întuneric afară. Și am avut un moment de meditații semiadormite. Cu gîndul la Moldova și la niște băieți de la putere pe care-i cunosc tare bine.
Dacă ar fi să sintetizez mult aş spune aşa. Ceea ce se întîmplă acum în Moldova este un soi de confruntare între bandiţii urbani şi hoţii rurali. Urbanii însă nu sînt din cei de la centru, de capitală, ci sînt semiurbanii din centrele raionale. Pentru cine a uitat amintesc că a existat o invenţie comunistă numită: posiolok gorodskogo tipa (PGT / sat de tip orăşenesc). Raioanele erau în marea lor parte sate urbanizate rapid şi păreau nişte mutanţi ruralo-urbani. Prin anii 60 în aceste oraşe-sat (sau sate-oraş) apăruse deja o pătură socială semiurbană. Acestea căpătaseră o infrastructură care le permitea să se urbanizeze. S-a investit mult în ele: clădiri administrative, magazine, centre sportive, educative şi de odihnă etc. Satele din jurul acestor raioane depindeau de ele: administrativ – toţi mergeau după acte aici, educaţional – mai toţi cei cu şcoală, veneau la studii şi specializări aici (faimoasele SPTU), economic – aici găseai magazinele mai mari şi diverse, aici aveai piaţa de desfacere etc. Pe lîngă aceasta, mulţi ţărani din satele din împrejurimile PGT-urilor îşi găseau de lucru în întreprinderile din aceste centre raionale.
În anii 70-80 între tinerii de la sate şi tinerii din acele PGT s-a iscat un conflict social care s-a manifestat printr-un adevărat rit de confruntare: batăile ritualice. Cei din rural mergeau la studii tehnice şi specializări diverse (SPTU) în raion. Aici îi aşteptau tinerii localnici semiurbanizaţi şi în mare parte semirusificaţi. Ruralul a fost în mare parte moldovenesc, iar urbanul avea ascendent rusesc după anii 50 (evreiesc şi rusesc în interbelic).
În bătăile ritualice şi confruntările dintre tinerii săteni şi orăşeni, lucrurile se întîmplau cam aşa: urbanul avea superioritatea socială, avantajul “terenului”, dominaţia discursivă, tactică şi strategică etc. Pe cînd ruralul avea aceleaşi veşnice avantaje: forţa fizică, numărul, unitatea grupului cimentată de acea solidaritate „rurală” tradiţională, rezistenţa şi determinarea. În aparenţă ruralul era în avantaj. Pe termen mediu şi lung, potenţialul PGT-ului depăşea pe cel al rivalilor din zonă rurală. Şi asta din mai multe motive. Dar principala cauză era aceea că tineretul rural, copiii de ţărani, deşi îşi iubeau satul, vroiau să devină ca băieţii ceva mai stilaţi din blocurile noi ale centrului raional. De fascinaţia oraşelor mari nu mai zic nimic. Urbanul fascina ruralul şi îi oferea o şansă de a evada de sărăcie şi inconfort. Spre deosebire de România în RM pe fileră sovietică toți vor și astăzi apartament la oraș mai întîi, abia după asta vilă etc. Cum observă amicul Dinu Guțu: țăranul nostru nu vrea case făloase ca în Țara Oaşului, ci ”evroremont” de apartament.
Acestă bătălie din perioada sovietică a fost ţinută undeva în subsolul şi la baza societăţii, însă ea era foarte prezentă peste tot. Ea se regăsea cumva şi în inima oraşelor mari, pînă şi pe culuarele puterii şi administraţiei. Doar că URSS-ul încă îşi păstra matriţa administrativă de tip imperial: dizolvarea identităţilor de tot felul şi transformarea lor în cadre structurate ierarhic după cin, nu după naţionalitate etc.
După 90 matricea imperială a explodat şi la suprafaţă au ieşit aceşti tineri care au vrut să obţină totul. Anii 90 numiţi „lihie”, „neînfricaţi”, au cunoscut de fapt un libertarianism pur sînge, un capitalism primitiv autentic, un „Mad Max postsovietic” non-ficţional. Bătălia dintre semiurbani şi rurali a început pe faţă, izvorîtă din falia creată în deceniile precedente de modernizarea sovietică. În anii 1990, ea s-a dezlănţuit între bandiţii semiurbani şi hoţii rurali.
