Carantina ca o lecție de empatie

Scurt context istoric.

Pe 11 martie Organizația Mondială a Sănătății (OMS) declară pandemie la nivel global de Covid-19.

Tot mai multe state impun măsuri prin care restricționează libera circulație a persoanelor, sistează transportul aerian, controlează hotarele adică impun reguli despre cine poate intra și cine poate ieși (majoritatea țărilor își închid granițele pentru străini), declară carantină, uneori totală, în regiuni și orașe, îndeamnă cetățenii să stea acasă, să evite spațiile publice, să se spele pe mîini cu apă caldă și săpun și să sune la medic dacă înregistrează simptome caracteristice noului virus, sînt sistate activitățile piețelor, sălilor de concerte, campionate sportive etc etc.

Tot mai multe țări recurg la un instrument excepțional aflat la îndemîna statului și declară situație de urgență.

În această criză pandemică, marcată de necunoaștere deplină a amenințării și neputință (pentru care liderii lumii au folosit cuvinte mari precum apelativul război invocat de Macron, sau cea mai mare provocare de la Război încoace folosit de Merkel), OMS și statele naționale fac apel la unitate, solidaritate și cooperare.

Unitate în suferință, solidaritate în efort…

Lumea pare să fie mai unită și mai solidară decît oricînd.

Doar că… intrăm în această ”solidaritate” națională și internațională așa cum eram înainte de pandemie – inegali.

Mai mult, inegalitățile sociale și economice din realitatea noastră ”obișnuită” (cea de pe timp ”de pace”) s-au intensificat în situația excepțională de pandemie. Dacă pandemia este o situație extraordinară și un șoc imens pentru cei care au loc de muncă, salariu lunar, economii, casă, apă potabilă curentă și toate celelalte comodități ale vieții contemporane, imaginați-vă cum se trăiește pandemia dacă ești persoană fără adăpost, șomeră, migrantă, refugiată etc.

Poți sta acasă, dacă ai o casă.

Aproximativ 150 de milioane de persoane de pe glob sunt persoane fără adăpost¹, sau 2% din populația lumii. Aceste persoane nu pot da curs recomandării OMS de a sta acasă. În Chișinău numărul persoanelor fără adăpost variază, conform unor estimări, între 3 și 4 mii. Alte peste 20% din populația lumii locuiește în locuințe informale, fără comodități, acces la apă și sanitație² (vezi și scrisoarea deschisă a celor de la Căși Sociale ACUM! cu privire la situația persoanelor care trăiesc în ghetouri urbane și locuințe informale din Cluj³).

Apoi, între 20-50% din populația urbană a lumii își închiriază locuința⁴, iar asta înseamnă că pînă la jumătate din populația urbană a lumii trebuie să-și achite dreptul de a avea un acoperiș în fiecare lună, din salarii precare, fără excepții de pandemii sau orice altă natură. Vor fi anulate plățile pentru chirie pe perioada carantinei? Vor fi înghețate prețurile la chirie (ce oprește pe cei care dau în chirie, de foarte multe ori fără contracte legale, să crească prețurile)?

Vocile acestea, în cea mai mare parte, sînt invizibile. Dar sînt și excepții. Spre exemplu în Marea Britanie, găzdașii au lansat o petiție semnată deja de peste 170 000 de persoane care cer anularea chiriei pentru perioada carantinei⁵.

Poți să te speli pe mîini dacă ai acces la apă.

Peste jumătate din populația lumii nu-și permite să urmeze recomandarea OMS de a se spăla frecvent pe mîini cu apă caldă, această jumătate din populația lumii n-are acces la apă și servicii de sanitație⁶. E o realitate dureroasă și pe timp  normal, e o realitate cruntă, și cu potențial de tragedie de proporții pe timp de pandemie.

În Moldova situația e departe de a fi excelentă: sub 60% din populația țării beneficiază de servicii de alimentare cu apă (adică peste ⅓ din populație nu are acces la apă curentă). Chiar și în municipiul Chișinău, doar aproximativ 70% din populație are acces la apă curent⁷.

Carantina… ca rutină

Nu-i așa că te înspăimîntă gîndul că vei sta în carantină 2 săptămîni? Ce zici dacă vom fi nevoiți să stăm în carantină 1 an și jumate? Poți trece prin imaginație gîndul la 5 sau chiar 8 ani de carantină?

Înaintea valului de carantină pe social media, înainte ca clasa medie moldovenească să intre în carantină (adică pe facebook) și să inventeze hăștăguri de genul #stauacasă, înainte ca carantina să fie cool, aceasta, adică, carantina era rutina zilnică pentru mii de femei de cele mai multe migrante, lucrătoare în sfera industriei de îngrijitoare.

Zeci de mii de femei din Moldova lucrează ca îngrijtoare în Italia (unde sînt cunoscute ca bandante), Israel, Spania, Turcia etc.

Mama mea a lucrat metapeletă (îngrijitoare în ivrită) în Israel timp de 9 ani, din mai 2010 pînă în august 2019. În Israel, industria de îngrijire este formată doar din migranți, și numără peste 60 000 de persoane, dintre care peste 80% sunt femei. Peste 10 000 de îngrijitoare din Israel sunt femei din Moldova, alte 10 000 sunt din India, 10 000 din Sri Lanka, 15 0000 din Nepal și alte 15 000 din alte țări din Europa de Est⁸.

Cităm pentru început din studiul ”Îngrijitoare din Europa de Est” (eng. Caregivers from Eastern Europe) publicat în 2017 de către organizația Linia Fierbinte pentru Migranți și Refugiați și organizația Kav LaOved – Linia Fierbinte a muncitorilor din Israel, care cartografiază principalele încălcălcări ale drepturilor muncitorești ale îngrijitoarelor din Israel.

Conform acestui studiu îngrijitoarele lucrează mult peste programul de muncă, nu beneficiază de timp liber, sunt plătite sub salariul minim pe economie, sunt obligate să îngrijească și alți membri ai familiei decît persoana indicată în contract (adică sînt plătite să aibă grijă de o persoană și ele se îngrijesc de cel puțin două iar uneori gătesc și pentru familia extinsă, mai ales de sărbători), sunt obligate să îndeplinească alte responsabilități decît cele ce țin nemijlocit de îngrijirea bătrînei/bătrînului (cumpărături, curățenie), le este îngrădit accesul la viața privată, le este îngrădit accesul la apă și sanitație etc.

Despre caracterul de carantină al metapeletelor, studiul scrie următoarele: ”Îngijitoarele sunt angajate 24/24 de ore pe zi, 6 zile pe săptămînă. Locuiesc în casele angajatorilor, și în medie lucrează 12 ore pe zi. În timpul celorlalte 12 ore sunt pe modul de așteptare și trebuie să fie la dispoziție de fiecare dată cînd pacientul are nevoie de serviciile lor. O muncitoare a raportat despre un caz extrem cînd a fost nevoită să lucreze 22 de ore în continuu.”⁹ Deși legal metapeleltele au dreptul la o zi liberă pe săptămînă, ⅓ din muncitoarele intervievate pentru acest studiu erau obligate să muncească 7 zile pe săptămînă.

Distanțarea socială, practicată însă de nevoie și permanent, pe durata unor ani lungi, descrie cel mai bine modul de viață al îngrijitoarelor care lucrează în Israel. Același studiu relatează că în Israel nu există comunități ale muncitorilor/muncitoarelor din Europa de Est, iar rețelele sociale ale acestora sunt mult mai slabe decît cele ale muncitorilor din Asia, spre exemplu.

Deși, știam despre caracterul de ”carantină” permanentă a muncitoarelor din industria de îngrijire 24/24, nu știu cum se face, că o dată cu toate grijile și anxietățile din jurul pandemiei, uitasem despre asta. Poate, această uitare se datorează și faptului că mama e acasă. Deși nu ne putem vedea deja de 10 zile, știu că e acasă, cel puțin geografic e aproape, într-un spațiu pe care-l cunosc și asupra căruia naiv, cred că am mai multă putere de control.

Această uitare temporară a fost spulberată ieri cînd am citit pe un grup de facebook a metapeletelor din Israel o postare scrisă de o metapeletă din Moldova care lucrează acolo de 5 ani:

”Fetelor, nu știu cum voi dar eu de 5 ani sunt în carantină”.

