POLITIC RECENTE

Despre elitism în politică sau politicienii profesionişti – vis sau pericol?

Autor: Vitalie Vovc
[label shape=”” type=””] Vitalie Vovc [/label]

 

În ultimul timp aud din ce în ce mai des o constantare, fatalistă în esenţa ei, precum că nu avem o clasă politică de calitate, precum că nu avem “politicieni profesionişti”… În rezonanţa acestor concluzii cu iz de sentinţă mai răsună şi regretul de a nu avea lideri „adevăraţi”, cu caracter… (sau o versiune pe care nu o prea înţeleg: „de caracter”… de ce nu „din caracter” atunci?).

Despre dorul de “mână forte” nu prea aş dori să scriu aici, cu atât mai mult cu cât minţi luminoase (de la noi, dar şi din alte părţi) s-au tot pronunţat la acest subiect.

În schimb, vă propun să ne oprim şi să decorticăm pe îndelete noţiunea de “politician profesionist”, care deseori este folosită sinonimic cu sintagma “o clasă politică de calitate”… Recunosc că am ceva probleme cu ambele noţiuni. Acum câteva săptămâni citeam un text scris de un cunoscut critic literar, publicist, în care Dumnealui salută apariţia şi afirmarea unor personalităţi în beau-monde-ul politicii moldave a unei pleiade întregi de “politicieni profesionişti”*…

Nu am intenţia şi nici pregătirea pentru a mă lansa în polemici cu Mircea V. Ciobanu, (căci la un text de-al său fac referinţă) în domenii de competenţă în care eu nu sunt profesionist (chiar dacă am destulă încredere în propriul gust în ceea ce priveşte textele literare, spre exemplu). Mai mult decât atât, îi urmez cu destulă reverenţă recomandările şi textele ce ţin de literatură, muzică şi nu doar acestea din urmă. Şi nici Dumnealui nu este unicul care împartăşeşte această idee. (Un alt exemplu: într-un interviu recent, unul din cei mai talentaţi regizori de teatru (instalat la Paris), Mihai Ţărnă, merge şi mai departe** aducând drept exemplu de cultură politică… lorzii din Marea Britanie!)

Politica însă este un câmp de bătălie în care pot să-mi permit, fără frică şi reproş, să fâlfîi şi eu din sabie (verbală, fiţi pe pace), neavând nicio intenţie să hăcui pe careva, nici barem vreo idee de-a cuiva. Mătăhăială în vînt de tăiuşuri, virtuale şi acestea, cu aere şi pretenţii de a tăia aerul, nimic altceva. Nu-i oare şi aceasta o definiţie a “politicii”?

Ş-apoi există un principiu democratic simplu care ne egalează pe toţi în faţa “politicului”: un om = un vot. Din acest punct de vedere opţiunile mele nu au mai multă valoare decât opţiunea „stâlpului din cârciumă”, persoană cu drept de vot, şi am dubii mari referitor la opinia cui poate aduce mai multe voturi: a noastră, celor câţiva privilegiaţi care avem acces la nişte mijloace de difuzare a gândurilor sau a omului de lângă tejghea, în contact, în interacţiune permanentă şi directă cu semenii săi, vorbind acelaşi limbaj, creînd sur-le-champ interpretări şi viziuni colective. El este parte componentă a ceea ce denumim noi vox populi. El este o verigă dintr-o reţea complexă, circulară, prin care tranzitează informaţia (bârfa fiind şi ea un fel de (dez)informaţie). Noi – doar o opinie… Această constatare nu este nici măcar un apel sau argument în favoarea celor (din ce în ce mai numeroşi) care pledează astăzi pentru limitarea dreptului de vot… Este constatarea unui decalaj întotdeauna existent, dar care astăzi capătă proporţii abisale.

Dar să revenim la „politicienii profesionişti”. O descompunere pe componente a acestei sintagme ne face să ne întrebăm care sunt definiţiile fiecărui cuvânt. Iată ce spune DEX-ul:

POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s. f., adj. I. S. f. 1. Știința și arta de a guverna un stat; formă de organizare și conducere a comunităților umane, prin care se menține ordinea internă și se garantează securitatea externă a comunităților respective. ◊ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea și rezolvarea treburilor statului. ♦ Suprastructură a sistemului social, incluzând conștiința politică, relațiile politice, instituțiile și organizațiile politice. 2. Tactica, strategia, metodele și mijloacele folosite de organele puterii în vederea realizării obiectivelor fixate; ideologia care reflectă această activitate. 3. Fig. Dibăcie, abilitate în atingerea unui scop.

PROFESIONÍST, -Ă, profesioniști, -ste, s. m. și f. adj. (Persoană) care lucrează într-un anumit domeniu de activitate pe baza unei pregătiri corespunzătoare.

Dicţionarul cu sensurile lui, multiple şi savante, dar viaţa şi contextele specifice modifică deseori sensul livresc al cuvintelor. Astfel, „politică” azi înseamnă mai mult luptă pentru putere şi menţinerea la putere decât guvernare. Ar fi suficient un mic test (întrebaţi la nimereală de persoanele din anturaj ce înţeleg ei când li se spune „politică”…) pentru a înţelege că ordinea sensurilor din DEX s-a inversat… Din fericire, „profesionist” încă nu şi-a pierdut din semnificaţie. Numai că politicul mai înseamnă şi alegeri de alt gen decât calcule contabile: alegeri de ordin ideologic, valoric… Or, tocmai ideologiile şi valorile nu mai sunt discutate astăzi… Orice deviere de la „linia directoare” este imediat taxată drept „comunistă”, „stalinistă”, etc., etc.. Cam stalinistă (hic!) abordare, nu-i aşa?

În contextul savant al definiţiilor, un „politician profesionist” ar însemna o persoană pregătită anume pentru a guverna, cu predilecţie de a guverna nu doar de dragul guvernării, ci de dragul comunităţii… Ne apropiem destul de aproape de profilul acelui „tehnocrat” care ne este prezentat cu atâta insistenţă de mai toate programele electorale de la Independenţă încoace. Parcă nu prea ai de ce te agăţa aici, dar, din câte ştim, practica bate gramatica… Realitatea este implacabilă şi ne dovedeşte că acest sistem nu prea funcţionează.

Acum câţiva ani, în 2007, urmăream o dezbatere electorală la televiziunea franceză. Era înainte de primul tur şi pe platou erau prezenţi mai toţi candidaţii la preşedinţie… La un moment dat prezentatoarea lansa o întrebare simplă: cât costă o baghetă (un fel de franzeluţă)? Nimeni! Dar absolut niciun candidat nu a ştiut să răspundă… La noi, într-un caz aproape similar, politicienii nu au ştiut să răspundă la întrebarea referitor la costul unei călătorii cu „rutiera”…

Franţa are o cultură profundă în formarea „politicienilor profesionişti”, mai toată elita lor guvernamentală ieşind din doar câteva şcoli naţionale. Aceste şcoli au fost create în perioada postbelică (ex.: ENA a fost creată în 1945) anume cu scopul de a educa „elite naţionale”, înalţi funcţionari de stat, pentru a asigura o stabilitate şi o continuitate a cadrelor… Teoretic, aceste şcoli sunt deschise oricui şi admiterea se face în bază de concurs. În practică însă… Elitele respective au creat sisteme impenetrabile, consemnând astfel schisma profundă despre care am vorbit mai sus. Un decalaj care alimentează criza politică în Franţa zilelor de astăzi şi riscul pentru ca alegătorul să privilegieze partide de extremă, cu un discurs populist ce marchează o ruptură faţă de cultura politică tradiţională, în special atunci când apar crize de alt ordin, economic, la care clasa politică actuală nu reuşeşte să găsească răspunsuri. În Franţa, Le Front National, un partid de extremă dreaptă, nu se mai sinchiseşte să vorbească de troisième voie, reuşind să înregistreze un scor istoric la ultimile alegeri, deşi nici el nu vine cu soluţii viabile pentru a soluţiona criza economică, ci doar exploatează la maxim argumentul rupturii clasei politice de realitate…

Avem, drept rezultat, un efect total opus scopului „nobil” iniţial.

Observăm deci că, până şi în sensul său cel mai pozitiv, consemnat de varianta savantă a DEX-ului, elitismul politic ermetic nu duce la nimic bun.

Acum să revenim la „practică”, mai cu seamă la sensul uzual al cuvântului „politică”, care, apropo, este prezent şi în DEX, drept sens secundar (a se vedea sensurile 2 şi 3 din definiţia DEX-ului. Despre inversarea lor am vorbit mai sus.). Dacă politica nu mai este altceva decât luptă pentru putere şi menţinerea la putere, atunci sintagma „politician profesionist” ar însemna un individ care nu ştie altceva decât să lupte pentru jilţul moale, iar odată ajuns acolo, să se menţină la înălţime… O profesionalizare a luptei pentru putere? Devastatoare realitate… Drept rezultat ne pomenim cu persoane total incompetente (şi neprofesioniste!) ocupând funcţii înalte, capabile în schimb de a uza la perfecţiune de mijloace de „luptă” din cele mai radicale. Iar atunci când mijloacele oneste sunt epuizate, machiavelismul împinge limitele acceptabilului mult după orizontul unei moralităţi tradiţionale. E un sistem care crează potlogari profesionişti? Un sistem care, odată înrădăcinat, reconturează noţiunea însăşi a moralităţii? Ceea ce era condamnabil acum câţiva ani devine astăzi sursă de admiraţie…

Oricare ar fi sensul atribuit sintagmei „politicieni profesionişti”, cu toate derivatele ei, efectele unui astfel de elitism înscăunat nu poate fi decât negativ. Ceea ce s-a cristalizat timp de decenii în occident, ajungând astăzi la situaţia unei clase politice anchilozate şi ermetice, incapabile de a se reînnoi, este pe cale să apară şi în Republica Moldova. Prezenţa în primul plan politic a unor personaje precum Natalia Gherman sau Chiril Lucinschi ar trebui cel puţin să ne îngrijoreze… (Nu pun în dezbatere aici competenţele lor în niciun fel, exemplul respectiv fiind adus doar pentru că sunt primii markeri, cei mai vizibili, ai unui fenomen pe cale să se generalizeze. Iar ceea ce se înâmplă în sistemul judiciar e pe de-a dreptul scandalos şi este un „rău” deja consumat!)

Despre rolul sistemului educaţional în procesul de formare şi selecţionare al elitelor (de tot felul, nu neapărat politice) am mai scris deja pe PZF***.

După cum bine se ştie, bunul Dumnezeu (sau muma Natură, pentru atei) este echidistant şi repartizează prostia, dar şi inteligenţa!, în mod egal şi pentru toţi. Inteligenţa şi erudiţia nu sunt chiar acelaşi lucru. Eu aş prefera o „elită politică” din oameni nu doar instruiţi (care au beneficiat de nişte reţele sau circuite preferenţiale la un moment dat), ci şi deştepţi. Şi cu cât mai mare este populaţia de oameni instruiţi (şi în condiţiile unui sistem democratic funcţional, în care „ascensorul social” funcţionează pentru toţi), cu atât şansele de a avea o elită politică strălucită sunt mai mari! Astfel încât vlădâca să ştie ce vrea opinca şi opinca să ştie că poate deveni vlădâcă, dacă o merită, de la sine înţeles!

 

*http://www.jc.md/politica-o-afacere/ : „După „stataliştii” comunişti, romanticii unionişti şi după cei pentru care politica era o afacere, vine – poate – timpul politicienilor de meserie. Cei pentru care politica nu este un mijloc, ci un scop. Iurie Leancă, Natalia Gherman, Igor Corman, dar şi alţii: Maia Sandu, Monica Babuc, Andrian Candu, Chiril Lucinschi, Valeriu Munteanu ş.a. se manifestă ca politicieni de meserie. Ei nu vor să obţină prin intermediul politicii un avantaj în altă parte, un spor de capital al firmei proprii sau unul personal, ci o carieră politică, o performanţă politică, una ca scop în sine, cum spuneam. Generaţie care, posibil, va dori să investească în sine, ca oameni ai politicului.”

**http://promotime.md/mihai-tarna-eu-detest-miorismul-dar-nu-fug-de-el/: min. 5

***https://platzforma.md/educatia-primul-instrument-de-segregare-in-societate/ „Orice societate pentru a se dezvolta armonios şi dinamic are nevoie de un mecanism de mobilitate socială, de un aşa-zis „ascensor social”. Numai în acest fel se poate asigura în primul rînd o dezvoltare şi o „pace socială”, nemaivorbind de creativitate, inovaţii, competivitate, căci anume meritul (prin talent şi/sau efort) trebuie să fie factorul ce deschide accesul la ascensiune socială, nu renta socială exprimată în bani (ai părinţilor) sau relaţii de rudenie”

 

Sursă imagine de fundal.

 

Despre autor

Vitalie Vovc

Vitalie Vovc este consultant în organizări şi optimizarea fluxurilor pentru mari grupuri industriale. Blogger şi cititor împătimit.

5 Comentarii

  • “La noi, într-un caz aproape similar, politicienii nu au ştiut să răspundă la întrebarea referitor la costul unei călătorii cu „rutiera”
    E o afirmatie gresita. Oleg Brega stie bine cat costa biletul la rutiera.

  • // vis sau pericol?// – necesitate. Pot sa cad de acord ca la o anumita etapa profesionalismul in politica poate deveni o piedica, insa pentru noi la etapa actuala este o necesitate.

  • Gasesc exemplele dv nu prea reusite fiind ca nu se poate compara o tara care are sute de ani societate civica si practica de guvernare cu un popor care numai incearca sa-si determine identitatea si sa formeze un stat. Cu functionarii la noi nu e chiar atit de rau, la un nivel cit de cit satisfacator se pot gasi in toate domeniile, insa politicieni noi pur si simplu nu avem. Cei ce astazi se socot politicieni sunt nu rai ci zero. Maximum ce pot ei face – sa se lupte intre ie de la sursa de venit, dar sa guverneze, sa administreze acest teritoriu nu sunt capabili. Luind in consideratie realitatea ar fi binevenit pregatirea unor functionari cu un bagaj macar minim de cunostinte in metodele de guvernare politica, care ar putea sa-i schimbe pe diletantii actuali.
    Cit priveste “dinastiile de politicieni” pretinse la noi, este o aparenta ce tine de nepotism. Tot o tema importanta insa ea trebuie discutata aparte

  • Andrei, va dau dreptate in ceea ce priveste bemolul pe care trebuie sa-l luam in consideratie atunci cind comparam state (sau societati) cu traditii seculare democratice si Republica Moldova. Dar fenomenul despre care vorbesc nu este unul neaparat legat de “vechimea” traditiilor democratice. Tocmai aici este si diferenta: in statele precum Franta, aceasta inscaunare a elitelor este efectul a zeci de ani, pe cind la noi totul se produce cu o rapiditate impresionanta. Anume din cauza ca la noi nu existe niste mecanisme (legate inclusiv si de traditia democratiei) care ar frina anumite efecte negative. Acelasi lucru putem sa-l spunem si despre alte molimi: functionarea mass-mediei, acapararea zonei politicului de catre oligarhia economica, instrumentalizarea justitiei, etc.etc. Toatea acestea exista si in Occident, dar la noi capata atit o alta amploare (mult mai nociva), pe de o parte, cit si se intimpla cu o viteza mult mai mare, pe de alta parte. Anume din cauza ca nu exista mecanisme in societate care ar limita, preveni aceste fenomene. In schimb (“toute proportion gardée”) cauzele sunt aceleasi… Iar noi avem posibilitatea, fiind o tara tinara, sa le observam si sa invatam din greselile altora. pentru a nu le reproduce la noi.

Lasa un comentariu