ISTORIC REVISTA PZF

Ordine socială şi poliţie politică în epoca lui Stalin: cercul vicios al dezechilibrului autorealizator

Autor: Redacția

 

Cartea lui David Shearer (Policing Stalin’s Socialism. Repression and Soviet Order in the Soviet Union 1924-1953, Yale Univ. Press, 2009) aduce o contribuţie importantă la înţelegerea epurărilor din anii 1930 şi mai cu seamă a „marelor epurări” din 1937-38 în URSS, prin încercarea sa de a depăşi şi a reconcilia cele două paradigme de interpetare a istoriei sovietice, întruchipate de sovietologii din şcoala „revizionistă” şi cei din şcoala „totalitară” (primii propun o lectură socială a istoriei sovietice, în timp ce „totalitarienii” îmbrăţişează un model eminamente politic, de sus în jos, de înţelegere a „tragediei sovietice”). Contribuţia lui Shearer atrage atenţia asupra unei laturi capitale a epurărilor, realizate pe criterii sociale (şi nu doar pe cele politice).
Aşadar, unul din motivele principale ale epurărilor din 1937-38 a fost intenţia statului sovietic de a instaura – sau restabili – ordinea într-o societate care altminteri risca să explodeze, sub presiunea migraţiei interne dintr-o regiune în alta şi de la sate la oraşe, mai ales în urma colectivizării forţate din primul cincinal şi a foametei cumplite care a decimat populaţia rurală din Ucraina şi regiunile de sud ale Rusiei. Oraşele sovietice din acea epocă, mai ales cele mari, erau invadate începînd cu 1932-33 cu persoane venite de la sate în căutarea unor surse de hrană şi care umpleau rîndurile categoriilor „deviante” (vagabonzi, hoţi, cerşetori etc.). În acest sens, am putea spune că statul sovietic a încercat să rezolve o problemă de ordin social cu ajutorul poliţiei (miliţiei), formînd în 1934 un comisariat comun de afaceri interne (NKVD), prin comasarea departamentului politic şi al celui civil, suplinind astfel un deficit important al insituţiilor de protecţie şi asistenţă socială, neputincioase să regleze aceste probleme pe căi şi cu resurse proprii. Într-un fel, statul sovietic a încercat să rezolve în 1933-34 un dezechilibru social pe care tot el l-a creat prin măsurile voluntariste aplicate între 1929 şi 1932, cu precădere în zonele rurale (colectivizarea şi dekulakizarea). Astfel, administraţia sovietică a declanşat un adevărat cerc vicios al unui mecanism de „profeţie autorealizatoare” (persoanele etichetate drept „duşmani” sau „paraziţi” vor sfîrşi prin a se comporta ca atare, sub influenţa unui amplu mecanism de excludere), generînd un sistem represiv, care va continua să se hrănească din sine însuşi, asemeni şarpelui Ouroboros.

(Petru Negură)

 

În cartea sa (Policing Stalin’s Socialism. Repression and Soviet Order in the Soviet Union 1924-1953, Yale University Press, 2009) David Shearer vede rolul represiei staliniste într-un context mai larg socioeconomic și politic, oferind o analiză minuțioasă a ceea ce el numește „Stalin’s martial law socialism”. Shearer considera că bazele acestui model au fost puse în anii haotici ai primului cincinal (1928-1932). În aceşti ani, din cauza colectivizării şi deschiaburirii, plus industrializarea s-au creat dislocări masive ale populaţiei. Shearer priveşte criminalitatea urbană şi dezordinile sociale ca pe nişte probleme reale, care îngrijorau orice cetăţean ordinar, dar şi directorii de uzine şi conducerea politică a statului. El arăta cum regimul, speriat de preluarea oraşelor de către elementele criminale şi terifiat de crimele economice omniprezente, a început sa vadă crima şi populaţiile marginale drept o ameninţare reală asupra securităţii statului. În ianuarie 1933 Stalin a declarat că a început o nouă etapă a războiului de clasă, una în care criminalitatea reprezenta cel mai serios pericol în calea construcţiei socialismului.

Shearer identifica tendinţa de politizare a crimei, care se observa prin unificarea birocraţiei poliţiei sub conducerea lui Yagoda şi controlul direct al lui Stalin. La fel, el detaliază introducerea sistemului de paşapoarte, ca o metodă de impunere a restricţiilor pentru centrele urbane de o importanţă unională, precum şi includerea unui număr de campanii de „defensivă socială”, menite să îmbunătăţească ordinea socială prin deportări extrajudiciare a criminalilor şi oamenilor marginali. Poliţia civilă, dar şi cea politică a utilizat sistemul de paşapoarte şi autoritatea extraordinară pentru a deporta „elementele sociale periculoase” şi pentru a începe o serie de campanii împotriva criminalilor, speculanţilor, delicvenţilor juvenili, vagabonzilor şi anumite comunităţi minoritare ce locuiau în zonele de frontieră, sensibile în anii 1935 şi 1936. Astfel, poliţia a transformat şi mai mult geografia mozaică a teritoriului sovietic.

De o importanţă enormă, în opinia lui Shearer, este faptul că sistemul a oferit anume politiei, şi nu autorităţilor civile, puterea de a defini statutul civil al fiecărei persoane care a primit un paşaport, iar în acest mod şi compozitia socială şi etnică a societăţii sovietice. Aceste noi identităţi atribuite devin aproape imposibil de eradicat ulterior. Oricine a avut o confruntare cu poliţia, se ciocnea de o limitare pe viaţă a dreptului de reşedinţă, de limitarea drepurilor de angajare şi lipsirea drepturilor de vot.

Shearer atrage atenţia asupra faptului că 2 experienţe importante ale poltiei (operaţiile în masă de deschiaburire şi campaniile din 1935 şi 1936) au creat precedente pentru ceea ce noi cunoaştem sub termenul de „operaţii de masă”, listele populatiei suspecte fiind în mare parte pregătite atunci, pe cînd violenţele au început abia în iulie 1937. La fel ca şi Hagenloh, Shearer considera că aceste operaţii în masă erau operaţii de „curăţare”, predestinate distrugerii odată şi pentru totdeauna a elementelor sociale, care ar putea fi o bază pentru o rebeliune anti-sovietică. La fel, autorul conclude că rezultatul scontat nu a fost obţinut, în schimb a deraiat în campanii arbitrare de omucidere. În cadrul operaţiei 00447 au fost arestaţi circa 800 000, dintre care 367 000 au fost ucişi. În aceste condiţii, Shearer este împotriva utilizării termenului de „Marea Teroare” şi propune în schimb termentul de „epurari în masă”. El argumentează acest termen prin faptul că intenţia liderilor statului şi politiei în acest caz nu era de a teroriza masele, ci de a le „curăţi” (spre deosebire, de exemplu, de „teroarea revoluţionară” a lui Lenin). Printre alte cauze principale ale epurărilor în masă autorul menţionează frica lui Stalin, care se intensifica mai ales în perioada războiului civil din Spania, de „coloana a 5-a”, în cazul unui potenţial război. Ideea posibilităţii unei „rebeliuni populare” ale maselor de nemulţumiţi, conduşi de un grup restrîns de cadre nemulţumite/ elite/ spioni se plasează în centrul atenţiei lui Stalin, dar şi a altor lideri de partid şi a aparatului represiv. În tendinţa de a anticipa o asemenea derulare a evenimentelor, operaţiunile de epurare în masă se concentrează pe acţiuni la 2 nivele:  1) a eşalonului superior (pentru a preveni revolta cadrelor) şi, la nivelul inferior, 2) culacii, foştii culaci, exilaţii de tot soiul, criminalii, „lishentsy” (persoanele lipsite de drepturi cetăţeneşti), si foştii „lishentsy”, suspectaţi de acte potenţiale de trădare.

Shearer considera că dupa cel de al doilea război mondial, „socialismul marţial” („martial law socialism”) începe a ceda calea unui alt model de „administrare de stat autoritară” („authoritarian service state”), iar pedepsele se aplică nu atît pentru apartenenţa la unele categorii identitare, ci pentru condamnările judiciare pentru încălcarea legii (deşi spune că pe teritoriile cucerite în 1939, regulile vechi de categorisire în termeni naţionali au persistat pentru o perioadă mai îndelungată). Mai departe, se va conta pe metode tradiţionale de poliţie şi forme judiciare de disciplinare a societăţii, iar oamenii vor fi pedepsiţi pentru ceea ce au facut şi nu pentru ceea ce sînt.

(Diana Dumitru)

 

Poliția sovietică din cartea lui Shearer nu este doar poliția secretă/politică care descindea la casele oamenilor ca să-i aresteze în mijlocul nopții și să-i condamne la ani buni de pușcărie sau deportare. Shearer încearcă să demonteze această imagine ce încă mai domină mentalul colectiv post-sovietic. Milițianul sovietic este perceput mai degrabă ca un subiect activ în mecanismul de inginerie socială a statului sovietic. Sarcina sa de bază este să contribuie la modelarea societății socialiste prin diverse mijloace: de la arestarea oponenților politici și până la supravegherea ordinii publice. În acest sens, pe de o parte miliția sovietică avea un rol important în persecutarea oponenților politici, dar pe de altă parte, aceasta se implica în acitivități tipice pentru forțele de poliție din societățile occidentale. Analiza lui Shearer se integrează în paradigma modernității sovietice, în care statul sovietic, de rând cu alte state moderne, participa la modelarea unei societăți, folosind printre altele și poliția în acest scop.

(Alex Leşanu)

 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu