Obiectele conectate, numite inteligente, se multiplică în cotidianul nostru. Este oare acesta un indice de progres, un risc sau ambele împreună ?
Aici apar două probleme: una se referă la ceea ce eu numesc “automatizarea cognitivă” – altfel spus, grosso modo, cât de confortabil ne simțim cu ideea de a delega mașinilor gândurile, intuițiile și emoțiile noastre. Alta se referă la rolul tot mai mare pe care îl au datele personale, fără de care multe dispozitive și platforme nu ar fi “inteligente” în câmpurile politice și economice de astazi. În general, trebuie să recunosc că sunt un mare fan al automatizării. Nu există niciun motiv ca oamenii să îndeplinească sarcini cotidiene plictisitoare ce pot fi îndeplinite de mașini. Însă fiecare cetățean ar trebui să aibă un soclu de competențe, chiar dacă aceste competențe au devenit tehnologic depășite. În unele cazuri, automatizarea constă în a anula limitele descalificării, deși tocmai capacitățile cognitive, intelectuale, iar în curând poate și emoționale, sunt acelea pe care acceptăm să le pierdem.
Numeroși actori din domeniul sănătății sau al asigurării sunt din ce în ce mai interesați de obiecte conectate. Ar trebui oare să ne îngrijorăm?
Toate aceste obiecte personalizate la extremă vor sfârși cu siguranță prin a distruge unele resturi de solidaritate și de respect mutual subjugate de mai mulți ani de dogma neoliberală. În linii generale, statul providență, pe care îl iubim sau pe care îl detestăm, presupunea un anumit grad de ignoranță. Proliferarea senzorilor ne permite să umplem acest gol, oferindu-ne mai multe informații despre “profilurile riscante” ale majorității cetățenilor. Dacă știu că sănătatea mea este mai bună decât cea a vecinului meu, de ce aș subvenționa modul său de viață nu chiar sănătos? Aceste întrebări sunt în centrul transformării statului providență. Dispozitivele conectate, pe cât sunt de atrăgătoare, deschid o cale mai sinistră: un ceas conectat nu va transforma o asigurare într-un act de caritate. Nu oricine va putea să obțină subvenţii – cineva va trebui deci să plătească. Iar eu sunt aproape sigur că aceștia vor fi săracii, oamenii bolnavi, cei mai vulnerabili.
În ce măsură aceste obiecte pot modifica comportamentul? Cum vă imaginați viitorul nostru în calitate de “corpuri conectate”?
Pentru a o spune foarte simplu, aceste obiecte umplu golul lăsat de înfrângerea mișcărilor politice radicale din ultimii ani. Presiunea asupra indivizilor este în creștere, fie că aceasta se petrece în termeni de aparență și de sănătate – trebuie tuturor să ne pară că trăim în California! – sau de timp și salariu – să facem întotdeauna mai mult cu mai puţine resurse. Cum putem trata această presiune? Îi răspundem de obicei printr-un proces politic, limitând timpul de lucru sau revendicând tratamente medicale gratuite sau aproape gratuite. Toate acestea se apropie de sfârșit, în timp ce presiunea continuă să crească.
Tehnologia joacă de acum încolo un rol magic: ea ne ajută să reluăm în posesie exisțentele noastre colonizate de neoliberalism. Ne înconjurăm astfel de gadgeturi magice, care vor transmite comanda la supermarket, atunci când nu va mai fi lapte în frigider, pentru a câștiga cincisprezece minute de timp liber, care – ce ironie! – vor fi cu siguranță consacrate răspunsurilor unor mailuri de serviciu. Care sunt implicațiile acestei “cuantificări a vieții”?
Trăim într-o perioadă foarte confuză, caracterizată de ceea ce îmi place să numesc “asimetrie epistemică”: cetățenii sunt pe deplin transparenți, cuantificabili, în timp ce instituțiile sunt mai opace ca niciodată. Când vorbim de “cuantificarea vieții”, trebuie deci să avem în minte că un singur element al sistemului politic – cetățeanul – este “cuantificat”.
Să o mai spunem o dată: e vorba de un tip de politică care se adaptează destul de bine paradigmei neoliberale și dezbaterilor sale infinite cu privire la responsabilitatea individului. Acesta este genul discursului ce ignoră structurile și ierarhiile puterii, pentru simplul motiv că nu poate – sau nu vrea – să le vadă. Această alianță tactică între limitările epistemice ale big data și transformările politice ale neoliberalismului reprezintă una dintre cele mai mari amenințări la adresa democrației de astăzi.
Cum pot utilizatorii beneficia de pe urma acestor tehnologii fără a fi ei înșiși depăsiți? Cum pot rămâne stăpâni?
Am susținut de mult timp că tehnologiile, într-un anume sens, sunt concentrate de ideologii politice. Luați orice gadget de la Silicon Valley și veți vedea ansamblul prezumțiilor pe care il conțin asupra cetățeanului, regimului politic și, mai pe larg, asupra vieții publice. Nimic nu se va produce atâta timp cât nu vom fi gata să chestionăm rolul Silicon Valley de a furniza servicii în cadrul statului. Nu este oare evident că fără o schimbare radicală, Google va furniza în zece ani serviciile bancare, sistemele de sănătate și de educație? Pentru mine, acest lucru e limpede.
Nu ne putem permite să delegăm problemele privind tehnologia în exclusivitate pieței, să le tratăm ca simpli consumatori. Nu, tehnologia trebuie tratată în același mod precum moneda: aceasta e una din puterile centrale ce organizează viața modernă. O țară care își abandonează capacitatea suverană de a fabrica și a organiza tehnologiile riscă mai mult sau mai puțin același pericol ca şi o țară ce își abandonează capacitatea de a bate și a organiza propria monedă.
Interviu realizat de A.G. si P.A.
***
Evghenii Morozov, cercetător de originie belorusă stabilit în Statele Unite, pune în discuţie utopiile asociate noilor tehnologii. El reprezintă una dintre vocile cele mai critice, şi uneori feroce, faţă de Silicon Valley. După ce a chestionat puterea liberatoare a reţelelor sociale, Evghenii Morozov s-a orientat asupra “soluţionismului tehnologic” într-o lucrare recentă, To Save Everything, Click Here:Technology, Solutionism, and the Urge to Fix Problems that Don’t Exist.
Sursa: ziarul Liberation.
Tradus pentru PZF de Dorel Curtescu.
