Goana Europei după energie alimentează colonialismul verde în Africa

Noile proiecte de infrastructură trebuie să fie democratice și să aducă beneficii populației locale.

Delegații ascultă discursurile de deschidere la cea de-a cincea conferință anuală „Energie durabilă pentru toți”, care a avut loc la Kigali, Rwanda, în Mai, 2022. CC BY-ND 2.0, Photo: Flickr/Ministry of Environment Rwanda

Piața globală a energiei a fost zdruncinată atunci când Uniunea Europeană a decis să renunțe la gazul, petrolul și cărbunele rusesc ca răspuns la invazia Ucrainei. În Africa, atât guvernele, cât și mediul de afaceri văd în această evoluție o oportunitate majoră de a genera bani pentru proiecte naționale de dezvoltare. Decizia UE, din luna iulie a acestui an, de a defini gazele naturale și energia nucleară drept surse de energie „verde” sau „durabilă” a ridicat și mai mult spiritele liderilor africani, care speră să atragă, în sfârșit, fonduri pentru mega-proiecte de infrastructură energetică.

Cu toate acestea, în timp ce Europa caută să rupă legăturile economice cu Rusia lui Putin, alternativa implică de multe ori relații inegale care constituie puțin mai mult decât un fel de colonialism verde. Chiar dacă miliarde de dolari se varsă în Africa dinspre Nordul Global pentru a dezvolta noi infrastructuri energetice, doar o mică parte din această sumă ajunge în economiile locale sau servește la finanțarea dezvoltării locale.

În schimb, la fel ca în zilele colonialismului clasic, valoarea este extrasă din Africa și trimisă investitorilor din nord, în timp ce localnicii sunt lăsați să se descurce singuri cu consecințele.

Încercarea Europei de a găsi surse alternative de energie

Rusia livrează anual aproximativ 155 de miliarde de metri cubi (MMC) de gaz către UE, din care puțin peste 15 MMC sunt gaz natural lichefiat (GNL). Această relație este pe cale să dispară din cauza invaziei rusești în Ucraina. 
SUA și un parteneriat de țări au convenit să trimită 15 MMC de GNL în Europa în 2022. Începând cu 2023, UE va importa peste 50 de miliarde de metri cubi de GNL din SUA.

Cu toate acestea, UE trebuie să umple o gaură imensă în aprovizionare. Seceta și inundațiile au limitat și mai mult aprovizionarea cu energie în Europa și toate semnele indică spre o iarnă dificilă. Provocările nu vor dispărea nici în 2023.

Flota nucleară a Franței nu a funcționat la capacitate optimă deoarece seceta și condițiile meteorologice toride au redus rezervele de apă necesare pentru a elimina și a evacua surplusul de căldură din circuitele de abur. În prezent, Franța analizează un acord pe termen scurt pentru a furniza energie electrică Germaniei în schimbul gazului în timpul lunilor de iarnă.

Germania, care obișnuia să importe aproximativ 50 de miliarde de metri cubi de gaz pe an din Rusia, în cea mai mare parte prin gazoductul Nord Stream, face eforturi pentru a-și diversifica sursele de energie și instalațiile de stocare. Ea a demarat construcția unor terminale masive de gaz GNL la Wilhelmshaven și Brunsbüttel, lângă Bremen, și la Lubmin și Stade, lângă Hamburg. Un alt terminal urmează să fie construit de investitori privați la Lubmin. Fiecare dintre terminale va gestiona cel puțin cinci miliarde de metri cubi de gaz pe an.

În septembrie, cancelarul german Olaf Scholz a promis că terminalele GNL vor fi gata până la sfârșitul anului 2023. La 9 septembrie, când miniștrii europeni ai energiei s-au întâlnit pentru a găsi soluții la volatilitatea piețelor energetice, ministrul german al economiei, Robert Habeck, a declarat jurnaliștilor că Germania ar putea deja să se descurce fără gazul rusesc.

La jumătatea lunii septembrie, miniștrii europeni ai energiei s-au întâlnit pentru a ține în frâu volatilitatea de pe piețele energetice. Aceștia au evocat o serie de soluții, printre care se numără conservarea energiei la orele de vârf (între orele 19:00 și 22:00), contribuții de solidaritate din partea companiilor fosile care înregistrează în prezent profituri record, decuplarea piețelor de gaze de cele de electricitate și plafonarea prețului la gaze, deși această ultimă sugestie a fost respinsă de Ungaria.

Toate acestea arată că piețele energetice din Europa vor rămâne scăpate de sub control pentru o vreme – o oportunitate pe care liderii africani fac tot posibilul să o valorifice.

Africa privește cu poftă piața europeană

În timp ce Europa se agită pentru energie, în Africa plouă cu bani – dar nu neapărat pentru africanii obișnuiți. O serie de state africane au primit deja peste 150 de miliarde de dolari americani pentru proiecte de gaz, printre care Mozambic, Nigeria, Camerun, Senegal, Egipt, Gabon, Sudanul de Sud, Algeria, Angola, Ghana, Tanzania, Maroc, Africa de Sud, Libia, Tunisia, Republica Congo, Coasta de Fildeș, Liberia și Sierra Leone. Multe alte țări dezvoltă proiecte de petrol și gaze la scară mai mică, cum ar fi Rwanda, Uganda, Mauritania, Somalia și Malawi.

În iulie 2022, Algeria, care furnizează deja Italiei 20 BCM de gaze pe an, a acceptat să își majoreze producția cu încă 9 BCM în 2023. Cu toate acestea, un audit recent efectuat de compania petrolieră de stat din Algeria, SONATRACH, arată că Algeria poate livra Italiei doar 4 BCM în plus. Chiar și acest lucru ar necesita utilizarea tuturor resurselor disponibile ale gazoductului Transmed. Pe termen lung, capacitatea ar putea să nu fie neapărat o problemă deoarece președintele francez Emmanuel Macron a vizitat Algeria în august și a semnat acorduri de investiții pentru sectorul gazelor.

„Investițiile marilor economii europene în Africa, ca răspuns la turbulențele de pe piețele energetice, nu țin deloc cont de problemele de mediu”.

Și Marocul are de câștigat din noua luptă pentru surse de energie. Chariot Limited și Predator Oil & Gas Holdings PLC au făcut descoperiri semnificative în această țară, anunțând că capacitatea recuperabilă în cadrul proiectului de dezvoltare a gazului Anchois a crescut la 4 trilioane de picioare cubice (TPC) și că dispune deja de fondurile necesare pentru a investi în proiect.

Senegalul urmează să extragă 2,5 milioane de tone de gaze din câmpul său de gaze Greater Tortue Ahmeyim în 2023. Această cifră nu este suficient de mare pentru Germania, Olaf Scholz oferind Senegalului sprijin financiar pentru a-și crește capacitatea anuală de producție la cel puțin 10 milioane de tone.

La 16 septembrie 2022, Nigeria, Comunitatea Economică a Statelor din Africa de Vest (ECOWAS) și Marocul au lansat proiectul de gazoduct Nigeria-Maroc (NMGP), în valoare de 25 de miliarde de dolari. Proiectul de 5 600 kilometri ar trebui să traverseze Nigeria, Benin, Togo, Ghana, Coasta de Fildeș, Liberia, Sierra Leone, Guineea, Guineea Bissau, Gambia, Senegal, Mauritania și Maroc, înainte de a ajunge în cele din urmă în Europa, furnizând 3 miliarde de picioare cubice de gaz pe zi. Nigeria și Marocul nu dispun de banii necesari pentru a finanța proiectul, dar Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) a intervenit pentru a plăti studiul de fezabilitate. Dacă rezultatele sunt pozitive, căutarea de investitori va lua amploare.

Mozambic are deja o mulțime de bani. De fapt, dacă nu ar fi fost insurgenții islamici, conglomeratul energetic francez Total SA ar fi expediat deja GNL în fiecare zi. Activitățile au fost oprite de peste trei ani din cauza unor probleme de siguranță în provincia marocană Cabo Delgado. La începutul lunii septembrie, președintele mozambican Filipe Nyusi a solicitat Total să reia de urgență lucrările la proiectul de 20 de miliarde de dolari al uzinei de GNL Afungi din provincia Cabo Delgado. Potrivit lui Fredson Guilengue, manager de proiect la biroul din Johannesburg al Fundației Rosa Luxemburg, statul mozambican vede proiectul ca pe o modalitate de a câștiga bani pentru prioritățile urgente de dezvoltare națională, care au devenit și mai urgente din cauza pandemiei COVID-19.

Africa de Sud, care consumă 179 153 de milioane de metri cubi de gaz pe an, dorește, de asemenea, să devină un jucător important în sectorul gazelor. Descoperirile recente arată că țara are aproximativ 60 de trilioane de metri cubi de gaze în largul mării, o mare parte din ele în blocul 11B/12B din bazinul Outeniqua. De asemenea, guvernul intenționează să înceapă să producă energie electrică din gaz. În prezent, cea mai mare parte a gazului utilizat în țară provine din Mozambic.

Atât Shell, cât și Total SA, au făcut descoperiri semnificative de petrol și gaze mai la nord, în Namibia. Descoperirea Shell, în special, este semnificativă, având între 250 și 300 de milioane de barili de petrol și gaze.

Colonialism cu fațadă verde?

Se pot spune trei lucruri despre actuala goană după gazul african. În primul rând, toate discuțiile despre menținerea gazului, petrolului și cărbunelui „în pământ” în perioada premergătoare și după negocierile privind clima COP26 au dispărut aproape complet. Liderii africani au făcut scandal atunci când Mark Carney, trimisul special al ONU pentru acțiuni climatice și finanțe, și alții au condus campania de menținere a combustibililor fosili în sol. În mai 2022, actualul președinte al Uniunii Africane, Macky Sall, a declarat că „Africa trebuie să fie capabilă să își exploateze rezervele mari de gaze pentru încă 20 sau 30 de ani pentru a-și continua dezvoltarea și pentru a oferi acces la electricitate celor 600 de milioane de oameni care sunt încă lipsiți de acest lucru. Ar fi nedrept să fim opriți”.

Recent, în august 2022, ministrul sud-african al resurselor minerale și al energiei, Gwede Mantashe, a emis o serie de tweet-uri în care spunea: „Trebuie să explorăm și să exploatăm mineralele cu care este înzestrată țara noastră pentru a ne dezvolta economia… Este liniștitor să vedem că există un consens asupra faptului că gazul și energia nucleară fac parte din tehnologiile verzi în cadrul tranziției energetice echitabile. Trebuie să fim sistematici în abordarea noastră și să apreciem că industriile petroliere și de pescuit pot coexista.”

Miniștrii energiei din Nigeria și Egipt au protestat împotriva a ceea ce ei consideră a fi un comportament colonialist de intimidare din partea Nordului Global. Aceștia sunt hotărâți să „polueze acum și să curețe mai târziu”, așa cum au făcut-o și alte națiuni înaintea lor – asta dacă nu sunt transmise sume mari de bani din altă parte.

În al doilea rând, marile proiecte care sunt dezvoltate în Africa sunt orientate în mod special pentru piața de export. Foarte puțină infrastructură este dezvoltată pentru a răspunde nevoilor pieței locale. Prin urmare, acest „colonialism verde” va exacerba și mai mult ecocidul și sărăcia în comunitățile în care sunt găzduite aceste proiecte. Investițiile Total în Mozambic, de exemplu, sunt în valoare de 20 de miliarde de dolari – mai mari decât întregul PIB al țării, care se ridică la 14,2 miliarde de dolari. Și totuși, tot gazul din Mozambic va ajunge în Africa de Sud, Europa și în alte părți.

Africa are o lungă istorie de dezamăgiri legate de proiecte agricole, miniere și de combustibili fosili la scară largă, care au fost prezentate ca inițiative de dezvoltare transformatoare, dar care, în realitate, pe termen lung, au avut un impact foarte mic asupra condițiilor socio-economice ale comunităților gazdă. Republica Democrată Congo (RDC) este probabil exemplul acestui blestem al resurselor. În ciuda a mai mult de un secol de extracție a resurselor (cauciuc, cupru, cobalt, aur, platină etc.) de către stăpânii coloniali belgieni și, mai târziu, de către companii congoleze precum GECAMINES, RDC se află încă printre cele mai sărace cinci națiuni din lume, potrivit Băncii Mondiale.

Prezența răspândită a minelor artizanale și la scară mică în țară vine cu provocări majore în ceea ce privește drepturile omului, cum ar fi munca copiilor, sclavia, exploatarea sexuală și traficul de femei și copii. Corupția este endemică. Fostul președinte Felix Tshisekedi a semnat în 2007 un acord masiv de 6 miliarde de dolari pentru infrastructură în schimbul minereurilor cu investitorii chinezi China Railway Group Ltd. și Sinohydro. Cea mai mare parte a infrastructurii nu s-a materializat niciodată, dar mulți politicieni s-au îmbogățit foarte mult din această afacere. Investigațiile au arătat că niciunul dintre cele 31 de spitale și două universități planificate de Beijing nu au fost construite.

În Delta Nigerului din Nigeria, bogată în petrol, prezența companiilor petroliere a fost mult timp considerată un blestem. Industria petrolieră este caracterizată de „conducere slabă, corupție exagerat de mare și degradarea mediului”. Deversările de petrol sunt un eveniment obișnuit din cauza securității laxe, a furturilor și a pirateriei. Niciun corp de apă din Delta Nigerului nu a fost scutit de poluarea provocată de scurgerile de petrol.

„Colaborările trebuie să fie durabile din punct de vedere ecologic și trebuie să se bazeze pe principii democratice.”

Activistul Nimmo Bassey investighează de peste 30 de ani acțiunile companiilor petroliere din Delta Nigerului. În cartea sa „We Thought It Was Oil, But It Was Blood” (Credeam că e vorba de petrol, în realitate era sânge), el scrie că „Speranța medie de viață în Nigeria este în prezent de 52 de ani. În Delta Nigerului, aceasta este de 41 de ani. Doar aproximativ 30% dintre locuitorii din Delta Nigerului au acces la apă potabilă. În momentul în care statul Bayelsa a fost creat în 1996, în zonă existau mai puțin de 20 km de drumuri pentru toate anotimpurile… Sistemul corupt de clientelism și risipa care a rezultat a alimentat în mod semnificativ militarizarea, represiunea și violența”.

Ken Saro Wiwa a fost spânzurat în 1995 de către regimul Abacha după ce a acuzat guvernul nigerian și companiile petroliere precum Shell și BP că au purtat un război ecologic împotriva Ogoni. Atunci când cei grupul celor nouă activiști Ogoni au fost spânzurați, guvernul nu a cerut companiilor petroliere să dea o parte din profiturile lor comunităților locale. Abia recent a fost adoptată Legea privind industria petrolieră (PIA), care obligă companiile petroliere să plătească doar 3 la sută din profiturile de exploatare către comunitățile gazdă. Cu toate acestea, această sumă este infim de mică în comparație cu devastarea pe care companiile o lasă în urma lor.

Peste graniță, în Camerun, situația nu este diferită. De fapt, furia legată de cine beneficiază de veniturile Companiei Naționale de Rafinare (SONARA) a dus la războiul civil care a sfâșiat țara în ultimii șase ani. Timp de mulți ani, veniturile de la SONARA nu au fost incluse în bugetul național. Nimeni nu știe unde au ajuns acești bani.

Deși SONARA este situată în fostul teritoriu anglofon al Camerunului de Vest, aceasta obișnuia să angajeze majoritar lucrători francofoni din Camerunul de Est și a înființat doar școli și servicii în limba franceză pentru a se adresa acestor lucrători. Abia după izbucnirea războiului civil, compania s-a grăbit să își crească cota de lucrători anglofoni și a înființat o școală în care oamenii pot învăța în limba engleză – la aproape 50 de ani de la înființarea companiei.

Proiectele verzi demarate acum urmează un model similar. Mineralele de tranziție din RDC sunt exploatate de mineri artizanali, iar contextul este caracterizat de miliții armate, de munca copiilor și de trafic de ființe umane. Un raport recent al ONU a furnizat dovezi solide că Rwanda sponsorizează milițiile armate din RDC pentru a pune mâna pe o parte din bogățiile minerale ale țării. În Ouarzazate, Maroc, unde guvernul a convins comunitățile locale să-și cedeze terenurile în schimbul locurilor de muncă și al dezvoltării, optimismul s-a transformat într-o dezamăgire amară. Tinerii au început să iasă în stradă după ce și-au dat seama că promisiunile de locuri de muncă au fost doar fumigene.

Luați resursele și fugiți?

Setea de gaz a Europei alimentează, de asemenea, „acapararea ecologică”, adică confiscarea pe scară largă a terenurilor și a activelor cu sau fără compensații pentru așa-numitele „proiecte ecologice”. O parte din zăcămintele de petrol și gaze ale Senegalului se află direct pe insula Sangomar din Delta Saloum, o zonă inclusă în patrimoniul mondial UNESCO. Potrivit expertului în climă Ibrahima Thiam, comunitățile locale al căror acces la aceste zone a fost restricționat prin ordine guvernamentale riscă să piardă și mai multe zone de pescuit în favoarea proiectelor de gaze, ceea ce va alimenta cu siguranță migrația către enclava spaniolă Ceuta și către țările ECOWAS.

Guilengue remarcă faptul că comunitățile din Cabo Delgado au pierdut deja terenuri, mări și resurse forestiere pe care nici guvernul și nici Total nu le vor înlocui vreodată. Pentru a le agrava problemele, investiția Total a atras insurgenții islamiști în zonă, forțând sute de mii de oameni să își părăsească locuințele. Mozambic, Comunitatea de Dezvoltare a Africii de Sud (CDAS) și chiar Franța au adus soldați din Rwanda și CDAS pentru a-i înfrânge pe insurgenți. Cu toate acestea, comunitățile locale sunt abandonate în voia sorții.

În Camerun, comunitățile din fostele teritorii din vestul Camerunului sunt în război de doi ani, după ce oficiali din fosta parte franceză a teritoriului au fost aduși pentru a gestiona activele de petrol și gaze, lăsându-le fără nimic în materie de dezvoltare locală. Aceste teritorii văd vizita lui Macron ca pe un sprijin direct pentru uzurparea resurselor lor de către francofoni.

Investițiile marilor economii europene în Africa, ca răspuns la turbulențele de pe piețele energetice, nu țin deloc cont de preocupările legate de mediu. Progresele înregistrate în vederea trecerii la moduri de viață și de producție mai durabile au fost anulate în câteva luni.

Egiptul intenționează să anunțe liderii mondiali, în cadrul COP27, că țările africane ar trebui să fie autorizate să își exploateze capacitățile de gaz și nucleare pentru obiective de dezvoltare națională. Realitatea este că comunitățile care găzduiesc toate aceste proiecte au întotdeauna de suferit. Acestea pierd terenuri, pierd resursele marine și văd cum o mulțime de mașini și echipamente intră în comunitățile lor și le schimbă pentru totdeauna modul de viață, în timp ce toți banii se îndreaptă către capitale și marile orașe.

Acest lucru nu înseamnă că Africa nu poate colabora cu Nordul Global. Colaborările sunt posibile. Cu toate acestea, aceste colaborări trebuie să fie durabile din punct de vedere al mediului și trebuie să se bazeze pe principii democratice. Rămâne de văzut dacă aceste principii se vor reflecta în viitoarele negocieri COP.