Termenul de pragmatism a fost folosit de foarte multe ori în Republica Moldova în timpul perioadei mele de cercetare dar și după, de diverși oameni. În acest articol o să mă axez pe faptul că moldovenii folosesc acest termen ca să desemneze felul lor de a fi și de a vedea viața dar și pentru a desemna modul în care statul moldovean se relaționează față de identitate și relațiile cu alte state în special cele cu România și cu Rusia. O să exemplific și o să argumentez de ce fac asta și care sunt posibilele consecințe ale unei astfel de viziuni.
- Întoarcerea unui naționalist
Pavel era un tip de vreo 40 de ani când l-am întâlnit în casa sorei lui din Orhei. Era un bărbat jovial și bine-făcut. Fusese jucător de rugby în prima tinerețe la sfârșitul anilor `80. Pavel se considera român și mai mult un naționalist român. Acum acest lucru are un anumit înțeles în Republic Moldova, destul de diferit de înțelesul unui naționalist în România, țara mea. În primul rând, naționalismul românesc are o traiectorie proprie în Republic Moldova iar povestea vieții lui Pavel este influențată de conflictele pentru limbă și identitate. Pavel a participat în 1989 și 1990 la protestele de masă din Chișinău care au revendicat instituționalizarea limbii române și a alfabetului latin în Republică și mai apoi a declarării independenței față de Uniunea Sovietică. Pavel a luptat și în conflictul din Transnistria ca voluntar pentru a preveni despărțirea Transnistriei de restul Republicii și mai ales de sub autoritatea Chișinăului.
După 20 de ani de la acele evenimente, atunci când l-am cunoscut și am vorbit cu el, Pavel avea un gust amar despre acel conflict și nu vedea care a fost sensul violențelor și a suferințelor provocate oamenilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Pavel apoi s-a angajat ca luptător special în cadrul forțelor de poliție nou constituite, unde a lucrat până la începutul anilor 2000. După ce comuniștii au venit la putere a demisionat.
Partidul Comuniștilor a câștigat alegerile cu promisiunile de a aduce înapoi ordinea și securitatea din timpurile sovietice. Președintele partidului era Vladimir Voronin, ultimul ministru de interne de la Chisinău din perioada sovietică. Acesta a devenit președinte o dată cu câștigarea alegerilor în 2001. Noii vechi-comuniști au schimbat rapid haosul din țară ce caracterizaseră anii `90 printr-o recentralizare puternică a controlului politic și economic al statului și economiei. Una din primele măsuri și cele mai populare a fost anihilarea racketismului de stradă și a bandelor criminale ce împânzeau țara. Cei ce vindeau protecție făceau asta într-o țară și regiune caracterizate de privatizare, antreprenorialism, eliminarea regulilor de reglementare a vieții economice și a serviciilor sociale. Pentru percepția publică acest tip de economie era legitimat de politice de de-reglementare susținute de state și organizații internaționale fondate în vest – FMI, Banca Mondială, UNDP, USAID care susțineau la nivelul politicilor publice privatizarea proprietăților și a economiei de stat. Noi rețele de instituții se înființau cu ajutorul material și logistic ale acestor organizații, cum ar fi bursa de valori. Acestea presupunea un aparat instituțional complex pentru a crea o economie de piață după modelul occidental. În acest context, mulți cetățeni au devenit comercianți în țară și în străinătate comercializând tot ce se putea (Negură 2012, Dumitru 2011, 2015).
În timpul acestei explozii a schimbului, noii antreprenori și oamenii aflați în poziție de putere, beneficiari ai procesului de privatizare, au utilizat baza materială a fostelor întreprinderi și instituții sovietice pentru a comercializa ceea ce putea avea valoare pe diverse piețe fără a re-investi din profiturile obținute, creând astfel premizele unei distrugeri rapide a capacităților de producție din economia moldovenească.
În această perioadă serviciile publice și întreprinderile economice de stat au fost în mare parte desființate, o parte din acestea fiind înlocuite sau complementate de servicii private mai ales în domeniul sănătății, bancar, transport, comerț, construcții, energie electrică etc. Chiar unele instituții de stat sau companii autonome (numite întreprinderi de stat) și finanțate din bani publici erau de fapt conduse ca afaceri private (vezi Dumitru 2011).
În locul serviciilor oferite de stat populației, care s-au redus sau au dispărut complet, s-au amplificat rețelelor personale ce fuseseră dezvoltate încă din perioada sovietică. Acestea aveau rolul de asigurare socială și acces ca și în perioada sovietică la bunuri și servicii. Aceste rețele sociale au creat o rețea de interese opace ce nu puteau fi dezvăluite în public pentru că aparțineau sferei private ți erau considerate ca fiind o manifestare a identităților etnice și naționale dar mai ales a relațiilor de familie, în special prin instituția nășitului și a cumetriei. Aceste rețele formate din prieteni și rude, ce ofereau relații de încredere, au re-constituit baza relațiilor politice, instituționale și economice în Moldova independentă, oferind în același timp avantajul discreției fiind de cele mai multe ori trecute sub tăcere și ne-admise în spațiul public ca rețele de influență și de interese. Spațiul public era definit ca spațiu modern al statului, având o relație neutră față de astfel de relații. Totuși, la nivel practic dar nerecunoscut, spațiul public și modern se sprijinea pe aceste rețele, iar în afara lor era insecuritate și haos instituțional.
