De la stat social la stat penal. Penitenciarele din Republica Moldova – un sistem de penalizare a săracilor?

Așa cum am constatat în prima parte a acestui articol, numărul total al deținuților (condamnați și preveniți luați împreună) în penitenciarele din R. Moldova a continuat să crească de la 6324 deținuți în 2010 la 8054 în 2016 (o creștere de 27%), după o descreștere continuă din 2003 în 2010 (figura nr. 1).

Figura 1: Numărul deținuților (condamnați și preveniți) în penitenciarele din R. Moldova (2003-2016)

Probațiunea: o reformă cu rezultat paradoxal

Această creștere a numărului deținuților (și a ratei deținuților la 100.000 locuitori) pare cu atît mai surprinzătoare cu cît, din 2010 și ulterior, sub presiunea și cu îndrumarea unor organizații non-guvernamentale naționale și internaționale, a fost pus în aplicare o reformă ambițioasă în justiția penală – serviciul de probațiune, care își propune să diminueze numărul și durata pedepselor privative de libertate (prin detenție), să reducă rata de recidivă și să contribuie la reintegrarea socială a foștilor deținuți și a persoanelor liberate.

„Sistemul de probațiune participă la înfăptuirea actului de justiţie prin acordarea suportului organelor judiciare în individualizarea pedepselor, supravegherea modului de executare a pedepselor neprivative de libertate, reintegrarea socială a persoanelor care au încălcat legea, în scopul reducerii recidivei și creșterii gradului de siguranță socială. (…) [Scopul pe termen lung al serviciului de probațiune este] Consolidarea sistemului de probaţiune ca alternativă credibilă la detenție, ce contribuie la menținerea gradului de siguranţă comunitară, reducerea costurilor sociale ale detenției, reducerea recidivei şi reintegrarea în societate prin valorificarea potenţialului persoanelor care au încălcat legea.”[2]

În mod aparent paradoxal, numărul persoanelor care au beneficiat de serviciul de probațiune a crescut concomitent cu creșterea deținuților din penitenciare.

Tabel nr. 1: Numărul persoanelor plasate în probațiune în raport cu numărul deținuților (condamnați și preveniți) – 2010-2016

Anul	Persoane în evidența serviciului de probațiune	Numărul deținuților în penitenciare
2010	13395	6324
2011	14507	6480
2012	15610	6583
2013	17104	6853
2014	16609	7317
2015	18670	8054
2016	19402	7872

Sursa: Inspectoratul Național de Probațiune și Departamentul Instituțiilor penitenciare[3]

Numărul deținuților nu doar că nu a diminuat din momentul aplicării serviciului de probațiune, ci a crescut, și încă într-o proporție considerabilă. Acest fapt nu înseamnă, bineînțeles, că impactul probațiunii a fost nul sau nesemnificativ. Dimpotrivă, contribuția sistemului de probațiune este consistentă și măsurabilă prin numărul de clienți în evidența probațiunii (19.402 persoane în 2016!) – în principal, deținuți liberați condiționat înainte de termen și preveniți, deferiți serviciului de probațiune la ispășirea unei pedepse alternative detenției sau acordarea asistenței de reintegrare socială după liberare. Prin urmare, putem spune cu încredere că dacă nu ar fi existat serviciul de probațiune, începînd cu 2010, numărul deținuților ar fi fost potențial mult mai mare. Mai mult decît atît, creșterea numărului total al deținuților a avut loc în ciuda amnistierii din 9 septembrie 2016, de pe urma căreia au beneficiat 2742 de persoane (dintre care 529 au fost liberați, iar 2213 li s-a redus termenul de pedeapsă).[4]

Cărui fapt (sau, mai exact, căror fapte) se datorează așadar creșterea numărului deținuților începînd cu 2009, în ciuda serviciului de probațiune și a amnistiilor din 2008 și 2016?

Numărul infractorilor scade, iar cel al încarceraților crește

Potrivit datelor colectate și sistematizate de MAI, numărul persoanelor care au comis crime[5] descrește de la 20.144 în 2000 la 12904 în 2009, apoi crește la 20.741 pînă în 2012. Totuși, începînd cu 2012, curba persoanelor care au comis infracțiuni descrește din nou pînă la 15.745 în 2017 (vezi figura nr. 2).

Figura nr. 2: Numărul persoanelor care au săvîrșit crime, după statut socio-profesional

Prin urmare, putem spune că evoluția numărului deținuților din penitenciare, în creștere continuă din 2010 în 2016, urmează o tendință opusă față de scăderea numărului persoanelor care au comis infracțiuni, din 2012 în 2015. Mai mult decît atît, potrivit acestor date în funcție de statutul socio-profesional, numărul persoanelor care au comis crime din categoria „care nu lucrează și nu învață” (șomere) a scăzut din 2012 pînă în 2016 aproape de două ori, de la 16.849 la 8.916. În aceeași perioadă (2012-2016), în contrast cu scăderea numărului persoanelor șomere care au comis crime, numărul deținuților din penitenciare din categoria „șomeri” crește de la 2368 la 3606. Astfel, creșterea numărului deținuților începînd cu 2010 nu este determinată doar de evoluția numărului persoanelor care au comis crime (în descreștere). Totodată, numărul și proporția persoanelor șomere deținute crește continuu din 2011 pînă în 2017 (fig. 1), aceasta deși numărul persoanelor șomere care au comis crime scade (de două ori). Această dinamică poate fi explicată mai degrabă prin creșterea numărului persoanelor trimise în judecată de la 9686 în 2013 la 12.423 persoane în 2017 (vezi mai sus fig. 2). Este de notat de asemenea că proporția persoanelor „care nu lucrează și nu învață” și a persoanelor angajate care au comis crime rămîne destul de stabil în perioada 2002-2012 în jur de 80% (83% în 2002 și 81% în 2012), dar variază puternic, din motive pe care acum nu le știm sigur, după 2012. Astfel, în 2014, proporția persoanelor șomere care au comis crime scade la 63%, iar cea a persoanelor angajate la 2%. În 2017, procentul persoanelor șomere care au comis crime este de 51%, iar al persoanelor angajate este de 2,3%. Totuși, aceste estimări ni se par greu explicabile și nu întru totul clare din punct de vedere metodologic (e posibilă o schimbare a definiției categoriilor înregistrate). Cum poate fi explicată așadar creșterea numărului deținuților și în special a deținuților șomeri în sistemul penitenciar din R. Moldova (din 2010 pînă 2017)?

De ce crește numărul deținuților în timp ce reforma sistemului penal ia amploare?

Am arătat, în prima parte a acestui articol, că creșterea numărului șomerilor printre deținuții din penitenciarele din R. Moldova este în discordanță cu scăderea numărului șomerilor în populația generală a RM. La fel, cel puțin potrivit datelor oficiale înregistrate și calculate de Biroul Național de Statistică și alte organisme (inclusiv Banca Mondială), rata sărăciei absolute a populației a fost și ea în scădere constantă în acea perioadă[7], Produsul Intern Brut pe cap de locuitor (PIB per capita) a fost în creștere din 2009 pînă în 2014 (după care scade, între altele în urma fraudei bancare)[8]. Coeficientul GINI (care indică inegalitățile de venit) este în scădere constantă pe parcursul perioadei 2008-2016 (de la 34,5 la 26,3)[9]. În aparență, așadar, factorii macro-sociali și economici nu pot explica creșterea infracțiunilor și a persoanelor condamnate și prevenite după 2009.

În condițiile în care nu vedem o relație directă dintre numărul persoanelor care au comis infracțiuni (și în special a persoanelor șomere) și evoluția numărului deținuților, în perioada 2012-2017, ne întoarcem la întrebarea pe care am pus-o în prima parte a acestui articol: cum poate fi explicată creșterea numărului deținuților, începînd cu 2010 (și amintim: în contextul în care serviciile de probațiunie apar în 2008 și iau amploare în anii următori)?

Nu ne vom grăbi să aruncăm la coș ipoteza legăturii dintre sărăcie (definită ca o formă complexă de excluziune socială și economică) și infracționalitate și, respectiv, detenție. Deși rata națională a sărăciei a fost redusă de la 68% în 2000 (în urma crizei rusești din 1998) la 27% în 2004 și apoi la 11,4% în 2014, săcăcia multidimensională (care măsoară accesul persoanelor la servicii, inclusiv cele de sănătate și educație) s-a dovedit destul de persistentă, scăzînd într-un ritm destul de lent de la 31% în 2007 la 24% în  2014. Cei mai expuși la sărăcie, atît cea monetară cît și cea multidimensională, a fost populația rurală. Gospodăriile agricole de subzistență au reprezentat 74% din toate gospodăriile agricole în 2013 (în 2007 ele reprezentau 73%), acestea fiind cele mai vulnerabile la crize economice și secete, cum au fost cele din 2012. Deși mediana veniturilor monetare ale persoanelor sărace a crescut, structura consumului persoanelor sărace și nesărace nu s-a schimbat din 2007 în 2014, familiile sărace continuînd să aloce pentru alimente peste 60% din bugetul familial. Rata șomajului a fost redusă, fluctuînd în jur de 3-4% pentru perioada 2007-2014. Totuși, inactivitatea populației a crescut substanțial, de la 40% în 2000 la 59% (în urma migrației și îmbătrînirii populației) în 2014, iar ocuparea forței de muncă a scăzut de la 55% în 2000 la mai puțin de 40% în 2014, mai ales în zonele rurale.[10]

Așa sau altfel, atît sărăcia monetară (a veniturilor bănești) cît și sărăcia multidimensională (excluziunea persoanelor de la servicii de bază), deși rămase la cote importante, au fost ambele în descreștere în perioada 2007-2016. Variația nivelului de sărăcie (monetară și multidimensională) nu este deci suficientă, din punct de vedere cantitativ, pentru a înțelege creșterea criminalității și, mai ales, a ratei detenției, din 2009 în 2018.

Anticipînd concluzia acestui articol, vom spune că sistemul de justiție, și în special cel penal, trece printr-un proces de radicalizare a componentei sale punitive, în detrimentul celei de „reeducare” și reabilitare a persoanelor prevenite și condamnate. Acest fapt are drept rezultat creșterea numărului deținuților – preveniți (în izolatoare de detenție provizorie) și condamnați (în penitenciare). Observăm, după numărul deținuților în funcție de statutul lor socio-profesional, că acest sistem judiciar penalizează în mod disproporționat persoanele neocupate în sectorul formal – cele mai vulnerabile din punct de vedere socio-economic.

Un sistem penal inechitabil

Mai ales după 2011, sistemul judiciar și în ultimă instanță sistemul penitenciar din Republica Moldova operează un mecanism selectiv de penalizare în funcție de statutul social al bănuiților și preveniților. Astfel, între 2011 și 2017, între 5% și 13% dintre persoanele din categoria socio-profesională „funcționari” acuzate de comitere a unor crime ajung după gratii, pe cînd în rîndurile șomerilor, în aceeași perioadă, între 14% și 40% ajung să-și ispășească pedeapsa într-un penitenciar. Altfel spus, un șomer care a comis o crimă are în medie de 3 ori mai multe șanse de a ajunge la închisoare față de un funcționar.

Figura nr. 3: Numărul de infracțiuni și numărul de detenții printre funcționari și șomeri

Am putea presupune că această disproporție dintre persoane bănuite și încarcerate, în funcție de statutul socio-profesional (funcționari și șomeri), ar fi determinată de tipul de crime săvîrșite de fiecare din aceste grupuri. Am verificat astfel, pentru fiecare grup în parte (funcționari și șomeri), raportul dintre crimele grave (inclusiv cele excepțional de grave și cele deosebit de grave) la numărul total de infracțiuni comise de grupurile respective. În mod oarecum contraintuitiv, proporția crimelor grave este semnificativ mai mare la funcționari decît la șomeri. Între 2011 și 2017, proporția medie a crimelor grave față de numărul total de crime era de 28% la infractorii funcționari și de 16,5% la șomeri (vezi figura nr. 4). 

Figura nr. 4: Raportul dintre crime grave față de numărul total de crime, printre funcționari și șomeri

Concluzia acestor două grafice este pe cît de simplă pe atît de gravă: sistemul judiciar și în speță sistemul penal din Republica Moldova îi avantajează sistematic (și într-o proporție covîrșitoare din punct de vedere statistic) pe cei cu un statut socio-profesional mai ridicat (funcționarii) și îi defavorizează pe cei cu un statut socio-economic scăzut (șomerii). În plus, aplicarea pedepselor alternative la detenție, mai ales amenda, prevăzute de reforma sistemului penal începînd cu 2010, avantajează persoanele cu venit ridicat în detrimentul persoanelor cu venit redus.[11]     

Provocările sistemului penitenciar semnalate de el însuși

După cum o semnalează administrația însăși a sistemului penitenciar din R. Moldova într-o „Strategie de diminuare a supraaglomerării penitenciarelor” din 2017, acest sistem se confruntă cu un șir de lacune și provocări:

1) numărul prea mare de deținuți, față de anii precedenți și față de media europeană (215 deținuți la 100.000 locuitori în 2016 în RM, față de 140 în UE);

2) supraaglomerarea spațiilor de detenție, inclusiv a izolatoarelor de urmărire penală;

3) înăsprirea pedepselor, în ciuda strategiei de „umanizare” a sistemului penal: astfel, în Codul Penal au fost introduse 35 infracţiuni noi, iar peste 100 de infracțiuni au fost reclasificate, majoritatea modificărilor conducînd la înăsprirea pedepselor;

4) durate excesive de detenție din motivul stabilirii unor pedepse prea aspre, inclusiv pentru persoanele condamnate pentru prima oară, dar mai ales pentru recidiviști: proporția deținuților ce ispășesc pedepse cu detenția cu termene mai mari de 10 ani constituie 33%, față de 11 media europeană[12]. Numărul de ani executați în medie în penitenciarele din Moldova a fost de 10 ani îm 2014 (și 5 ani în 2015)[13], pe cînd în Europa termenul mediu de executare este de 8 luni[14].  