Bătălia Plahotniuc – Filat reprezintă un exemplu ca la carte a acestei bătălii cu trăsături ritualice. Plahotniuk e băiatul din PGT, iar Filat e baiatul de la ţară? Amicul Vitalie Sprineceană îmi face cîteva observații: ambii sînt de la țară cu velietăți de PGT. Aș zice totuşi că cele două tendințe, după 90 se contopesc. Filat își trage în echipă băieți ”de la centru”, chișinăueni de la a 2-a generație. Devine glamouros, preia modelul semiurban şi urban de ”nouveau riche”. În cîțiva ani face cîteva salturi impresionante. De cealaltă parte, Plahotniuc preia rețeta rurală de „capital social”, impunînd un sistem de solidaritate bazat pe clanuri şi rubedenie. Am putea spune că Plahotniuc şi gaşca lui e capul de afiş al transformării singurului oraș autentic din RM – Chișinăul – într-un gorod seliskogo tipa / GST – oraș de tip sătesc. Sovieticii împingeau ruralul spre PGT, pe cînd actualii oligarhi mai degrabă împing oraşele moldovene spre GST, prin tipul de politică şi solidaritate de clan pe care le adoptă. Totul ambalat, fireşte, cu sclipici urban, dar cu mecanisme profund rurale.
Mai există un element în ecuație foarte important: ambii înțeleg că pentru a te mișca în sus trebuie să ”ucenicești” la ”urbanii politici” cu ştate vechi care veneau pe linie administrativ-comunistă. Ambii au trecut pe filiere de birocrați și politicieni de top de școală veche: Diacov, Lucinschi, Voronin. Doar că cei doi care combină perfect cele două tendințe i-au folosit pentru legitimare și le-au luat mai tot ”nașilor lor”. Cam acesta estre traseul și compoziția noii burghezii și oligarhii care domină noul stat Republica Moldova.
Plahotniuc se pare că e pe cale să aibă un şir de victorii strategice. Mulţi au subestimat puterea de contrareacţie, “capitalul social” rural îmbrăcat în straie urbane, care şi-a dovedit din nou forţa şi eficienţa. Ruralul, acel „bîk-bou”, cum îi numesc dispreţuitor semiurbanii pe băieţii din rural, e rezistent şi îndurător, uneori vine cu reacţii întîrziate, dar cînd se porneşte și mai ales cînd aplică tehnicile gopnik-ului urban, utilizîndu-le pe ”rit vechi”, acea bătaie ritualică capătă proporţii halucinante.
În acest moment la Chişinău avem la putere o combinaţie politică sincretică între o ordine socială de tip cumătru-naș-fin cu cea a banditului-gopnik (un soi de şmecheri de cartier). Un cocktail periculos de la care are de suferit o întreagă populație…
Şi ambele părţi uită că au părinţi, bunici, rude, în sate şi PGT, care încă mai ţin furca undeva în ogradă sau la balcon…
Sursă imagine.
Filosofie de doi bani…
Finalul articolului e cel mai bun.
Oricum, nu se mai poate asa de continuat. Tara are nevoie de unul care sa conduca, si daca Plahotniuc e asa de influent, atunci sa iasa oficial si sa-si asume raspunderea pentru ce se va intimpla in continuare. Despre oricare personalitate care va fi inaintata, oricum se va vorbi ca este a lui Plahotniuc. La ce bun sa ne mai lamentam atita?
Un articol pe care il salut ca un exercițiu intelectual dar care reda mai puțin realitatea in termeni factuali. Imi lipsesc niste definiții clare a notiunilor urbani, rurali, semi -urbani etc care m-ar convinge in absență de ambiguitate in atribuția unuaia sau altuia din figuranți la una sau altă categorie. Cu alte cuvinte articolul capitaluzeaza pe un fapt cunoscut ca exista un conflict dar nu prea elaborează niste instrumente noi in descoperirea cauzelor. Bravo pentru o abordare nouă si succese in elaborarea instrumentelor dezambiguie as spune.
Articolul e un zero barat din toate punctele de vedere. Teoria aplicata e o comparatie trasa de par. Cu aceleasi efecte de cascadorie pseudointelectuala putea fi folosita comparatii ca „lupta” dintre barbati si femei”, colonialismul, valul migratoriu actual spre UE sau confruntarea dintre adulti si tineri, dintre generatii, dintre sef si subaltern, dintre familiile lui Romeo si ale Julietei, etc.
Factual, autorul spune: Plahotniuc se pare că e pe cale să aibă un şir de victorii strategice.
Doar daca autorul nu sufera de cecitate completa, nu are cum sa nu stie ca din 2013 Plahotniuc tot marcheaza si marcheaza succese peste succese. Nu a avut infrangeri pana acum. Chiar si opunerea lui Timofte este deocamdata o batalie in derulare despre care nici macar nu stim multe,
In concluzie, ca sa-i parafrazam pe Shakespeare si Marx (drag unora), mult fas si valoare adaugata zero.