Intervenția comuniștilor ajunși la putere a înlocuit taxarea și protecția oferită de rackeți cu o mai mare autoritate a poliției, dar consecințele au constat în preluarea afacerilor de protecție de către polițiști care s-au plata ca intermediari între politicieni și oamenii de afaceri. Lui Pavel nu i-a plăcut implicarea colegilor polițiști în schemele de extorcare și în preluarea racketismului la nivel instituțional și văzându-le ca pe o încălcare gravă a obligației morale a polițistului. Mai mult, restabilirea aceste ordini formale dar coruptă în interior a văzut-o ca pe o asuprire a nativilor și o reîntoarcere a puterii sovietice, ce îi asuprise pe moldoveni. ”Poliția a început să jefuiască populația pe care ar fi trebuit să o apere și nu am putut să particip la așa ceva. Mi-am dat demisia din poliție și am plecat din țară să-mi câștig existența”. În străinătate însă, neavând o comunitate pe care să o protejeze, Pavel nu a simțit aceeași obligație morală și și-a permis să fie implicat în acțiuni imorale și ilicite, după propriile evaluări:
”Cât timp am fost în străinătate am făcut multe lucruri despre care îmi este rușine să vorbesc cu familia mea. Prima dată am fost în Belgia unde am falsificat pașapoarte, apoi, a lucrat pe șantiere în Franța și Germania. Și apoi pentru mai mult de un an am fost bodyguard într-un bordel din Londra, în Mayfair. Nu le țineam pe fete să nu plece, erau libere să plece când vroiau. Eu stăteam acolo să le păzesc de ceva nebuni care veneau la noi. Nu le țineam prizoniere.”
Pavel se simțise nevoit să se justifice moral în fața mea, deși mă cunoștea doar de câteva ore, voia să sublinieze că nu fusese în nici un fel dăunător fetelor și că le fusese doar un protector. Totuși această ultimă slujbă în străinătate s-a dovedit a fi catalizatoare prin ambiguitatea morală dată de proximitatea față de diverse comportamente percepute ca deviante din punct de vedere sexual:
”Veneau tot felul de oameni ciudați în locul cela – venea unul căruia îi plăcea numai să asculte ce fac alții după ușă. Eu trebuia să țin sub observație pe toți nebunii ăștia să nu le facă ceva fetelor. După o vreme am decis însă că ar trebui să mă întorc acasă pentru că familia mea avea nevoie de mine și mie îmi ajunseseră toate astea. Eu am o soție și doi copii și aveam grijă de ei, le trimiteam bani dar trebuie să recunosc că am mai fost și cu alte femei în toți acești ani.”
Aceste tensiuni și expuneri l-au determinat pe Pavel să se reîntoarcă la familie și la lucrurile familiare din Republica Moldova. Pavel fusese mai degrabă printre primii care plecaseră să facă bani în vest, și se întorsese deja când mulți alții de abia se pregăteau să plece. În a doua jumătate a anilor 2000 cetățenii Moldoveni au început să emigreze în număr din ce în ce mai mare, împărțindu-se între Federația Rusă, mai puțin Ucraina și țările vestice. Cei ce au plecat se angajau la munci cu grad scăzut de calificare, dar reușeau să trimită bani acasă familiei și chiar rudelor, la fel ca Pavel. Cei ce rămăseseră nu aveau acces la oportunități profesionale sau la locuri de muncă bine plătite, cu excepția unui număr redus de angajați ai organizațiilor internaționale – atât ONG-uri cât și instituții guvernamentale și angajații de top ai câtorva companii străine ce își deschiseseră reprezentanțele în Republica Moldova. Totuși cei mai privilegiații din Republică erau cei ce făceau parte din rețelele ce coordonau politicieni, birocrați și oameni de afaceri prin care se convertea capitalul economic în cel politic și vice – versa. Unii dintre ei apăreau ca oameni de succes fie în politică sau în afaceri sau în ambele.
- Dimensiunea pragmatică a vieții în Republica Moldova
În timpul cercetării din Republica Moldova am adunat povești de viață legate de afaceri, de comerț, de migrație dar și relatări cu privire la transformarea țării în ultimele două decade de independență. Am cunoscut oameni care lucrau în instituții de stat, în companii private, oameni care lucrau pe cont propriu dar și oameni care voiau să emigreze sau se întorseseră în Moldova, așa, ca Pavel de exemplu. Mulți schimbaseră mai multe traiectorii în viață ceea ce nu le adusese vreun sentiment al stabilității pe care încă o căutau sau simțeau nevoia să acumuleze mai mult, alții care aveau locuri de muncă stabile și încă vedeau oportunități de carieră nu ar fi vrut să plece din țară. Pe de altă parte tinerii în general voiau să se căsătorească și să-și întemeieze familii, puțini se vedeau în afara acestei așteptări cvasi-generale ce plutea ca un imperativ deasupra tuturor.