Sute de metapelete din Moldova au apreciat remarca, iar zeci de femei au scris despre experiența lor de ”distanțare socială”.

”Toate metapeletele sunt deprinse cu carantina.”

”E bine că noi deja suntem vaccinate și deprinse cu carantina.”

”Am în țară 1.5 ani și nu ies deloc din casă. Ies de 2 ori pe lună, o dată cînd primesc salariul și o dată cînd duc tabelul la firmă. E foarte greu, bătrîna are alzheimer. Reiese că stau în carantină de 1.5 ani.”

”De 8 ani stau în carantină. Într-un an am ieșit la liber de două ori…respir aer numai de la geam…Cred că în situația mea îs multe…”

”Suntem aproape toate în carantină. Diferă doar anii.”

”Cu coronavirus sau fără, metapeletele sunt în carantină. Dacă ieșim din carantină, arde casa și noi trebuie să o stingem.”

Mama ne povestea despre cum muncea 24/24, fără timp liber pentru viață socială sau pentru sine.

Mama îmi descrie rutina ei de ”carantină”. Din 9 ani, 7 ani jumate n-a avut nicio zi liberă, iar timp de 1 an jumate a avut o zi liberă pe lună. Rutina ei, și a majoritatea femeilor din industria de îngrijire arată în felul următor:

”Mă trezeam la 6:00. La 7:00 făceam curat în casă, ștergeam praful, spălam podelele. Sara se trezea la 11:00. O scăldam, o scoteam pe terasă afară. Sara atingea cu degetul toate suprafețele din casă și-mi zicea undea n-am șters praful. Îi făceam ceai și o hrăneam. Apoi făceam prînzul. La 1:30 veneau copii și mîncau. Cîteodată Sara îmi spunea să fac pînă la 5 feluri de mîncare. Spălam vesela pînă la 3. Sara se culca. Eu stăteam în cameră, vorbeam cu copiii. La 5 iarăși o hrăneam pe Sara. Ea se uita pînă tîrziu la fotbal, stăteam cu ea pe canapea pînă se culca, pe la 12:00. Noaptea mă trezeam de 2-3 pe noapte să o duc la veceu. Dimineața următoare mă trezeam iarăși la 6:00 și continuam rutina”.

Pandemia ca breșă în realitate

Pandemia a creat o breșă în realitate, a tăiat transversal o felie din sistemul capitalist actual oferindu-ne o mostră de probleme și simptome.

Pe de altă parte, pandemia a facilitat crearea unui spațiu de critică și reflecție socială-economică-politică-culturală a capitalismului și ne impune să reflectăm la:

• consecințele demontării statului din ultimii 20-30 ani, a privatizării infrastructurii sociale și bunurilor comune, și a impunerii logicii profitului în sisteme sociale cruciale cum este sistemul de sănătate (tocmai cînd aveam cea mai mare nevoie, nu dispunem de un sistem de sănătate publică care să garanteze accesul tuturor la servicii calitative de sănătate).
• consecințele comodificării muncii și dependența totală a supraviețuirii de capacitatea de muncă salariată. Salariul lunar formal sau informal este o sursă insuficientă de venit pentru majoritatea populației, chiar și în vremuri obișnuite. Salariul minim în Moldova nu acoperă necesitățile de bază, cu atît mai mult ale familiilor în care există doar un singur salariat. Însă, odată cu incapacitatea temporar-nedeterminată a muncii din cauza pandemiei, tot mai mulți s-au trezit încă și mai vulnerabili. Mulți angajați au fost forțați să-și ia concediu pe cont propriu, adică neplătit, mulți alții au fost forțați să continuie să muncească chiar dacă viața și sănătatea lor este expusă pericolului. În asemenea condiții ne putem gîndi la soluții precum venitul garantat universal (eng. universal basic income), dezvoltarea infrastructurii de locuințe sociale pentru toți, desprinderea asigurării medicale de statutul de angajat etc.
• consecințele exploatării resurselor naturale, a poluării mediului înconjurător, distrugerea echilibrului ecologic și invazia umană în ecosistemele naturale¹⁰, procese care pe lîngă toate favorizează mutațiile unor viruși. Sîntem obligați (și forțați de circumstanțele excepționale) să ne gîndim la moduri de producție ce ar contribui la diminuarea amprentei de carbon prin re-inventarea sistemică a economiei, transportului, orașului, agriculturii etc.
• consecințele organizării producției globale în lanțuri de producție globală și dependența economică creată de acest sistem, și totodată necesitatea rezilienței economice a comunităților. În Moldova s-au terminat măștile chirurgicale pentru că criza din China a afectat producția și transportarea acestora din China spre toată lumea, inclusiv în Moldova. Un stat care, deși are o industrie textilă dezvoltată, în condiții de pandemie nu se poate auto-asigura nici măcar cu produse atît de simple precum măști igienice – nu este un stat rezilient.
• consecințele industriei agro-alimentare bazată pe agricultura monoculturală și creșterea intensivă a animalelor în ferme industriale supra-aglomerate care facilitează răspîndirea virușilor și bacterilor și îmbolnăvirea animalelor. Virușii au condiții ideale de dezvoltare în ferme animale mari în care animalele (păsările, porcii, bovinele) stau înghesuite cu zecile de mii, în care acestea sînt izolate de condițiile naturale și în care virușii se pot dezvolta nestingherit¹¹. Majoritatea secvențelor de viruși ai gripei care au ucis mii de oameni (gripa aviară, gripa porcină) își au originile în mutații produse în zone cu importante concentrații de ferme industriale. Aceasta ar trebui să ne facă să regîndim parametriii sistemului alimentar global prin încurajarea suveranității alimentare, respectarea drepturilor țăranilor, dezvoltarea economiilor circulare și solidare, deconcentrarea producției agricole, demontarea marelor ferme de animale etc.
• consecințele urbanizării masive și a planificării urbane deficitare, și totodată necesitatea regîndirii orașului prin prisma planificării urbane reziliente, ecologice și inclusive.

Concluzii

Întrucît pandemia a împins tot mai mulți oameni în situații precare, grupurile vulnerabile și marginalizate au găsit în sfîrșit o ureche care să le asculte.

Pandemia a devenit o platformă globală pentru lucrătorii migranți, refugiați, pentru persoanele fără adăpost, pentru persoanele din locuințe informale etc. de a vorbi despre problemele lor și în sfîrșit de a fi înțeleși.

Precaritatea generalizată pe timp de pandemie a făcut mai inteligibile pentru majoritatea precaritățile specifice ale lumii contemporane.

Abia cînd toți suntem potențiali șomeri, potențiale persoane fără adăpost, potențiali migranți, potențiali refugiați abia atunci înțelegem luptele zilnice pe care le duc unii (milioane și miliarde) oameni pentru supraviețuire.

Trebuie să ne învățăm să construim solidaritate dincolo de piață și stat.

Fără niciun dubiu, carantina e o provocare pentru toate persoanele care stau în aceste săptămîni închise în casă. Cu toții înțelegem că situația de carantină e inumană și e asocială.

Sper să ținem minte despre aceste lucruri și cînd ieșim din carantină și să înțelegem că pentru anumite grupuri de persoane carantina nu e temporară, și nu e despre artă și călătorii on-line prin muzeele și galeriile lumii sau despre cărți citite și cursuri online. Sper să ne revoltăm că asemenea munci continuă să existe. (Să mai adăugăm aici că această carantină presupune riscuri suplimentare pentru unele grupuri vulnerabile și pentru situații în care ”acasă” e mediul favorabil: violența față de femei și violența în familie practic sînt de necontrolat și de nestăvilit acum cînd instituțiile statului sînt prinse în altă parte, la fel ”statul acasă” impune responsabilități de muncă domestică suplimentare pentru femei).

Ar fi păcat să nu folosim această situație în care ritmul nostru nu este structurat de muncă pentru a ne interoga despre marile întrebări: ce fel de viitor vrem să construim? Ce fel de economie vrem să dezvoltăm? Vrem să fim dependenți de producția de măști din China? Cum remunerăm diversele munci sociale (în Moldova, dar nu numai angajații din finanțe și bănci primesc de 2 ori mai mult decît medicii și tare ne sînt folos băncile în situații de criză!)?  Ce fel de sistem social vrem? Ce fel de sistem medical vrem? Cîte spitale s-au construit în ultimele decenii în Moldova?

REFERINȚE: