Ultima oară când am mers în Rusia, acum patru ani (2-9 noiembrie 2018), am avut onoarea să fiu invitat de Societatea Memorial – una dintre cele mai vechi şi mai importante organizații din Rusia care luptă pentru drepturile omului. Eram invitat în cadrul programului „Dincolo de bariere”, la care au mai fost invitaţi de-a lungul timpului Adam Michnik (Polonia, Gazeta Wyborcza), Magyar Bálint (sociolog şi politolog din Ungaria), Vesna Teršelič (activistă croată, directoarea centrului „Documenta”), Nikola Marković (politolog din Croaţia). La sfârșitul anului 2021, Curtea Supremă rusă decide închiderea Societății Memorial – pe motiv că ar fi „agenți străini”. Această organizație veche, construită în jurul disidenților sovietici pe linia lui Andrei Saharov, o instituție liberală, democrată, deschisă, a fost închisă. Scriam atunci (29 decembrie 2021): „E un abuz ce li se întâmplă. A-i declara «dușmanii statului» e absurd. Nimic din activitatea lor nu demonstrează acest fapt – din contră: sunt doar inamicii autoritarismului. Pentru că știu cine sunt și ce fac, simt nevoia să mă solidarizez cu ei. Acest tip de abuzuri deschide perspective politice înspăimântătoare.”
Un mare gest.
Nu bănuiam că va urma războiul, dar acesta a fost un semn clar pe care noi nu-l vedeam încă. Decizia Comitetului Nobel pentru Pace mi se pare că face un mare gest, nu doar pentru că acordă acestei organizații premiul. Îl merită din plin. Comitetul face mult mai mult: face un gest înțelept, în spiritul a ceea ce ar trebui să însemne acest premiu. Comitetul Nobel a acordat Premiul Nobel pentru Pace simultan activistului belarus pentru drepturile omului Ales Bialiațki – care este în arest, organizației ruse Memorial și Centrului ucrainean pentru libertăți civile (Center for Civil Liberties). Este una dintre cele mai înțelepte și precise decizii, care combate încercările de a împărți popoarele în bune și rele, în general. Vine într-un moment important care contracarează discursul inuman, acum devenit la modă, conform căruia nu există oameni buni, decenți și importanți în rândul „popoarelor rele”. Ni se arată că avem nu doar personalități, ci și organizații, grupuri organizate, care luptă pentru drepturi și împotriva războiului în interiorul unor țări și zone autoritare, dictatoriale și care au puterea să lupte pentru libertate și pace în plin război. A ști să faci distincțiile astea nu înseamnă a nu ști care e diferența dintre vinovăție și responsabilitate: „Un întreg popor nu este vinovat, dar este responsabil”.
Comitetul Nobel pentru Pace ne anunță, premiind simultan organizații și persoane din țara victimă, dar și din țara agresoare și cea apropiată agresorului – Ucraina, Rusia, Belarus -, că știe clar să facă aceste distincții. Și că la pace putem ajunge împreună prin cei care luptă pentru pace, nu pentru război.
„Prin divizarea popoarelor nu poate exista pacea”.
Cum bine observă Alexander Baunov, editorul-șef de la Carnegie: „Este important ca, în vremuri nepașnice, Comitetul Nobel pentru Pace să sublinieze faptul că linia de demarcație dintre agresor și victimă, bine și rău, demnitate și umilință, nu este egală cu o graniță de stat și nici măcar cu o linie de front, căci ea nu trece între mase, ci între oameni”. „E un al doilea premiu consecutiv, excepțional de rar”, continuă Baunov, „acordat unor personalități din Rusia (anul trecut a luat ziaristul rus Dmitri Muratov), într-un moment în care Rusia a arătat și a acționat la fel de prost de mult timp. Sau poate subliniază prin acest mesaj, adresat și acelor vecini din Europa care încearcă să înlocuiască acest principiu de bază cu o simplă divizare a popoarelor”. Comitetul Nobel pentru Pace amintește un vechi principiu după care se ghidează: „Prin divizarea popoarelor nu poate exista pacea”.
Monumentul dezertorului necunoscut.
Știm, în acest moment, foarte mulți tineri fug din Rusia: nu vor să se înroleze. Multe țări cer închiderea totală a hotarelor. Oare aceasta este calea? Ei sunt „dezertori”: un nume urât de toți. Oare? Acum câtva timp am fost șocat când un prieten mi-a spus că există un oraș în Germania, Erfurt, unde există nu un monument al eroului necunoscut sau al soldatului necunoscut, cum suntem obișnuiți, ci „Deserteursdenkmal”, adică monumentul dezertorului necunoscut. Este un monument dedicat celor care au refuzat să lupte pentru Germania nazistă și care, salvându-se pe sine, i-au salvat și pe alții. Un război al imperiului, al cuceririi, al jafului îi face eroi pe cei care refuză să ia parte la el.
Articolul a apărut inițial pe pagina de internet a ziarului LIBERTATEA.
Interesant, cum ar face Ernu niste paralele intre pozitia sa din articol si pozitia filosofului rus Ivan Iliin?
I think their (Nobel Foundation) logic relates to the regional context, not to the national one. I invite you to check out the list of laureates from previous years. The global, regional, supra-national (EU) context are primordial (at least in the last decade or so). Also, many of the root causes of the war in Ukraine are outside of Ukraine.
The award goes to organisations, not state governments. By recognising the work of these NGOs (BL and RU) is meant to take more support away from the dictatorial regimes that they are criticising. For UA it is yet another reminder to cooperate more closely and provide/maintain an enabling environment for civil society – nit just as stellar fundraisers, but also as watchdogs and agents of change.
I understand that the phrase ”fraternity between nations” is a loaded term due to its complicated historical heritage and the current war. By giving the award to civil society organisation, I am guessing that they are highlighting the common history (not always violent), customs, slavic cultural origins of these three nations.
Again, the war is started and waged by warmongers and dictators. The citizens will have to the bear the toll of war and then find ways to live by each side again which is extremely difficult.
That being said, the Nobel Organisation is trying to adjust its practices but is still highly criticised (for good reason) for it’s post-colonial approach, the complicated heritage of its founder among other things. One example is the 2009 award to Barack H. Obama “for his extraordinary efforts to strengthen international diplomacy and cooperation between peoples” while he basically justified war during his acceptance speech.
For me the joint award is not a sign of diluting the issue, but of highlighting their inter-connectedness. Each laureate doing their work in a common struggle. Of course, they could have written something about highlighting the role of Track 3 in peacebuilding and the importance of linkages among other actors and tracks. Nobel is sadly about „Global Peace” not so much about peacebuilding.