Așa cum spuneam, anii `90 aduseseră schimbări, mulți încercaseră multe direcții și fuseseră expuși la mai multe culturi sau sisteme politice și organizaționale. Unii dintre aceștia au început să combine aceste orientări, informații și deprinderi pentru a avea acces la diferite sfere din țară și din străinătate. Experiența și informațiile le-au sedimentat unora și decizii cu privire la unde ar vrea să muncească și să trăiască.
Când tema de discuție ajungea la modul cum își imaginau viitorul, acesta inevitabil era legat de țara lor sau de destinația de emigrare și de eventualele oportunități din acel loc. Ambele subiecte porneau însă de la o evaluare a felului cum era țara lor în prezent, chiar dacă oamenii erau conștienți de modul în care lucrurile din trecut le influențau prezentul.
În timpul șederii mele în Republica Moldova (2007-2008) cele mai importante teme de discuție erau legate de modul în care Partidul Comuniștilor și în mod special Vladimir Voronin, președintele țării își exercita puterea. Unele dintre cele mai frecvente zvonuri se refereau la fiul său Oleg Voronin, care ar fi preluat prin șantaj și amenințare afacerile profitabile ale alor oameni de afaceri din țară. Pentru mulți aceste zvonuri erau și motivul îngrijorărilor cu privire la transformarea țării într-o dictatură condusă de familia președintelui și caricaturizau Moldova ca țara unei familii.
- Trei direcții politice în Republica Moldova
Deși Republica Moldova are un peisaj etnic divers (cu moldovenii românofoni constituind totuși o majoritate importantă) aspirațiile politice erau influențate de identitățile etno-lingvistice. Aceste identități lingvistice conturau trei aspirații politice ce implicau de asemenea și trei traiectorii diferite pentru statul Republica Moldova. Aceste trei identități lingvistice, ce se structurau în trei traiectorii posibile pentru Republica Moldova, erau cea moldovenească, cea românească și cea rusească. Majoritatea cetățenilor din Republica Moldova în timpul cercetării mele se declara ca vorbitoare de limbă moldovenească și vedea Republica Moldova ca pe un stat independent, conform sondajelor. Cu toate că limba moldovenească și româna din punct de vedere lingvistic erau de fapt aceeași limbă, mai ales după ce intelighenția moldoveană a reluat standardizarea limbii moldovenești ca limbă literară română în 1956 (vezi Negură 2009/2014), identitățile naționale românești și moldovenești conturau orientări politice diferite și viziuni diferite cu privire la traiectoria Moldovei.
Identitatea moldovenească era văzută ca o soluție de mijloc și ca o punte între mai multe identități aflate în potențial conflict pe teritoriul Republicii. Din punct de vedere politic, orientarea moldovenească este orientată mai ales spre stat tolerând însă și narațiuni identitare diferite ca cea românească și nostalgică sovietică (pe care o putem numi prin dezideratul apropierii de Rusia definit ca centru al civilizației de care aparține Moldova chiar neo-sovietică). Identitatea moldovenească și deci și statul Republica Moldova sunt văzute ca un pod sau o trecere între lumea vestică (sau românească) și cea slavă, rusească, două lumi diferite din punct de vedere cultural și economic pentru moldoveni.
Pentru acei ce se consideră români, însă, Republica Moldova era văzută ca un al doilea stat românesc sau ca un stat artificial și temporar creat de Uniunea Sovietică pentru a diviza națiunea română. Pentru vorbitorii nativi de rusă identitatea moldovenească dar și folosirea limbii ruse ca limbă de comunicare inter-etnică sunt și au fost garantate de construcția multi-culturală și multi-națională a lumii ruse din Imperiul Țarist, apoi din Uniunea Sovietică și în prezent de Federația Rusă, pe care o consideră adevăratul aliat al Republicii Moldova.
În general, deși discursul identitar și geopolitic al moldovenilor avea calități schimbătoare după câștigarea independenței se poate observa că imaginea prevalentă în anii 2000 despre Republica Moldova era a unui stat multi-etnic și multi-național reproducând la scară mai mică imaginea politică a Uniunii Sovietice ca o entitate politică mai degrabă diversă orientată către recunoaștere și facilitarea unei vieți mai bune. Pe de altă parte, în ultimele două decenii și elitele culturale și cele politice, ultimele mai puțin entuziaste de această direcție, au continuat trendul de românizare lingvistică și s-au apropiat nolens volens cultural, economic și politic de România păstrând de asemenea legături puternice cu lumea slavă și în mod special cu Federația Rusă.
- Pragmatismulca valoare socială în Republica Moldova
Cu toate acestea politica moldovenească a rămas dominată de valorile medierii și ale pragmatismului. Centrul politic definit ca pro-statalist și pragmatic consideră disputele identitare și afinitățile naționale ca irelevante. De asemenea, proclamațiile identitare tind să fie ocolite de oameni pentru că majoritatea consideră că acestea ar provoca emoție și conflict cu alți oameni ce nu le împărtășesc emoția. În general, emoțiile în politică erau considerate apanajul extremiștilor naționaliști – fie că erau pro-români sau pro-ruși sau chiar moldoveniști. Chemările identitare erau văzute cu scepticism și neîncredere. Politica era văzută ca un joc ce ar trebui să fie rațional și pragmatic, nu mânat de pasiune. Astfel, identitățile și convingerile puternice sunt văzute ca generatoare de conflict fiind încurajată toleranța sau ignorarea părților adverse. Pentru majoritate populației, problemele imediate și concrete ce țin de o viață mai bună, de accesul la servicii, la călătorii, la bunuri materiale obținute prin muncă în țară sau în străinătate erau problemele stringente, ce trebuiau discutate și eventual rezolvate de către stat. Acestea veneau pe fondul îngrijorărilor unei bune părți a populației că familii sau chiar sate întregi sunt părăsite de oamenii care pleacă din țară.
Cu toate acestea, munca era văzută de mai toți oamenii cu care am stat de vorbă ca soluția la problemele Moldovei ca stat și societate, și la recuperarea decalajelor față de țări mai dezvoltate. De asemenea, munca era asociată de multe ori cu voluntarismul care putea fi exprimat în diferite moduri și paliere ale vieții, dar în special în viața politică. Aceasta era văzută ca fiind sub un imperativ moral: ca muncă sau voluntarism[1] pentru societate cu o totală dedicare către binele comun. Aceasta era de altfel și cerința etică a implicării politice. Din punct de vedere moral-ideal, activitatea politică nu ar fi trebuit să urmărească scopuri personale, ci sociale sau ale statului.
Voluntarismul era de asemenea și apanajul tinerilor și era un mod de a se introduce ca indivizi utili societății, contribuind la îmbunătățirea vieții în Republică prin participarea la diverse activități publice: manifestări politice, răspândirea anumitor idei, participarea la sau organizarea de proteste, adunări publice, sau acțiuni administrative. Voluntarismul tinerilor era de multe ori invocat ca o acțiune de iluminare a celor mai puțini informați și mai puțin instruiți, de obicei locuitorii satelor și vârstnicii, categoriile percepute ca cele mai conservatoare și înapoiate din Moldova. Am cunoscut tineri care voiau să se implice și să participe la astfel de acțiuni dar am văzut și tineri fără speranță că viața lor ar putea avea un viitor în Republica Moldova, convinși că soluția pentru o viață mai bună și cu sens este altă țară. Am observat că femeile voiau să plece din Moldova mai mult decât bărbații. Cei ce nu voiau să emigreze spuneau că sunt conectați emoțional cu țara lor și că se simțeau mai bine acasă. Aceștia erau și cei ce se declarau mai degrabă moldoveni decât români, ruși, ucrainieni sau alte naționalități. Cei ce aveau și alte identități naționale erau mai înclinați să își închipuie sau să dorească un viitor diferit pentru Moldova. Alternativele erau o posibilă uniune cu România sau o relație apropiată cu Federația Rusă.
După 2007 apare în spațiul public un puternic discurs de orientare către Uniunea Europeană cu posibilitatea integrării într-o nouă construcție multi-statală ce ar fi menținut statul Republica Moldova ca beneficiar direct al dezvoltării țărilor din Europa de vest.
Pe plan intern, între anii 2006-2009 discursul politic despărțea oamenii în anti-comuniști și susținători ai Partidului Comuniștilor și ai președintelui Voronin. Cei ce nu erau afiliați cercurilor politice comuniste vedeau re-centralizarea urmărită de Voronin ca pe o amenințare la stilul lor de viață, la libertatea lor sau chiar ca un posibil pericol pentru averile sau afacerile lor în cazul oamenilor de afaceri. După 2005 mai mulți oameni de afaceri relativi tineri (Vlad Filat, Chiril Lucinschi) și politicieni cu faimă de buni profesioniști (Dorin Chirtoacă, Igor Dodon, Marian Lupu) încep să se implice în politică și în economie. Aceștia, cu precădere credeau că Moldova ar trebui să stabilească relații cu celelalte țări cum ar fi România și Rusia pe baze pragmatice, cu excepția lui Dorin Chirtoacă, singura figură politică tînără care apela la emoții și care folosea discursul identitar pro-românesc. Totuși, Chirtoacă arunca aceste rare observații într-un discurs general tehnic și administrativ, focusat pe problemele curente și practice din primăria Chișinăului pe care o conducea începând cu 2007. Acești oameni doreau o apropiere de vest dar în mare parte vedeau Moldova ca un pod între vestul Europei (sau România) și Federația Rusă (sau marea lume slavă). Acest rol de pod nu presupunea o integrare sau vreo alianță puternică cu niciuna dintre părți, ci mai degrabă susținea o idee de Moldovă independentă și neutră, independența fiind în viziunea moldovenească apanajul neutralității. Moldova era văzută ca o posibilă Elveție a Europei de Est. Dezvoltării bazată pe neutralitate se cerea apoi a fi soluționată cu o abordare pragmatică asupra problemelor interne și ale relațiilor externe.
- Pragmatism și identitate în Republica Moldova
Moldovenii folosesc cuvântul pragmatism pentru a desemna un mod de viață atât pentru ei cât și pentru statul Republica Moldova. Acest lucru se reflecta atât la nivelul vieții indivizilor cât și al statului. Din punctul de vedere al vieții politice în Moldova aceasta presupunea că relațiile cu celelalte state să fie pe baze pragmatice, ca Moldova să își urmeze propriile interese care erau în primul rând socio-economice. În schimb, problemele de apartenență și afiliere deci identitare erau percepute ca fiind nerezolvabile, idealiste și sau emoționale de către mulți dintre oamenii cu care am vorbit.
Argumentul principal al celor ce voiau o axare pe pragmatism era diversitatea națională și etnică a Moldovei și faptul că țara avea multe zone (Transnistria, Găgăuzia, Bălți) care aveau tendințe centrifuge față de centrul administrativ și politic. Problema care se punea în relație cu ele era pragmatică de multe ori și nu identitară. Moldovenii credeau că un mai bun nivel de trai arătat de centru va face aceste regiuni mai loiale centrului, asumând că și aceste regiuni au în definitiv un raționament pragmatic.
Am putea spune că aceasta era forma de statalism pragmatic al Chișinăului, un fel de ideologie de stat neasumată ca național-identitară, ce admitea sau chiar presupunea un peisaj multietnic și multinațional al cetățenilor Republicii Moldova și care admitea de asemenea tendințe centrifuge în interiorul Republicii. Din această cauză până și cei ce voiau o întărire a identității moldovenești puteau fi văzuți ca un potențial pericol de către o parte a populației, inclusiv de o parte a birocrației de stat. Acest lucru era repede argumentat prin faptul că moldovenismul era o ideologie falsă adusă de sovietici și că antagoniza o parte din populație care se vedea română și că în plus ar fi deteriorat relațiile cu România. Și aceste temeri aveau un substrat real. În oglindă, același lucru îl presupuneau cei care care erau împotriva afirmării unei identități lingvistice, culturale și naționale românești, dar de data aceasta, frica era față de Rusia și față de populația vorbitoare de limba rusă din țară, inclusiv față de pericolul separatismului în Găgăuzia și la Bălți, în nordul Republicii și anularea șanselor de reîntregire a țării cu Transnistria. Acest lucru făcea guvernele și marea parte a populației să revină la pragmatism ca soluție pentru Moldova.
Acest pragmatism se înscria și în cadrul unei meta-narațiuni a piețelor adusă de neo-liberalismul promovat din anii `90 în întreg spațiul post-socialist în care piața era modelul economic dar și politic de dezvoltare, actorii fie că erau indivizi, instituții sau state nu puteau fi decât antreprenori pe terenul piețelor. Această ideologie s-a mulat foarte bine pe poziția geografică și pe situația internă a Republicii Moldova unde marile companii industriale sau agro-alimentare lipseau s-au fost rapid destructurate lăsând loc acțiunii antreprenorilor individuali care nu aveau însă forța financiară de a reface lanțuri comerciale și de producție importante.
Astfel, statul Moldova, născut în era neo-liberală a piețelor, după destructurarea Uniunii Sovietice nu putea fi decât un stat pragmatic, întreprinzător. Acțiunile politice ale acestuia trebuiau să fie pragmatice atât în relație cu estul, cât și cu vestul, așa cum un antreprenor caută cea mai avantajoasă soluție în funcție de piața în care acționează. De altfel, liderii guvernamentali erau aprobați de majoritate atunci când apelau la pragmatism ca valoare supremă ce ar ghida relațiile cu statele ce aveau tendințe de expansiune sau de înglobare a Republicii Moldova – România și Federația Rusă. Vlad Filat, devenit prim-ministru, Vladimir Voronin și Marian Lupu, ambii de la partidul Comuniștilor, prezentau relațiile cu România și Rusia ca fiind pragmatice, bazându-se în principal pe interese economice. De altfel, apropierea față de România sau blocarea unor inițiative politice ale Moscovei încă din anii 2000 activa blocaje comerciale între Chișinău și Federația Rusă.
Mai mult, problema în ochii moldovenilor era că relațiile de afiliere identitară (cu România) sau politică (cu Federația Rusă) erau ierarhice în raport cu Moldova, moldovenii fiind plasați pe o treaptă inferioară sau subordonată centrului. În termeni familiali, acestea erau descrise ca relația între părinți (țara mamă România) și copil (Republica Moldova) sau între fratele mai mare (Rusia sau România) și fratele mai mic (Republica Moldova). Această relație presupunea o relație patronizatoare pentru mulți moldoveni ce se vedeau pe ei și statul lor într-o poziție inferioară, a juniorului. Alternativa erau relației frățești între state independente, similar înțelegerii relațiilor între cumetri ca fiind mai degrabă egale dar bazate pe interes decât cele părinte –copil, bazate pe valori morale de loialitate sau dependență.