5) creșterea infracționalității: numărul infracțiunilor a crescut constant din 2009 (deși, așa cum am văzut mai sus, numărul persoanelor bănuite a scăzut din 2012, potrivit datelor MAI, vezi fig. 2);

6) rata înaltă de recidivă: în jur de 60% dintre toate persoanele condamnate își ispășesc pedeapsa a doua oară, a treia sau de mai multe ori (fig. 5); 

7) un număr redus de persoane liberate condiționat din detenție, în ciuda recomandărilor Consiliului Europei în acest sens: astfel, în 2015, s-au eliberat 335 deținuți, față de 1570 în 2007;

8) aplicarea excesivă a arestului preventiv: o evidență statistică a eliberărilor din izolatoarele de urmărire penală arată, pentru 2015, că din cele 4285 persoane cărora le-a fost aplicat arestul preventiv, pentru 1400 s-ar fi putut dispune o măsură preventivă non-privativă de libertate;

9) aplicarea insuficientă a măsurilor / pedepselor alternative detenției.

Aceste lacune și provocări au fost semnalate și deci sunt conștientizate de către administrația sistemului penitenciar (condițiile din închisori). O parte din aceste probleme (condițiile din penitenciare și numărul locurilor de detenție) țin de competența sistemului penitenciar însuși, o altă parte a acestor probleme provin din alte instituții ale sistemului de justiție care preced și pregătesc condamnarea, parțial oragnele de poliție și mai ales sistemul judiciar.  

Recidiva: un sistem de reproducere a penalității

Mă voi opri la una din aceste probleme, pe lîngă cele menționate, analizate parțial mai sus: rata înaltă de recidivă în sistemul penal de detenție din R. Moldova. Prin recidivă înțelegem condamnarea repetată (de două ori sau mai multe) a unei persoane prin aplicarea pedepsei de detenție într-un penitenciar. Acest detaliu este important întrucît în diverse studii, recidiva este definită doar prin condamnarea repetată a unei persoane care și-a ispășit pedeapsa prin detenție, or condamnarea poate avea și forme non-privative de libertate (amenda, munca neremunerată în favoarea comunității etc.). Or, potrivit unor alte studii, anume detenția și mai ales detenția în instituții penitenciare în condiții proaste și fără programe de reabilitare sau cu programe ineficiente de reabilitare, cum sunt penitenciarele din Moldova, conduc la rate de recidivă cele mai ridicate. Potrivit datelor Departamentului Instituțiilor Penitenciare, rata de recidivă a persoanelor condamnate cu ispășire a pedepsei prin detenție variază între 53% și 65%, între 2002 și 2018. Observăm că rata recidivei scade la 54% în 2008 și 53% în 2009, după care în 2010 crește din nou și se stabilizează la o valoare medie de 57,5%.  

Figura nr. 5: Rata de detenție repetată – mai mult de 1 detenție – în penitenciarele din R. Moldova (2002-2018)  

Aparent paradoxal, sistemul penal din R. Moldova se aseamănă, după modelul de abordare a criminalității, cu cel al Statelor Unite. În SUA, rata de încarcerare este cea mai ridicată din lume (770 persoane le 100.000 de locuitori) și cu o rată de recidivă (reîncarcerare) din cele mai înalte: 76,6% dintre deținuți revin închisori în cursul a cinci ani după eliberare. În SUA, ca și în Moldova, majoritatea deținuților își ispășesc pedeapsa prin privațiune de libertate pentru crime relativ ușoare (legate de droguri și furturi). În plus, în SUA nivelul de recidivă este cel mai ridicat printre condamnații pentru crime împotriva proprietății (82,1%), urmate de cele legate de droguri (76,9%) și pentru infracțiuni ale ordinii publice (71,3%).[15]

În mai multe țări europene, rata de încarcerare este mai mică, dar și rata de recidivă, deși destul de înaltă. De exemplu, în Elveția rata de recidivă este de 41% în 2008 (aceasta atingea 52% în 1988), iar în Irlanda de Nord, în 2005 – 47% după doi ani de la eliberare.[16] Cazul Norvegiei este prezentat în mai multe surse ca fiind unul de succes, cu cea mai mică rată de încarcerare (75 de deținuți la 100.000 de locuitori, față de 215/100.000 în R. Moldova). Rata de recidivă (detenție repetată) în Norvegia este cea mai scăzută din lume: 20%. Motivele acestor rate de detenție și de recidivă constă în centrarea acestui sistem pe reabilitare și nu pe pedeapsa prin detenție ca atare. Totodată, pedeapsa cu privarea de libertate (detenția) este aplicată doar pentru crimele grave, pentru celelalte aplicîndu-se măsuri non-privative de libertate. De altfel, în Norvegia și în alte țări nordice criminalitatea este una din cele mai scăzute din lume[17]. Unii specialiști explică infracționalitatea scăzută în Norvegia și alte țări din Europa de Nord tocmai prin sistemul judiciar și penal bazat pe reabilitare și totodată prin sistemul de protecție socială foarte dezvoltat și echitabil. Norvegia este, pe de asupra, una din societățile cu un nivel al inegalității de venit (coeficientul GINI) din cele mai scăzute din Europa și din lume și cu un sistem de redistribuire a veniturilor calificat drept egalitarist.

În contrast cu cazul norvegian descris mai sus, sistemul penal, în special penitenciarele din Moldova sunt supraaglomerate, deținuții locuiesc în condiții proaste (semnalate în cîteva cazuri ajunse la Curtea de la Strasburg drept „tratament inuman sau degradant”[18]), accentul în acest sistem este pus exclusiv pe represiune și pedeapsă și mult mai puțin pe reabilitare. Ca și în SUA, pedepsele prin aplicarea detenției sunt atribuite frecvent, inclusiv pentru infracțiuni relativ ușoare, pentru care experții recomandă măsuri non-privative de libertate. În plus, sistemul de probațiune pus în aplicare în 2010, deși salutabil în sine, funcționează cu eficiență scăzută, potrivit rapoartelor de evaluare, mai ales din motivul judecătorilor, care nu au încredere în principiul acestei reforme, dar și din cauza salariilor foarte mici ale personalului Probațiunii, în special ofițerii de probațiune (în jur de 3000 lei/ lună), de unde motivația de lucru scăzută și coruptibilitatea înaltă a specialiștilor din acest serviciu.[19]

Sistemul penitenciar din Moldova funcționează ca un „tomberon social” pentru o serie de categorii de persoane vulnerabile, victime ale unui proces complex de marginalizare și excluziune.[20] Mai mult, acest sistem perpetuează mecanismul de excluziune și vulnerabilizare prin faptul că nu acordă condiții reale de abilitare și reabilitare, ci dimpotrivă, desocializează și marginalizează, atît pe durata detenției cît și după liberare, fără să contribuie la formarea deprinderilor de viață și a abilităților profesionale. Lipsit de abilități sociale, aptitudini de muncă, de resurse materiale suficiente, deprins să supraviețuiască în situație de detenție și mai puțin să se adapteze pe cont propriu în societate și în cîmpul muncii în condiții de libertate, în condițiile unei piețe a muncii care îi exclude sau îi condamnă la o ocupație de subzistență, calea cea mai sigură și mai scurtă pentru persoana proaspăt liberată este înapoi în închisoare. Rata de recidivă foarte înaltă (șase din zece deținuți ajung înapoi în închisoare în primii ani după eliberare) confirmă acest lucru. De altfel, potrivit unui studiu recent, 23% dintre toți beneficiarii Centrului pentru persoane fără adăpost din Chișinău sunt foști deținuți.[21] Alți foști deținuți ajung direct în stradă. Excluși, discriminați, marginalizați în societate și în piața muncii, mulți dintre aceștia, cu unii dintre care am discutat, își aduc aminte cu seninătate, dacă nu cu nostalgie, de viața lor în închisoare. În mod ironic, închisoarea devine în R. Moldova, ca și în SUA și în alte țări cu o populație carcerală în creștere, un sistem de substituție pentru instituțiile de protecție socială tot mai neputincioase, în condițiile tranziției spre un sistem neoliberal în care piața dictează tot mai mult principiile de redistribuire a bunăstării sociale.

Concluzii și idei cheie

Populația deținuților din închisori este în continuă creștere, din 2010 încoace, după o scădere continuă din 2003 în 2009. Acest fapt pare paradoxal, în contextul în care din 2010 a demarat o reformă destul de ambițioasă, probațiunea, care își propune să „umanizeze” sistemul penal. Dar persoanele care au beneficiat de serviciul de Probațiune a crescut din 2010 concomitent cu numărul populației deținuților. Această creștere a deținuților și a clienților probațiunii se datorează în parte creșterii infracționalității începînd cu sfîrșitul anilor 2000, în contextul crizei economice din 2008. Totuși, datele Ministerului de Interne (deși, posibil, incomplete) arată că numărul general al persoanelor care au comis crime a fost în scădere începînd cu 2012, în contrast cu creșterea numărului deținuților în aceeași perioadă. În plus, din 2010 pînă în 2017, nu doar populația deținuților crește (cu 27%), în ciuda reformelor, a amnistiei din 2016, dar rata de recidivă (detenție repetată) crește de la 53% pînă la 57,5% pînă în 2018.

Acest studiu arată de asemenea o dinamică interesantă a compoziției sociale a populației deținuților pe parcursul ultimilor două decenii. Începînd cu 2002, segmentul persoanelor șomere este în continuă creștere pe măsură ce proporția celorlalte categorii de persoane (muncitori, țărani și funcționari) descrește. Astfel, proporția șomerilor printre deținuți a ajuns la 60% în 2017, în contrast cu proporția acestora în societate (între 3% și 4%). Această disproporție a șomerilor printre deținuți poate fi explicată prin faptul că și printre persoanele care au comis infracțiuni, potrivit datelor MAI, proporția persoanelor „care nu lucrează și nu învață” este covîrșitoare (83% în 2002 și 81% în 2012). Totuși, numărul persoanelor care au comis crime din categoria „care nu lucrează și nu învață” scade din 2012 pînă în 2016 aproape de două ori, pe cînd, în aceeași perioadă, numărul persoanelor deținute în penitenciare din categoria „șomeri” crește cu 52%. Acest lucru sugerează că penalizarea persoanelor calificate drept „șomere” ține de o logică inerentă sistemului judiciar, nu doar de implicarea acestor persoane în infracțiuni. Raportul dintre proporția persoanelor care comit crime grave în funcție de statutul lor socio-profesional arată că, mai ales după 2010, persoanele „care nu învață și nu lucrează” (în sistemul formal) sunt sistematic și în proporții covîrșitoare dezavantajați față de persoanele angajate și în special a persoanelor cu statut de „funcționari”. De ce are loc acest lucru este destul de limpede și dovedit prin multitudinea dosarelor pierdute de R. Moldova la CEDO (de judecata căreia pot profita foarte puține persoane deprivate multidimensional, inclusiv în materie de cultură juridică): în 2017 au fost depuse 1348 de apeluri împotriva R. Moldova, dintre care au fost pronunțate doar 16 hotărîri ale CEDO, și prin numeroasele investigații jurnalistice privind judecătorii incorecți (corupți). Cazul bancherului și primarului Ilan Șor este poate cel mai răsunător în ceea ce privește modul selectiv în care operează justiția din R. Moldova. Într-un sistem de justiție corupt, cei care ajung să-și ispășească pedeapsa sunt cei deprivați de resurse și de capital social pentru a influența decizia judecătorilor. Sondajul realizat recent la comanda Consiliului Superior al Magistraturii privind percepția și încrederea față de justiție în Moldova din partea beneficiarilor acestuia confirmă această stare de fapt.[22]

Sistemul penal din Republica Moldova este terenul unei tendințe duble și contradictorii. Pe de o parte acest sistem trece printr-un proces de reformă, prin instituirea serviciului de probațiune, destul de activ din 2010 în prezent. Pe de altă parte, sistemul penal este caracterizat, după 2008-2009, de o tendință de radicalizare a componentei sale represive, în detrimentul celei (asumate) de „reeducare” și reabilitare a condamnaților, inclusiv și mai ales prin măsuri non-privative de libertate.

Sistemul penitenciar din Moldova este opusul modelului norvegian (în Norvegia, ratele de detenție, de recidivă și de infracționalitate fiind cele mai scăzute), care întruchipează transformarea sistemului penal dinspre represiune spre reabilitare și resocializare a persoanei condamnate. Sistemul penal din Republica Moldova se aliniază mai degrabă modelului neoliberal pus în aplicare în SUA și, într-o măsură mai mică, în unele state europene (Marea Britanie și Franța, între altele). Logica acestui model duce nu doar la extinderea sistemului penal și penitenciar, ci agravează tendința de penalizare a persoanelor de condiție social-vulnerabilă (calificate în evidența statistică a MAI și DIP drept „șomere” sau „care nu învață și nu lucrează”). Această tendință „neoliberală” este cu atît mai accentuată în condițiile în care sistemul social (de protecție socială și educație) se reduce[23], iar protecția angajaților, în sectorul formal și informal al pieței muncii, scade (a se vedea schimbările la codul muncii în 2016, prin legea zilierilor, între altele[24]).    

Inițiativele din interiorul sistemului de justiție privind reformarea sistemului penal, în principal proiectul de lege privind așa-zisa „umanizare” a codului penal, dar și Strategia de reducere a suprapopulării sistemului penitenciar, trebuie puse în aplicare neîntîrziat. Acestea vor conduce treptat la înlocuirea pedepselor prin executarea detenției pentru crimele relativ ușoare prin măsuri non-privative de libertate, vor diminua durata detenției în închisori și vor îmbunătăți programele de reabilitare socială și profesională a deținuților. Totuși, atît timp cît nu se va institui un sistem de monitorizare echidistant în ceea ce privește aplicarea legii, aceste reforme vor continua să îi favorizeze exclusiv pe cei cu un statut social mai ridicat, mai bogați și mai dotați cu „relații” și să-i dezavantajeze sistematic pe cei săraci și lipsiți de orice fel de resurse (inclusiv de cultură juridică).

Pentru a se diminua efectul penalizării săracilor (și al avantajării celor bogați), ar trebui instituit un mecanism raționalizat și transparent de sancționare a judecătorilor părtinitori și corupți (pentru început pe cei responsabili de dosarele pierdute la CEDO) și de verificare a provenienței averilor acestora. Totodată, este nevoie să se pună în aplicare un program extins, finanțat de stat (eventual, cu suportul societății civile), de abilitare juridică a persoanelor cu venituri reduse (prin formarea și angajarea unei rețele de parajuriști comunitari). Unele proiecte de acest fel au fost deja elaborate și aplicate de anumite organizații non-guvernamentale, dar ele au avut o acoperire relativ redusă și prin urmare un impact limitat. Pînă la urmă, statul ar trebui să fie interesat să construiască și să consolideze un sistem de justiție corect și echitabil pentru toți cetățenii. Altfel, acest sistem lucrează la penalizarea săracilor, iar reforma riscă să instituționalizeze acest mecanism pervers.   

Referințe:

[1] Acest document ne-a fost acordat cu bunăvoința Departamentului Instituțiilor Penitenciare (DIP), în persoana dlui Vladimir Cojocaru, șeful Direcției Direcţia inspectare generală şi activitate analitică (DIGAA) a DIP.

[2] Ministerul Justiției al Republicii Moldova Inspectoratul Național de Probațiune, Strategia Sistemului de Probațiune 2018-2020, p. 4. URL: http://probatiune.gov.md/tc_userfiles/file/Strategia/Strategia%20anii%202016%20-%202020.pdf

[3] Rob Allen și Vladimir Grosu,  Analiză sistemică comprehensivă a Sistemului de Probațiune din Republica Moldova (Central for International Legal Cooperation (CILC): Chișinău, Feb. 2017).

[4] Interviu cu Aureliu Suhan, directorul interimar al DIP, pentru sputnik.md din 26.11.2017. URL: https://sputnik.md/moldova/20171126/15787848/legea-privind-amnistia-a-vizat-peste-2700-de-detinuti.html (accesat 03.04.2018). Parlamentul Republicii Moldova, LEGE Nr. 210 din  29.07.2016, privind amnistia în legătură cu aniversarea a 25-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova. Publicat la 09.09.2016 în Monitorul Oficial Nr. 293-305, art. nr. 632. URL: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=366532

[5] Biroul Național de Statistică are informații despre evoluția numărului infracțiunilor, cu rezultate diferite. URL: http://statbank.statistica.md/pxweb/pxweb/ro/30%20Statistica%20sociala/30%20Statistica%20sociala__12%20JUS__JUS010/?rxid=9a62a0d7-86c4-45da-b7e4-fecc26003802

[6] Aceste date ne-au fost oferite cu bunăvoința Ministerului Afacerilor Interne a Republicii Moldova, în persoana lui Andrian Șova, directorul Serviciului Tehnologii Informaționale al MAI. Datele au fost prelucrate de noi cu ajutorul programului Excel. 

[7] Maria E. Davalos, Tu Chi Nguyen și Mikhail Matytsin, Reducerea sărăciei și prosperitatea partajată în Moldova: Progrese și perspective, raportul nr. 105722-MD (Grupul Banca Mondială, mai 2016), p. 3.

[8] A se vedea evoluția PIB per capita în Republica Moldova în ultimile decenii potrivit datelor Băncii Mondiale, organizate de Google. URL: https://www.google.com/publicdata/explore?ds=d5bncppjof8f9_&met_y=ny_gdp_pcap_cd&hl=ro&dl=ro

[9] Vezi GINI index (World Bank Estimate), URL: https://data.worldbank.org/indicator/SI.POV.GINI?locations=MD

[10] Davalos et al., Reducerea sărăciei, 29-31.

[11] Vezi „Amenda”, art. 64 al Codul Penal al Republicii Moldova, alineat (3): „Mărimea amenzii pentru persoanele fizice se stabileşte în limitele la 500 la 3000 unităţi convenţionale [„Unitatea convenţională de amendă este egală cu 50 de lei.”], iar pentru infracţiunile săvîrşite din interes material – pînă la 20000 unităţi convenţionale, luîndu-se ca bază mărimea unităţii convenţionale la momentul săvîrşirii infracţiunii. Mărimea amenzii se stabileşte în funcţie de gravitatea infracţiunii săvîrşite şi de situaţia materială a celui vinovat şi a familiei sale. Luînd în considerare circumstanţele cauzei, instanţa de judecată poate dispune achitarea amenzii în rate timp de pînă la 5 ani.” URL: http://lex.justice.md/md/331268/ Totuși, persoana „are a săvîrşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă, cu excepţia infracțiunilor prevăzute la art. 181¹, 256, 303, 314, art. 326 alin. (1) şi (1¹), art. 327 alin. (1), art. 328 alin. (1), art. 332 alin. (1), art. 333 alin. (1), art. 334 alin. (1) şi (2), art. 335 alin. (1) și art. 335¹ alin. (1), poate fi liberată de răspundere penală şi trasă la răspundere contravenţională în cazurile în care şi-a recunoscut vina, a reparat  prejudiciul cauzat prin infracţiune şi s-a constatat că corectarea ei este posibilă fără a fi supusă răspunderii penale”, inclusiv: „muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o durată de la 10 la 60 de ore” (art. 55. „Liberarea de răspundere penală cu tragerea la răspundere contravenţională”, alineat f. Codul Penal al RM.

[12] Raportul anual privind statistica penală al Consiliului Europei SPACES 1 – Populații penitenciare, p. 117, citat de Nota informativă la proiectul Legii cu privire la modificarea și completarea unor acte legislative (așa-numitul proiect de „umanizare” a codului penal), p. 1.

[13] Informația DIP prezentată la solicitarea NORLAM din 18.01.2016, citată de Nota informativă, p. 1.

[14] Raportul anual privind statistica penală al Consiliului Europei SPACES 1 – Populații penitenciare, p. 2, apud Nota informativă, p. 2.

[15] Durose, Matthew R., Alexia D. Cooper, and Howard N. Snyder, Recidivism of Prisoners Released in 30 States in 2005: Patterns from 2005 to 2010, Bureau of Justice Statistics Special Report, April 2014, NCJ 244205. Sursa URL: https://www.bjs.gov/content/pub/pdf/rprts05p0510.pdf

[16] Seena Fazel, Alchim Wolf, “A Systematic Review of Criminal Recidivism Rates Worldwide: Current Difficulties and Recommendations for Best Practice”. PLoS ONE 10(6). URL: e0130390. doi:10.1371/journal.pone.0130390

[17] Carolyn W. Deady, Incarceration and Recidivim. Lessons from Abroad – Report (Pell Center for International Relations and Public Policy, March 2014). Christina Sterbenz, „Why Norway’s prison system is so successful?”, Business Insider, Dec. 11, 2014. URL: https://www.businessinsider.com/why-norways-prison-system-is-so-successful-2014-12

[18] Potrivit articolului 3 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Vezi și Raportul anual de activitate al Consiliului Pentru prevenirea torturii – 2017, Chișinău, 2018.

[19] Allen & Grossu, Analiza sistemică.

[20] Zygmunt Bauman, Wasted Lives. Modernity and its Outcasts (Cambridge: Polity Press, 2004), 82-86, 131.

[21] Petru Negură, Breadth, Drivers and Impact of Homelessness in Moldova. Working Paper, raport elaborat cu suportul Fundației OAK, Marea Britanie (Chisinau, 2017), 24-28.

[22] Rezultatele sondajului privind opnia publică despre sistemul judecătoresc din Moldova, sondaj realizat pentru Consiliul Superior al Magistraturii de S.C. Magenta Consulting S.R.L, Chișinău, 2018.

[23] Ponderea cheltuielilor în sfera socială în bugetul național public a scăzut de la 70,2% în 2009 la 65,5% în 2015. Vezi Bugetul pentru cetățeni, 2015. Ministerul Finanțelor din Republica Moldova.

[24] Vezi așa-zisa „Lege a zilierilor”: Parlamentul Republicii Moldova, Legea Nr. 22, din  23.02.2018, privind exercitarea unor activităţi necalificate cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri. Publicat la 02.03.2018 în Monitorul Oficial Nr. 68-76, art. nr. 147. Data intrării în vigoare: 02.09.2018. URL: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=374508 A se vedea și o analiză a acestei legi: „O inițiativă periculoasă a Ministerului Muncii: legea zilierilor”. Platzforma. Revista de critică socială, 8 decembrie 2016. URL: https://platzforma.md/arhive/36008

Sursă imagine: stirilocale.md

 

Acest articol este elaborat în cadrul proiectului „Acțiune socială 2018” – secțiunea „analize”, realizat în baza unui parteneriat dintre PLATZFORMA și Fundația Friedrich Ebert – Moldova. Articolele publicate în cadrul acestui proiect nu exprimă neapărat punctul de vedere al partenerilor.