ARTICOLE.
Moldstreet scrie că doar un procent din localitățile Moldovei aveau planuri urbanistice în 2013 iar situația nu s-a schimbat aproape deloc în cei doia ani care au trecut. ”Doar 19 din cele 57 oraşe, precum şi 17 din 1.614 localităţi rurale, adică un procent din localităţile rurale şi 33% din cele urbane, dispuneau de documentaţie de urbanism sau erau in curs de elaborare. Scopul anunţat al Programului este de a stimula dezvoltarea durabilă a satelor şi oraşelor ţării prin asigurarea localităţilor cu documentaţie de urbanism şi edificarea construcţiilor în baza unui plan şi a unei strategii. Au trecut deja doi ani şi a mai rămas un an pentru realizarea Programului dar puţin ce s-a schimbat. Doar aproape 30 de localităţi au elaborat sau au iniţiat elaborarea sau actualizarea Planurilor Urbanistice Generale (PUG). O informaţie exactă însă lipseşte. Astfel lista localităţilor asigurate cu astfel de planuri, publicată pe pagina WEB a Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor nu este completă. .Lista se completează în baza informaţiilor prezentate de autorităţile publice locale. Nu putem să le obligăm să ne prezinte această informaţie’, susţine Serghei Munteanu. şeful Direcţiei arhitectură, proiectări, urbanism şi amenajarea teritoriului din cadrul MDRC. Autorităţile locale susţin că nu au bani. De exemplu lipseşte informaţia despre localităţile din raionul Cantemir. Victor Busuioc, şeful întreprinderii Municipale. Biroul de proiectare şi producere pe lângă arhitectul-şef al raionului Cantemir’ explică acest lucru prin faptul că aceste planuri lipsesc. „Peste 70% din localităţi au planuri urbanistice vechi din anii 60-80 ai secolului XX şi acestea necesită o actualizare. Doar comuna Goteşti şi oraşul Cantemir au planuri urbanistice actualizate”, a precizat specialistul.
Sîmbătă a fost Ziua Internațională pentru sprijinirea victimelor torturii. ”Mai multe sondaje și rapoarte arată că încrederea populației în poliție s-a îmbunătățit în ultimii ani şi au scăzut actele de tortură, precum și plângerile împotriva oamenilor legii care ar fi comis rele tratamente în secție sau la reținerea victimelor. Din 2010, ca urmare a actelor de tortură din comisariatele de poliție și din piață, și la solicitarea structurilor UE, au fost introduse mai multe ore la Academia de Poliție pentru preîntâmpinarea și combaterea torturii. Aceste cursuri au fost frecventate și studenți, și de polițiștii deja angajați, spune prorectorul Iurie Odagiu. El afirmă că în timp ce poliția se schimbă, societatea reacționează mai greu. „Noi vrem să vedem poliția reformată, noi vrem s-o vedem ca un organ de ocrotire a normelor de drept și, în special, a liniștii publice și a ordinii, dar în același timp majoritatea, sau foarte mulți, din societate nu vor să se conformeze. Și atunci când noi vorbim de aplicarea mijloacelor speciale vreau să vă zic că marea majoritate a polițiștilor ezită până în ultimul moment să folosească acest drept ca să nu aibă repercusiuni asupra lui ulterior. Mai bine suferă el decât să folosească drepturile sale”.
Un articol Eco.md despre subvenționarea agriculturii în Moldova: ” A trecut aproape jumătate din acest an, dar agricultorii nu au primit nici-un bani din cei promişi de autorităţi pentru subvenţionarea lucrărilor agricole, scrie mold-street.com. Regulamentul cu privire la modul de repartizare a mijloacelor fondului de subvenţionare a producătorilor agricoli pentru anul 2015, a fost adoptat cu mare întârziere pe 10 iunie de către guvernul Gaburici și publicat la 12 iunie în Monitorul Oficial. Chiar şi aşa el nu reprezintă un prilej de bucurie pentru fermieri. Și asta deoarece din suma de 610 milioane lei alocată în acest an pentru susținerea agriculturii, pe care fermierii și așa o consideră insuficientă, 230 de milioane vor merge la stingerea restanțelor la subvenții pentru anul trecut. Cei 390 milioane rămași vor trebui să satisfacă cerințele agricultorilor, care în solicitările lor față de autorități, înaintate în cadrul unor proteste din primăvara acestui an, cereau majorarea fondului de subvenționare până la 1,2 miliarde de lei.”
Unimedia publică un articol – rezumat la rezultatelor unui studiu care arată inegalităţile de gen în ţările din Europa: „Munca domestică depusă de bărbaţi diferă de la o ţară la alta şi de la o familie la alta, dar nicăieri în lume aceştia nu contribuie în mod egal cu femeile, în Europa femeile muncind neremunerat de aproape trei ori mai mult, potrivit raportului State of the World’s Fathers (SOWF). // Raportul State of the World’s Fathers (SOWF) – Situaţia taţilor la nivel mondial, realizat de MenCare, arată că, deşi în creştere, munca de îngrijire neremunerată din partea bărbaţilor nu ţine pasul cu participarea femeilor la forţa de muncă.”
Un omagiu la Europa Liberă de Dan Alexe lui Luca Piţu, carele, între altele, mi-a fost şi mie profesor şi despre care păstrez o nesfîrşită tandreţe (visam o vreme să-mi fie coordonator de teză la doctorat, dar n-a mai fost să fie (PN)): „Era un amestec de timiditate și de erudiție enciclopedică, așa cum posedau polimații Renașterii. Modul în care el mânuia limba (limbile), sărind de la o asociere la alta, jucându-se cu etimologiile, pasiunea lui pentru raritățile literare și filosofice, curajul lui social și politic, absența oricărei tendințe spre compromis îl făceau șeful de necontestat al Grupului de la Iași. (…) Revenind la specificul Iașilor de atunci, acela era probabil singurul loc din Europa de est unde mediul intelectual putea flirta cu gangsterii, cu lumea de jos, în dulci beții moldovenești. Intelectualii ieșeni nu erau snobi, nu se uitau de sus la pegră și la ordurile umane din cartierele muncitorești. Nenumărate au fost nopțile în care, în compania lui Luca Pițu, mergeam prin apartamentele (în mod sigur supravegheate) ale unuia sau altuia din personajele dubioase ale traficanților și bișnițarilor, unde vedeam be bandă rulantă filme interzise, thrillers violente, filme taiwaneze cu karate, blockbusters occidentale pe care eu le traduceam în direct, în vreme ce Luca le vorbea gangsterilor alcoolizați despre Derrida și făcea improbabile bancuri despre sexualitatea lui Foucault, sau despre cum marxismul rău înțeles îl făcuse pe Althusser să-și sugrume nevasta, la care Mutu, Ață și Nebunelea râdeau și-l băteau pe spate pe „dom’ profesor”, care nu bea în ritmul lor.”
Un interviu la Europa Liberă cu Nicolas Trifon, care şi-a lansat zilele trecute cartea (reeditată), Aromânii. Pretutindeni, nicăieri, Cartier, 2015, despre politică, geopolitică şi politică lingvistică în România, R. Moldova şi aiurea: „Europa Liberă: Unii analişti afirmă că în Republica Moldova doctrinele politice sunt mai degrabă etichete comerciale. De câteva luni socialismul a redevenit popular în acest spaţiu. Iată dvs., care aţi studiat socialismul, dar şi crizele identitare din Republica Moldova, puteţi spune de ce socialismul este atractiv pentru cetăţenii moldoveni? // Nicolas Trifon: „O interpretare minimală care se poate face – nu cred că este vorba despre socialism, adică cuvintele acestea funcţionează altfel, e altceva în spate, cum era altceva în spate şi înainte. Cred că acum socialismul este un semnal care te trimite la un anumit populism, la anumite promisiuni, promisiuni foarte vagi, de altfel, o anumită grijă pentru oamenii simpli, acest populism de care spuneam, cu amintire, cu referinţă la timpurile socialiste, e revăzută memoria, însă care este bineînţeles mitologică. În realitate este că pe plan economic sistemul atât din Rusia, cât şi din Moldova, din România şi din toate ţările foste comuniste rămâne un sistem liberal, cu, bineînţeles, o dimensiune capitalistă de stat, care este importantă mai ales în Rusia, având în vedere că principalele posturi sunt controlate de stat, dar sistemul este liberal, diferenţele sociale sunt enorme în toate aceste ţări, mult mai mari decât în Occident, sistemul de impozite nefuncţionând la fel de bine şi mai ales deturnările fiind curente. Deci, în sensul acesta, acest socialism nu prea are legătură cu socialismul ca proiect care a existat, nici cu socialismul de la care se reclamă anumite forte politice în Occident sau în America Latină”.
Nicolas Trifon, ne spune pe blogul său de pe Courrier des Balkans despre însemnările de călătorie ale colonelui francez Ordioni despre experienţa sa de şedere şi lucru în Basarabia în 1919, în calitate de comandant de armată la Odesa. Ne aduce aminte de un alt francez care a lăsat nişte note memorabile despre Basarabia, în aceeaşi perioadă, geograful Emmanuel de Martonne: „Dans mes pérégrinations à travers la Bessarabie, j’ai constaté un grand mélange de races, encore plus important que dans les Balkans : c’est ainsi que j’y ai rencontré des colonies entières de Français, de bons Français, comme dans le village d’Arcis, etc., où on parle le français très pur et où nos compatriotes, tout en faisant de bonnes affaires, sont restés de cœur et d’esprit avec nous. J’y ai vu aussi de sérieuses colonies allemandes qui ont conservé intactes les traditions de leur race ; j’ai aussi étudié d’importants groupements bulgares qui ne renient nullement leurs origines et espèrent bien qu’un jour la Bessarabie sera province bulgare et sont bien au courant des évènements actuels qu’ils suivent avec le plus grand intérêt et escomptent encore une victoire prochaine. // Pourtant, si la Roumanie savait s’y prendre, ces différents groupements seraient disposés à accueillir les Roumains comme des libérateurs, si ceux-ci employaient des procédés d’administration plus respectables. » // (…) « Comme nous, comme tout le monde, les Roumains ont fait des fautes et commis des erreurs. En Bessarabie ils ont employé la manière brutale ; je ne sais même pas s’ils n’ont pas été au-delà des Serbes qui, eux aussi, ne sont pas exempts de reproches et semblent avoir fait usage, comme les Boches, de la manière forte. A mon avis, ils ont intérêt à conquérir de bonne grâce, en employant la manière douce, toute la Bessarabie et pousser leur frontière jusqu’aux rives du Dniestr ; cette province leur est nécessaire pour compléter leur domaine national.”
O poveste emoţionantă de Paula Erizanu, pe Ministry of Counterculture, despre Ghenadie Popescu, artistul moldovean care lucrează şi trăieşte într-un atelier dn curtea Muzeului de etnografie din Chişinău: „One of Ghenadie’s most interesting performances is his walk with the wheelbarrow through Moldova and Poland. How did the idea of the wheelbarrow trip come? “According to the Moldovan work law code, people are free only thirty days per year”, he says. “And what do they do then? They go to all-inclusive hotels from which they can’t get out. In countries they’d never seen before.” Yes, that sounds exactly like the paradise the Moldovan middle class dreams of every summer – non-places, if I may use this anthropological trope, in all-inclusive hotels in Bulgaria, Turkey and sometimes even Egypt. “I chose to go with the wheelbarrow through my own country. From the North to the South, for twelve days. In Romanian, a wheelbarrow is also the feminine for ‘slave’. It’s so appropriate. Like in no other language.” Ghenadie speaks his own poetry as naturally and unpretentiously as he wears his daily working clothes. “With the wheelbarrow, you exchange fleas with the passers by”, Ghenadie responds to my much more boringly formulated question about the great conversations he had on his wheelbarrow tours. “Conversation is the bright side of walking with a wheelbarrow, with all its mosquitos and all the tiredness – we haven’t been nomadic for a long time now”. Ghenadie’s tone when he says that we haven’t been nomadic is of a child who explains why his family hasn’t gone on a holiday this summer. Back to my question: “A man with a wheelbarrow is a peaceful image”, continues Ghenadie. “A man next to a man with a wheelbarrow is open for confession instantly. So the people I encountered told me the kind of stories one tells someone they will never see again. They also jubilated at the thought that they weren’t as strange as me. Or they asked me “what do you sell?” and “how much is it?”.” On the residence in Poland, it was more difficult to make the trip because of the language barrier. But in Austria, Ghenadie recalls, a couple hosted him in their hotel for free – and they were so happy to have at least one client that they also fed him and gave him to drink. Just like in a parable about Saint Peter.”
Oana Băluţă, în Adevărul, despre un caz incredibil, dar revelator asupra reprezentărilor de gen ale justiţiei din România şi această parte a lumii, de viol în grup al unei fete de 18 ani, în care s-a decis ca violatorii să fie anchetaţi în condiţii de libertate: „Sunt o femeie şi trăiesc în statul numit România, iar pentru mine decizia magistraţilor este inacceptabilă. Nu îmi pot imagina argumente care să legitimeze judecarea în libertate a celor 7 bărbaţi. Credeam – până recent fiindcă viaţa bate filmul – că aşa ceva nu este posibil pentru că violatorii sunt un pericol social. Magistraţii au decis totuşi că nu sunt un pericol social. Să ne imaginăm o situaţie în care există un singur violator? Ce face instanţa? E posibil să decidă „pe loc“ să îl trimită acasă şi să-l bată cu compătimire pe umăr. Mă pot gândi la un astfel de scenariu pentru că nici măcar violul în grup, alături de privarea de libertate nu au fost argumente suficiente pentru magistraţi. Mă întreb unde este înţelepciunea lor în judecarea acestui caz? Acolo unde le-au interzis băieţilor să nu o contacteze pe fată? Acolo unde le-au interzis să intre într-o discotecă? Magistratul e suveran pe decizia lui, dar mulţi oameni se străduiesc să trăiască într-o societate „normală“. Decizia cam înfioară. Acestei fete i s-a modificat fundamental cursul vieţii. Şapte indivizi au decis cu bunăştiinţă să o abată de la drumul ei unde erau şcoală, prieteni, familie, planuri de viitor. Cei şapte bărbaţi i-au „deraiat“ viaţa acestei fete. Eu nu ştiu când va mai putea ea să râdă. Nu ştiu cum va mai găsi resurse ca să se bucure de viaţă. Nu ştiu cum va mai găsi linişte.”
Curtea Supremă a Statelor Unite a adoptat, în această săptămînă două decizii istorice: constituționalitatea The Affordable Care Act (Obamacare) și a căsătoriilor între cuplurile de același sex.
Redacția CriticAtac.ro a lansat o petiție de solidaritate cu poporul grec. ”De peste cinci ani încoace, oamenii simpli din întreaga Europă plătesc pentru o criză pe care nu ei au provocat-o. De peste cinci ani încoace plătim pentru goana iresponsabilă după profit a sistemului financiar-bancar și pentru eșecul guvernelor de a ține sub control acest sistem. Din banii noștri, băncile au fost salvate de la faliment, iar bancherii s-au răsplătit între ei cu bonusuri obscene. În acest timp, salariile și pensiile au scăzut dramatic, șomajul a crescut vertiginos, iar inegalitățile dintre bogați și săraci s-au adâncit și mai tare. S-a spus că această austeritate e singura soluție pentru ieșirea din criză, în ciuda unei pleiade lungi și variate de economiști care au insistat că ieșirea din criză se face prin creștere economică, nu tăieri bugetare. Cinci ani mai târziu și însuși FMI a ajuns să le dea dreptate: austeritatea a eșuat, nu doar pe plan social, ci și din punct de vedere strict economic, nereușind să reducă deficitele bugetare, ba dimpotrivă! Dintre toate țările europene, Grecia trece din 2010 încoace prin cea mai dură austeritate: șomajul a atins 27%, pensiile au fost tăiate cu până la 48%, salariile au scăzut cu 37%, iar sărăcia a atins niveluri caracteristice unei țări aflate pe timp de război. S-a spus că grecii merită toate acestea, deoarece sunt leneși și nu își plătesc taxele. În realitate însă, criza economică a Greciei nu a fost provocată nici de lene – căci, potrivit OECD, grecii muncesc cele mai multe ore pe an din Europa – și nici de micii antreprenori care nu și-au plătit taxele. Criza a fost cauzată de acumularea împrumuturilor acordate iresponsabil de băncile străine unor guvernări incompetente și corupte. Evazionismul marilor corporații și antreprenori (în special din industria navală) nu a făcut decât să mărească și mai mult deficitul bugetar al țării.(…) În acest moment, Grecia e mai aproape ca niciodată de ieșirea din zona Euro, dar nu atât din proprie voință, cât din cauza inflexibilității creditorilor. Căci orice concesie în plus făcută de SYRIZA ar însemna trădarea promisiunilor electorale care i-au adus la putere și, totodată, năruirea speranței a milioane de oameni din întreaga Europă că austeritatea poate fi înfrântă. În comparație cu acest scenariu, credem că grexitul este opțiunea preferabilă, în ciuda unei perioade inițiale post-euro deloc ușoare. Atunci se va impune o serie de măsuri progresiste menite să facă trecerea de la austeritate la creștere economică: instituirea controlului asupra capitalului, pentru a preveni transferarea masivă de lichidități peste hotare; naționalizarea sistemului bancar și a sectoarelor cheie ale economiei; inițierea de proiecte publice la scară largă, într-o țară cu șomaj de 27%, un mare deficit de locuințe și o infrastructură învechită; ștergerea datoriilor și acordarea de împrumuturi fără dobândă întreprinderilor mici și mijlocii, grav afectate de criză. Grexitul nu poate fi făcut în aceeași matrice a capitalismului neoliberal.”
Între timp prim-ministrul Greciei Alexis Tsipras a anunțat un referendum pentru 5 iulie privind ultimele cerințe ale Troikăi (Banca Centrala Europeană, Fondul Monetar Internațional și Comisia Europeană): ”Fellow Greeks, Right now weighs on our shoulders the historic responsibility towards the struggles and sacrifices of the Greek people for the consolidation of democracy and national sovereignty. Our responsibility for the future of our country. And this responsibility requires us to answer the ultimatum on the basis of the sovereign will of the Greek people. A short while ago at the Cabinet meeting I suggested the organization of a referendum, so that the Greek people are able to decide in a sovereign way. The suggestion was unanimously accepted. Tomorrow the House of Representatives will be urgently convened to ratify the proposal of the Cabinet for a referendum next Sunday, July 5th on the question of the acceptance or the rejection of the proposal of institutions.”
Compania Google a demarat proiectul Cehov este viu!, în cadrul căruia internauți din toată lumea vor citi din operele marelui scriitor. ”Под руководством МХТ имени Чехова и Елены Греминой, эксперта по творчеству Чехова, выбрано около 50 произведений, чтения назначены на 25 сентября 2015 года, но уже сейчас любой желающий может пройти тест и принять участие в кастинге на сайте chekhov.withgoogle.com. Как сообщает РИА Новости, предполагается, что в чтениях примут участие более 500 человек. (…) «Сейчас люди проводят очень много времени в интернете, особенно молодежь. Этим проектом мы хотели показать, что интернет это не какая-то свалка всего чего угодно, а это место, где вы действительно можете приобщиться к очень важным, нужным, замечательном вещам, в том числе к литературе», — сказал директор по маркетингу Google Россия Дмитрий Кузнецов. По его словам, у проекта будет более 20 площадок, в том числе в Таганроге, Мелихово, Гонконге и на Сахалине. На YouTube будет вестись непрерывная 24-часовая трансляция, запись которой выложат на сайт проекта.”
Olga Dobrovidova scrie despre impactul ultimei enciclice, Laudato Si, a papei Francisc, în care suveranul pontif ia o atitudine foarte hotărîtă despre schimbările climatice: ”Масштабы ажиотажа за рубежом вокруг первой в своем роде энциклики можно представить себе хотя бы по снятому в лучших голливудских традициях видеоролику от бразильских активистов. В нем папа Франциск, как истинный супергерой из команды Мстителей, выходит на тропу войны с антропогенным изменением климата в лице злобной угольно-нефтегазовой отрасли.(…) Постепенно — и прежде всего под давлением тех же прихожан — церкви все активнее отказываются от инвестиций в экологически «грязную» энергетику и пожертвований от нее: например, год назад решение о выходе из углеродоемкой энергетики принял Всемирный совет церквей, объединяющий примерно полмиллиарда христиан. РПЦ, кстати, входит в эту организацию, но пока о какой бы то ни было климатической активности от нее не слышно. Вернее, слышно, но о какой-то не той: как доблестно сообщает «Интерфакс-религия», в мае этого года походные храмы появились на газпромовских буровых платформах «Полярная звезда» и «Северное сияние». Эти платформы будут добывать нефть и газ в Охотском море для компании,единолично ответственной за 2,2 процента всех совокупных выбросов CO2 за промышленную историю человечества. (…) Таким образом, социально-экологический кризис, о котором пишет Франциск, — повседневная реальность для двух третей его самых активных последователей, и не признавать ее уже просто нельзя. В ситуации, когда за климат борются даже голливудские звезды, церковь оказывается просто вынуждена выступить в поддержку людей, ищущих у нее защиты.”
Istoricul Yuval Harari, autor al unei fascinante cărți, ”Sapiens: A Brief History of Mankind” descrie istoria speciei umane și avantajul ei față de celelalte specii: ”We often look for the difference between us and other animals on the individual level. We want to believe that there is something special about the human body or human brain that makes each individual human vastly superior to a dog, or a pig, or a chimpanzee. But the fact is that one-on-one, humans are embarrassingly similar to chimpanzees. If you place me and a chimpanzee together on a lone island, to see who survives better, I would definitely place my bets on the chimp. The real difference between us and other animals is on the collective level. Humans control the world because we are the only animal that can cooperate flexibly in large numbers. Ants and bees can also work together in large numbers, but they do so in a very rigid way. If a beehive is facing a new threat or a new opportunity, the bees cannot reinvent their social system overnight in order to cope better. They cannot, for example, execute the queen and establish a republic. Wolves and chimpanzees cooperate far more flexibly than ants, but they can do so only with small numbers of intimately known individuals. Among wolves and chimps, cooperation is based on personal acquaintance. If I am a chimp and I want to cooperate with you, I must know you personally: What kind of chimp are you? Are you a nice chimp? Are you an evil chimp? How can I cooperate with you if I don’t know you?
O serie de hărți despre dinamica populației în Europa.
CĂRȚI.
Cartea ”Circus Maximus. The Economic Gamble Behind Hosting the Olympics and the World Cup” (Brookings Institution Press, 2015) vorbește despre impactul mega-evenimentelor sportive de genul Jocurilor Olimpice și Campionatelor Mondiale de Fotbal asupra orașelor/țărilor care le găzduiesc. Un prim lucru care trebuie menționat, spune autorul, este suma uriașă cheltuită pentru organizarea acestor evenimente: China a cheltuit peste 40 miliarde de dolari pentru Jocurile Olimpice de la Beijing din 2008, Rusia a cheltuit peste 50 miliarde de dolari pentru Jocurile Olimpice de Iarnă de la Soci, Brazilia a cheltuit peste 20 miliarde de dolari pentru Campionatul Mondial din 2014 iar Qatarul va cheltui, pentru Campionatul Mondial din 2022 peste 200 miliarde de dolari! Analizînd cîteva cazuri – Barcelona, Sochi, Rio și Londra autorul găsește că de cele mai multe ori profitul din aceste evenimente merge spre organizațiile internaționale care gestionează sportul global (Comitetul Internațional Olimpic, FIFA, UEFA) și spre interese private puternice, mai ales din zona construcțiilor și turismului. Autoritățile publice și cetățenii simpli nu înregistrează decît pierderi, îndatorare (Monreal a achitat datoria rezultată din organizarea Jocurilor Olimpice din 1976 abia peste 30 ani!), redirecționarea cheltuielilor în proiecte suspecte și inutile (multe din stadioanele construite pentru CM din Brazilia din 2014 stau deja pustii, deși au fost investite miliarde de dolari în ele, în condițiile în care zeci de milioane de brazilieni nu au acces la servicii educaționale, medicale și de transport minime).
FILME.
Filmul Cities on Speed: Bogota Change / The Inspiring Story Antanas Mockus (2009, regizor Andreas Dalsgaard). ”Capitala Columbiei, orașul Bogota a avut mulți primari. Doi dintre care au intrat în istoria orașului, țării și a urbanismului în genere. Antanas Mockus în perioada 1995–1996, cînd Bogota era cufundată în haos și criminalitate, a reușit să reducă cu 50% rata deceselor în accidente rutiere și să crească serios nivelul de securitate în oraș. După alegerile prezidențiale din 1998, Mockus a lăsat orașul și a mers să candideze pentru președinte (unde a pierdut). În locul său a rămas interimar Enrique Penalosa. În doar 2 ani (1998-2000) Penalosa a transformat radical Bogota, realizînd o reformă majoră a transportului public și o serie demegaproiecte. Dar asta nu l-a făcut infailibil, și în 2001, Penalosa a fost învins de… Antanas Mockus, care a revenit cu un nou program pentru oraș. Cursa electorală a fost foarte dură, incluzînd bătăi între susținătorii candidaților și alte scene neplăcute. Mockus a organizat un eveniment public în care și-a cerut scuze de la cetățeni pentru că ”a lăsat funcția de primar pentru o cursă pierdută la președinție”. El a fost reales și a exercitat funcția de primar pînă în 2003. Impactul acestor doi primari asupra dezvoltării Bogotei este descris în filmul documentar ”Bogota Change”. Acești doi primari eu transformat cel mai periculos oraș din lume, o capitală violentă și coruptă într-un oraș-model.” (Victor Chironda)
The Necessary Death of Charlie Countryman (2013, Fredrik Bond, SUA – Romania,. Rom: Moartea necesară a lui Charlie Countryman): Ce poate căuta un american debusolat, care şi-a pierdut Nordul, care îşi pierde şi mama şi care cade pradă unei depresii cu alcool şi droguri, în Europa de Est? Poate tocmai asta: Nordul, nişte repere. A căuta repere în Bucureştiul post-socialist este… debusolant. Şi Charlie, în acest delir total, în care nu se mai înţelege ce este realitate şi ce este halucinaţie, încearcă să se ancoreze de ceva care îi pare cel mai solid: dragostea. Două dimensiuni paralele şi două personaje pe care destinul le împinge unul spre celălalt: Charlie, pentru care nimic în această lume nu mai are contururi reale în afară de dragoste şi Gabi, o tânără violoncelistă legată de un bărbat interlop în realitatea căreia nu mai există loc pentru dragoste. Un film despre realitate şi delir, despre cât poate valora o viaţă şi o moarte, un film despre ceea ce ne poate salva – dragostea. De privit! (Vitalie Vovc)
IMAGINI.
Coadă la Catedrala Mitropolitană pentru icoana Matroanei. Dragi sociologi și antropologi ai religiilor, terenul vostru este aici! Întrebați, căutați – vedeți ce îi aduce aici pe acești oameni, ce caută ei, de ce se închină la icoane în loc să facă alte lucruri.
Un artefact din alte vremuri.
AFIȘ.
CINEMATOGRAFUL POLITIC: Abordând istoria un film de Film de Vit Janecek (2013). Un anarhist, un iezuit, o senatoare şi un expert bancar, aliaţi în curaj civic. Frantisek Kriegel a fost unul dintre cei mai curajoşi oameni ai istoriei moderne a Cehoslovaciei şi a fost singurul conducător de ţară care a refuzat să adere la Pactul de la Varşovia în 1968. Prezentul nostru este de asemenea plin de provocări care necesită curaj. Cei patru câştigători ai premiului Frantisek Kriegel ar putea fi o sursă de inspiraţie pentru fiecare dintre noi.
30 iunie 2015, ora 21:30
Apartamentul Deschis
str. București 68/1, Chișinău.
‘intrare’ liberă
OCHII STRĂZII – proiect de fotografie realizat cu participarea oamenilor fără adăpost din Chișinău
coordonat de Alfonso Garcia MARCOS [ES]
deschidere: 29 iunie 2015, ora 19:00
perioada: 29 iunie – 18 iulie 2015
Zpațiu (Casa Zemstvei Guberniale), str. Al. Șciusev 103, Chișinău.
Expoziția “Ochii străzii” este un proiect fotografic făcut de unul din cele mai marginalizate și vulnerabile grupuri din societate, oamenii fără adăpost. Proiectul are ca scop să dea valoare acestor oameni, oferindu-le oportunitatea să fie principalii actori ai acțiunii și nu obiecte ale acesteia. Fotografiile au fost luate cu camere de filmat de unică folosință, timp de cinci luni ei au fotografiat viața lor zilnică, arătînd spațiile, obiectele, oamenii și situațiile importante pentru ei, focusîndu-se pe umbrele chișinăului, unde ochii străzii sunt invizibili.
