RECENTE TRADUCERI

O scrisoare către Europa de la un palestinian

Scriu această scrisoare în timp ce primesc vești despre rude, vecini și prieteni uciși în Gaza de bombardamentele nediferențiate ale Israelului.

Dragi europeni, 

Eu, ca și milioane de palestinieni, trăiesc cel mai groaznic coșmar după dezlănțuirea unui nou ciclu de moarte în masă și de distrugere a poporului nostru – sau cum voi simplu îi ziceți ”o escaladare” a „conflictului palestiniano-israelian”.

În timp ce scriu aceste rânduri, spitalul al-Ahli a fost bombardat, în rezultat fiind omorâți sute de copii, bărbați și femei, care au căutat siguranță în incinta spitalului. Cu câteva ore mai devreme, am aflat despre moartea prietenului meu Mohammed Mokhiemar, a soției sale Safaa și a bebelușului lor de trei luni, Elyana.

Ei au fost uciși după ce s-au evacuat, împreună cu alte familii, în partea de sud a Fâșiei Gaza, în urma ordinelor israeliene. Au fost omorâți împreună cu alți 70 de palestinieni de loviturile aeriene israeliene.

Singurul cuvânt la care mă pot gândi și care poate reda ceea ce simt acum este cuvântul arabic „qahr„, care înseamnă nu doar durere, angoasă și furie. Qahr desemnează și sentimentul transmis din generație în generație, acumulat timp de 75 de ani de epurare etnică, ucideri în masă, nedreptate, opresiune, colonizare, ocupație și apartheid. Este un sentiment înrădăcinat în fiecare palestinian, un sentiment cu care trebuie să trăim toată viața noastră.

Este un sentiment cu care m-am născut într-o familie de refugiați din Fâșia Gaza. Bunicii mei proveneau din satul Isdud (în prezent Ashdod) și din satul Bayt Jirja, dar au fost forțați să se stabilească în tabăra de refugiați din Jabalia, la doar aproximativ 20 km de casele lor. Qahr a fost probabil prima emoție pe care am citit-o pe chipul mamei mele când eram copil – o tânără mamă îngrijorată dacă pruncii ei vor supraviețui atacului israelian asupra Gazei în timpul primei Intifade.

Qahr a fost ceea ce am simțit atunci când israelienii au năvălit pentru prima oară în casa noastră și atunci când l-au arestat pentru prima dată pe tata, care a fost supus în mod repetat unor detenții arbitrare, fără acuzații formale sau proces de judecată. Qahr a fost ceea ce m-a copleșit atunci când am văzut soldații israelieni deschizând focul asupra protestatarilor palestinieni pașnici. Qahr a fost mai puternic decât durerea pe care am simțit-o când am fost și eu împușcat.

Qahr a însoțit fiecare asalt lansat de Israel asupra Gazei, în care au fost uciși, mutilați și devastați familia, prietenii, vecinii și colegii mei palestinieni în 2008, 2009, 2012, 2014, 2020 și 2021.

Astăzi, urmărind ceea ce se întâmplă în țara mea natală, simt qahr, precum și o profundă indignare și frustrare. Reacțiile liderilor voștri, dragi europeni, au dezvăluit încă o dată solidaritatea selectivă, eșecul moral și un dublu standard macabru.

Pe 11 octombrie, când peste 1.000 de palestinieni fuseseră deja uciși de bombardamentele israeliene nediferențiate asupra Fâșiei Gaza, Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, și-a exprimat sprijinul necondiționat Israelului. „Europa este alături de Israel. Susținem pe deplin dreptul Israelului de a se apăra”, a declarat ea, fără nicio mențiune despre blocada completă pe care Israelul a impus-o în Gaza, prin deconectarea de la sursele de electricitate, apă și aprovizionare cu alimente și medicamente – ceea ce experții juridici definesc ca fiind o crimă de război.

Cu doar câteva zile mai devreme, colegul ei, comisarul Olivér Várhelyi, declarase că: „Amploarea terorii și brutalității împotriva #Israelului și a poporului său reprezintă un punct de cotitură. Nu mai putem vorbi despre business ca de obicei”, și a anunțat despre decizia de suspendare a tuturor ajutoarelor pentru poporul palestinian, într-un act clar de pedeapsă colectivă. Deși această decizie a fost ulterior anulată, răul fusese făcut: toți palestinienii au fost prezentați drept „teroriști brutali”.

Bineînțeles, nu a existat nicio reacție oficială Europeană la faptul că oficialii israelieni i-au numit pe palestinieni „animale” și „sub-oameni” și la implicațiile genocidare pe care un astfel de limbaj le are; nimic surprinzător, având în vedere că nici marșurile coloniștilor israelieni în care aceștia strigă „ucideți-i pe arabi” nu au fost niciodată condamnate.

În schimb a existat un efort concertat pentru a cenzura și a împiedica palestinienii din diasporă și aliații lor europeni să-și exprime doliul și solidaritatea cu poporul din Gaza, astfel că diferite state europene au impus interdicții de protest, iar forțele de poliție au hărțuit și au bătut protestatarii. 

Politicienii europeni din întregul spectru politic – inclusiv mulți liberali și verzi – s-au alăturat campaniei de dezumanizare colectivă a palestinienilor. Cu toate acestea, aceiași indivizi au fost mai mult decât deschiși în sprijinul Ucrainei în lupta sa împotriva ocupației rusești.

Ei consideră că ucrainenii au dreptul la rezistență pe când palestinienii n-au acest drept; ucrainenii sunt „luptători pentru libertate” în timp ce palestinienii sunt „teroriști”. Viețile ucrainenilor pierdute în urma bombardamentelor nediferențiate asupra locuințelor și infrastructurii civile merită să fie deplânse, pe când viețile palestinienilor pierdute în aceleași circumstanțe sunt în cel mai bun caz ignorate – sau, și mai rău sunt justificate de faptul că Israel își exercită „dreptul de a se apăra”. Acest dublu standard european este cu adevărat mortal.

Faptul că liderii și politicienii europeni își permit, de pe piedestalul lor moral închipuit, să ne eticheteze pe noi, palestinienii, drept „teroriști brutali” este destul de curios, mai ales având în vedere pre-istoria lucrurilor care se întâmplă acum. 

Dragi europeni, să nu uităm că pe continentul vostru, antisemitismul sălbatic și brutal a făcut ravagii timp de secole, rezultând în pogromuri sângeroase, ucideri în masă, expulzări, deposedări și hărțuiri ale evreilor europeni. Iar atunci când în cadrul comunității evreiești a apărut o mișcare care cerea un exod în masă spre Palestina, antisemiții europeni au încurajat-o.

Așa spre exemplu, în 1917, ministrul britanic de externe Arthur Balfour, a semnat un angajament prin care guvernul britanic susținea înființarea unei case naționale pentru poporul evreu în Palestina, pe pământurile populației palestiniene indigene. Holocaustul – apogeul antisemitismului criminal european – a fost urmat de votul unanim de susținere pentru crearea statului Israel din partea țărilor europene parte a Națiunilor Unite. Mai mult de jumătate din țările lumii nu au putut vota pentru că se aflau sub dominație colonială. 

Desigur populația palestiniană indigenă nu a fost întrebată dacă dorește să plătească prețul pentru brutalitatea antisemitismului european. Un an mai târziu de la decizia Națiunilor Unite de creare a statului Israel, are loc marea catastrofă Nakba, atunci când milițiile israeliene au epurat etnic peste 750.000 de palestinieni din patria lor.

După cum bine zice scriitorul american James Baldwin într-un articol din 1979 în care reflecta asupra acestei realități: „statul Israel nu a fost creat pentru salvarea evreilor; dar a fost creat pentru salvarea intereselor occidentale… Iar palestinienii plătesc de mai bine de treizeci de ani pentru politica colonială britanică de tipul „dezbină și stăpânește” și pentru conștiința creștină vinovată a Europei”.

Dragi europeni, trăim deja 75 de ani de „conștiință creștină vinovată”. Nu putem să nu ne întrebăm dacă veți simți vreodată vinovăție pentru complicitatea voastră în ceea ce ni se întâmplă nouă, palestinienilor.

Nu ar trebui să fie atât de dificil să priviți cu ochi critici brutalitatea la care au fost supuși palestinienii și să vă întrebați dacă este corect. Nu ar trebui să fie atât de dificil să deschideți o carte de istorie, să citiți și să învățați despre ceea ce s-a întâmplat în Palestina și să înțelegeți lupta noastră pentru autodeterminare și reîntoarcere. Nu ar trebui să fie atât de dificil să citiți nenumăratele rezoluții ale Națiunilor Unite care reafirmă drepturile noastre – de a rezista, de a fi liberi de ocupație, de a ne întoarce în patria noastră.

Dragi europeni, este o rușine să vorbiți despre drepturile omului, egalitate și democrație și apoi să nu interogați politicile brutale ale unei țări care exercită un regim de colonizare și apartheid.

În primele șase zile ale războiului, Israelul a aruncat 6.000 de bombe asupra Fâșiei Gaza, dens populată. Potrivit experților, aceasta reprezintă echivalentul unui sfert de bombă atomică. Potrivit Ministerului palestinian al Sănătății, peste 3.000 de persoane au fost ucise, dintre care peste 1.000 de copii; dar nu cunoaștem cu adevărat numărul real de morți, deoarece mulți oameni au rămas sub dărâmături.

Săptămâna trecută, Israelul a ordonat ca peste 1,1 milioane de palestinieni din Gaza să își evacueze locuințele sub bombardamente continue. Imaginile palestinienilor părăsindu-și casele și croindu-și drum printre dărâmături spre o siguranță iluzorie ne-au amintit de Nakba. Printre ei se numără și familia mea, care a părăsit cu inima strânsă casa noastră parțial avariată, pe care au construit-o o viață întreagă.

În timp ce scriu aceste rânduri, mă tem că în orice moment voi primi un mesaj despre moartea familiei mele: tatăl meu Ismail, mama mea Halima, fratele meu Mohammed, cumnata mea Asmaa, și cele mai frumoase nepoate ale mele, Elya (6 ani) și Naya (2 luni).

Vreau să vă amintiți numele lor. Nu voi permite să devină simple numere dacă vor fi uciși.

Dragi europeni, nu m-aș teme pentru viețile lor astăzi, dacă nu ar fi fost sprijinul, tăcerea și complicitatea voastră față de crimele israeliene și sprijinul economic și politic pe care Israelul îl primește din partea guvernelor europene pe care le-ați ales.

Va veni o zi în care Palestina va fi eliberată. Va fi o zi de cumpănă. Veți fi întrebați ce făceați în timp ce ocupația israeliană și apartheidul îi striveau pe palestinieni? Ce veți spune atunci despre inacțiunea voastră?

Încă mai aveți timp să vă scutiți de rușinea de a fi de partea greșită a istoriei. După cum spunea Bell Hooks, „Solidaritatea este un verb”. Oare acționați acum pentru a opri genocidul din Gaza?


Majed Abusalama a crescut într-o tabără de refugiați din Gaza, Palestina. Este doctorand la Universitatea din Tampere, jurnalist independent și apărător al drepturilor omului. Articolul a apărut inițial pe platforma LeftEast și pe Al Jazeera
Traducere din limba engleză: Lilia Nenescu. 

Imagine de fundal: Palestinieni printre ruinele produse în urma unui atac aerian israelian asupra ariei El-Remal din orașul Gaza, la 9 octombrie 2023. Fotografie realizată de Naaman Omar\ apaimages.

Despre autor

Platzforma Redacția

Lasa un comentariu