DE PRIN ALTE PĂRŢI RECENTE

Și dacă războiul nu poate fi cîștigat?

Autor: Redacția

Gheorghi Medarov, Madlen Nikolova.

În aceste zile auzim, atît din partea celor care susțin Ucraina cît și din partea celor care susțin Rusia, și din stînga și din dreapta, că apelurile la pace ar fi o poziție slabă și lipsită de verticalitate. Insistența pe continuarea negocierilor de pace este interpretată ca fiind o anticipare a capitulării părții celei mai slabe. Dar o capitulare totală este prorocită și de putiniștii de pe rețelele de sociale care se dau drept experți militari.


Cele două critici ale pacifismului, una din numele Ucrainei-victimă și alta din numele Rusiei-agresor, impun activiștii din mișcările progresiste să aleagă o tabără într-un context în care pozițiile au fost stabilite în prealabil.

Dar aceste critici împotriva presupusei moliciuni a stîngii au scos la iveală nu busola morală zăpăcită a stîngii, ci mai degrabă necesitatea unor analize curente și viziuni despre viitor care ar fi antiimperialiste, antinaționaliste și antimilitare.

Conflictul a făcut vizibile și contradicțiile interne, dar și neputința stîngii de a formula o viziune comuna în numele păcii.

Invazia rusească nu se rezumă doar la acțiunile militare directe pe teritoriul Ucrainei. Cu toții, indiferent unde ne-am afla, sîntem chemați să nu ne mai ”înjosim” atîta.


Dar atît criticii agresiunii rusești cît și apărătorii ei nu ne oferă decît soluția militară a situației.

Propoziții aparent contradictorii precum că furnizarea de armament în Ucraina ar contribui la o victorie mai rapidă a rezistenței împotriva ocupației, dar și cea potrivit căreia mai mult armament nu ar face decît să amîne victoria inevitabilă a Rusiei presupun că, într-un final, va exista un învingător și un învins. Dar ambele părți (atît țările direct implicate în război cît și cele care le susțin) nu definesc prea clar ce înseamnă pentru ele ”victorie” în război și ce înseamnă o soluție realistă în condițiile actuale.  De exemplu, scopul actual al guvernului SUA nu este doar apărarea Ucrainei ci și slăbirea puterii militare a Rusiei.
Sîntem astfel nevoiți să mizăm pe capitularea inevitabilă a uneia dintre țările beligerante, iar fiecare dintre ele este evident pregătită doar de victorie.
Astăzi pacifismul e condamnat ca fiind o amenințare pentru securitatea națională, pentru ordinea internațională și uneori chiar ca fiind o apologie a fascismului.

Atît apărătorii agresiunii rusești, cît și cei care o condamnă vehement, atunci cînd ne solicită angajarea directă în război ne spun: ”Trebuie să luați partea cuiva!”. Conform noilor antifasciști, nuanțele și detaliile ar fi ”arme” în mîinile fasciștilor. Nimic nu umbrește sentimentul de puritate morală și infailibilitate al noilor antifasciști. 
În susținerea atacului rusesc este adus argument că Ucraina ar reprezenta o amenințare nazistă pentru Rusia și pentru minoritățile etnice din interiorul țării. Argumentul postulează mai departe că Ucraina ar purta un război civil deja de 8 ani iar pentru a-l opri e nevoie ca acest război să evolueze din unul civil în unul internațional sau global și să fie purtat într-un mod agresiv, pînă la capitularea deplină a dușmanilor, definiți de Rusia ca fiind naziști. A fi nazist nu înseamnă, în această narativă, a avea un comportament oarecare, ci e o caracteristică naturală a omului. Nazistul trebuie să fie nimicit sau ”reeducat” într-un mod violent.

Termenul ”nazist” este separat în mod intenționat de sensul său istoric și este utilizat ca un simplu instrument de dezumanizare a inamicului, ca un apel la război total, ceva caracteristic chiar naziștilor germani din secolul XX. Universalismul, în numele căruia se poartă războiul de ambele părți, deseori implică excluziunea radicală a celor care nu încap în conceptul nostru de ”umanitate”.

Aparatul ideologico-politic rus a privatizat astăzi opoziția împotriva nazismului și pretinde să dețină monopol asupra antifascismului ca fiind ceva specific rusesc. De asemenea, mașinăria propagandistică rusă separă antifascismul de istoria coaliției antihitleriste din cel de-al Doilea Război Mondial. Dar nu Rusia, ci URSS (pe care Putin o învinuiește lejer că ar fi creat națiuni ”artificiale” precum cea ucraineană), a jucat un rol considerabil în eliberarea Europei de fascism. În termenii propagandei rusești, ”nazismul” și lupta contra acestuia nu mai sînt deja concepte politice, ci etnice. ”Naziști” sînt toți cei care nu susțin eforturile disperate ale lui Putin de a renaște imperiul rus, iar ”antinaziști” sînt doar etnicii ruși precum și cei care îi susțin.
Atît în cazul noului antinazism rus cît și în antifascismul pro-NATO, termenul ”nazism” e deistorizat și decontextualizat, iar fascismul/nazismul ajung să fie simple instrumente de dezumanizare a oponentului. Procesul de rescriere a istoriei ajunge pînă acolo încît apelurile stridente de a distruge Monumentul Armatei Sovietice în Sofia sau decizia Germaniei de a se remilitariza după al Doilea Război Mondial sînt prezentate ca fiind parte a unei lupte eterne cu fascismul rus.
Desigur, chiar dacă liberalii neagă asta, Ucraina are probleme serioase cu extrema dreaptă, inclusiv cu batalionul Azov. Cu toate astea, oricine îndrăznește să vorbească despre faptul că războiul nu e o soluție pentru război, că o ocupație externă ar întări extrema dreaptă, pentru că aceasta trăiește din și pentru război, riscă să fie calificat drept ”banderovist” sau ”idiot util” plătit de vest. Tot în cadrul acestei narative, acești pacifiști naivi nu ar putea decît să facă slujbe religioase pentru pace pentru că le e frică de unica soluție posibilă – victoria totală a mașinăriei de război rusești.
Acest grup de demascatori entuziaști ai nazismului se împiedică în convingerea că Rusia ar fi capabilă să-i cucerească, în mod violent și cu forță brută, pe oricine îi stă în cale.
Problema cu orice război contemporan este că e extrem de dificil ca acesta să fie
cîștigat într-un mod unilateral, indiferent de inegalitățile radicale de putere. SUA, de exemplu, au pierdut războiul cu Afganistanul, chiar dacă acesta a durat mai bine de douăzeci de ani. Israelul nu reușește să-și impună voința asupra rezistenței palestiniene. O rachetă lansată din Fîșia Gaza costă cîteva sute de dolari iar doborîrea ei de către scutul ”Cupola de Fier” al armatei israeliene costă zeci de mii de dolari.
Aceste războaie nu pot fi cîștigate și, probabil, ele nu sînt purtate cu scopul de a fi cîștigate. În ultimul exemplu, cel al Israelului, înșiși ocupanții, nu rezistența contra lor, primesc miliarde de dolari ca ajutor militar din partea SUA. 


Militarizarea imaginației pare să fie un fenomen omniprezent. Pe de o parte, dezvăluirile despre atrocitățile reale comise asupra populației civile produc un șoc de scurtă durată ce conduce la o dorință mai mare de răzbunare, în locul opririi războiului și evitarea de noi jertfe.

Pe de altă parte, atrocitățile aleatorii și nimicirea infrastructurii civile consolidează prejudecățile entuziaștilor pro-război putiniști că intensificarea războiului ar putea conduce la rapida încheiere a acestuia. Alți putiniști direct infirmă informațiile despre violență ca fiind ”false” sau ca fiind parte a războiului informațional.
(S-au împlinit și dorințele celor care insistau ca guvernul bulgar să bată cu pumnul în masă și să își sacrifice ambițiile. Aceasta a însemnat, atît ca Bulgaria să trimită deschis arme pentru a sprijini ”simbolic” Ucraina pe termen scurt, cît și ca Bulgaria să cedeze orice pretenție de autonomie politică și să urmeze partenerii săi externi pe termen lung).
Entuziaștii ”furnizărilor de armament” par să nu observe, bunăoară, că ucrainenii, cărora acest armament le este livrat, de multe ori nu prea doresc să ucidă. Acest lucru este valabil și pentru o mare parte din recruții ruși trimiși în Ucraina.
Ucrainenilor li se pun în cîrcă și așteptări străine precum răzbunarea pe ”Imperiul Rău” pentru milioanele de oameni strămutați, pentru moartea violentă sau prin înfometare a zeci de mii de oamenii, pentru mii de femei care au fost abuzate sexual, pentru nimicirea unor industrii și orașe întregi. Deja sînt clare și consecințele globale catastrofale ale întreruperii lanțurilor globale de livrare a cerealelor ucrainene.
Spațiul public este deja îmbibat de suspiciune. Nu mai e nevoie ca statul să alcătuiască liste de pacifiști-dușmani ai poporului. Chestia asta este făcută cu succes de diverse grupuri ale ”societății civile”. Disciplinarea ideologică are loc prin intermediul unor agenți vigilenți care scotocesc internetul de oameni care ar adăuga nuanțe, de spații în care despre responsabilitatea pentru război se discută altfel decît din perspectiva ”specificului” regiunii noastre est-europene.
Criticile aduse eurocentrismului, care se focusează mai ales pe NATO sînt folosite de multe ori pentru orientalizarea repetată a Europei de Est. Tocmai aceste discursuri pretins antiimperialiste și neoccidentocentrice vorbesc acum ca și cum nu ar fi existat vreodată discursuri în regiune despre aderarea la NATO, șterg diferențe politice și își imaginează o presupusă unitate națională. Aceste discursuri invocă acum necesitatea reformării NATO și transformarea acestuia într-un bloc defensiv.
Dar unde a dispărut miza radicală a demascării eurocentrismului? Ea a fost redusă la susținerea înflăcărată și necritică a unui bloc militar vestic anticomunist, iar anti-imperialismul a fost pus în sluba unei operațiuni dubioase de evacuare, din istorie, a unei serii de crime de război comise de mai multe țări vestice. Această argumentare politică este însoțită de o ignorare aproape totală a mișcărilor antimilitare și pacifiste din Rusia.

Realismul fals al reformatorilor de stînga ai NATO și al decolonizatorilor stîngii europene merge mînă în mînă cu suspiciunea față de elementele ”anti-occidentale” din interiorul stîngii care îndrăznesc să pună la îndoiala faptul că războiul se va încheia mai repede dacă în conflict va fi aruncat și mai mult armament.
Dacă războiul constituie unicul orizont de rezolvare a conflictelor politice, desigur că ne vom epuiza trebuind să alegem între speranța unor războaie care ar fi purtate ”mai uman” și justificarea vulgară a oricărei violențe asupra civililor ca fiind o consecință naturală și inevitabilă a oricărui război (care din păcate este inevitabil). Și mai problematice sînt afirmațiile precum că războiul s-ar purta doar între două țări și că sancțiunile ar fi o alternativă războiului, nu o continuare a acestuia cu alte mijloace. Dacă orice e război, atunci orice se poate transforma în armă, la sancțiuni se răspunde cu sancțiuni și mai multe. Rusia oprește gazul spre Bulgaria și imediat apar voci care spun că Bulgaria ar trebui să oprească gazul rusesc spre Serbia. În această întrecere spre războiul total chiar și apelurile pentru pace se dovedesc a fi arme ideologice care sînt folosite împotriva inamicului care este învinuit că nu ar lua negocierile în serios.
Apelurile provocatoare și toxice către stînga se manifestă deseori în presiunea de a ne exprima susținerea pentru o parte doar în conflicte pe care liberalii le cred mai ”tragice” din motiv că jertfele acestora merită mai multă compasiune din motivul că ar fi fost atacate de inamicul geopolitic. Dar, o sarcină mai urgentă pentru mișcările socialiste este să facem războiul de negîndit pentru cea mai mare parte a oamenilor, și să arătăm că nu critica războiului, ci apologia acestuia reprezintă o formă prin care susținem poziția elitelor în loc să luăm partea cetățenilor ordinari care reprezintă majoritatea pe toate liniile frontului.
Deja există idei despre cum ar arăta o pace durabilă prin promovarea unor alternative și prin evitarea înarmării. De asemenea dispunem de un aparat conceptual bogat pentru analiza politico-economică a conflictelor. Totuși, pentru moment, oamenii de stînga par să fie mai înclinați să facă compromisuri cu blocuri economice și militare precum UE și NATO, instituții financiare internaționale nedemocratice sau guverne autocrate și autoritare precum cel al lui Putin în loc să încercăm să ne unim în numele unei lumi pașnice și juste.
Mișcările pentru pace din cadrul statelor naționale pot insista pe un nivel de angajament mai mare al propriilor guverne în cadrul negocierilor, în loc ca această misiune să fie lăsată doar pe seama guvernelor conservatoare. Mișcările pentru pace pot cere mai multă reținere din partea partenerilor occidentali ai Ucrainei. Nu ar trebui să fie prea dificil să înlocuim chemările impulsive ale președintelui american la o schimbare de regim în Rusia sau comentariile aprobatoare ale guvernului britanic în legătură cu utilizarea armamentului britanic de către Ucraina pentru a lovi ținte militare în Rusia, fapt care a adus după sine mai multe amenințări din partea Moscovei. Opoziția rusă contra războiului merită de asemenea sprijinul nostru deplin, mai ales dacă ținem cont de faptul că această operează într-un spațiu politic extrem de restrîns și periculos.
Mișcările ecologiste care militează împotriva schimbărilor climatice reprezintă un aliat evident al mișcărilor pentru pace pe timp de război, mai ale în cazul războaielor pornite pentru a obține resurse fosile ieftine. Din păcate războiul forțează mai multe țări să abandoneze procesul de implementarea Noului Curs Verde, oricît de firav ar fi fost acesta anterior.
Nu în ultimul rînd, accentul pe restabilirea și reconstrucția Ucrainei e la fel de urgent și important precum cel pus pe tactici militare imediate.
Din acest motiv iertarea datoriei externe a Ucrainei trebuie să fie o revendicare centrală și în campaniile pentru datorii externe juste (eng. Debt justice).


Dacă acest război a scos ceva la iveală pentru stînga, aceasta a fost mai degrabă ignorarea analizei imperialismului și critica neconvingătoare a militarismului decît vreo veche simpatie pentru Rusia care îi este atribuită de obicei stîngii.

Desigur, aceste momente nu reprezintă răspunsuri ușoare pentru militariștii care cred că mai multe arme, armate și mai multă violență ar fi răul cel mai mic, dar ele marchează pozițiile și punctele esențiale ale unei dezbateri necesare.
Dacă pornim de la premize greșite sîntem condamnați să ajungem la decizii greșite.
Iar alte soluții, mai bune și mai juste și mai pașnice, există. 


Articolul a apărut inițial cu titlul А ако войната не може да бъде спечелена? pe pagina Colectivei de Intervenții Publice (KOI) și a fost tradus din limba bulgară de Vitalie Sprînceană. 
Platzforma traduce articole de pe platforma KOI în colaborare cu cu reţeaua mediilor de stânga din Europa de Sud-Est ELMO.

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

4 Comentarii

  • \\Dacă pornim de la premize greșite sîntem condamnați să ajungem la decizii greșite.\\
    Just. La fel de just este si ca istoria nu invata, ea pedepseste. Pentru europeni nu a fost de ajuns ca l-au crescut pe Hitler, l-au mai crescut si pe Putin. Voi, pacifistii, mizati pe negocieri si acorduri, care este utilitatea lor? Cele mai puternice state au garantat integritatea teritoriala a Ukrainei in schimbul renuntarii la arma nucleara, si??? Angliei i-au placut banii rusesti, americanii s-au ascuns dupa o formula lingvistica care le permite ca promisiunile sa pamina doar promisiuni si, care e rezultatul?
    Rezultatul este discreditarea totala a negocierilor si acordurilor. Dupa ce s-a intimplat cu Ukraina se mai poate ore negocia cu Iranul, Corea de Nord sau alta tara pe tema armelor nucleare?! Unde erau pacifistii in 2008 cind rusii au agresat Georgia? In 2014 cind au luat Crimea? Care este randamentul, utilitatea voastra? Eticheta e frumoasa, teoretic si eu sunt pacifist. Dar realitatea e cu mult mai dura, pentru existenta trebuie sa lupti, uneori cu arma in maini. Iar in razboiul dintre Rusia si Ukraina este deacum cistigator – Ukraina. Indiferent de rezultatul luptelor. A aparut natiunea ukraineana.

  • Pacifismul e influent doar dacă e coerent.
    Cred că, cam ca toată lumea, am avut frămîntări interne în legătură cu acest război dar am decis că rămîn pe aceeași poziție: condamn violența și omuciderea și nu le consider justificate…
    acum, mi se pare ridicol să ceri socoteală pacifiștilor pentru război…ei nu le pornesc și nici nu le pot (încă) opri. poate mai încolo, în alte vremuri…nu e vina noastră, a apcifiștilor, că războiul e văzut încă ca o strategie legitimă de a rezolva conflcite și disensiuni politice…(e ușor să vorbești de Putin dacă uiți că Afganistanul, Irakul, Libia, Siria și alte țări au fost aprinse de alți jandarmi ai lumii).
    Dacă merită sau nu să lupti e o altă discuție – probabil în situații extreme (cînd viața ta e în pericol, cînd alte căi nu-s etc).
    dar ceea ce e clar că ”mai mult război în Ucraina” (mai mult armament, mai multă violență) nu va ajuta nicidecum situația în regiune… o Ucraina înarmată pînă în dinți alături de o Rusie la fel de înarmată – asta nu e o garanție pentru pace în regiune și în lume.

  • Eu inca n-am intilnit moldovean sa fie multumit de situatia din tara. Dar cind intrebi: ce, concret tu, doresti? – majoritatea raspunde „sa shii ghini” Cam tot asa si pacifistii doresc sa shii ghini…
    Imi dau sama bine, in afara de rusi cine ci cite conflite si razboae a generat. Mai mult ca atit, chiar singuri ucrainenii nu sunt chiar atit de fara probleme vecini pentru noi. Dar nu e timpul si locul. Acuma se zamisleste o noua cortina de fier, si de care parte vom fi noi tot acuma se decide. deci nu e timpul si locul pentru discutii pacifiste, trebuie prin toate mijloacele sa ne asiguram un loc sub soare mai aproape de tabara democratica.

  • Andrei, mai repet: ideile si valorile merita sprijinite (sa crezi in ele) nu cind e comod sau practic sau oportunist din punct de vedere politic, ci intotdeauna..
    faptul ca condamnam imperialismul si militarismul rus nu ar trebui sa ne faca orbi la alte imperialisme… (de exemplu la imperialismul turc in Kurdistantul sirian, la cel american in Afganistan si Irak, la cel francez in regiunea Sahel etc).
    e intotdeauna loc de discutii pentru discutii pacifiste, mai ales daca ne intrebam in ce lume vrem sa traim mai incolo…in una in care sintem de partea buna a taberei (”democratica”) dar in care razboiul ramine prezent, sau in una in care nu este razboi.
    raspunsul e evident pentru mine

Lasa un comentariu