La o emisiune TV în care au fost invitați să vorbească Vasile Tărîță, cu care am făcut interviul de mai jos, Ecaterina Deleu, colega sa și autoarea cărții Generații secunde de migranți[1], și eu însumi, moderatoarea emisiunii Natalia Morari a mărturisit că are disonanță cognitivă atunci când discută despre felul în care pot fi ajutați moldovenii emigrați sau care intenționează să emigreze. O înțelegem perfect: a ajuta niște persoane migrante este ca și cum le-ai ajuta să plece. Am putea spune că societatea noastră în întregime trăiește în această disonanță cognitivă în ceea ce privește problemele migrației. Supraviețuim din contul remitențelor și în același timp ne confruntăm cu probleme de declin demografic, scurgere a minților și abandonul copiilor și bătrânilor. Statul însuși se pare că se află într-o disonanță cognitivă atunci când își croiește politicile față de moldoveni migranți, diasporă și consecințele acesteia. Dar cel puțin o parte din problemele provenite din migrație: migrația ilegală, traficul de ființe umane, abuzurile și exploatarea la locurile de muncă informale în țările de destinație, abandonul copiilor și bătrânilor etc. sunt consecințele unei abordări greșite, rod al unei disonanțe cognitive, ce subînțelege că atunci când ajuți persoanele care vor să plece îi încurajezi să plece. Dimpotrivă, dacă moldovenii ar pleca informați în legătură cu țara de destinație, dacă ar fi asistați în eforturile lor de întreținere a familiei rămase acasă sau ar fi ajutați, dacă e cazul, să-și întregească familia în țara unde s-au stabilit, cele mai multe dintre problemele enumerate mai sus ar dispărea.
Patronatul ACLI, o asociație italiană care și-a deschis o filială și la Chișinău, își propune să asiste persoanele care emigrează sau care intenționează să emigreze. Aș spune că abordarea care stă la baza activității acestei asociații este cu totul inovatoare în societatea noastră și ar trebui să fie luată drept model în conceperea politicilor statului și ale altor proiecte ale societății civile cu privire la migrație. Iar principiul activității Patronatului ACLI este simplu și general uman: a-i ajuta pe cei plecați, pe cei pe picior de plecare și pe cei care s-au întors. Vasile Tărîță, coordonator de proiect în cadrul Patronatului ACLI ne explică cum fac ei acest lucru. (Petru Negură)
– Vasile, cum se descifrează și cu ce se ocupă asociația în care lucrezi?
– E o Asociație Obștească, înregistrată ca persoană juridică în Republica Moldova. S-ar descifra Asociația Pentru Asistență Teritorială și Legislație Internațională: Patronatul ACLI. O asociație cu același nume există și în Italia: Associazione Cristiana dei Lavoratori Italiani, care e de fapt o umbrelă care prin anii 50 întrunea mai multe asociații. Fiecare dintre acestea reprezintă anumite categorii de muncitori din anumite domenii. La origine, acestea erau asociații catolice. Patronatul ACLI a apărut din necesitatea de a oferi asistență italienilor plecați peste hotare. În anii 1950, foarte mulți italieni erau plecați în Argentina, Brazilia, în Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Luxemburg. Acești muncitori migranți aveau nevoie să-și restabilească anumite drepturi: dreptul la muncă, legate de cetățenie, între altele. Și atunci patronatul le-a venit în ajutor oamenilor. A venit cu o gamă largă de activități, toate destinate muncitorilor aflați în dificultate. Patronatul a deschis magazine sociale, a creat transport social și alte proiecte de acest gen. Patronatul le servea drept punctul de legătură între instituții și persoană. O mare parte din servicii erau gratuite, fiind subvenționate de către stat.
– Patronatul ACLI de la Chișinău la fel oferă servicii gratuite?
– Exact. Același lucru îl facem și noi la Chișinău. Oferim servicii și persoanelor de cetățenie italiană stabilite în Moldova. Dar și moldovenilor care au plecat în Italia, care vor să plece sau care s-au întors în Moldova. Unul din serviciile noastre este că stabilim pensiile pentru persoanele care au muncit în Italia și care s-au întors în Republica Moldova. Mai ales este vorba de primele generații de moldoveni plecați în Italia, în mare parte femei, acum de o anumită vârstă, care au plecat în Italia singure, lăsând familiile acasă. Unii s-au stabilit definitiv în Italia, alții s-au întors. Persoanele mai tinere reușesc să se integreze și să își reîntregească familiile acolo. Dar pentru acele persoane care au plecat la vârsta de 40 de ani și mai târziu, a fost mai complicat să se stabilească, dar mai ales să mai și aducă după sine și familia. Și atunci s-au întors în Moldova. La început, toți moldovenii au lucrat în Italia la negru. Apoi au fost adoptate câteva decizii ale Guvernului italian care le-a ușurat legalizarea statutului lor, dându-le posibilitatea să muncească legal în Italia. În 2002, foarte mulți moldoveni au putut să-și legalizeze statutul lor în Italia la un loc de muncă oficial și au început să plătească impozite. După 2002, avem persoane care au muncit mai mulți ani în Italia, la o anumită vârstă, dar nu se mai află în Italia. Pentru că nu mai au posibilitatea de a munci în Italia, se întorc înapoi acasă. Noi astăzi le restabilim acestor oameni cota de pensie, în baza faptului că au contribuit cu impozite statului italian. În Republica Moldova există peste 1000 de persoane care primesc astăzi asemenea pensii, pensii lunare sau semestriale, în funcție de cuantumul la care au contribuit ei în Italia.
Prima generație de moldoveni în Italia au fost, în mare parte, femei. Avem și bărbați, avem și cupluri care au plecat împreună, unul după altul, în fine. Dar, în mare parte avem femei. Și ca să primească o pensie, se întorc, renunță și la muncă. Cei mai mulți s-au întors în țară, au familii aici, locuiesc aici. Alții, născuți mai aproape de anii 60, nu știu ce o să facă: ei lucrează, sunt în mare parte stabiliți acolo, dar nu au hotărât ce o să facă mai departe. Fiindcă au case și aici și acolo.
Există și un alt fenomen: italienii care vin astăzi să trăiască în Moldova. E vorba de cei care s-au căsătorit cu moldovence. Ei aleg să trăiască vara acolo și vin în Moldova pentru perioada rece. Îi costă mai ieftin întreținerea, chiar dacă la noi e mai frig.
– Câți italieni sunt în Moldova acum? De ordinul sutelor?
– De ordinul zecilor, din cei cu care comunicăm noi. Ambasada ar putea să știe mai bine lucrul ăsta. Dar există un număr de cetățeni italieni căsătoriți deja, adică, în cupluri mixte, care aleg să vină în Republica Moldova pentru că aici existența e mai ieftină. Și cu pensiile pe care le primesc de la statul italian, trăiesc în Republica Moldova bine, mersi!
– Cum concret asociația voastră, fiind o persoană juridică înregistrată în Republica Moldova, îi ajută pe migranții moldoveni din Italia?
– Beneficiarii noștri se adresează cu diverse probleme de muncă, legate de relațiile cu angajatorii, de plata cotizațiilor, dacă au fost sau nu achitate. Pentru ca o persoană să poată lucra eficient și să fie împăcată cu ea însăși, de ce are nevoie? Are nevoie, bineînțeles, în primul rând de un loc de muncă și de un mediu binevoitor, să spunem așa. Dar pentru a trăi fericit și liniștit, are nevoie în primul rând de familia sa. Când nu ești alături de familia ta, problemele se țin lanț. Pe această constatare a fost făcut proiectul european FORMA, în baza experienței țărilor din care provine migrația, inclusiv Moldova, fiind implementat astăzi în 10 țări concomitent. Acest proiect își propune să vină în ajutor persoanelor care s-au stabilit în Italia, ajutîndu-le să-și aducă un membru al familiei în Italia în baza unor garanții. Pentru aceasta este nevoie să ai un loc de muncă stabil – un venit, și să ai un loc de trai. Un loc de trai poate fi chiar apartamentul închiriat sau apartamentul oferit de angajator. Nu e neapărat să ai locuință proprie. În funcție de locuința pe care o ai, poți aduce soțul, copiii sau un părinte. Bineînțeles că trebuie să ai spațiu suficient pentru membrii familiei care urmează să vină. Dar lucrul acesta a devenit posibil, în special pentru rudele de gradul întâi: părinți, soț, soție și copii. Restul rudelor: frați, surori, cumetri nu sunt luați în considerație.
Acest proiect a fost prevăzut pentru țările extra-comunitare. Cetățenii țărilor-membre UE, de exemplu România, nu au nevoie de acest serviciu. Pentru ei este mult mai simplu, ei nu fac reîntregirea familiei, ci așa-zisa coeziune familială. Ei doar demonstrează cu un act legătura de familie și pot veni cu orice membru al familiei. Același lucru este valabil și pentru cetățenii moldoveni cu cetățenie românească. Pentru ceilalți moldoveni, noi îi ajutăm să-și asigure garanțiile de care au nevoie. Aceste garanții sunt verificate în Italia. Să zicem că eu muncesc în Italia și vreau să-mi aduc soția – în acest caz, eu trebuie să am: loc de muncă, spațiu locativ și venit. Noi depunem cerere la Chestura, oficiul teritorial al Ministerului de Interne din Italia. Ei îmi aprobă dosarul dacă am toate condițiile în regulă, și îmi eliberează o autorizație care îmi permite mai departe să-mi aduc membrul familiei mele în Italia. În baza acestei autorizații, va fi eliberată viza care îmi va permite să stau mai mult de cele trei luni admise după acordul de liberalizare a vizelor. Înainte de acest acord, adoptat în 2014, foarte mulți moldoveni plecau ilegal. Acest proiect a venit deci ca o măsură pentru a ajuta oamenii să ajungă în Italia pe cale legală. În plus, cetățenia românească a venit ca un colac de salvare pentru mulți moldoveni care au dorit să emigreze. Cu ajutorul unui pașaport românesc este mult mai ușor să te angajezi la muncă și să te stabilești în Italia. Fără viză, noi însă avem dreptul să stăm acolo doar trei luni și nu avem drept de muncă. Dacă vii dintr-un stat extra-comunitar, nu există nicio posibilitate să te angajezi acolo la muncă.
Proiectul FORMA este o inovație față de alte state care nu oferă, în Europa, posibilitatea de reîntregire a familiei. Știm că există un asemenea serviciu în Canada… În plus, proiectul te ajută nu doar să pleci, ci și să pleci pregătit și informat. Proiectul oferă persoanelor care vor să plece, pe filiera reîntregirii familiei, un minim de cunoștințe lingvistice, culturale, istorice despre țara gazdă. Dacă decizi să te stabilești în Italia în calitate de membru al familiei, trebuie să ai măcar o idee vagă despre ceea ce te așteaptă acolo. Familia este importantă, dar dincolo de familie există comunitatea, societatea. Trebuie și acolo să fii primit și acceptat. Noi discutăm lucrurile acestea cu persoanele care se adresează la noi. Aceasta ține mai mult de partea de organizare, de care mă ocup și eu: îndrumarea persoanelor, informare, dar și partea practică, legală, de documentație și tot ce trebuie să faci ca să obții până la urmă o viză italiană în Republica Moldova. O colaboratoare în proiectul FORMA se ocupă de pregătirea din punctul de vedere al cunoașterii limbii și al familiarizării cu realitățile culturale din Italia.
Apoi, în ceea ce ține de Patronat, persoana care pleacă prin intermediul proiectului este monitorizată și susținută acolo, în Italia. Noi facem aici niște chestionare cu ei. Și dacă este o persoană tânără, dacă în Italia are nevoie de angajare în câmpul muncii, Patronatul de acolo o va ajuta în funcție de capacitățile sale. Nu îi va oferi un loc de muncă, dar o va îndruma și o va asista să se angajeze în câmpul muncii. Dacă este vorba de un copil, acesta va fi ajutat de familie să-și găsească o instituție de învățământ potrivită. În cazul unei persoane vârstnice, aceasta va fi informată mai ales cu privire la serviciile de sănătate – o asigurare medicală sau altceva. Așadar, familia și membrii familiei veniți în Italia prin procedura de reîntregire familială vor avea acolo susținere din partea Patronatului. Adică, vom păstra legătura cu ei și după plecarea lor.
– Și acolo îi preia Patronatul din Italia?
– Da. Ei sunt monitorizați mai departe și au, iarăși, au parte de susținere gratuită mai departe, în funcție de necesitățile pe care le pot avea. Unii spun că nu au nevoie de nimic, își rezolvă singuri problemele. Și totuși persoanele sunt monitorizate mai departe. În felul acesta se desfășoară integrarea lor. Ideea de bază este aceea ca persoana să se poată integra cât mai ușor în Italia.
– Cu siguranță vi s-a spus că voi practic favorizați migrația în Italia. Ce le răspundeți unor asemenea interpretări?
Eu însumi când am luat cunoștință prima dată cu proiectul FORMA, am vrut să mă informez foarte bine despre ce este vorba. În realitate noi nu putem încuraja pe nimeni să plece. Cel care este hotărât să plece, va pleca oricum, cu sau fără noi. Dar noi trebuie să-i ajutăm pe acei care au nevoie de serviciile astea. De fapt, statul trebuie să se gândească cum să facă să-i aducă înapoi pe acei care au plecat. Sau cum să-i facă pe cetățeni să nu plece. Noi lucrăm cu problemele existente. Avem familii dezbinate. Avem situații de ședere ilegală. Există situații în care mama are nevoie să-și rezolve o problemă de viață. Copii minori rămași fără supraveghere… Noi încercăm să găsim soluții legale acestor probleme, împreună cu partenerii noștri din Italia, în beneficiul cetățeanului și familiilor.
[1] Ecaterina Deleu, Generații secunde demigranți. Cazul Republicii Moldova, Chișinău, 2017.
Foto: www.thesun.co.uk
