CULTURAL RECENTE

„Despre aceste lucruri nu se vorbește nici acolo, nici aici.”

Autor: Redacția

Interviu cu David Schwartz

Moldova independentă. Erată

de: Ion Borș, David Schwartz, Dumitru Stegărescu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc

Producția: Teatrul-Spălătorie din Chișinău, Moldova

 

[Acum ceva timp, am publicat pe platzforma o cronică la spectacolul “Moldova independentă. Erată”. Mai jos, propunem un interviu cu regizorul spectacolului şi unul din autorii piesei, David Schwartz.]

 

Spectacolul construiește o istorie subiectivă a Republicii Moldova, care completează și corectează istoria oficială. Este istoria nescrisă și nespusă la școală, despre perspectivele oamenilor obișnuiți asupra schimbărilor economico-politice. Spectacolul pune alături reprezentarea anti-eroizantă a principalelor evenimente publice și transmiterea vocilor celor care nu ajung în manualele de istorie decât, cel mult, sub formă de statistică.  Într-un context în care liderii politici, agenții capitalului și intelectualii publici fac front comun împotriva cetățenilor, spectacolul propune o sumă de erate necesare la istoria oficială, care este scrisă, ca întotdeauna, de cei puternici, și utilizată ca simplu instrument al puterii.

Să deschidem discuția cu aspectele din istoria Republicii Moldova care te-au determinat să abordezi astfel subiectele…

Subiectul e foarte vast. Noi ne-am propus o abordare subiectivă și trunchiată, dar tocmai asta era și ideea: să avem un contrast între perspectiva omului obișnuit și perspectiva mainstream, ca să zic așa, asupra Republicii Moldova, de la înființare, din 1991 și până acum. Când echipa  de la Teatru-Spălătorie m-a invitat să lucrez la un spectacol acolo, ideea era să propun mai multe teme de cercetare și am insistat foarte mult să merg acolo înainte de perioada de repetiții propriu-zisă pentru a găsi o temă de interes local, la care să lucrăm împreună, și pentru asta aveam nevoie de o perioadă de cercetare și documentare. Mai ales că realitatea moldovenească e foarte diferită de realitatea românească, și încă și mai mult de cea bucureșteană. Vorbim despre o țară cu o altă istorie și cu o altă cultură, chiar dacă vorbim o limbă prin care ne înțelegem.

Cum ți se pare ție genul acesta de intervenție din exterior, a cuiva care abordează istoria unei alte țări?

Acesta a fost unul dintre lucrurile principale pe care le-am discutat și cu actorii, actrițele, cu Nicoleta [Esinencu] și cu Nora [Dorogan], le-am zis că n-aș vrea să fie perspectiva mea asupra istoriei Moldovei. Pentru ei era foarte interesantă perspectiva cuiva din afară, dar în același timp, mie, din punct de vedere etic, mi se pare ciudată intervenția asta din exterior, a cuiva care vine dinspre Occident și care le spune cum stau lucrurile în țara lor. Voiam să aflu și să înțeleg cât mai multe lucruri, iar pe de altă parte am vrut să-i provoc pe actori și pe actrițe să facă o muncă de cercetare-documentare, inclusiv de introspecție. Să se uite la familia lor, la istoria personală, și să vedem care sunt de fapt perspectivele lor, nu perspectiva mea. Asta se vede cel mai clar în faptul că am ajuns la alt subiect decât cel de la care am pornit. Noi când am început cercetarea, ne-a preocupat ideea de identitate moldovenească, ce înseamnă moldoveni versus români, versus ruși, sau vorbitori de română versus vorbitori de rusă, și în timpul cercetării, vorbind cu ei, mie mi-a devenit clar că problema asta identitară e mai degrabă o problemă a elitelor care n-are mare legătură cu problemele oamenilor obișnuiți și cu modurile în care au trăit istoria oamenii obișnuiți. Și atunci, de fapt, inevitabil, pornind de la întrebări precum „De ce este Moldova cea mai săracă țară din Europa?” sau „Cum era înainte în perioada sovietică?”, am ajuns de fapt la un spectacol despre istoria contemporană a Moldovei, în care problema identitară e doar tangențială, nu e problema centrală.

Îmi imaginez că experiența asta e atipică și pentru tine. Ai mai multe linii de documentare, o dată cea care ține de documentarea istorică, dar și cea bazată pe contactul cu oamenii.

Nu pot să zic că e atipic față de felul în care am lucrat la alte spectacole, doar că, într-un fel, aici au apărut și alte elemente care țin de istorie personală, istorie de familie. Lucrasem pe genul acesta de spectacole și la căminul Rosen cu rezidenții de acolo, în cadrul proiectului Vârsta4 și în spectacolul Alinei Șerban [Declar pe propria răspundere], dar în cazul Moldovei independente…, am combinat, pe de o parte, o muncă de documentare pe modelul Capete înfierbântate, care implica interviuri filmate, și dintre care multe au fost realizate fără mine de echipa de la Spălătorie. A fost o muncă de documentare în care s-au implicat și ei foarte mult. Când lucram cu actorii din București, eram noi, regizorul și dramaturgul care dirijau procesul de documentare, chiar dacă mai veneau și actorii cu noi. Ori la Chișinău a fost o muncă de colaborare, în care contribuția actorilor la procesul de documentare și de construcție a textului a fost mult mai mare, și asta a fost cumva atipic. Iar în ceea ce privește documentarea pe materiale istorice, noi am făcut-o de fiecare dată: și la Capete, și la SubPâmânt, doar că aici se vede mai mult în spectacol decât în altele.

„Noi, în România, n-avem un spectacol de teatru despre tranziție

Cum vezi tu lucrurile într-un context cultural mai larg în Moldova? Mai sunt alte exemple literare, teatrale etc., în care să ai tipul acesta de revizitare a istoriei?

Sunt teme la fel de delicate cum sunt și la noi. Noi, în România, n-avem un spectacol de teatru despre tranziție. Tranziția de la capitalismul de stat, după un model așa-zis socialist, la capitalismul de piață privată de după ’90, a fost foarte dură și brutală. A fost o perioadă cruntă. Am văzut două studii sociologice britanice care ajungeau la concluzia că a fost perioada cu cei mai mulți morți care ar fi putut fi evitați pe timp de pace în istoria Europei (mă refer la anii ’90). Morți cauzate de depresie, alcoolism, oameni care și-au pierdut locuințele, serviciul și așa mai departe. În Moldova, situația a fost și mai dură, pentru că la noi anii ’80 au fost și mai duri, pe când ei au dus-o relativ bine. Și atunci schimbarea a fost și mai brutală. Despre aceste lucruri nu se vorbește nici acolo, nici aici. Cât despre literatura moldovenească, chiar nu mă pricep, mi-e greu să spun. În literatura română au mai apărut, se vede în ce a mai scris Adrian Schiop, sau în Cronicile genocidului, cartea lui Radu Aldulescu.

În spectacol te joci mult cu amestecul acesta lingvistic. Care a fost reacția vorbitorilor de rusă din Chișinău?

Din ce-am văzut eu în trei-patru reprezentații, reacțiile sunt foarte bune printre vorbitorii de rusă. Mai ales că în Chișinău, teatrul în limba rusă nu prea abordează teme contemporane. Există un teatru clasic în limba rusă – teatrul Cehov, în care se joacă destul de puțin text contemporan, și oricum nu texte mai radicale. Reacția vorbitorilor de rusă a fost clar pozitivă, în sensul în care simțeau că sunt istoriile lor spuse acolo și perspectiva lor transmisă sau înglobată într-un spectacol. Pentru vorbitorii de română sau de moldovenească, cum vreți să-i zicem, spectacolul funcționează bine pentru că fiecare are o părere despre istorie, despre ultimii douăzeci de ani, și cumva oamenii urmăresc să vadă ce păreri li se confirmă, ce li se infirmă. Spre exemplu, unii n-au fost de acord cu anumite chestii. Chiar despre 7 aprilie[1], o vorbitoare de rusă mi-a spus că ea „a fost acolo și că au mai fost niște lucruri”. Ideea nu e să prezentăm un spectacol în care să spunem „așa a fost istoria”, ci mai degrabă să creăm o discuție despre cum a fost istoria. Și cu toate că spectacolul e destul de lung față de celelalte de la Spălătorie (are aproape două ore), întotdeauna spectatorii rămân la discuții după spectacol. Se dezbate, oamenii au păreri diferite și cumva asta e și ideea, să avem o dezbatere despre istoria recentă și în felul acesta să chestionăm și propriile prejudecăți. În contextul în care nu se vorbește deloc despre asta și Moldova trece prin niște lucruri foarte grave, nimeni nu se întreabă de unde vin problemele astea. Și de-asta se ajunge la concluzii de tipul „așa suntem noi, moldovenii”, ceea ce e foarte grav. Ideea asta, care e mai răspândită ca la noi („așa suntem noi moldovenii, românii, proști și înapoiați”), și vine la pachet cu reversul ei, un patriotism exacerbat („noi suntem cei mai frumoși, cei mai deștepți, cei mai mari poeți”), e criminală, pentru că în loc să-ți ofere o înțelegere politico-economică a istoriei, îți dă o perspectivă culturalistă, civilizațională.

Oricum, discursul chiar și la nivel diplomatic a fost unul culturalist, sentimental.

Chiar și acum, relațiile dintre România și Moldova sunt bazate pe o relație paternalistă, cu discursuri de tipul „frații noștrii de peste Prut”, pe de o parte, pe de altă parte există ideea asta că trebuie să-i „românizăm”, să-i „civilizăm”, că ei, „săracii”, au fost pervertiți de cultura asiatică, rusească și, desigur, de cultura comunistă de tip sovietic. E și un fel de orientalism în relația noastră cu moldovenii.

Țin minte că vorbeam noi despre cultura populară în Moldova, și mai ales despre muzică, pentru că în spectacol apar multe fragmente muzicale care mi-au atras atenția. Și pentru că spuneai că noi, în România, n-avem un spectacol despre tranziție, la fel nici în muzica noastră nu sunt prezente aceste teme sociale. Pe când la ei, chiar și în muzica pop, anumite teme sociale sunt preluate. În România, doar în manele vezi asta, sporadic.

E o observație foarte importantă. Dacă în teatru și în literatură nu știu exact cât există o critică sau o redare a ce se întâmplă în viața de zi cu zi, în muzică, în schimb, e abundentă. Există zeci de piese muzicale, în mare parte pop, dar și muzică ușoară, în care se ridică probleme într-un limbaj popular accesibil și prin care se pune punctul pe „i” asupra problemelor sociale și consecințelor transformărilor economice și politice. La noi, din păcate, există doar în manele și în hip-hop, dar de multe ori aceste lucruri sunt reinterpretate într-o cheie naționalistă sau conservatoare. În Moldova muzica e mai politizată și perspectiva e mai degrabă socială.

Legat de metodele de lucru, tu ai lucrat cu actori care erau familiarizați cu acest tip de cercetare-documentare? Ei au fost trimiși să documenteze și părți mai personale, să vorbească cu membri ai familiei lor. Erau obișnuiți cu astfel de practici?

Nu, nu erau. Și tocmai de-aia mi se pare un act de mare curaj și am foarte multă admirație pentru munca pe care au făcut-o ei. Unii dintre ei mai lucraseră pe istorii personale, dar pentru alții a fost prima experiență de genul acesta.

În același timp observ și compoziția în jocul lor, ușor caricaturală, adică sunt ei, dar în același timp sunt personaje.

Ideea noastră a fost să construim personaje, nu să facem un performance în care cineva își spune povestea pur și simplu. Am vrut să avem aceste contraste, între un stil de joc mai degrabă performativ, care povestește, și unul mai „teatral” în sens clasic, într-o manieră care se vede, cred, și la alte spectacole la care am lucrat. Din punct de vedere teatral, pe mine m-a interesat relația dintre rol, adică momentul în care joci și un personaj, și momentul în care doar transmiți niște idei sau niște texte. Sunt diferite tipuri de teatralitate. Una e teatralitatea prin care îți propui să transmiți informații și alta e teatralitatea în care îți propui un fel de compoziție în care îți propui să transmiți și emoție, emoție care implică, printre altele, și efecte comice.

Ce mi se pare important e faptul că nu e doar vorba despre niște metode de lucru și de un rol pe care ei îl joacă, ci și de faptul că au aflat despre familia lor lucruri pe care poate nu le știau și au aflat că și ei sunt implicați în istoria Moldovei de după ‘91, pe probleme de migrație, de pierderea statutului social…

Nu-i vorba că ei nu știau lucrurile astea, cât e mai degrabă faptul de a încerca să căpătăm  încredere în faptul că aceste lucruri sunt parte din istoria țării cel puțin la fel de mult cum sunt Mircea Snegur sau mai știu eu cine. Și că războiul din Transnistria nu se poartă doar la nivelul „aoleu, ne-au furat pământul”, ci și la nivelul traumelor veteranilor, ale soldaților, care soldați sunt de multe ori părinții lor, nu sunt doar niște soldați abstracți. Mai degrabă acesta mi se pare câștigul. Istoria nu aparține elitelor și nu e istoria a șefilor de stat și a cuceririlor, ci a vieții oamenilor obișnuiți. Asta a fost una dintre mizele principale ale spectacolului, să arătăm o altă istorie decât cea din manuale cu domnitori, regi și președinți, una care privește dinamicile sociale, viața oamenilor obișnuiți, modul de organizare a familiei, a muncii și a relațiilor economice.

Moldova Independentă. Erată, 2014. Foto: Teatru-Spălătorie

Aici observ o miză importantă. Atunci când vorbim despre disciplina istorie, termenul e încărcat de o anumită semnificație. Semnificație pe care noi o învățăm încă de mici, ce înseamnă istorie și ce intră în istorie. Însă astea sunt niște limite definite de persoane care au acces la controlul canalelor de comunicare. Și cred că acest conținut e foarte bine problematizat în spectacol prin aducerea la suprafață a unor istorii care tind să nu fie considerate Istorie cu I mare.

Exact, asta a fost și ideea noastră.

„Istoria lor e fundamental diferită de a noastră”

În România este foarte prezent mesajul „Basarabia pământ românesc” și accentul cade pe pământ, e un fel de ambiție teritorială și de colonialism local. Mi se pare că spectacolul funcționează ca un semn de întrebare adresat acestui tip de gândire. Oamenii nu se comportă conform stereotipului pe care-l așteptăm. Se poartă ca niște oameni, nu ca un pământ care trebuie anexat.

Asta a fost și un fel de miză personală. Dincolo de mizele lor, și pentru mine a fost foarte important. Este vorba despre experiența unor oameni, iar în România există o perspectivă mitologizată despre un teritoriu care e, în imaginarul de aici, aproape golit de oameni, există inclusiv gluma care spune că România vrea înapoi Basarabia fără basarabeni. Și știm bine că atitudinea față de basarabenii care vin aici e discriminatorie, tot timpul se fac glume pe seama lor într-un mod jignitor. Asta e imaginea noastră despre ei, dincolo de Basarabia istorică și a suferințelor, suferințe care trebuie și ele discutate și contextualizate. Cât au suferit? Și cum au suferit? Desigur, anumite episoade, cum ar fi Gulagul, nu pot fi negate și reduse la ceva nesemnificativ, dar în același timp au existat și alte suferințe. De exemplu, așa-numita administrație românească, așa-zisa unire, a fost de fapt o anexare din partea României în 1918 și n-a fost cea mai blândă. Și apoi ocupația fascistă din perioada 41-44 a fost cruntă și cu violențe împotriva populației locale care sunt fără egal în istoria României. De asta zic că și perspectiva lor asupra istoriei e foarte diferită. Dezbaterile sunt aprinse: există curentul românist, așa-zis naționalist, care de fapt e antinaționalist din punct de vedere moldovenesc, a început să fie foarte puternic în rândul elitei și al presei. Iar statul român, mai ales din 2004 încoace, a dus o politică destul de dură, colonizatoare, mai ales cultural, în Republica Moldova, prin intermediul unor asociații culturale și civice care profită de pe urma banilor veniți din România și nu fac decât să instige și să stârnească scandaluri interetnice.

Lucrurile stau, de fapt, altfel, în condițiile relației dintre limba rusă și română și a acestei false antinomii între români și ruși. Acolo nimeni nu e român sau rus, toți sunt din familii amestecate. Important e ce limbă au vorbit în familie. Există familii de români care de două generații vorbesc numai rusă și există familii care, istoric, au fost ruși sau ucraineni, care acum vorbesc limba română. Cred că 90% dintre familii sunt mixte, nu numai români, și ruși, plus ucraineni, găgăuzi, evrei, bulgari.

Mai este un spectacol din Moldova, Clear History, lucrat cu Nicoleta Esinencu, care a stârnit niște reacții critice, în special din partea naționaliștilor moldoveni. Ce reacții ați primit la spectacolul vostru în media?

În primul rând, e clar că istoria Moldovei nu e un subiect atât de delicat precum Holocaustul, n-are un potențial atât de exploziv, ca să zic așa. Nivelul de negaționism e foarte mare acolo, sunt multe probleme cu chestia asta. În ceea ce privește Teatrul Spălătorie, eu am observat că de foarte multe ori reacțiile nu sunt violente sau vehemente, cât mai degrabă de ignorare. Criticii nu vin la spectacolele de la Spălătorie, nu scriu despre asta. S-au scris puține articole despre aceste spectacole. Acum există https://platzforma.md și se mai scrie, însă la momentul premierei Clear History site-ul nu exista.

E interesant ce reacții vor fi în România.

Sunt curios care vor fi reacțiile aici, în România, și mi se pare foarte important că o să jucăm la București în stagiunea TIR și la Cluj la Temps D’Image, în noiembrie. Pentru cineva care nu e familiarizat cu contextul de acolo, poate fi surprinzător. Mai ales că noi aici ne-am creat un fel de mit al Moldovei, al Basarabiei, ca să mă exprim mai „adecvat” din punct de vedere al mitului naționalist: Basarabia, o bucată de Românie pierdută care abia așteaptă să se întoarcă acasă, și așa mai departe. E un construct, o plăsmuire care n-are nici o legătură cu realitatea concretă din Republica Moldova, care e totuși un stat independent, suveran, care a fost sub administrație românească doar între 1918 și 1940, douăzeci și ceva de ani în ultimele două secole. Moldova a fost anexată Imperiului Țarist în 1812, când nici măcar nu exista ideea națională, ideea unei Românii ca stat național, sau exista doar în rândul unei micro-elite. Ca atare, istoria lor e fundamental diferită de a noastră și perspectiva oamenilor e fundamental diferită. Și cred că aceste lucuri se văd în spectacol.

Interviu realizat de Ionuț Sociu și Marius Bogdan Tudor


[1] 7 aprilie 2009 reprezintă un moment controversat din istoria recentă a Republicii Moldova. După anunţarea rezultatelor alegerilor parlamentare din 5 aprilie, care atribuiau aproape 50% din voturi Partidului Comuniştilor, au izbucnit proteste violente în centrul Chişinăului pe 7 aprilie, după ce în ziua de 6 aprilie se protestase paşnic, iar câţiva lideri ai opoziţiei anunţaseră deja că nu recunosc rezultatele alegerilor.

 

Interviu publicat în Gazeta de Artă Politică şi preluat cu acordul redacţiei GAP.

 

Fotografie de Teatru-Spălătorie.

 

Despre autor

Redacția

Portalul https://platzforma.md (PZF) îşi propune să fie un spaţiu online de reflecţie şi atitudine critică.

2 Comentarii

  • Am citit cu interes specific interviul. Mai jos, intrebari si reflectii pe marginea unor raspunsuri ale dlui Swartz pe care nu le-am priceput, sau le-am gasit eronate, false, sau altfel. Cu afirimatiile cu care am fost de acord, le-am acceptat si am mers mai departe.

    “Vorbim despre o țară cu o altă istorie și cu o altă cultură, chiar dacă vorbim o limbă prin care ne înțelegem.”
    – Ca istoria traita de basarabeni este diferita din anumite puncte de vedere de istoria traita de romanii din dreapta Prutului e adevarat, dar asta e valabil doar cu referire la anumite perioade. Ceea ce e si de asteptat pentru un popor care a fost, si este, impartit de imperii. Nimic nou sub soare. Cit priveste cultura, sa nu fi vazut dl S Aleea Clasicilor din Gradina Publica Stefan cel Mare? Banuiesc ca nu a deschis niciun manual de literatura romana din MD. Blaga, de ex., nu e parte a culturii moldovenilor stingopruteni? Ba chiar a ajuns si la Tiraspol. Vezi liceul Lucian Blaga. Se refera cumva dl S la cultura omului obisnuit? Daca e asa, cit din cultura dreaptopruteana apartine omului obisnuit din Ro? Cita lume obisnuita citeste acolo Blaga, Eminescu, sau Cartarescu nesilita de profa de romana? Sau cumva “Pizdetul” si “Letopizdetul” si Tiuk fac cultura stingopruteana altfel? Nu cred, avind in vedere cit timp stau in Ro fratii Vakulovski si legaturile lor cu Ro. Bucov si Lupan nu fac altfel cultura MD, pentru ca au fost introdusi in Istoria Lit Romane inca de Calinescu.

    “Noi când am început cercetarea, ne-a preocupat ideea de identitate moldovenească, ce înseamnă moldoveni versus români, versus ruși, sau vorbitori de română versus vorbitori de rusă, și în timpul cercetării, vorbind cu ei, mie mi-a devenit clar că problema asta identitară e mai degrabă o problemă a elitelor care n-are mare legătură cu problemele oamenilor obișnuiți și cu modurile în care au trăit istoria oamenii obișnuiți.”
    – Asa sa fie?. Problema drepturilor persoanelor LGBT este problema elitelor, caci pe omul obisnuit poponarii, cum ar zice el/ea, nu-l intereseaza, ba chiar i-ar educa, cum l-au educat si pe Turing. Problema conditiei jalnice a limbii romane era, de ex., in 1988 cind 66 de intelectuali au riscat si au semnat o scrisoare catre autoritatile comuniste din RSSM, doar problema elitelor intelectuale. Omul obisnuit isi vedea de treaba. Starea muzeelor de arta si a revistelor de cultura este doar o problema a elitelor culturale, omul obisnuit nu pare sa isi piarda somnul din cauza asta. Nu merge la muzeu si nu cumpara Contrafort sau Sud-Est. Si lista ar putea continua. Morala este urmatoarea: faptul ca o problema este pe agenda elitelor iar omul obisnuit nu o discuta, nu inseamna ca acea problema nu este importanta. Daca te conduci doar de preocuparile omului obisnuit, ce o mai fi si asta?, nu trebuie sa acorzi atentie LGBT sau altor minoritati, sa te ingrijesti de muzee si reviste. Si, apoi, exsta un rost al elitelor: sa discute idei si proiecte care nu sunt pe agenda omului obisnuit, dar care sa ii serveasca. Ce e rau in asta? Mai mult, afirmatia dlui S este falsa. Exista suficienti oameni simpli care nu apar la TV, nu dau interviuri la CriticAtac, Platzforma, 22, Observator Cultural, Adevarul, Dilema, etc., etc., dar care doresc re-unirea si vorbesc despre asta cind au ocazia si cu oameni apropiati. Ca dl S nu stie de asta, sau actorii de la Spalatorie nu stiu de asta, e alta problema. Multi oameni simpli unionisti au votat unirea cu picioarele si s-au stabilit care si unde a putut in Ro.

    “Chiar și acum, relațiile dintre România și Moldova sunt bazate pe o relație paternalistă, cu discursuri de tipul „frații noștrii de peste Prut”, pe de o parte”
    – Expresia cu fratii e o metafora si trebuie tratata ca atare. Fratii au responsabilitati unul fata de celalt si oaresce paternalism, termenul nu e potrivit insa, e firesc si chiar necesar. Deci, nu e nicio problema.

    “pe de altă parte există ideea asta că trebuie să-i „românizăm”, să-i „civilizăm”, că ei, „săracii”, au fost pervertiți de cultura asiatică, rusească și, desigur, de cultura comunistă de tip sovietic. E și un fel de orientalism în relația noastră cu moldovenii.”
    – Ce inseamna „românizăm”? Sa vorbeasca romana mai bine? Care e problema? Nu asta fac profesoriii de romana la scoala? Ar fi rau daca soferii, muncitorii din constructii, cercetatorii, vinzatorii, mulgatoarele, bucatarii, inginerii, banditii si hotii, fotbalisitii si politicienii, bancherii si medicii, etc., etc., din stingoprutenia ar putea vorbi despre meseria lor in romana, fara sa apeleze mereu la termeni din rusa si la expresii stilcite? Oare nu e grav si strigator la cer ca o parte a unui popor nu este in stare sa isi foloseasca limba in sectoare importante ale vietii?

    Mi se va obiecta cu varii exemple de oameni rai din Ro care au facut rau moldovenilor in diverse feluri. Stiu si eu cativa. Dar mai stiu si foarte multi care au ajutat moldovenii neconditionat, inclusiv pe mine, au fost si sunt generosi si merite recunostinta si admiratie. Cu ei vreau sa am de-a face. Cit priveste uscaturile, sunt de-ajuns si in MD. Chiar parlamentul de la Chisinau are niste specimene deosebite. Pentru cei care cauta lumi perfecte, un amanunt important: chiar si in rai este un sarpe gata sa te corupa. Iar in ceeea ce priveste problemele lumii terestre, fie ca e vorba de drepturile LGBT, fie de drepturile minoritatilor entice, sau ale romanilor, fie ca e vorba de proiectul unirii, acestea trebuie rezolvate cu rabdare.

    “un fel de orientalism în relația noastră cu moldovenii.”
    – Daca comparam atitudinea Ro fata de Md cu atitudinea celor din RFG fata de cei din fosta RDG, s-ar putea intimpla sa constatam ca atitudinile celor din Ro fata de cei din Md sunt similare cu raportul RDG- RDG, ceea ce inseamna ca in relatia cu moldovenii e vorba de occidentalism.

    “În România este foarte prezent mesajul „Basarabia pământ românesc” și accentul cade pe pământ, e un fel de ambiție teritorială și de colonialism local.”
    – Fireste, pentru ca Basarabia este o denumire geografica, ca si in cazul “Bucuresti, pamant romanesc”, “Bucegi, pamant romanesc”. Pamintul face si el parte din patrimoniul si proprietatea unui popor. Popoarele nu exista pe Facebook.

    “Se poartă ca niște oameni, nu ca un pământ care trebuie anexat.”
    – Fireste, pentru ca oamenii nu sunt pamint, iar pamintul nu se poarta.

    “România vrea înapoi Basarabia fără basarabeni.”
    – Avind in vedere cum se poarta unii basarabeni fata de Ro, de ex., Dodon, Voronin, Stati, Lupu, Tarasiuc, etc., gluma nu ar trebui sa surprinda. Sunt si basarabeni care glumesc si ei ca vor Basarabia fara basarabeni precum cei enumerati.

    “ Și știm bine că atitudinea față de basarabenii care vin aici e discriminatorie, tot timpul se fac glume pe seama lor într-un mod jignitor.”
    – Oare in cite cazuri atitudinea acesta este cauzată de chiar comportamentul basarabenilor? Niste exemple. In ’91, un grup de basarabeni se distra noaptea sarind pe capotele Daciilor parcate in zona Obor. In ’94, preocuparea unor stundenti basarabeni de la U Buc era sa mearga dis-de-dimineata la G Nord sa ceara/cumpere bilete de tren si apoi sa la falsifice data si sa ceara compensatii de calatorie de la statul roman. Casieria universitatii la care se faceau platile se afla atunci la Drept, la parter. Multi invatau prost, nu se integrau, preferau sa vorbeasca ruseste, dar bursa o luau cu regularitatea si indiferent de medie. Primeau si bani de cazare. Ce atitudine sa aiba in aceste conditii colegii lor romani? Cit priveste rusa, ea nu este doar limba lui Tolstoi si Tarkovski, ea este si limba NKVD-ului, a lui Nicolschi si Bodnarenko, si a ultimatumului din 1940, iar in Romania aceste fapte nu pot fi uitate. Daca punem la socoteala si basarabenii care obtin pasapoarte romaneste, dar sunt nerecunoscatori Ro pentru aceasta, sau, mai rau, sunt chiar romanofobi, ai tot mai putine motive de entuziasm fata de ei, iar ca basarabean cu bun simt, te simti si mai rau.

    “Asta e imaginea noastră despre ei, dincolo de Basarabia istorică și a suferințelor, suferințe care trebuie și ele discutate și contextualizate. Cât au suferit? Și cum au suferit? Desigur, anumite episoade, cum ar fi Gulagul, nu pot fi negate și reduse la ceva nesemnificativ, dar în același timp au existat și alte suferințe.”
    – As mai adauga si anii din componenta imperiului tarist si ai succesorului sau sovietic.

    “De exemplu, așa-numita administrație românească”,
    – Ce vrea sa zica dl S cu “asa-numita”? Ca administratia nu era romaneasca? Ca nu era administratie?
    “așa-zisa unire, a fost de fapt o anexare din partea României în 1918 și n-a fost cea mai blândă.”
    – A fost totusi un vot in Sfatul Tarii, si au fost si memebri ca nu au votat sau au votat impotriva, si nu au patit nimic dupa asta din partea autoritatilor romane. Daca basarabeniii nu doreau unirea, puteau sa nu voteze in favoarea ei. Dar au votat. Deci, o considerau oportuna. Daca tinem cont de contextual istoric, de dorinta si actiunile rusilor de a tine Basarabia in cadrul URSS-uli stalinist care se forma, votul acela a fost lucrul cel mai bun pe care l-au facut atunci. Cit imp a rezistat atunci Republica Ucraineana? Dar cea Transcaucaziana? Nu doreau oare atunci ucrainenii sa anexze ei Basarabia? Ar fi fost mai bine?
    Cit priveste unirea ca anexare, poate explicati mai pe intelesul cititorilor. Si poate explicati cum se formeaza un stat unitar cu administratie cu tot in contextul acelor ani, avind in vedere vecinii deloc prietenosi ai Romaniei si actiunile URSS-ului care au inceput din 1924!!! Ce alta tara se a avut experienta Romanieiei de atunci?
    N-a fost blinda administratia. Excese au fost. Nu neg, nu aprob. Dar tineti cont de contextul istoric si de sarcinile care trebuiau rezolvate. Pe de alta parte, daca e sa apelez si eu la memoria subiectiva dar netrunchiata a familiei mele, atitudinea ne-blinda era justificata in unele cazuri si ar fi buna si azi. Atunci cind oamenii isi depoziteaza hlujenii pe marginea drumului public proaspat reparat Sarateni-Soroca, atunci cind lumea pastreaza ani de zile nisip, remorci, etc., pe marginea drumului public ingreunind circulatia, atunci cind se arunca gunoaiele in mijlocul drumului, de ce fel de adminsitratie e nevoie, blinda sau ne-blinda?

    “Și apoi ocupația fascistă din perioada 41-44 a fost cruntă și cu violențe împotriva populației locale care sunt fără egal în istoria României”
    – Care ocupatie? Era 1940-1941 eliberare? Si cine i-a ocupat pe moldoveni? Partea cu violentele tot nu mi-e clara. Toata populatia, adica si romanii basarabeni, a fost supusa la violente fara egal, sau doar o parte a ei: evreii si romii? Daca e vorba de “toata populatia”, mi se pare fals. Daca e vorba doar de evrei si romi, e adevarat si foarte rau ce s-a intimplat. Nu disput.
    In casa bunicilor de la tara, in timpul operatiilor militare din vara lui 1944, au fost cazati ofiteri nemti. Bunica si unchiul povesteau despre cat de culti, corecti si participativi la nevoile gazdei erau ofiterii nemti. Nici urma de oprimare – erau respectați ca civili si ca aliati.

    “există curentul românist, așa-zis naționalist, care de fapt e antinaționalist din punct de vedere moldovenesc, a început să fie foarte puternic în rândul elitei și al presei.”
    – Daca românist e așa-zis naționalist, insemna cumva ca nu e nationalist, atunci e cumva patriotic? Macar o veste buna.
    “care de fapt e antinaționalist din punct de vedere moldovenesc”
    – Adica cum vine asta? Cei care sunt romanisti nu le permit moldovenilor sa fie moldoveni? Elita si presa la care se refera dl S nu a inceput sa fie romanista, ea a fost dinainte de ‘89.

    “Iar statul român, mai ales din 2004 încoace, a dus o politică destul de dură, colonizatoare, mai ales cultural, în Republica Moldova, prin intermediul unor asociații culturale și civice care profită de pe urma banilor veniți din România și nu fac decât să instige și să stârnească scandaluri interetnice.”
    – ?????!!!! Ma depaseste. Va rog sa explicati partea cu duritata, colonizarea, instigarea si scandalurile, si restul. Pina atunci, va raspund cu niste fapte verificabile.
    La emisiunea de revelion de la TVR1, sfirsit de ’13, inceput de ’14, invitat principal era orchestra Lautarii si maestrul Botgros. Aflu din gura targului Chisinaului ca printre cintaretii de muzica populara din Ro e un fel de moda. Ca sa se lanseze, trebuie sa inregistreze un disc cu Lautarii, iar Botgros ii cheama la Chisinau pentru asta. Si un fragment dintr-o stire de la Chisinau din 15 ian 2015: “’ Consiliul Coordonator al Audiovizualului a decis să monitorizeze activitatea a 17 posturi de televiziune pentru a verifica dacă acestea respectă legislația și difuzează volumul minim de 30% de produs autohton în limba română în orele de maximă audienţă. Timp de șapte zile, experțiii CCA-ului vor fi cu ochii pe serviciile de programe ale „Prime”, „Canal 3”, „Canal 2”, „RTR Moldova”, „TV 7”, ”N 4”, „CTC Mega”, ”TVC 21”, „Jurnal TV”, „Accent TV”, „ALT TV”, „Super TV”, „Acasă în Moldova”, „Euro TV”, „Bravo”, „Ren Moldova” şi „PRO TV CHIŞINĂU”.
    „Luând în considerare situaţia alarmantă pe piaţa audiovizuală privind difuzarea volumului minim de 30% de produs autohton în limba română în orele de maximă audienţă, fapt ce aduce o atingere gravă dreptului legitim al consumatorilor de programe de a avea acces la emisiuni autohtone de calitate.”
    Operatorul de cablu StarNet a obtinut titlul de cel mai bun in anul 2014, dar CCA n-a suflat o vorba ca majoritatea posturilor din pachetele sale difuzeaza doar in limba rusa. Nu mi se pare normal sa deschid televizorul in Chișinau si oferta sa fie preponderant in rusa, in conditiile in care romana e vulnerabila.
    Nu credeti ca e grav? Cine pe cine colonizeaza, e dur, etc.? Romania sau Rusia? Vedeti va rog si starea din presa scrisa, oferta de filme la cinema si de carti, posibilitatea sa folosesti romana in servicii si varii intreprinderi de stat si private.

    “Lucrurile stau, de fapt, altfel, în condițiile relației dintre limba rusă și română și a acestei false antinomii între români și ruși.”
    – Relatia dintre romana si rusa si simpla. Romana e folosita mai mult in sfera administratiei, dar nu peste tot, sau cultura, si partial in economie. Rusa domina economia si audiovizualul, si zonele Gagauz Yeri, adica Pamant Gagauz, Taraclia, etc. Daca nu stii rusa, nu ai success in afaceri, si pierzi. Daca oferi servicii, trebuie sa vorbesti si rusa, ca sa nu pierzi clientii. Stiu asta de la oameni de afaceri. Daca stii doar rusa, nu ai probleme in economie, pentru ca modlovenii iti raspund in rusa, si in orice caz nu refuza sa iti ofere servicii. Deci, descriminare despre care nu se vorbeste ca atare.

    “Acolo nimeni nu e român sau rus, toți sunt din familii amestecate. Important e ce limbă au vorbit în familie. Există familii de români care de două generații vorbesc numai rusă și există familii care, istoric, au fost ruși sau ucraineni, care acum vorbesc limba română. Cred că 90% dintre familii sunt mixte, nu numai români, și ruși, plus ucraineni, găgăuzi, evrei, bulgari.”
    – Un paragraf inconsistent. “Nimeni, Toti” = 100%. Si atunci nu poti spune in a doua propozitie – 90%. Sunt curios cum a stabilit dl S proportia de 90% amestec. A facut analize genetice? Genealogice? Daca “Important e ce limbă au vorbit în familie”, atunci romanii de ieri care vorbesc azi rusa sunt rusi. Iar rusii de ieri care vorbesc azi in familie romana sunt romani. Care mai e problema? Dl S vorbeste de parca ar fi una, dar nu e clar. Antinomia? Pai, ea exista, iar trecutul de roman al rusului de azi, sau cel de rus al romanului de azi nu o rezolva, pentru ca problema e pe terenul cultural de azi, nu pe cel de acum 100 de ani. Eu sunt discriminat azi cind mi se refuza raspunsul in romana la taxi, magazine, aeroport, servicii, etc.

    “Mai ales că noi aici ne-am creat un fel de mit al Moldovei, al Basarabiei, ca să mă exprim mai „adecvat” din punct de vedere al mitului naționalist: Basarabia, o bucată de Românie pierdută care abia așteaptă să se întoarcă acasă, și așa mai departe.”
    – Una este asteptarea intoarcerii, alta e mitul. Ca Basarabia e o parte a Romaniei, e o realite istorica si culturala. Iar mitul e un proiect politic. Cei care se angajeaza si sustin acest proiect au o anumita intelegere a patriei care cuprinde Ro si MD in UE si NATO. Deci, nu nationalism in sens negative, ci patriotism.

    “E un construct, o plăsmuire care n-are nici o legătură cu realitatea concretă din Republica Moldova,”
    – Ca e construct nu e o problema. Toata creatia umana e un construct, si totusi valoram o buna parte din ea. Ontologia e una, axiologia e alta. Nu le confundati.

    “care e totuși un stat independent, suveran,”
    – Ma pufneste rasul nervos. Aici trebuia sa spuneti “asa-zis independent, asa-zis stat, asa-zis suveran.” Ati uitat de trupele din Transnistria, de dependenta energetica, economica, de controlul audiovizulalui de media rusa, de disfunctionalitatile statului, de interesele oligarhice care l-au capturat. Chiar ati fost la Chisinau?

    “care a fost sub administrație românească doar între 1918 și 1940, douăzeci și ceva de ani în ultimele două secole.”
    – Din pacate doar 22, dar importanti. Basarabia s-a unit cu Romania in 1918 avand doar 9% stiutori de carte, iar in 1932 avea deja peste 50% stiutori de carte si unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de invatamant din Europa. Invatamantul primar obligatoriu, de ex., era de doua trepte: I-IV si V-VII. Cind esti vecin cu Rusia, ai parte de necazuri. Si ce daca doar 22 de ani a fost in Ro? Chiar daca Basarabia nu s-ar fi unit cu Ro in 1918, tot se gasesc ratiuni si argumete pentru unire. “Moldova a fost anexată Imperiului Țarist în 1812, când nici măcar nu exista ideea națională, ideea unei Românii ca stat național, sau exista doar în rândul unei micro-elite.”
    – Vedeti comentariul de la inceput privind elitele si proiectele.

    Daca ungurii ar fi fost in locul romanilor, oare ar fi gindit asa cum ginditi dumneavoastra, dle S?

    “Ca atare, istoria lor e fundamental diferită de a noastră și perspectiva oamenilor e fundamental diferită. Și cred că aceste lucuri se văd în spectacol.”
    – Fundamental diferit? In ce sens? Cele de mai sus nu arata diferente fundamentale. Ba chiar gasesc asemanari importante intre istoriile de pe ambele maluri ale Prutului. Nu aceeasi tara, Rusia/URSS a fost sursa celor mai mari problem ale romanilor de pe ambele maluri ale Prutului? Sa presupunem ca e a adevarat ca sunt diferente fundamentale. Nu este oare diferenta la ordinea zile? Diferenta face diversitatea, iar aceasta este buna. Cel putin asa se vorbeste in Occident si pe platzforma. Si daca diversitatea e buna, iar diferenta o constituie, atunci unirea Basarabiei cu Romania e buna. Cintati cu mine: Hai sa dam mâna cu mâna, Cei cu inima româna, Sa-nvârtim hora fratiei, Pe pamântul României!

    Sa ne auzim de bine.

Lasa un comentariu