Am mers ieri la ȚOL, un spațiu artistic independent, situat într-o curte chiar în centrul Chișinăului (lîngă magazinul Unic și Piața Centrală). Prilejul – o expoziție de mozaic, o prezentare și o discuție publică.
Expoziția a prezentat cîteva tablouri executate în stil mozaic. Acestea cuprind mai multe motive. Unele dintre ele se regăsesc în arta de mozaic sovietic (pe care o găsim într-o relativă abundență în stațiile de așteptare, pe fațadele și în interiorul multor clădiri) – reprezentări folclorice ale ciobanului mioritic, porumbei ai păcii, măști de teatru, scheme simbolice a sistemului solar. Altele, cum este tabloul ce reprezintă un cuplu îmbrăcat în haine tradiționale, în care ambii zîmbesc cu gurile știrbe, ea ține un molar în mînă iar deasupra capului lor stă o inscripție în alfabet rusesc – Бине аць венит! – sînt concepte noi, elaborate pentru acest eveniment.
Expoziția a fost produsă de Victor Ciobanu. E deja al doilea eveniment pe care îl face Victor în acest an (primul a fost Masa Albastră, acțiune artistică de Ziua Națională a Culturii din 15 ianuarie) și e abia februarie… Sper că Victor va ține acest ritm de un eveniment pe lună.
…Laitmotivul expoziției, explicat pe scurt în descrierea evenimentului – ”o seară de turism cultural-dentar” – exprimă o miză deopotrivă socială, culturală și politică.
Molarul, adică dintele, este inserat în fiecare lucrare, fiind un element central (în mozaicul cu sistemul solar planetele se învîrt în jurul unui dinte, unul din porumbeii păcii ține un dinte în gură, în locul tradiționalei ramuri de laur).
Referința dintelui nu este deloc întîmplătoare.
Ea face trimitere spre evenimente (conferințe, forumuri) de promovare a Moldovei ca destinație de turism medical, evenimente desfășurate uneori chiar sub egida ministerului culturii. Ultimul asemenea eveniment a avut loc în septembrie, 2023. Citez din descrierea evenimentului: ”În Moldova, turismul medical a luat naștere în 2009 și de atunci, industria medicală a cunoscut o creștere remarcabilă. Anual, numărul pacienților care vin în republica Moldova pentru tratamente medicale, crește cu 35%. Majoritatea turiștilor vin din România, Rusia, Ucraina, Polonia, Turcia și preferă tratamente dentare, balneare, chirurgie plastică, planificarea familiei.”
(De ce ministerul culturii s-ar ocupa de chestii care țin de ministerul economiei în timp ce sînt atîtea probleme nerezolvate în domeniul culturii, e greu de înțeles?).
Promotorii turismului medical ignoră faptul că, proliferarea acestuia, mai ales în sectoarele care nu sînt acoperite de polița de asigurare obligatorie de asistență medicală (polița medicală), contribuie la explozia prețurilor serviciilor medicale și le fac inaccesibile pentru populația locală.
Cel mai bun exemplu sînt serviciile de stomatologie și tratament dentar, care nu sînt acoperite de polița medicală și sînt considerate ca fiind servicii medicale care se supun exclusiv principiilor de piață (din cîte înțeleg, cu excepția asistenței medicale stomatologice pentru copii).
Așa-zisul turism medical – exprimat în oameni care vin în Moldova să-și repare dinții pentru că este mai ieftin în Moldova decît în alte țări – este practicat de diaspora moldovenească (care uneori vine tocmai din SUA pentru a-și repara o măsea, și oricum le iese mai ieftin), de cetățeni turci, italieni etc…
Rezultatul acestui turism este creșterea prețurilor pentru localnici, care nu trăiesc din salarii americane și turcești și care nu-și pot permite costul tratamentelor dentare și sînt nevoiți să umble cu gura știrbă.
O țară care exportă servicii de tratament dentar dar a cărei locuitori au dinții stricați, asta ar suna extrem de potrivit și corect ca slogan pentru forumurile de turism medical.
Gura știrbă, ca o critică economică și politică, e un element pe care îl găsim în mai multe mozaicuri de la expoziția lui Victor: măștile de teatru, de exemplu, au gura știrbă.
Dar cel mai vizibil este acest element pe tabloul care imită un poster de promovare a Moldovei ca destinație pentru turismul dentar. Бине аць венит!, ne urează un cuplu în care femeia, în locul colacului ca simbol al ospitalității moldovenilor, oferă un dinte celor care ne vizitează țara…
Decizia lui Victor Ciobanu de a folosi tehnica de mozaic a fost influențată de recentul scandal cu demolarea unei stații auto la Stăuceni, unde autoritățile locale au demarat procesul de demolare a unei stații auto amenajate cu mozaic pentru a face loc unei stații din oțel și sticlă.
Sursă foto: FB/Alex Buretz
După un val de indignare pe rețele sociale demolarea a fost oprită pentru o vreme, cu promisiunea că va urma o inventariere a tuturor stațiilor de așteptare în stil mozaic și eventual, repararea lor…
Expoziția a mai avut, pentru mine, și efectul de a atrage atenția asupra mozaicului ca limbaj artistic.
Mozaicul e un gen de artă pe cale de dispariție în Moldova, ceea ce ar putea suna ciudat, ținînd cont de abundența relativă a mozaicurilor pe diverse clădiri publice construite în perioada sovietică.
Dar, am înțeles că la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice această nu se mai predă pentru că nu are cine (cadrele didactice care au predat anterior arta mozaicului s-au pensionat între timp).
De asemenea, am înțeles că smalț pentru mozaic se produce doar în Transnistria, iar la Tiraspol la departamentul de arte încă ar fi predat mozaicul ca gen de artă (asta ar putea fi o bună punte de colaborare între artiștii de pe cele două maluri).
Lucru curios, popularitatea mozaicului în perioada sovietică, ca una din cele mai răspîndite forme de artă publică, a fost însoțită de o relativă marginalizare a genului în interiorul artei.
Altfel spus, artiștii înșiși nu vedeau cu ochi prea buni mozaicul, pe care-l considerau a fi prea simplu, prea ”proletar”, prea pentru gustul maselor. ”Artiștii considerau mozaicul ca lucru de mîntuială (rus. haltură) și nu puneau prea mare preț pe el”, zicea Victor Ciobanu la discuția publică care s-a desfășurat în cadrul expoziției… El era mai degrabă văzut că lucrare de rutină de finisare a construcțiilor decît ca proiect artistic aparte.
Puține mozaicuri au căpătat statut de monument istoric protejat – cel mai cunoscut este mozaicul ”Arta”, creație a lui Mihai Burea, care a fost demontat de pe fosta clădire a Casei de Cultură a sindicatelor de la Rîșcani și, după mai multe peripeții, a fost montată pe un perete lateral al Teatrului Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu”.
Alte mozaicuri nu au avut același noroc. Mozaicul ”Plugarul Universului”, de pe peretele fostului centru pentru tineret ”Iurii gagarin”, semnat de Aurel David, stă în paragină și e lăsat să se distrugă (acu cîțiva ani în urmă primăria Chișinău a executat lucrări de înlocuire a țevilor de canalizare și în timpul lucrărilor mai multe secțiuni de beton a gardului au fost rezemate de peretele pe care stă mozaicul, rezultatul fiind că în partea de jos a mozaicului au căzut mai multe bucăți de sticlă colorată).
Noua discuție publică despre mozaicuri face, într-un fel, și un efort de ”justiție artistică” unei arte nedreptățite, considerate a fi neserioasă în perioada sovietică, și ”limbaj artistic de propagandă” în perioada post-sovietică….
Evident, efortul comunităților on-line de a salvgarda mozaicurile reprezintă un act admirabil de mobilizare. Dar ele sînt insuficiente în absența unor politici de stat, la nivel central și local, care să le protejeze și să le ferească de stahanovismul prost înțeles al unor autorități publice (primării, administrația de stat a drumurilor) care dau cu buldozerul în lucrări de artă (au ce au ministerele și primăriile că fiecare nouă guvernare schimbă în primul rînd stațiile de așteptare auto).
Ca un exemplu al acestor acte de curaj individual (și ca ilustrație a absurdității situației), la expoziția de ieri Victor Ciobanu și Alex Buretz au prezentat propriile modele, personale, de conservare a patrimoniului mozaicului.
Victor a pus cîteva bucăți de mozaic în borcane de trei litri, recipientul în care, tradițional, moldovenii conservă chestii pe care le doresc păstrate pe termen lung – vin, rachiu, jumări, murături, ghiveci.
Alex Buretz a prezentat un alt model de efort individual de conservare a mozaicului – el pur și simplu a recuperat din molozul de pe marginea drumului o bucată de mozaic care a fost distrus la ”renovarea” mozaicului din subterana de lîngă Universitatea Pedagogică de Stat ”Ion Creangă” și a luat-o acasă. Altfel, aceasta ar fi fost aruncată la gunoi ca deșeu.
E un gest radical ce seamănă mult cu gesturile unor oameni, din diverse contexte istorice, de a ascunde opere de artă importante pentru comunitatea lor – tablouri, sculpturi – ca acestea să nu nimerească pe mîna ocupanților.
În cazul mozaicurilor, ”ocupanții” care distrug mozaicurile și memoriile istorice locale și colective pe care acestea le conțin și de care apărăm mozaicurile prin a le fura și ascunde acasă sînt…instituțiile noastre publice (primării, guvern etc).
Adică, oarecum, tot noi.
La evenimentul de ieri Alex Buretz a prezentat o hartă a mozaicurilor, realizată de inițiativa Mosaics of Moldova, iar ulterior, Sandu Măcrinici a organizat o discuție publică cu Victor Ciobanu și Alex Buretz despre artă politică, mozaic și precaritatea lucrătorilor și lucrătoarelor culturale din Moldova.
Fotografiile de la expoziție au fost făcute de autor.
