„Natural gas is hemispheric. I like to call it hemispheric in nature because it is a product that we can find in our neighborhoods”. George W. Bush
În ultimii ani, Ucraina a fost forţată să ia masuri pentru a-şi reduce dependenţa de furnizările de gaze naturale din Federaţia Rusă. În acest scop, pe de o parte Ucraina încearcă să atragă investiţii şi know-how pentru a exploata zăcămintele de gaz natural convenţional şi neconvenţional (gazul de şist) de pe teritoriul său. Pe de altă parte Ucraina urmăreşte să se integreze în piaţa energetică europeană prin internalizarea cadrului legal al Uniunii Europene din domeniul energetic. Alte acţiuni vizau substituirea gazului prin cărbune, schimbarea geografiei importurilor, planuri de construcţie a unor terminale de gaz lichefiat, dar şi măsuri de eficienţă energetică care să reducă consumul de gaze. În acest fel Ucraina vrea să-şi reformeze sistemul energetic şi să-şi sporească gradul de securitate energetică.
Tabloul gazelor de şist din Ucraina
Conform unor estimări ale Administraţiei Americane pentru Energie, Ucraina ar fi a treia țară după rezervele de de gaz de şist deţinute la nivel european, care se ridică la aproximativ 1,2 trilioane de metri cubi.[1] Sesizînd această oportunitate Guvernul Ucrainei a făcut în ultimii ani primii paşi în încercarea de a beneficia de existenţa acestor resurse. Ministerul Energiei şi Combustibilului de la Kiev a semnat acorduri de explorare si exploatare a gazului de şist în bazinul Nipru – Doneţk, situat în partea de Est a țării, cu gigantul anglo-olandez Royal Dutch Shell ( în ianuarie 2013), iar cîteva luni mai tîrziu (în noiembrie 2013) cu compania americană Chevron, un alta mare companie energetică, ţintind rezervoarele de şist din partea de Vest a Ucrainei. Se consideră că aceste doua rezervoare ar putea produce un volum anual cumulat de 16 miliarde de metri cubi.[2] Datele de consum intern al gazului din Ucraina ne indică ca acest volum ar diminua cu mai mult de jumătate din volumul total al importurilor de gaze naturale ale acestei ţări care în 2013 s-au ridicat pînă la 27,9 miliarde de metri cubi.[3] Pe lîngă gazul neconvențional, Guvernele Ucrainei din ultimii ani s-au concentrat şi pe extinderea exploatărilor domestice de gaz natural convenţional. De exemplu un acord de producere și împărţire (production and sharing agreement) a gazului a fost semnat cu o altă corporaţie americană, Exxon Mobil, vizînd exploatarea gazului convenţional din partea de Vest a Mării Negre. În acest sector al apelor teritoriale ale Ucrainei se planifica extragerea anuală a 10 miliarde de metri cubi de gaz natural.[4] Două alte mari companii energetice europene, ENI şi EDF, de asemenea manifestau interes în a-și extinde operaţiunile şi de a explora oportunitățile oferite de cîmpurile gazifere din coasta ucraineană a Mării Negre.[5]
Limitele dezvoltării gazului de şist
Deşi ”setea” de independenţă energetică a Ucrainei este de înţeles există cîţiva factori de natură tehnică şi nu doar care pe fundalul actualei crize din această ţară aruncă un val de incertitudine asupra timpului necesar care ar permite exploatarea la scară industrială a acestor bazine carbonifere.
Primul factor ţine de complexitatea geologica a bazinelor de gaz neconvenţional. Bazinul Devonian (din partea de Est a Ucrainei), acolo unde Shell a obţinut licenţe de explorare are adîncimi între 4000 de metri şi 6000 de metri, fapt care ridică anumite probleme legate comercializarea acestei resurse.[6] În acelaşi timp este necesară precizarea că bazinul Silurian – Devonian de Jos (din partea de Vest a Ucrainei) are practic aceeași structura geologica intîlnită şi în ţara vecină, Polonia. [7] Precizăm aici ca la începutul anului 2014, ENI, o companie energetică italiană, a abandonat planurile de a produce gaz de şist din Polonia sub motivul existenţei unei geologii complexe în aceasta țară. Anterior şi alţi investitori precum Exxon Mobil, Marathon Oil şi Talisman Oil au părăsit Polonia invocînd motive similare.[8] De fapt în spatele frazeologiei de ‘geologie complexa’ s-ar putea afla conţinutul înalt de nitrogen (substanţă care nu arde) şi conţinutul limitat de metan (elementul cheie care face gazul natural să ardă) din gazul de pe teritoriul Poloniei. În acest sens nu poate fi exclus ca un tablou geologic similar să fie propriu şi Ucrainei. Prin urmare, mai multă claritate şi date tehnice solide vor fi necesare înainte de a estima cu precizie cît de realistă pare a fi exploatarea rezervelor de gaz de şist din Ucraina.
Un al doilea factor care pare a limita exploatarea gazului de şist din această țară este de natură societală. Anumite părţi ale societății civile din Ucraina, cel puţin înainte de anexarea Crimeii de către Federaţia Rusă şi a conflictului armat din Donbas, erau împotriva exploatării gazului de şist din Ucraina. De exemplu, concesiunea oferita companiei Chevron pentru a exploata cîmpul Oleksy din partea de Vest a Ucrainei a declanşat proteste în Lvov în noiembrie 2013, datorită percepţiei existenţei unor riscuri de mediu. Dezvoltarea la scară comercială a acestei industrii rămîne o chestiune sensibilă în Ucraina pentru că le reaminteşte ucrainenilor de consecinţele dezastruoase asupra sănătății şi mediului provocate de accidentul Centralei de la Cernobîl, un alt proiect energetic de anvergură.[9] Este binecunoscut faptul ca Lvov-ul şi partea de Vest a Ucrainei sunt în mod tradiţional adepte ale vectorului de dezvoltare pro-vestic al acestei ţări. În acelaşi timp, proteste împotriva exploatării gazelor de şist au avut loc şi în partea de Est a Ucrainei, regiune în care Shell a primit o licenţă de exploatare a rezervorului gazefier Yuzovska şi în care există un puternic suport social pentru legături mai strînse cu Federaţia Rusă [10] Aceste aspecte ne sugerează că în ciuda existenţei unor dispute de ordin identitar şi cultural din cadrul societăţii ucrainene există temeri similare în privinţa acceptabilităţii sociale a dezvoltării hidrocarburilor neconvenţionale.
Un al treilea factor care ar putea limita noi exploatări de gaz convenţional si neconvenţional în Ucraina îl reprezintă situaţia de stare de război în care se afla țară. Cu această ocazie Shell anunţa în martie 2014 că renunţă la planurile de exploatare a gazului convenţional din Marea Neagră din cauza crizei din Crimeia.[11] Mai mult ca atît, noile autorităţi din Crimeea nu recunosc suveranitatea Ucrainei asupra şelfului Mării Negre şi pretind proprietatea asupra companiei Chernomornaftogaz, o subsidiară a companiei naţionale de petrol şi gaze a Ucrainei Naftogaz, şi care în momentul anexării Crimeii avea operaţiuni de prospectare şi exploatare a gazului convenţional în apele Mării Negre care aparţin Ucrainei. Nici pe partea de gaze neconvenţionale lucrurile nu diferă foarte mult. In August 2014 Shell anunţa că îşi suspendă lucrările de producere a gazului de şist din cauza situaţiei tensionate din Estul ţării. [12]
Un al patrulea factor prohibitiv ţine de slaba capacitate administrativă şi de cadrul regulatoriu al pieţei de gaze din Ucraina. Cel puţin pînă la investirea în funcţie a Guvernului Iaţeniuk 2 din Decembrie 2014, piaţa internă de gaze a Ucrainei era închisă competiţiei, nu exista o separare funcţională dintre producătorul de gaze Naftogaz şi transportatorul naţional Ukrtansgaz (astfel spus era o companie integrată vertical), existau subsidii extrem de generoase la preţul gazelor oferit consumatorilor casnici şi centralelor termice (care era sub preţul de achiziţie a acestui gaz de pe piaţă, diferenţa fiind suportată de Naftogaz care intra şi mai mult in datorii[13]). Raportul Anual de Implementare a Comunităţii Energetice pentru anii 2013/2014 indica asupra faptului că, cadrul legal al pieţei de gaze din Ucraina „mai degrabă se repetă şi împiedică reglarea efectivă decît oferă valoare adăugată independenţei sau competenţelor reglementatorului de piaţă”.[14] Această incertitudine justifică cumva şi reticenţa investitorilor străini de a se aventura în sectorul energetic al Ucrainei.[15] Într-o măsură şi mai mare cadrul regulatoriu al pieţei de gaze a Ucrainei condiţiona implicarea donatorilor internaţionali.
În ciuda acestor limitări considerăm ca se impune totuşi o precizare importantă. Lipsa reformei pieţei energetice (inclusiv pe partea de gaz) din Ucraina, geologia complexă şi nici chiar agresiunea împotriva acestei ţari nu pot fi unicele cauze ale reticenţei afişate de investitori în gazul de şist ucrainean. Căderea preţului la petrol cu mai bine de 60% din ultimele nouă luni au făcut investiţiile în gazul neconvenţional neatractive comercial în mai multe ţări din Europa de Est. Marile companii care au expertiza extragerii gazului de şist şi-au stopat activităţile în Polonia, România, Ungaria, Lituania din cauza costurilor ridicate. Costurile de forare şi aducere în stare de producere a pentru o singură sondă se pot ridica pînă la 25 milioane de dolari în ţări ca Polonia, comparativ cu doar 5 milioane in Statele Unite.[16] Industria gazului neconvenţional este prin definiţie o industrie care necesită investiţii masive de capital, subsidii şi facilităţi fiscale generoase. Spre deosebire de gazul convenţional, sondele în rocă (şist) se epuizează mai rapid, astfel încît este nevoie de forare mai frecventă, care necesită bugete considerabile care de regulă se formează din împrumuturi bancare. Multe din aceste companii deja sunt îndatorate financiar pentru proiectele pe care le dezvoltă în Statele Unite cu pînă la 200 de miliarde de dolari[17]. Prin urmare decizia acestor companii de a renunţa la proiectele din Europa de Est şi inclusiv din Ucraina pot fi puse şi pe seama optimizării portofoliilor lor investiţionale.
Scenarii pentru eventualul gaz de şist ucrainean
Situaţia dificilă în care se afla Ucraina în acest moment ne atrage atenţia asupra următoarelor două chestiuni.
Prima şi cea mai importantă este că investiţiile în explorarea şi exploatarea hidrocarburilor convenţionale şi neconvenţionale rămâne a fi incertă în această ţară. Aceste resurse sunt localizate asupra întregului teritoriu suveran al Ucrainei. Din păcate Ucraina nu îşi poate exercita suveranitatea asupra întregului său teritoriu începînd cu luna martie a anului 2014. În septembrie 2014 a fost semnat un Acord de Încetare a focului la Minsk între guvernul de la Kiev şi reprezentanţii regiunilor separatiste Lugansk şi Doneţk. Operaţiunile militare intense au continuat însă pînă în luna februarie 2015. Deşi operaţiunile militare de amploare au fost stopate pacea rămîne a fi extrem de fragilă. Este lesne de înţeles că această situaţie tensionată va complica pentru o perioadă nedeterminată planurile Guvernului Ucrainean de a extinde producţia internă de gaze naturale pe teritoriul pe care îl controlează, dar mai ales în zonele temporar ocupate.
A doua se referă la piaţa europeană de gaze. Aici este oportun să se facă următoarea observaţie: exploatarea comercială a cîmpurilor gazifere din Ucraina nu se va mai face doar pentru consumul intern al acestei ţări. Începînd cu ianuarie 2011, Ucraina este parte semnatară a Tratatului privind Comunitatea Energetică, care este un acord internaţional semnat între Uniunea Europeană şi alte opt ţări din Estul şi Sud-Estul Europei, care s-au obligat să transpună şi să implementeze un pachet selectiv de Directive şi Regulamente europene (cu preponderenţă) din domeniul energiei. În acest moment Uniunea Europeană urmăreşte crearea unei pieţe unice de energie scopul final al căreia este de a avea circulaţia fără restricţii a fluxurilor de gaz şi electricitate atît în interiorul Uniunii Europene cît şi între ţările membre ale UE şi cele ale Comunităţii Energetice. În cazul extinderii exploatării resurselor de gaze naturale convenţionale şi a gazului de şist din Ucraina în mod cert această ţară va fi obligată să se conformeze cu unul din aspectele cheie ale Regulamentului UE 994/2010, care stipulează că statele membre ale Uniunii (şi în mod cert ale Comunităţii Energetice) se vor angaja să asigure fluxuri de gaz natural în mod bidirecțional prin interconectoare.[18] Cu alte cuvinte gazul natural va lega prin conducte în ambele direcţii țările membre şi asociate ale UE cu scopul primordial de a spori securitatea energetică a pieţei europene unice de energie. Asta înseamnă că orice stipulări din legislaţia Ucrainei care vor interzice exporturile de gaz de producţie ucraineană sub motivul priorităţii acoperirii cererii interne de gaz natural vor fi considerate contrare cadrului legal european, piedici în calea creării pieţei de gaze pan-Europene şi prin urmare ilegale. Vom aminti aici că Comisia Europeană iniţiase procedura de chemare in judecată (infringement procedure) a României in 2011 pe motiv ca legislaţia acestei ţări obliga producători ca Romagaz şi Petrom să ofere prioritate la vînzarea gazului româbesc pieţei locale. Se considera astfel că România creează bariere în libera mişcare a bunurilor in interiorul pieţei Pieţei Unice Europene prin violarea articolelor 35 şi 36 a Tratatului Privind Funcţionarea Uniunii Europene.[19] O astfel de barieră există şi în cadrul legal al Croaţiei prin care se interzice exportul de gaz natural produs în această ţară.[20] Rămîne a fi probabil o chestiune de timp pînă cînd Comisia Europeană va reacţiona şi în cazul acestei ţări pentru a fi eliminată prohibiţia exportului de gaze de origine croată.
În mod sigur va fi un interes major al investitorilor din industria de extragere şi producere a gazului ucrainean ca o parte a acestui gaz să fie exportat pe piaţa Uniunii Europene de unde ar putea scoate profituri mai bune.
Cîteva remarci despre relaţia cu Federaţia Rusă
Cel puţin din punct de vedere legal Ucraina nu poate renunţa în totalitate la importurile de gaz rusesc. Chiar dacă tehnic prin interconectoarele de la graniţele cu Slovacia, Polonia şi Ungaria ar curge gaz de origine norvegiană (ceea ce se şi întîmplă de fapt în ultimele luni), gaz de producţie rusească revîndut Ucrainei de companii europene (ceea ce este foarte probabil că se întîmplă)[21] şi gaz românesc (ceea ce deocamdată nu se întîmplă pentru ca nu există nici interconectare cu România şi nici contracte cu furnizori din această ţară ), trebuie de accentuat că cel puţin pînă în 2019 Ucraina va trebui sa plătească pentru volumul de gaz agreat cu Gazprom printr-un contract pe termen lung semnat în 2009, indiferent dacă consumă sau nu acest gaz. Volumul acestui contract se ridică la 52 de miliarde de metri cubi anual. Renunţarea unilaterală la volumul minim agreat prin clauza take or pay[22] ar obliga Ucraina să achite penalităţi de miliarde de dolari companiei ruseşti. Ultimii ani de fapt cunosc o creștere a cererilor de arbitraj internaţional între Gazprom şi Naftogaz către Institul de Arbitraj a Camerei de Comerţ din Stockholm pe chestiuni care ţin fie de neplata gazului consumat de Ucraina, fie de fixarea exagerată a preţului de achiziţie a gazului livrat de Federaţia Rusă.[23]
Există însă şi circumstanţe legale care pot scoate Ucraina din strînsoarea unui singur furnizor extern de gaze. Scrisoarea de obiecţii[24] din 22 aprilie 2015 formulată de Comisia Europeană în adresa Gazpromului prin care această companie a fost anunţată că a abuzat de poziţia sa dominantă in opt ţari din Europa Centrală şi de Est (printre care Slovacia, Polonia, Ungaria) de facto avantajează Ucraina chiar dacă nu o vizează în mod direct. Una din cele trei obiecţii formulate de Comisie ţine de aşa numită ‘clauză de destinaţie’. Conform acestei clauze Gazpromul ar fi fixat în contractele pe care le-a semnat cu fiecare din companiile ţărilor care importă gazul său interdicţia de a re-exporta acest gaz[25]. În opinia Comisiei aceste restricţii teritoriale sunt ilegale pentru că blochează libera circulaţie a gazului în Spaţiul Economic European, încălcînd astfel articolul 102 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene. Efectul imediat al unei decizii finale a Comisiei Europene ar putea înseamna o penalizare financiară a Gazpromului cu 10% din profitul realizat pe aceste pieţe. Mai important însă este că această companie (şi oricare alta care utilizează asemenea practici) nu va mai putea invoca astfel de restricţii pe viitor, fiind obligată să-şi schimbe modelul de business şi să se conformeze regulilor europene de joc. Asta ar însemna printre altele că gazul de origine ruseasca ar putea fi re-exportat în Ucraina, fără ca ţări precum Slovacia, Polonia sau Ungaria, cărora le-a fost destinat iniţial acest gaz, să plătească amenzi Gazpromului sau să fie pedepsite[26] printr-un volum de gaz mai redus decît cel agreat contractual.
Există semnale vizibile că Ucraina îşi va pierde statutul de ţară tranzit cheie pentru gazul rusesc spre piaţa Europeană după 2019. Este o opţiune clară aleasă de Gazprom pentru a-şi minimiza riscurile de export către consumatorii europeni. Asta presupune că veniturile Ucrainei din tranzitul acestor gaze se vor diminua. Asta mai denotă că Ucraina va pierde poziţia de negociere pe diferite probleme în relaţia cu Federaţia Rusă. Însă această situaţie vine şi în folosul Ucrainei, pentru că problema gazului va fi mai puţin politizată. Sau cel puţin ar trebui.
Ucraina a produs în ultimii cinci ani din resurse interne aproximativ 20 miliarde metri cubi de gaze anual. Pe fundalul descreșterii importurilor din Federația Rusă, lucrările de construire a unui terminal de gaz lichefiat în Odessa şi/sau aducerea gazului din bazinul Mării Mediterane prin Turcia (în revers prin traseul conductelor deja existente care tranzitează Bulgaria, Romania şi Moldova) ar putea reduce şi mai mult din importanţa Rusiei ca furnizor central al gazului pe piaţa ucraineană. În acest sens Rusia după 2019 ar trebui să curteze Ucraina nu atît pentru tranzitarea gazului său pe piaţa europeană cît pentru piaţa de desfacere ucraineană care era cea mai mare piața naţională de export a gazului rusesc din tot spaţiul Eurasiatic. De la prima dispută ruso-ucraineană pe problema gazului din 2005-2006 şi pînă în 2013 importul de gaz din Federaţia Rusă s-a redus de la 80 de miliarde metri cubi la aproximativ 28 de miliarde. Fără un discount simţitor este foarte probabil ca acest volum să se diminueze şi mai mult.
Nu ştim exact ce a avut în vedere George Bush. Vecinătăţile însă contează. Mai ales în chestiuni care sunt atît de explozibile precum metanul. Ucraina din fericire are cîteva vecinătăţi.
(va urma)
[1] Reuters. 2014, “Ukraine crisis sharpens focus on European shale gas”, http://www.reuters.com/article/2014/03/14/europe-shale-ukraine-idUSL6N0MB1WI20140314
[2] Energy & Capital, 2013. “Ukrainian Shale Gas Profits. Chevron (NYSE: CVX) Strikes Natural Gas Agreement”, http://www.energyandcapital.com/articles/ukrainian-shale-gas-profits/3988
[3] Energy Community Anual Implementation report 2013/2014, 2014, p.175, https://www.energy-community.org/pls/portal/docs/3356393.PDF
[4] Platts, 2013. “Ukraine, ExxonMobil delay signing of PSA on Black Sea field”.
[5] Op. Cit. Energy Energy & Capital
[6] Natural Gas Europe (2013)”Shale Gas in Ukraine: It Exists, but”, http://www.naturalgaseurope.com/shale-gas-in-ukraine-exists
[7] AAPQ,2010. “Exploration Country Focus. Ucraine”. September 2010, Vol. 5, https://www2.aapg.org/europe/newsletters/2010/09sep/09sep10europe.pdf
[8] Financial Times, 2014. “Eni joins shale gas exodus from Poland”, http://www.ft.com/cms/s/0/8da7841a-7df1-11e3-95dd-00144feabdc0.html#axzz307tI7JNn
[9] Industry week, 2013.”Ukrainians Protest Chevron’s Shale Gas Plans”, http://www.industryweek.com/energy/ukrainians-protest-chevrons-shale-gas-plans
[10] Refinery News, 2013. “Pro-Russian activists protesting shale gas production in Donetsk region” , http://refinerynews.com/pro-russian-activists-protesting-shale-gas-production-in-donetsk-region/
[11] Industry Week, 2014. “Shell ends talks with Ukraine”, http://www.industryweek.com/global-economy/shell-ends-talks-ukraine-black-sea-gas
[12] Royalduchshellplc.com, 2014. “Shell stops shale gas production in Eastern Ukraine” htp://royaldutchshellplc.com/2014/08/20/shell-stops-shale-gas-production-in-eastern-ukraine/
[13] De fapt datoriile acestei companii erau indirect suportate tot de consumatori, ţinînd cont că proprietarul Naftogaz este statul ucrainean.
[14] Energy Community Secretariat, 2014. „”Annual Implementation Report”, http://www.energy-community.org/pls/portal/docs/3356393.PDF
[15] În Decembrie 2014 spre exemplu Chevron anunţa in ca îşi anulează activităţile de exploatare a gazului de şist in Vestul ţarii, acuzînd lipsa unor modificări în legislaţia primară şi secundară fiscală care ar fi fost agreate cu Guvernul de la Kiev în momentul în care contractul de concesionare. Contractul iniţial de producţie şi partajare semnat cu un an mai devreme angaja Chevron la investiţii de 10 miliarde de dolari pentru o perioada de 50 de ani. A se vedea pentru detalii în “Chevron pulls out of gas extraction in western Ukraine”, Kyivpost, December 15, 2014,
[16] http://www.wsj.com/articles/oil-giants-break-their-picks-trying-to-crack-non-u-s-shales-1426735258
[17] http://www.wsj.com/articles/deep-debt-keeps-oil-firms-pumping-1420594436
[18] REGULATION (EU) No 994/2010 concerning measures to safeguard security of gas supply and repealing Council Directive, http://eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=OJ:L:2010:295:0001:0022:EN:PDF
[19] În plus se incalca şi Directiva 2009/73/CE privind regulile comune de funcţionare a pieţei interne de gaz natural. A se vedea pentru detalii http://europa.eu/rapid/press-release_MEMO-14-470_en.htm şi Naturalgaseurope, 2012, “EU Opens New Infringement File Against Romania”, http://www.naturalgaseurope.com/eu-file-against-romania-due-to-the-ban-on-gas-exports
Între timp această barieră a fost elimintă, iar Comsia Europeană a încetat procedura de chemere în judecată a Guvernului României. A se vedea “Comisia Europeană a încetat procedura de infringement împotriva României privind sectorul energiei electrice şi gazelor naturale”, Adevărul, 17 octombrie 2014, http://adevarul.ro/economie/stiri-economice/comisia-europeana-incetat-procedura-infringementul-romaniei-privind-sectorul-enegiei-electrice-gazelor-naturale-1_544101590d133766a802ffde/index.html
[20] MOL investments in INA, 2014, “Improving Croatia’s energy security”, http://www.molincroatia.com/mols-contribution-to-croatia/improving-croatias-energy-security
[21] În ultima luna oficiali ucraineni au declarat ca 70% din gazul importat de Ucraina vine de piaţa europeană şi doar 30% sunt importuri directe din Federaţia Rusă. A se vedea https://www.oilandgaseurasia.com/en/news/ukraine-buys-only-30-natural-gas-russia-%E2%80%94-finance-minister şi http://www.piie.com/events/event_detail.cfm?EventID=386
[22] Take or pay adică ia sau plăteşte, care în practica contractelor cu gaze naturale pe termen lung obligă cumpărătorul să achite de regulă nu mai puţin de 80% şi nu mai mult de 120% din volumul iniţial. Altfel spus prin acest contract Ucraina are o marjă de flexibilitate de aproximativ 10 miliarde de metri cubi anual la care poate renunţa sau pe care îi poate solicita în plus faţă de cele de 52 de miliarde agreate.
[23] A se vedea http://www.cisarbitration.com/2015/02/16/is-a-new-russia-ukraine-gas-war-coming/, http://en.interfax.com.ua/news/economic/247554.html, http://tass.ru/en/economy/742698
[24] A se vedea “Antitrust: Commission sends Statement of Objections to Gazprom for alleged abuse of dominance on Central and Eastern European gas supply markets”, European Commission -Press Release, 22 April 2015,
http://europa.eu/rapid/press-release_IP-15-4828_en.htm
[25] A se vedea “Gazprom accuses Poland, Hungary, Slovakia of rerouting Russian gas to Ukraine”, Russia Today, 1October 2014,
http://rt.com/business/192808-gazprom-poland-hungary-slovakia/
[26] In toamna anului 2014 Gazpromul a diminuat livrările de gaz natural către Slovacia şi Polonia, iar Ungaria anunţa ca va renunţa din ‘motive tehnice’ la re-exportul gazului către Ucraina. A se vedea pentru detalii “Moscow limits German and Polish gas flows as ‘warning’”, Euractiv, 11 September 2014 http://www.euractiv.com/sections/global-europe/moscow-limits-german-and-polish-gas-flows-warning-308383 şi “Hungary suspends gas supplies to Ukraine under pressure from Moscow”, The Gaurdian, 26 september 2014, http://www.theguardian.com/world/2014/sep/26/hungary-suspends-gas-supplies-ukraine-pressure-moscow
Sursă imagine: bizjournals.com