Pragmatismul statului se traducea și în scopul pe care îl avea vis-a-vis de populația sa și anume de a îmbunătăți constant viața oamenilor. Această perspectivă se potrivea și cu rolul statului din perioada sovietică ca fiind una utilitaristă, dar și paternalistă, de grijă totală față de cetățean.
Pentru mulți dintre moldovenii cu care am vorbit relațiile comerciale și economice rezumau chintesența pragmatismului, aceste relații în care oportunitățile de moment și câștigurile contează mai mult decât cultivarea unei relații. Un patron ce deținea o fabrică de produse din carne lângă Chișinău și ai cărui soție și copii locuiau în România și care se considera român din punct de vedere etnic mi-a spus că vede viitorul Moldovei ca un pod între est și vest, iar Moldova ar trebui să își folosească poziția geografică și tradiția bilingvismului și a multiculturalismului pentru a facilita legăturile dintre est și vest și pentru a se poziționa ca intermediari între cele două lumi.
De altfel, relațiile comerciale asigurau libertatea în a lua propriile decizii și nu obligau oamenii să mențină relații pe care le-ar fi considerat în detrimentul propriilor interese. Această înțelegere a relațiilor interumane, dar și interstatale, era ghidată de zicala: ”Frate, frate dar brânza-i pe bani” des invocată de moldovenii cu care am stat de vorbă mai ales în relația cu românii sau cu România. Suspiciunea față de discursul axat pe identitatea românească se referea la naivitatea lui sau chiar la nesinceritatea acestuia, ce putea fi bazat pe interese ascunse.[2]
În acest climat, destul de schimbat față de începutul anilor `90, s-a întors Pavel. În țara care i-a forjat crezul naționalist acest crez era din ce în ce mai puțin valoros, iar efuziunile naționaliste erau privite cu ironie sau chiar cu jenă. Pavel era acum supărat că foștii nomenclaturiști sovietici au pus mâna iarăși pe țară, existând pericolul să readucă înapoi Uniunea Sovietică. Comuniștii însă începuseră negocierile pentru acorduri comerciale mai strânse cu Uniunea Europeană și refuzaseră un acord de federalizare a țării propus de Federația Rusă, numit planul Kozak. Și comuniștii susțineau că fac de fapt o politică pragmatică, implementând reforme pentru dezvoltarea mediului de afaceri autohton, creând astfel așteptările pentru un tip de capitalism autohton și aliniindu-se cu Uniune Europeană.
Adunând toate acestea, pragmatismul moldovenilor pare să fie o viziune specifică care vrea să unească ideologic, social, economic și politic, sub stindardul independenței și al statalității moldovenești și prin care chestiunile legate de identitate și apartenență sunt evitate ca fiind periculoase pentru corpul politic și social al Republicii Moldova. În același timp pragmatismulde stat se întâlnește cu pragmatismul de piață, continuând astfel perspectiva utilitarist-modernistă a ideologiei sovietice dar și a ideologie neo-liberale ca discurs universalist.
Cum se leagă acesta de ideologiile sau reprezentările lumii ”tradiționale” moldovenești? Relațiile de rudenie la moldoveni, mai ales cele de alianță, care sunt extinse și puternic ritualizate, sunt de asemenea împărțite sau înțelese ca relații spirituale (ideale și ierarhice), cum ar fi cele dintre nași și fini, iar cele pragmatice fiind bazate pe calcul rațional și interes, dar care sunt înțelese în același timp ca fiind egale și colaborative între cumetri. Acestea din urmă sunt de obicei între indivizi din aceeași generație, iar cea dintre nași și fini este trans-generațională, nașii find de obicei mai în vârstă. În relația dintre nași și fini relația este ierarhică și spirituală, nașii ghidându-i pe fini și acordându-le ajutorul necesar material sau spiritual, pe când relația dintre cumetri este mai degrabă colaborativă și de schimb reciproc.
Bloch și Parry (1989: 23-28) au împărțit aceste tipuri de orientări și de relații în două cicluri ale reproducerii sociale: unul scurt și unul. În ciclul scurt primează relațiile ce urmăresc câștigul imediat și colaborarea ca fiind o expresie a nevoilor individuale și individualiste ale individului, pe când în ciclul lung sunt incluse relațiile ierarhice, valorile altruiste cu implicații holiste pentru reproducerea comunității. Ultimele sunt situate dincolo de interesul imediat al individului și ajută la reproducerea comunității în ansamblu. Cele două tipuri de relații, reglate de valori diferite par să fie incorporate în relațiile de rudenie ale nășitului și ale cumetriei la moldoveni. Totuși rămâne întrebarea de ce moldovenii par a pune preț anume pe pragmatismul, deci o valoare a ciclului scurt, conform teoriei lui Bloch și Parry (1989: 1-32), orientată către câștig ca ultimă instanță? Putem privi pragmatismul ca o valoare de fapt integrativă în Republica Moldova?
- Este pragmatismulmoldovenesc o valoare ce ignoră integrarea politică?
Pragmatismul pare a fi o valoare socială dominantă în societatea moldovenească. Acesta pare a fi invocat în situații în care sunt identități/subiecți cu scopuri diferite. Efectul este de a înlătura cerințele lor și de a afirma primatul câștigului. Astfel, între cele două identificări și direcții (geo)politice, Rusia sau România sau Rusia și Uniunea Europeană (o variantă apărută după anul 2008 ca posibilă direcție), varianta care încearcă să le subsumeze și să se situeze deasupra lor înglobându-le dar nealterându-le este varianta pragmatică, cea a urmăririi câștigului circumstanțial. Ne putem închipui pragmatismul jucând rolul unei valori identitare așa cum libertatea să spunem joacă rol identitar pentru cetățenii și statul American.
Ca și libertatea de altfel în Statele Unite, această valoare a câștigului era invocată de cei cu care am stat de vorbă și în relațiile inter-individuale. De exemplu, primatul câștigului și al calcului rațional erau afirmate peste obligațiile de prietenie, de rudenie sau chiar de familie. Acest lucru apare în dictonul invocat des: ”frate frate, dar brânza-i pe bani”, folosit ca justificare a excluderii elementului reciprocității dintr-o relație și de afirmare a primatului câștigului. Mai ales în domeniul afacerilor, perceput ca tărâm al pragmatismului, cei cu care am vorbit atrăgeau atenția că imperativul moral al relațiilor de rudenie sau de familie nu trebuie să fie prioritar, ci este mai degrabă văzut ca impediment pentru o afacere.
Și mai mult, mulți dintre prietenii și cunoscuții mei evitau discuțiile despre rude și rudenia extinsă, mai ales atunci când erau ei subiecții acestor discuții. În general, oamenii priveau relațiile de rudenie ca fiind desuete, aparținând trecutului sau aparținând spațiului intim și erau deci ne-esențiale pentru ei ca indivizi în relație cu cei din afara acestui spațiu intim. Aceste percepții poziționau partea, adică individul-subiect, deasupra relației.
Pragmatismul moldovenilor se dovedește deci a fi o afirmare directă a individualismului și a apartenenței la modernitate. La nivel social, pragmatismul se poziționează în termenii lui Dumont (1980, 1986) ca valoare dominantă (paramount value). Pentru Dumont valoarea dominantă are rolul de a stabili ordinea în societate, iar ordinea nu poate fi decât ierarhică, fiind de fapt atributul lumii, deci al totului.[3] Ierarhia impusă de valoarea dominată nu este însă neapărat socială, ci este este mai degrabă la nivel cultural și perceptiv.
În cazul Moldovei, valoarea integrativă a pragmatismului din punct de vedere ideologic pare să intre în contradicție cu poziția ei practică de valoare dominantă. Ideologic, la fel ca și individualismul nu poate fi integratoare pentru că nu ordonă elementele constitutive ale relației sau ale comunităților prezente în Republica Moldova ci le separă. Pragmatismul își justifică însă existența și poziția prin utilitatea sa care constă în evitarea conflictului între diversele entități ce par a nu avea nici o legătură între ele și care sunt considerate egale, dar separate și presupuse a fi în conflict. În termenii lui Dumont, este felul modernității de a privi lumea, încercarea perpetuă de a separa lucrurile și de a le ține disjuncte (Dumont 1986: 262-264)[4], fără a admite existența unui întreg sau tot.
Statalismul moldovenesc prin asumarea pragmatismului ca ideologie de stat, conține diferitele identități existente și propune întâietatea statului ca poziție ierarhică superioară. Statul însă rămâne un spațiu gol, fără asumarea unei identități și fără o direcție tocmai pentru a putea media între cele existente. Este un întreg pragmatic dar care nu înglobează elementele sale ci se poziționează cu fiecare în parte superior și în conflict. În câmpul statului sunt plasate ideologiile naționale sau etnice, inferioare ierarhic dar neintegrate în stat[5], la fel cum sunt plasași indivizii cu interesele lor individualiste, de multe ori periculoase pentru întregul stat. De aceea politicienii trebuie să se lepede de interesele și dorințele de câștig personal, ca într-o asceză. Elementele inferioare statului, naționalitățile, etniile, regionalismele, indivizii sunt caracterizați de emoție și de identitate, așa cum arătam la început, fiind astfel definite prin opusul valorii dominante – cea a non-emoției, a raționalității pragmatice.
Deși Dumont argumentează că egalitatea părților și negarea întregului este perspectiva modernității, poziția sa este că acestea oricum se vor regăsi la niveluri ierarhice inferioare ca elemente conținute dar opuse ordinii proclamate de valoarea dominantă. Astfel, chiar dacă modernitatea neagă ierarhia și întregul, și ea la rândul ei instituie ierarhii, nefiind însă conștientă de ele.
Astfel, ceea ce pragmatismul ca valoare dominantă neagă identitățile naționale, etnice ca fiind emoționale și dăunătoare acestea se găsesc afirmate în pozițiile inferioare și sunt opuse viziunii pragmatice a Republicii Moldova. Nefiind recunoscute ca valori dominante, acestea împânzesc totuși Republica Moldova, fie că este vorba de naționalismul românesc, de cel moldovenesc, de nostalgia neo-Sovietică, de regionalismul găgăuz sau transnistrean.
Pragmatismul inhiba astfel ideea de o singură comunitate imaginată în Republica Moldova pentru că nu admitea re-ordonarea grupurilor identitare conform unei identități naționale, ideea de comunitate imaginată, deci de întreg social și politic, ca idee constitutivă a statului național modern și mai ales a celui post-colonial (Anderson 1983). Cum toate grupurile aveau interesele lor și acestea erau egale pentru stat, atunci statul însuși nu putea avea propria orientare. Totuși istoria ne arată că valorile dominante nu rămân poziționate acolo pentru totdeauna, de obicei readaptarea la noi contexte se face prin propulsarea valorilor ierarhic inferioare în poziție dominantă și reîncorporarea fostei valori dominante ca valoare opusă dar inferioară din punct de vedere ierarhic Cum și când se va transforma valoarea dominantă a pragmatismului în Republica Moldova în relație cu valorile inferioare, opuse și subordonate ale identităților naționale și etnice și în relație cu emoția rămâne însă să vedem.
Bibliografie
Anderson, Benedict. 1983. Reflections on the origin and spread of nationalism. Verso.
Bloch, M., and J. Parry. 1989. ”Introduction: Money and the Morality fo Exchange” pp. 1-33, in M. Bloch and J. Parry (eds) Money and the Morality of Exchange, Cambridge University Press.
Dumitru, Răzvan. 2011. “Politics and Practices in the Post-Soviet Business: between shame and success” in Martor, 2011, vol.16, pp. 52-68.
Dumitru, Razvan. 2015. “Capăt de drum pentru oligarhia Moldovenescă?” în Platzforma.md, 15/09/2005, online la: https://platzforma.md/capat-de-drum-pentru-oligarhia-moldoveneasca/
Dumont, Louis. 1986. Chapter 9. ”On Value. Modern and nonmodern” in Essays on Individualism, Chicago Press.
Dumont, Louis. 2013. (Reprint) ”On Value. The Radcliff-Brown Lecture in Social Anthropolgy”, in HAU: Journal of Ethnographic Theory 3 (1): 287-315
Negură, Petru. 2012. “Studium post negotium. La première génération d’étudiants de Bessarabie (République de Moldavie) en Roumanie (1990-1991): redéfinitions identitaires, stratégies de survie, tentatives de profit” in Martor, No. 17. Pp. 69-80.
Negură, Petru. 2014. Nici eroi, nici trădători. Scriitorii moldoveni și puterea societică în epoca stalinistă. Chișinău: Cartier.
Note:
[1] Înțeleg prin voluntarism o modalitate dezinteresată dar pro-socială de a face ceva împreună cu efortul și sacrificiul necesar pentru a îndeplini acel lucru.
[2] Am putea susține la limită ca pragmatismul invocat de moldoveni se aseamănă cu tradiția filozofică cu același nume, dezvoltată în secolul 19 în Statele Unite. Această paradigmă filozofică se orienta pe respingerea ideii că funcția gândurilor este să descrie, să reprezinte, sau să reflecte realitatea. În schimb, pragmatiștii considerau gândirea ca un rezultat al interacțiunii dintre organism și mediul înconjurător. Astfel, funcția gândirii este instrumentală, de a fi o unealtă pentru predicție, acțiune și rezolvarea problemelor. Pragmatiștii considerau temele cele mai importante ale dezbaterii filozofice, ca natura gândirii, limbajul, conceptele, sensul, credința și știința, din perspectiva folosirii lor practice și a succeselor pe care le repurtau; mai puțin importantă era acuratețea lor de a reprezenta realitatea.
[3] Modernitatea este doar o variantă a unei lume ierarhice ce încearcă să se nege pe ea însăși, afirmând egalitatea și despărțirea de tot, în viziunea lui Dumont.
[4] ”The modern configuration can be taken as resulting from the breakup of the value relation between element and whole. The whole has become a heap. It is as if a bag containing balls had volatilized: the balls have rolled away in all directions. This again is commonplace. The fact is that the objective world is made up of separate entities or substances in the image of the individual subject, whose empirically ascertained relations are taken as external to them.” (Dumont 1986: 262-263).
[5] Încă o dată subliniez că aceste observații se referă în principal la perioada 2007-2008, acestea nu rămân fixe, ci se schimbă.
Acest articol face parte dintr-un proiect de dosare tematice, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.
