REVISTA PZF

Revista de duminică. (Nr. 16)

ARTICOLE.

Vitalie Vovc despre multele lecturi, personale, naționale și geopolitice ale zilei de 9 mai: ”Sincer, eu nu am soluţii pentru „9 mai” care vine. A-l interzice este o prostie. A celebra „Ziua Europei” este un lucru total artificial şi nu a fost făcută nicio pregătire pentru a-i acorda semnificaţie. A lăsa lucrurile să se petreacă „de la sine”, cum s-a făcut în 2013, devine extrem de periculos…Atunci cînd îi laşi pe alţii să decidă de propria-ţi memorie, nu ar trebui să ne mire faptul unei asimilări ulterioare a prezentului. Şi dacă nu suntem capabili să ne stăpînim trecutul, poate ar trebui, cel puţin, să decidem cu care anume prezent să ne asimilăm?

Ce şansă pentru europeni că există ruşii: au furnizat din nou chipul Inamicului, ceea ce îi va permite Europei în derivă să-şi dea în sfârşit o identitate. (soirs)

Tariq Ali descrie, în the Guardian, un șir de incoerențe în atitudinea Occidentului față de Vladimir Putin: ”As long as Washington believed that Russian leaders would blindly do its bidding (which Yeltsin did blind drunk) it supported Moscow. Yeltsin’s attack on the Russian parliament in 1993 was justified in the western media. The wholesale assaults on Chechnya by Yeltsin and then by Putin were treated as a little local problem with support from George Bush and Tony Blair. “Chechnya isn’t Kosovo,” said Blair after his meeting with Putin in 2000. (…) In the calculus of western interests there is no suffering, whatever its scale, which cannot be justified. Chechens, Palestinians, Iraqis, Afghans, Pakistanis are of little importance. Nonetheless, the contrast between the west’s attitude to the Chechen war and Crimea is startling.

Brandon McGinley  interoghează un recent spot făcut de Walmart în care Cadillacul apare drept visul oricărui muncitor american: ”By this point, the only answer to the original question is not an answer at all: It’s just who we are as Americans.  But why is it who we are?  That’s the question.  And the answer is: stuff. That’s it.  On the one hand, the man could take the month of August off, enjoy two more weeks of life’s little pleasures (maybe even at a café), spend more time with his family, and have marginally less awesome stuff.  On the other, he could take only two weeks off, spend more time in the office, enjoy less time with his family, and have marginally more awesome stuff.  He chooses the latter.  Because America.”

 Georgy Borodyansky pe opendemocracy.net despre ceea ce nu se vede în spatele conductelor de gaz și petrol ce vin dinspre Rusia spre Europa: distrugerea naturii, marginalizarea popoarelor băștinașe, desconsiderație totală pentru echilibrele bilogice din zonă. ”Russia’s oil goliaths have been devastating vast areas of natural landscape, and indigenous people’s lives, in their rush to extract the black gold that lies beneath.”

Kathleen B Jones în dialog cu Françoise Vergès emancipare feminină și anti-colonialism :
”KBJ: What are the most important issues limiting women’s equality today? In France? Globally?
FV: Conservatism and liberal individualism. Conservatism with the invention of tradition and culturalism pushed to its extreme. And individualism urges people to buy into the rhetoric of individual freedom, the Ayn Rand idea of the individual for whom society is the enemy. There is also the growing gap between Human and Social sciences and the Natural and Life sciences, where incredible discoveries are made. In technologies as well. What does feminism have to say about increased surveillance? About biotechnology, neurobiology (and its use for making us consume even more)? These issues have not entered the public debate as women’s issues did in the 1970s. And there are new forms of colonization. Who are the victims today of new forms of human trafficking, servitude, spoliation, dispossession; how do these mechanisms of power impact women?

Un articol de investigaţie de Anastasia Nani, de la Centrul de Investigaţii jurnalistice, despre cazurile unor femei care devin victime ale soţilor lor şi apoi ale abuzurilor şi neglijenţei din partea oamenilor legii (poliţişti, judecători), cazuri care îngroaşă lista dosarelor pierdute an de an de R. Moldova la CEDO: „Fiecare a şasea femeie de la oraş şi fiecare a şaptea de la sat a fost cel puţin o dată în viaţă supusă violenţei în familie, spune un studiu naţional. Dacă e să lăsăm matematica deoparte, orice femeie ajunsă sub ploaia de lovituri a celui căruia i-a jurat credinţă trăieşte o tragedie aparte, dar, într-o societate tradiţionalistă ca a noastră, pe multe le uneşte aceeaşi frică – să nu intre în gura lumii. Puţine au curajul să lase deoparte prejudecăţile şi să meargă până în pânzele albe, adică până la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Până acum, Guvernul Moldovei a pierdut patru astfel de dosare, fiind obligat să scoată din hazna pentru fiecare peste 17.000 de euro, pentru că şi statul a fost nemilos cu victimele. În timp ce autorităţile se laudă cu statistici numai bune de arătat la televizor, femeile mai sunt îndemnate să lase capul plecat şi să îşi ia soţul agresor “cu binişorul”.

Este interesant mai ales cazul unei femei agresate de ani de zile de soţul ei şi care s-a trezit pînă la urmă cu dosar penal în calitate de… agresoare, într-un dosar intrumentat de magistrata Liuba Pruteanu, aceeaşi Liuba Pruteanu care şi-a extins abuziv proprietatea din Chişinău [o enormă casă de piatră, cum îi stă bine unui magistrat] cu un teren pe care l-a înconjurat cu un imens gard din piatră. (PN)

 

Un reportaj de Vadim Stângaciu despre situaţia copiilor dezinstituţionalizaţi din internate (orfelinate). Planul strategic demarat de Ministerul educaţiei şi de Ministerul muncii şi protecţiei sociale încă din 2006, care urmăreşte închiderea internatelor şi reintegrarea copiilor în familiile lor de origine şi în şcoli cu profil normal, a înregistrat pînă acum rezultate salutate de ministere şi de multe organizaţii de profil. Există multe cazuri de succes cu asemenea copii reintegraţi în famile şi în şcoală. Dar o incursiune rapidă în teren scoate la iveală numeroase cazuri de copii proaspăt ieşiţi din internate, dar care au intrat în grija unor familii care nu sînt în stare să le poarte de grijă, continuînd să-i neglijeze şi uneori să-i maltrateze. Multe cazuri arată că statul s-a grăbit să promoveze reforma fără să pregătească temeinic soluţii de alternativă. În plus, sărăcia cronică (şi endemică) cu care se confruntă oamenii ai căror copii ajung de multe ori în internate nu poate fi eradicată doar printr-o indemnizaţie acordată acestor părinţi, de care aceştia totuşi depind şi pentru care sînt gata să crească un copil în plus, privîndu-l deseori de cele mai elementare drepturi.

Un talk-show pe Vox Populi, moderat de Vitalie Dogaru, continuă discuţia pe acest subiect cu un şir de specialişti şi repezentanţi ai ministerelor de resort. Concluzie la care ajung aceştia este că reforma este bună, dar trebuie aplicată corect. La fel ca multe alte reforme, adăugăm noi. (PN)

 

Un interviu de Oleg Krasnov cu politologul Victor Josu, despre miturile cu care s-ar hrăni societatea moldoveană cu privire la Europa, integrare europeană, drepturile omului etc. Un punct de vedere conservator, care emană la rîndul său un şir de judecăţi de valoare şi atitudini puternic distorsionate de anumite preferinţe ideologice (moralitate creştină etc.). De exemplu: “Так называемые правозащитные организации, вынужден это повторить, сегодня по факту занимаются пропагандой западного образа жизни, своеобразной вестернизацией Молдовы. Естественно, в той мере, в какой они продвигают чуждые нашему народу ценности, их деятельность лично я считаю вредоносной.” Care sînt aceste valori ale poporului nostru care nu se împacă cu drepturile omului? Şi apoi cine este în drept să se pronunţe care sînt valorile poporului nostru şi care nu? Oricine foloseşte aceasta sintagmă (“valorile poporului nostru”) comite un act de manipulare şi de populism. (PN)

 

CARICATURI.

CĂRȚI.
Peter Dauvergne, Genevieve LeBaron. Protest Inc.: The Corporatization of Activism (Polity, 2014). O carte despre mutațiile activismului în era capitalismului globalizat. Autorii găsesc semnele unei evoluții îngrijorătoare – corporatizarea activismului, adică auto-organizarea activiștilor după modelele birocrațiilor corporative: cu staff, cu agende de activitate, cu rapoarte etc. Acest fenomen își are originea în mai mulți factori: concurența între ONG-uri pentru fonduri, profesionalizarea activiștilor, diminuarea rolului statului în finanțarea societății civile (astfel ONG-urile sunt forțate să se adreseze sectorului privat pentru fonduri). În acest fel, organizațiile societății civile ajung să-și modereze agenda și să elimine, din agendele lor, practici sau revendicări anti-capitaliste. Rezultatul final al corporativizării activismului e, în opinia autorilor, o societate civilă care acţionează după principiul acomodării, acceptînd status-quo-ul.

FILME.
The Truth about Webcam Girls (BBC Three, 2014). Un documentar despre cîteva fete ce fac bani pe internet arătîndu-și corpul unor utilizatori disponibili să plătească. Una din fete o face din plăcere. Celelalte o văd ca o muncă obișnuită pe care trebuie s-o facă pentru a-și plăti chitanțele, a face rost de produse alimentare, a-și plătit studiile la universitate.  (V.S.)

Philomena (2013, Marea Britanie, SUA, Franta). Filmul lui Stephen Frears povesteşte istoria reală a unei irlandeze, Philomena Lee, care a fost forţată să renunţe la copilul său (se întîmpla nu chiar demult, în 1952) de către călugăriţele unei mănăstiri unde adolescenta de 14 ani a născut un băiat. După trei ani copilul este vîndut unei familii de americani. Philomena l-a căutat toată viaţa. Chiar dacă filmul nu propune secvenţe spectaculoase sau răsturnări de situaţii neaşteptate, el reuşeşte să ne ţină în alertă permanentă graţie tensiunii şi performanţei actorilor. Judi Dench, în mod special, este excepţională! Atenţie: părinţii ar trebui să urmeze un curs de pregătire psihologică înainte de a viziona filmul, dat fiind violenţa sa extremă… (Vitalie Vovc)

Роль (2013, regizat de Konstantin Lopușanski/Константин Лопушанский). Mă strădui să păstrez în meniul meu cinematografic o distribuție egală a filmelor angajate (drame sociale, documentare) și a celor ”estetice”. Acest film face parte din a doua categorie. E mult în afara peliculelor nostalgic-revizioniste (gen Amiralul), care încearcă să re-coloreze epoca războiului civil schimbînd cu locul, pe axa binelui și răului, pe albi și roșii. Rolul nu face acest joc alb-negru (chiar dacă, ironic, filmul e alb-negru). E o istorie a ambelor tabere, văzută de pe ambele părți ale baricadei prin aceeași ochi…Un actor ”alb” descoperă că seamănă mult cu un căpitan ”roșu” (ucis într-o luptă) și decide să intre în pielea acestuia. Un spectacol periculos pentru că teatrul e viața însăși. (VS).

The Most Hated Family in America (2007, regizor Louis Theroux). Săptămîna trecută a murit Fred Phelps, pastor la Westboro Baptist Church (WBC), cel mai cunoscut grup fundamentalist creștin din SUA.  Theroux a petrecut cîteva săptămîni în congregația acestuia în Topeka, Kansas.

 

AUDIO & VIDEO.
Demain, la ville, la métropole, l’urbanisme.
Petit cours d’autodéfense intellectuelle.
Mauvais Genre, avec Elsa Dorlin.
Religious Rhetoric and the Civil Right Movement.
Réduire le schisme?

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu