Întîmplarea a avut loc la Biroul de Paşapoarte. Merge omul la acest birou şi acolo începe un interogatoriu cum numai instituţiile evreieşti actuale ştiu să facă.
– Locul naşterii?
– Imperiul ţarist.
– Şcoala?
– România Mare.
– Muncă?
– URSS, profesor de muzică.
– Pensia?
– Republica Moldova…
– Sînteţi umblat prin lume, cetăţene şalom Isakovici, constată domnul de la Biroul de Paşapoarte.
– Da’ de unde! răspunde abătut bătrînul evreu. Nu am părăsit cartierul nici măcar o singură dată în toată viaţa mea. Acum am ieşit prima dată din oraş…
Acest pasaj rezumă, într-un fel, lumea răsturnată, de carnaval mesianic, pe care o pune în scenă Vasile Ernu în recentul său volum, Sectanţii. Este povestea întrepătrunsă şi filtrată subiectiv a trei comunităţi religioase din părţile Bugeacului: rascolnici, evrei mesianici şi protestanţi colonişti germani. Descrise în termenii şi credinţele lor, acestea figurează celălalt mare personaj colectiv, veşnic prezent, deşi mereu altul: Leviatanul, cum îl numesc aceştia, păstrîndu-se cu obstinaţie în afara lui şi fiind permanent prigoniţi de către acesta. De fapt, ceea ce-l interesează pe Ernu este această luptă cu Leviatanul, credinţa religioasă a sectanţilor folosindu-i pentru transfigurarea propriului crez politic.
Preluînd viziunea acestor marginali de jure, nu doar de facto, textul lui Ernu expune o răsturnare de perspectivă: „sectanţii“ se află aici în centrul lumii, iar Leviatanul se învîrte bezmetic în jurul lor. Este latura carnavalescă a cărţii, de rit de răsturnare. Este însă un carnavalesc mesianic, căci această lume răsturnată este cea „adevărată“: Leviatanul este cel periferic şi trecător, menit, mesianic, pieirii. Este o răsturnare radicală de perspectivă, prin care nu noi îi respingem pe ei, chiar şi atunci cînd ne prefacem ecumenici, înţelegători sau corecţi politic, ci ei, marginalii, refuză consecvent societatea noastră.
Din această perspectivă, multe lucruri din lumea noastră ni se înfăţişează altfel. Fără să-şi fi propus şi, evident, neinteresat de aceasta, Ernu participă astfel, sui generis, la „noul val“ al istoriografiei româneşti în măsura în care schimbarea de perspectivă, minuţios documentată, destabilizează multe „evidenţe“ ale viziunii noastre despre lume, istorie şi noi înşine. La nivel factual, iată o primă constatare incomodă, ba chiar „revoltătoare“ la prima vedere: „Este impresionant numărul de biserici ortodoxe şi mănăstiri. Peste tot vezi biserici pline de oameni şi, în toate judeţele, ai mănăstiri. Cum e posibil ca în toată Uniunea Sovietică să ai doar 15 mănăstiri şi în România socialistă să ai sute de mănăstiri şi schituri? E de neimaginat. Un adevărat nou Bizanţ comunist. De neimaginat pentru un cetăţean sovietic“ – notează un „sectant“ în vizită prin România socialistă.
Constatare de neimaginat, la rîndul său, pentru un cetăţean român, care ştie doar că Ceauşescu a demolat bisericile. Cine vrea să deducă de aici că surpriza „sectantului“ basarabean (?) este o apărare a comunismului şi/sau a lui Ceauşescu, n-are decît! Este doar o constatare făcută posibilă prin schimbarea perspectivei, este o parte nevăzută – pentru că este neprivită – a unui adevăr care rămîne la fel de crud, dar mai complet.
La un nivel principial, lucrurile devin şi mai complicate, iar afirmaţia „stalinismul este ultima epocă de aur a creştinismului“, scoasă din context, este de natură să-i atragă lui Ernu toate blestemele din lume. Dar din perspectiva „sectanţilor“ acestei lumi, lucrurile nu stau aşa.
Social şi istoric, ei au fost văzuţi diferit de legionari şi bolşevici: „Dacă pentru bolşevici grupurile noastre reprezentau un adevărat model de «democraţie interioară, solidaritate economică şi socială», demn de urmat şi mai ales de utilizat în lupta lor politică, pentru legionari, modelul nostru însemna o adevărată molimă comunistă care afecta «simfonia eternă şi sfîntă a poporului ortodox». De aceea trebuia să fim distruşi cu orice mijloace“. „Sectanţii“ au rămas aceiaşi şi în timpul legionarilor, şi în cel al bolşevicilor; cel puţin pentru o vreme şi din propriile lor motive ideologice, aceştia din urmă i-au persecutat însă mai puţin.
„Avantajul“ comunismului era însă de alt ordin. „Bunicul meu mi-a tot explicat că trebuie să mă tem şi să fiu mai precaut cu cei care-mi dau decît cu cei care-mi iau. Că e mult mai uşor să lupţi şi să rezişti în faţa celor care-ţi iau decît în faţa celor care-ţi dau“ – povesteşte Ernu. Iar comunismul a luat, şi a luat vieţi, ceea ce pentru „sectanţi“ era însă o confirmare a valorii şi a menirii lor în această lume cu care nu au vrut să se amestece.
Complementar, „dezavantajul“ capitalismului este că, în loc să ia, acesta a ştiut să dea, reuşind astfel să-i ispitească pe „sectanţi“. Or, Ernu îi iubeşte pe „sectanţi“ pentru că – şi în măsura în care – rămîn „sectanţi“ şi se teme cel mai mult de căderea în ispită. Capitalismul (denumire la fel de generică precum Leviatanul) este astfel Diavolul datorită subtilităţii sale perverse de a duce sectanţii libertăţii în ispita căderii în Lume.
Aceasta este latura de anarhism a autorului, explicit mai degrabă în comentariile sale la propria carte; în universul său narativ, Ernu rămîne mai mult descriptiv decît revendicativ, mai degrabă pilduitor decît inchizitor. Pe de altă parte, nu este vorba despre nihilism aici, ci despre un soi de utopie comunitaristă, care aminteşte mai degrabă de un Ferdinand Tönnies cu a sa Gemeinschaft decît de un Bakunin. Căci soluţia în lupta de principiu cu Leviatanul este comunitatea bazată pe libertate şi solidaritate, care nu trebuie să răstoarne Lumea, ci doar să rămînă, demnă şi independentă, la marginea ei lumească, fiind în centrul său moral.
Ca orice utopie ce se respectă, Sectanţii se doreşte şi o parabolă morală. Şi ca orice parabolă, poţi să crezi sau nu în ea…
Această cronică a apărut, inițial, în revista ”Dilema Veche”.
Vasile Ernu va participa la o discuție despre cartea sa, Sectanții. Mică trilogie a marginalilor, organizată de Clubul de Discuții PLATZFORMA, luni, 1 iunie, ora 18.00, la Teatrul Spălătorie (str. Eminescu, 72).
Pe 2 iunie, la 18.15, în sediul Librăriei din Centru, Vasile Ernu își va lansa oficial cartea la Chișinău.
Vintilă Mihăilescu este antropolog, profesor la Şcoala Naţională de Ştiinţe Politice şi Administrative. Cea mai recentă carte publicată Fascinaţia diferenţei. Anii de ucenicie ai unui antropolog, Editura Trei, Bucureşti, 2014.
