[label shape=”” type=””] Vitalie Sprînceană [/label]
O istorie cu două fețe.
Toată seria de evenimente din săptămîna ce s-a scurs de miercurea trecută încoace: simularea deschiderii puterii politice spre ”societate” în cadrul așa-zisului ”dialog social” (care, retrospectiv, pare să fi fost un fel de ”lecție deschisă” din care a reieșit că societății nu-i pasă deloc de guvernare și n-o să se obosească nimeni să apere Alianța pentru Integrare Europeană), lipsirea de imunitate parlamentară și reținerea deputatului Vlad Filat, fost prim-ministru și președinte al Partidului Liberal-Democrat din Moldova, apariția în spațiul public a unor interceptări audio ale unor discuții private dintre Vlad Filat și Ilan Șor, a arătat că viața politică din Moldova are cel puțin două aspecte (fețe/părți).
Una este cea vizibilă și formală, cea ”cum se vorbește pe la noi” (apud deținutul Filat), cea care este organizată, cel puțin la nivelul de pretenție, în jurul unor teme precum principii și valori, integrare europeană, adevăr istoric, mîna Moscovei, unirea, Europa, democrație etc. E fața politicii cu care șefii de partide merg la alegeri în fața electoratului, cea despre care vorbesc ziarele, o capacitează/consolidează (în temei pe bani străini!) ONG-urile, o discută experții și o reglementează legile scrise. E acea parte a politicii care ne include și pe noi, ca cetățeni, cu anumite (drept că foarte restrînse!) drepturi și (mult mai multe!) obligații.
Cealaltă față, invizibilă, se autoguvernează după cu totul alte legi care-s parțial interlope, parțial ierarhii de rubedenie (nași, fini, cumetri), parțial prin protecție politică și grupuri de interese. E partea a politicului în care regulile nu-s scrise în Constituție și nu-s apărate de curți de judecători, ci-s stabilite în baza unor înțelegeri și termeni specifici (rus. по понятиям), cunoscuți doar celor implicați.
Așa cum reiese foarte realist și cinic din seria de înregistrări audio difuzate de Renato Usatîi care-i au drept protagoniști pe Ilan Șor și pe (din nou!) Vlad Filat, a doua lume politică, cea a ”relațiilor informale” este mult mai puternică și mai extinsă decît prima, care servește cel mult drept paravan și justificare…
N-ar fi o exagerare, deci, să spun că Republica Moldova e guvernată, către anul 2015, conform înțelegerilor informale între cîțiva inși (adică regulilor din partea informală a politicului).
Cum am ajuns aici?
Dacă generațiile următoare se vor întreba: Cum a ajuns întreg statul, dar și instituțiile nestatale (mass-media) în mîinile unui om, Vlad Plahotniuc?, răspunsul va fi: pentru că celelalte posibilități (și cauze ale acestei stări de fapt) au fost Vladimir Voronin, Dorin Chirtoacă, Mihai Ghimpu, Vlad Filat.
Vladimir Voronin a reușit să elimine criminalitatea penală de la începutul anilor 2000… pentru a o concentra sub acoperiș politic. Hoții în lege – alde Igor Rotari aka Zelionîi, sau Petru Popovici-Gîlcă, alias „Micu” – au fost înlocuiți de alți hoți, deja la cravată (Ignatenco, Plahotniuc, Oleg Voronin), care nu se mai ocupau cu împușcatul la drumul mare, ci cu administrarea ”legală” a unor afaceri (Petrom, VictoriaBank etc).
Dorin Chirtoacă a venit la cîrma primăriei Chișinău, în 2007, pe un val al speranței că acest sistem poate fi spart, în numele unui proces de guvernare transparent și democratic (cunoscut și sub numele ”european”). Într-un sens, administrația ”liberală” de la primărie a stat la începuturile acestei diviziuni în sfera politică, între o parte ”vorbită” (adevăr istoric, unire, Europa) și alta ”făcută” (scheme de acaparare a unor terenuri municipale, împărțirea piețelor comerciale, a transportului public și a gheretelor, construcțiile ilegale, demolarea monumentelor istorice). Despărțirea totală între cele două sfere poate fi sesizată în înțelepciunea populară care circulă printre activiștii urbani din Chișinău: Dorin Chirtoacă iar vorbește despre ”adevărul istoric” și ”unire”, înseamnă că se fură ceva în Chișinău!
Mihai Ghimpu a continuat această ”operă” și i-a mai adăugat un ingredient: recunoașterea, la modul formal și explicit, a superiorității înțelegerilor informale față de orice legi și norme scrise. Mă refer, desigur, la invocarea continuă de către liderul PL a ”Acordului Alianței” care, în mintea și discursul lui, au stat deasupra legilor și chiar deasupra Constituției. Fentarea sferei publice formale și a regulilor ei nu a fost doar declarativă – ”așii din mînecă” inventați de mințile juridice creative din Alianță au contribuit la menținerea acesteia la putere, dar nu au consolidat în nici un fel sistemul politic formal, ci, dimpotrivă, l-au făcut mai vulnerabil.
Așa ajungem și la Vlad Filat, omul din izolatorul CNA. Filat a întruchipat, într-un moment, speranța unei schimbări politice (retrospectiv, e o speranță falsă, dar ar trebui să zicem ”mulțumesc” lui Voronin că un contrabandist de țigări a ajuns să însemne, în contextul anilor 2007-2009, speranța într-o schimbare). Se îmbrăca galant, vorbea binișor (deși nu e greu să pari Demostene în comparație cu Tarlev, Ostapciuc sau Grecianîi), povestea despre democrație. Așa a ajuns prim-ministru.
Mitul ”Filat” a durat pînă prin 2013, cînd, cu ocazia crizei politice prilejuite de scandalul vînătorii de la Pădurea Domnească, un set de înregistrări audio ale unor discuții între el și cîțiva șefi ale unor instituții de stat (șeful Inspectoratului Fiscal de Stat, Nicolae Vicol, de exemplu) a scos la iveală faptul că băiatul în costum de cîteva sute de euro căruia îi place să se plimbe prin cancelariile occidentale și să se pună bine cu politicienii de acolo (vezi istoria cu Angela Merkel) e de fapt un soi de bandit care nu guvernează conform normelor formale, ci conform unor loialități personale, circuite semilegale și subordonare de clan. 2013 a marcat începutul sfîrșitului lui Vlad Filat, ultimul act al căruia s-a consumat joia trecută, pe 15 octombrie…
Voronin, Chirtoacă, Ghimpu, Filat au contribuit la instaurarea unui sistem politic cu două fețe, una vizibilă (cu rost ”estetic” și ”electoral”) și alta invizibilă (în care s-a concentrat adevăratul centru de greutate). Fiecare dintre ei a consolidat acest sistem dublu, încercînd să joace deopotrivă în ambele…
Așa s-a făcut loc, în viața politică moldovenească pentru Vlad Plahotniuc. Acesta, nefiind politician de carieră, nu a avut nevoie să facă jocul dublu și a preferat să înoate în apele tulburi ale ”sferei politice invizibile” pe care o cunoștea mai bine… (Puțină lume își amintește că Plahotniuc a fost foarte discret pînă prin 2009, cînd a fost nevoit să iasă în public, în parte la insistența retorică a lui Sergiu Mocanu). La distribuția rolurilor în 2009, Plahotniuc și l-a luat pe cel de ”băiat rău” (adică rolul său natural) și asta l-a avantajat enorm și în mod constant față de rivalii săi: el nu a avut nevoie să demonstreze că e băiat bun, că ar fi altfel, că ar fi OK etc.
Majoritatea actorilor politici din sfera publică moldovenească participă la acest dublu joc politic. Constantin Botnari e oficial deputat PD, adică ales al poporului, iar neoficial e Costea Borsetka, adică un om apropiat lui Vlad Plahotniuc și responsabil pentru diverse ”chestii”. Alt deputat PD, Constantin Țuțu, e, în viața politică oficială ales al poporului, iar neoficial, în cealaltă lume politică, răspunde de misiuni precum protecția Șefului, intimidarea oponenților etc.
În rezumat: puterea lui Vlad Plahotniuc, așa cum apare ea la acest moment (și din informațiile de care dispun) constă anume în faptul că își poate oricînd demasca rivalii (Ghimpu, Filat/Streleț, Voronin) și jocul dublu al acestora, că poate arunca asupra imaginii lor publice de inși ”buni” întregul ”tezaur” de fapte informale, adică rele…
Ce-i de făcut?
Soluții magice la criza moldovenească nu-s. Există doar soluții parțiale, cu acțiune pe termen lung.
Una din ele, așa cum am scris în mod constant, este democratizarea dreptului de participare politică prin modificarea legii cu privire la partide și simplificarea procedurilor de înregistrare a unui partid, reducerea pragului electoral pentru candidații independenți și trecerea la un sistem electoral uninominal. Despre același lucru, doar că în termenii eliminării fenomenului privatizării sistemului politic moldovenesc, vorbește în mod constant juristul Ion Dron, de la AO „Centrul de Inițiative și Monitorizare a Autorităților Publice”. Această măsură ar favoriza apariția unor figuri, partide și mișcări noi care ar reîmprospăta viața politică și ar oferi cetățenilor șansa de a participa politic fără mijlocirea unor imense mașinării de partid din Chișinău.
A doua ar fi un fel de reîntemeiere a politicii moldovenești prin crearea unor partide/mișcări politice pe bază de transparență și adeziune ideologică, fără mășinării administrative ce trebuie întreținute (poate chiar fără structuri verticale) și cu instaurarea unor mecanisme de democrație internă, fără ”limbaj dublu”. Nu e chiar un lucru imposibil – Syriza sau Podemos au pornit în acest mod și au ajuns să și guverneze…
Aceste partide ar crea un model de autoguvernare democratică şi transparentă şi astfel vor dovedi capacitatea de a guverna un stat după aceleaşi reguli. Acestă capacitate de a guverna în condiţii democratice şi transparente ar fi marele lor capital politic care va face diferenţa faţă de partidele ordinare din RM, compromise de corupţie şi alte practici informale.
Acest tip de partid se va putea afirma doar în condiţii echitabile cu celelalte partide, mai exact într-un spaţiu politic în care justiţia funcţionează. Pentru o curăţare a justiţiei (şi a instituţiilor de drept) de corupţie şi alte modele informale, este nevoie de o continuă şi puternică presiune din partea socieţăţii, prin proteste şi alte forme de mobilizare civică. Cetăţenii sînt în drept să monitorizeze clasa politică, pentru că ei o finanţează din contribuţii proprii. Şi să ceară respectul faţă de regulile de funcţionare legale.
Vitalie V. are cred dreptate când spune ca si platforma DA face parte dintre dublele limbaje, totusi forma de manifestare este mai repde o reactie morala, de unde si succesul ei. Personal, acolo unde am avut imediat o rezerva privind DAdaistii, cum îi numeste VV este pentru faptul ca leaderii ei au lasat sa se înteleaga ca miscarea poate sa se transforme într-un nou partid politic, deci sa intre în joc.
In ceea ce îl priveste pe Vitalie S, caruia îi sunt recnoscator pentru modul în care urmareste si analizeaza la fata locului situatia, mi-as permite o observatie atunci când scrie :
„A doua ar fi un fel de reîntemeiere a politicii moldovenești prin crearea unor partide/mișcări politice pe bază de transparență și adeziune ideologică, fără mășinării administrative ce trebuie întreținute (poate chiar fără structuri verticale) și cu instaurarea unor mecanisme de democrație internă, fără ”limbaj dublu”. Nu e chiar un lucru imposibil – Syriza sau Podemos au pornit în acest mod și au ajuns să și guverneze…”
In materie de limbaj dublu, la nivel de guvernare, e greu sa faci mai bine decât Syriza : chemi la NU la referendum, câstiga NU-ul si tu faci exact invers ba chiar facând concesii si mai mari, dupa care o multime covârsitoare voteaza din nou pentru tine ! (Mai putin de 2 % au votat contra).
Situatia e mai complexa în Spania, Podemos face treaba foarte buna pe plan municipal, la Madrid, la Barcelona, etc. In schimb, ca partid politic national derivele nu sunt de loc excluse…
In plus, nu cred ca situatia din fostele tari comuniste poate genera forme de miscari sociale/partide politice de tip Syriza sau Podemos.
[…] Scursurile de mesaje personale de ieri (și probabil cele care urmează) nu divulgă decît o chestie – bucătăria internă a guvernării, adică ce discută ”puterea” în afara conferințelor de presă, a postărilor patetice pe rețele sociale și a declarațiilor oficiale. Scandalul situației nu stă în amploarea dezvăluirilor – bîrfele despre cine și cu cine se culcă sau vrea să se culce, ce mănîncă, cine și cum îl vorbește pe altcineva pe la spate nu sînt nici ilegale și nici imorale și nu afectează vizibil procesul politic (evident, dacă omitem chestii precum discuțiile despre cum, prin intermediul unor amante, unele instituții de media ”independente” trec de la un politician la altul). La limită, nu-s ilegale nici jocurile din CSP – guvernarea nici nu a ascuns că a numit acolo oameni ce-i împărtășesc viziunea și nu e ilegal să gîndești scenarii despre cum să îți promovezi omul în care ai încredere. E ilegală probabil situația în care guvernarea pregătește camere de pușcărie pentru fostul procuror general Stoianoglo în condițiile în care, legal, nu era demarată nici o acțiune împotriva acestuia… Dar astea sînt clenciuri și mici momente care nu spun nimic nou despre guvernarea PAS… Scandalul dezvăluirilor e important mai degrabă prin altceva – prin faptul că arată că, așa-zișii oameni buni, adică PAS, nu se deosebesc absolut prin nimic de alte grupuri și grupări care au ajuns la putere anterior… Că pretenția lor de a demara o revoluție morală în politică, de a re-inventa politica în Moldova și de a o încadra în principii morale, nu e decît un pîrț pentru presa controlată de ei și pentru alegătorii lor. Pentru că, la nivel de metode, matrapazlîcuri, scheme PAS nu e diferit de PSRM, de PD și de alte partide care au ocupat fotoliile puterii și apoi au plecat în uitare. Că îngerii, pentru a relua o veche vorbă a unui oligarh influent, nu sînt atît de albi precum par… (Diavolii rămîn, evident, la fel de întunecați). Altfel spus, că guvernarea are două fețe. […]