DOSAR SOCIAL RECENTE

Munca agricolă și de îngrijire în Europa lăsată pe seama migranților nedreptățiți

Autor: Redacția

de SHANA COHEN, GERRY MITCHELL și LIRAN MORAV, 9 martie 2022

Muncitorilor migranți informali nu li se refuză doar protecția socială de bază, ci și posibilitatea de integrare.

Campania electorală în timpul alegerilor prezidențiale din Franța a arătat importanța continuă a migrației în dezbaterile politice și utilitatea acestui subiect în atragerea anumitor segmente electorale. Forța de muncă migrantă, în interiorul și către Uniunea Europeană, este în creștere, în mare parte pentru că economiile nu pot funcționa fără aceasta.

Muncitorii migranți reprezintă 13% din forța de muncă cheie a UE. Potrivit Comisiei Europene, în sectoare precum transportul, logistica, sănătatea și agricultura, muncitorii migranți au fost esențiali pentru buna funcționare a economiilor europene în timpul pandemiei.

Totuși, se pare că această dependență nu a generat în paralel un sprijin politic pentru migrație, pentru că deseori migranții din sectoarele cheie cum ar fi agricultura, sunt izolați și exploatați din punct de vedere social. Iar asta subminează oportunitățile de îmbunătățire a statutului, imaginii și înțelegerii migrației în cadrul populației de rând. Migranții din sectoare precum cel al îngrijirilor se confruntă deseori cu unele dintre cele mai abuzive condiții de muncă de pe piața europeană, joburile fiind, de obicei, prost plătite, nesigure și uneori informale.

Excluși din sistemul de protecție

Un studiu realizat în patru țări de către Fundația Europeană pentru Studii Progresiste și grupul de reflecție TASC documentează condițiile miilor de migranți din două sectoare critice: agricultura și cel al îngrijirilor. Se estimează că o treime dintre muncitorii agricoli și puțin sub jumătate dintre muncitorii casnici din UE nu sunt declarați și, prin urmare, sunt excluși de la mecanismele de bază ale protecției sociale. Aceste cifre sunt semnificativ mai mari în rândul migranților.

În consecință, puțini migranți din domeniul îngrijirilor sau al agriculturii stabilesc legături durabile cu membrii comunităților lor locale. Aceștia rareori participă la viața civică și politică și aproape nimeni nu face parte din sindicate sau asociații comunitare.

În plus, migrația acestora este circulară sau sezonieră — între țara de origine și țara gazdă sau între diferiți angajatori — ceea ce subminează adițional angajamentul lor social.

Această stare a lucrurilor convine angajatorilor, dar în același timp perpetuează condițiile de muncă precare și, fără îndoială, contribuie la susținerea argumentelor politice împotriva migrației. Mai mult ca atât, condițiile de muncă și de viață inferioare standardelor dezvăluie amploarea presiunilor structurale asupra celor două sectoare, sugerând eșecurile politice repetate în țările analizate.

Fermierii europeni activează în condițiile unor presiuni concurențiale din ce în ce mai mari. Întrucât tot mai puțini muncitori „locali” sunt dispuși să lucreze în agricultură, fermierii au ajuns să se bazeze pe muncitorii migranți exploatați pentru a acoperi deficitul forței de muncă, reducând concomitent la minimum costurile de producție.

În mod similar, îmbătrânirea populației și participarea tot mai mare a femeilor pe piața muncii au sporit cererea de îngrijire a copiilor și a persoanelor în etate la prețuri accesibile.

Cu toate acestea, majoritatea guvernelor europene nu au extins infrastructura publică de îngrijire pentru a răspunde acestor nevoi. Prin urmare, familiile angajează direct migranți prost plătiți în calitate de îngrijitori, mulți dintre aceștia fiind nedeclarați și neprotejați de reglementările naționale în materie de muncă.

Solidaritatea subminată

 Să contăm pe muncitorii exploatați și invizibili care ocupă joburile precare nu este o soluție politică durabilă la deficitul de forță de muncă de pe piață în sectoare critice. Pe termen lung, aceasta doar perpetuează existența unei societăți în două niveluri unde grupuri mari de muncitori-cheie sunt izolate și lipsite de drepturi sociale.

Migranții pe care comunitatea „gazdă” contează cel mai mult sunt, de asemenea, cei cu care aceasta interacționează cel mai puțin. Lipsa de contact între migranți și localnici erodează coeziunea socială: subminează solidaritatea între segmentele pieței muncii și, în același timp, ajută populiștii din extrema dreaptă să alimenteze sentimentele anti-imigranți.

Societățile cu două niveluri sunt, de asemenea, toxice pentru integrare. Migranții prost plătiți care lucrează zile întregi la ferme sau gospodării izolate rareori au timpul și resursele necesare pentru a investi în formare sau învățarea practicilor culturale și limba maternă a țării gazdă. Condițiile de muncă și de trai a acestora îngreunează activitatea sindicatelor și inspectorilor muncii în a-i găsi și a le oferi protecția necesară.

Astfel, mulți dintre ei rămân blocați în locuri de muncă precare, fără sprijin și fără perspective de mobilitate socială pe termen lung. Faptul că sunt exploatați la locul de muncă și că au puține oportunități de implicare în societatea care i-a adoptat subminează orice sentiment de apartenență pe care muncitorii migranți l-ar putea avea față de aceasta. Exploatarea economică și excluziunea socială sunt interconectate într-un cerc vicios.

Un impact trecut cu vederea

 Până în prezent, factorii de decizie politică europeni porneau de la ideea că politica de integrare presupune garantarea participării migranților pe piața muncii – de exemplu, prin facilitarea studierii limbilor străine. Politicile naționale și interguvernamentale de integrare tind să neglijeze impactul pe care îl au condițiile de muncă asupra perspectivelor de integrare economică și socială pe termen lung ale migranților.

Inițiativele recente la nivelul UE au făcut prea puțin pentru a adresa provocările cu care se confruntă migranții care muncesc în agricultură și în domeniul îngrijirilor. Deși recunoaște contribuția semnificativă a acestora în timpul pandemiei, obiectivul central legat de ocuparea forței de muncă al Planului de acțiune al UE privind integrarea și incluziunea 2021-2027 este de a se asigura că toți migranții își pot desfășura competențele pe piețele forței de muncă din Europa.

Planul nu progresează în măsurile sale de îmbunătățire a condițiilor de muncă pentru migranții deja angajați în sectoarele precare. Planul recomandă însă implicarea angajatorilor și a părților interesate din cadrul comunității în integrarea locală a muncitorilor. Astfel, deși este un pas în direcția corectă, nu e clar cum acest plan poate fi realizat în condițiile în care muncitorii migranți mobili din punct de vedere geografic activează și locuiesc adesea în locuri îndepărtate.

Așadar, ce poate fi întreprins pentru facilitarea integrării și coeziunii sociale mai largi a muncitorilor migranți cheie din agricultură și îngrijire?

La nivelul strategic al UE, factorii de decizie politică trebuie să utilizeze sensibilizarea sporită a muncii de îngrijire generată de discuțiile publice privind criza din domeniul îngrijirii în perioada pandemică pentru a crea un nou discurs pe acest subiect, promovând statutul acesteia în conformitate cu cererea tot mai mare din partea societății.

În mod similar, UE trebuie să-și reconfigureze discursul pe tema agriculturii pentru a încorpora durabilitatea, justiția socială și relocalizarea, recunoscând că modelul economic dominant care servește producția industrială/în masă la nivel mondial nu este sustenabil.

Este nevoie mai degrabă de o reformă integrată, decât de inițiative discrete axate pe un singur aspect, cum ar fi protecția naturii, drepturile consumatorilor sau condițiile de muncă echitabile.

Măsură insuficientă

 În mod esențial, protecția muncitorilor migranți trebuie să fie „integrată” în legislația UE și în guvernanța financiară. Recenta includere a unui „mecanism de condiționalitate socială” în politica agricolă comună este un pas pozitiv în direcția corectă, dar insuficient.

De asemenea, este esențială eliminarea lacunelor de reglementare transnaționale care permit angajatorilor din UE să ocolească standardele de muncă atunci când angajează muncitori migranți. De exemplu, actuala directivă privind detașarea muncitorilor permite unor angajatori din domeniul îngrijirilor să angajeze muncitori migranți fără a fi obligați să plătească un salariu minim sau să achite contribuții în sistemul de asigurări sociale.

La nivel național, țările europene ar trebui să-și reformeze sistemele de inspecție a muncii pentru a asigura o monitorizare eficientă a condițiilor de activitate ale muncitorilor migranți din mediul rural și din gospodăriile private și să ia măsuri pentru a face sistemele sale juridice mai accesibile. Acestea ar trebui să includă renunțarea la taxele judiciare, asigurarea serviciilor de interpretariat gratuite și permiterea muncitorilor fără documente să depună plângeri fără riscul de a fi deportați.

Pe termen lung, țările UE trebuie să investească în dezvoltarea unei infrastructuri pentru muncitorii migranți care să nu-i segregheze de populația locală. Pe lângă locuință și transport, aceasta trebuie să includă inițiative comunitare care ar permite cultivarea diverselor rețele sociale și a solidarității între muncitorii migranți și cetățenii locali. Programul britanic „Near Neighbours” este un bun exemplu în acest sens.

Este esențială oferirea unui rol mai activ al organizațiilor neguvernamentale, inclusiv al sindicatelor, pentru a ajunge la migranții din agricultură și domeniul îngrijirii. Muncitorii care sunt implicați în astfel de organizații au mai mari șanse să mobilizeze rețelele de sprijin și solidaritate, care le permit, la rândul lor, să obțină condiții de muncă și de viață mai bune și să se bucure de o integrare adevărată. De asemenea, UE ar putea lua în considerare posibilitatea de a solicita în mod explicit statelor membre să includă muncitorii migranți în mecanismele de negociere colectivă în propunerea sa de directivă privind salariile minime adecvate.


SHANA COHEN este directoare a TASC. A predat la Universitatea George Washington, la Universitatea din Sheffield și la Universitatea Cambridge – unde a fost directoare adjunctă a Institutului Woolf pe domeniul politicii sociale globale, globalizării și serviciilor umane. Are o experiență vastă de lucru cu ONG-uri și organizații comunitare, inclusiv în Maroc, SUA, Marea Britanie și India.

GERRY MITCHELL este cercetător în domeniul politicilor sociale, iar în ultimul timp a lucrat pentru Compass, Fundația pentru Studii Europene Progresiste, Fundația Friedrich Ebert și TASC. Interesele de cercetare: inegalitatea, experiența din prima linie a politicilor sociale și reforma democratică.

LIRAN MORAV este doctorand la Universitatea din Cambridge. Cercetările sale se axează pe capitalul social, coeziunea socială, etnie și migrație.


Articolul a apărut inițial pe platforma Social Europe cu titlul Europe’s agriculture and care—mistreated migrants și a fost tradus din limba engleză de Corina Ovcearenco. 

Traducerea a fost realizată în cadrul proiectului ”Dosare Sociale: Solidaritate, Muncă şi Drepturi Sociale” în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova.
Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al fundației.

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

Lasa un comentariu